logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Harghita: Trei bărbaţi, acuzaţi că au înfiinţat culturi de canabis; un altul arestat pentru comercializare de droguri

Image

Patru bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru trafic de droguri de risc, în două cauze penale, activitatea lor infracţională fiind documentată de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Harghita, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Harghita.

Potrivit informaţiilor furnizate de IPJ Harghita şi DIICOT - Biroul Teritorial Harghita, în prima cauză, pe parcursul anului 2023, trei bănuiţi ar fi înfiinţat şi întreţinut, în localităţile Frumoasa şi Sântimbru, din judeţul Harghita, mai multe culturi de canabis indoor (în solarii), respectiv outdoor (pe terenuri extravilane greu accesibile), în vederea comercializării către alte persoane, precum şi pentru consum propriu.

În data de 8 noiembrie au fost efectuate trei percheziţii domiciliare, fiind descoperiţi şi ridicaţi 32.150 de lei şi 1.150 de euro, cu privire la care există bănuiala rezonabilă că provin din traficul de droguri, precum şi mai multe dispozitive de mărunţit, ţigarete confecţionate artizanal, un aparat de vidat, pungi şi telefoane mobile.

Totodată, au fost indisponibilizate zece plante de canabis recoltate recent, aproximativ două kilograme de canabis (muguri), provenite din culturile recoltate anterior, depozitate în pungi din material plastic transparent, vidate şi lipite prin topire, precum şi în borcane din sticlă, pregătite în vederea comercializării.

În aceeaşi zi, procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Harghita au dispus reţinerea a trei persoane, iar, la data de 9 noiembrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Harghita a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

În cea de-a doua cauză, un bărbat a fost depistat în flagrant delict, în municipiul Odorheiu Secuiesc, imediat după ce ar fi comercializat 10 grame de canabis, pentru suma de 700 de lei.

Ulterior, au fost puse în executare patru mandate de percheziţie domiciliară, toate în municipiul Odorheiu Secuiesc, "fiind descoperiţi şi ridicaţi 10.307 lei cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că provin din traficul de droguri, o cantitate de canabis, trei dispozitive de mărunţit şi mai multe obiecte cu urme de materie şi un telefon mobil".

Sursele citată precizează că bărbatul ar fi comercializat, în mod repetat, cantităţi de canabis, de ordinul zecilor de grame, către consumatori din municipiul Odorheiu Secuiesc şi localităţile învecinate.

În data de 9 noiembrie, procurorii DIICOT Harghita au dispus reţinerea bărbatului, iar în cursul zilei de vineri a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Harghita, care a hotărât arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Acţiunile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita şi al jandarmilor de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Harghita, suportul de specialitate fiind asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română, au mai arătat sursele citate. AGERPRES/(AS - autor: Gina Ştefan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Afisari: 71

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 02-11-2026 15:01

Bistrița-Năsăud: Peste 30 de percheziții la persoane bănuite de infracțiuni la regimul armelor

Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, au pus în executare, luni, 34 de mandate de percheziție domiciliară, toate în județ.

Justitie si interne 02-11-2026 14:50

Prahova: Afaceriști condamnați inițial la închisoare pentru fraudarea de fonduri europene scapă de pedepse prin prescripție

Mai multe persoane trimise în judecată de DNA Ploiești într-un dosar privind fraudarea de fonduri europene și condamnate inițial la închisoare cu executare au scăpat de pedepse prin prescripția faptelor. Conform portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a dispus, luni, încetarea procesului penal față de cinci persoane fizic

Justitie si interne 02-11-2026 14:15

Mașină răsturnată după ce a lovit gardurile liniei de tramvai de pe șoseaua Mihai Bravu

O mașină s-a răsturnat pe plafon, luni, după ce șoferul a pierdut controlul direcției de mers și a lovit gardurile liniei de tramvai de pe șoseaua Mihai Bravu. 'Din primele date, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 54 ani care se deplasa pe șoseaua Mihai Bravu, dinspre Piața Obor către Piața Muncii, când a ajuns în apropiere

Justitie si interne 02-11-2026 14:15

Botoșani: Percheziții la o primărie și o școală într-un dosar de delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual și furt calificat

Polițiștii din Botoșani au efectuat, luni, percheziții la o primărie, o unitate de învătământ și la locuința unei persoane din județul Botoșani suspectate de delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual și furt calificat, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit ace

Justitie si interne 02-11-2026 10:29

MAI: Noii prefecți și subprefecți au depus jurământul la sediul Ministerului Afacerilor Interne

Noii prefecți și subprefecți au depus, luni, jurământul de credință în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în prezența viceprim-ministrului, ministrului Afacerilor Interne, Marian Neacșu, și a reprezentanților conducerii ministerului. 'Evenimentul a marcat începutul sau

Justitie si interne 02-11-2026 08:59

Operațiunea JUPITER: Peste 200 de percheziții efectuate de procurori și polițiști în toată țara

Polițiștii efectuează luni, sub supravegherea procurorilor de caz, 202 percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de ilegalități. 'În cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe l&

Justitie si interne 01-11-2026 21:22

Teleorman: Bărbat de 75 de ani, reținut după ce ar fi accidentat mortal un pieton și ar fi fugit de la locul faptei

Un bărbat de 75 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi accidentat mortal un pieton pe DJ 503, în județul Teleorman, și ar fi părăsit locul accidentului, victima fiind descoperită într-un șanț, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Teleorman. 'La data de 1 noiembrie, în jurul orei 07:

Justitie si interne 01-11-2026 13:51

Poliția Capitalei: Bărbat arestat preventiv după ce ar fi atacat cu un cuțit un șofer de ride-sharing

Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost arestat preventiv după ce, aflat sub influența alcoolului, ar fi lovit cu un cuțit șoferul de ride-sharing care l-a transportat la destinație, a informat, duminică, Poliția Capitalei. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, sâmbătă, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului Bu

Justitie si interne 31-10-2026 20:25

Radu Oprea: Până în acest moment, nu au fost raportate prăbușiri ale unor vehicule aeriene

Ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, informează, sâmbătă seară, că cea de-a doua dronă a fost observată ultima dată în zona dintre Vaslui și Bacău, iar până în acest moment nu au fost raportate prăbușiri ale unor vehicule aeriene. 'În această seară, două drone au pătruns neautorizat în spațiul aeria

Justitie si interne 31-10-2026 17:27

Dâmbovița: Dosar penal după ce un copil de un an a fost agresat de un altul în vârstă de 3 ani

Polițiștii au întocmit un dosar penal după ce un copil în vârstă de un an din comuna dâmbovițeană Mănești a fost transportat la spital fiind agresat de un alt copil, a informat IPJ Dâmbovița. Conform sursei citate, Secția 4 Poliție Rurală Dragomirești a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un copil de 1 an a fost

Justitie si interne 30-10-2026 19:11

Curtea Constituțională organizează săptămâna viitoare Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone

Curtea Constituțională a României organizează, vinerea viitoare, Reuniunea Biroului Asociației Curților Constituționale Francofone și Reuniunea de lucru cu tema 'Societatea informațională și democrația constituțională'. Potrivit unui comunicat al CCR transmis, vineri, AGERPRES, instanța constituțională exercită președinția ACCF p

Justitie si interne 30-10-2026 15:14

Bărbat reținut pentru proxenetism; el transporta două fete de 19 ani pentru a întreține relații sexuale cu clienții

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de proxenetism, după ce ar fi înlesnit practicarea prostituției de către două tinere de 19 ani, pe care le-ar fi transportat, supravegheat și protejat în apropierea Capitalei. Potrivit Direcției Generale de Poliție a Municipiului București (D

Justitie si interne 30-10-2026 15:08

Iași: Două persoane reținute pentru trafic de droguri de mare risc

Două persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, după ce polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a acestora. Din probat

Justitie si interne 30-10-2026 14:37

Bistrița-Năsăud: Un fost șef din Jandarmerie ar fi forțat dispozitivele de siguranță ale Penitenciarului Bistrița, potrivit SNPP

Un fost jandarm, care s-a aflat în conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, ar fi forțat dispozitivele de siguranță și ultraj ale Penitenciarului Bistrița, la data de 24 octombrie, incident care a dus la sesizarea organelor judiciare și a Administrație Naționale a Penitenciarelor. Sindicatul Național al Polițiștil

Justitie si interne 30-10-2026 14:06

Vrancea: Patru persoane reținute în urma unui conflict izbucnit într-o societate comercială din Corbița

Patru persoane cu vârste cuprinse între 16 și 44 de ani au fost reținute pentru 24 de ore, după ce ar fi fost implicate într-un conflict violent izbucnit în incinta unei societăți comerciale din comuna Corbița, în urma căruia a fost distrus și un bun aparținând uneia dintre persoanele implicate, a informat, vineri, Inspectoratul de