Vaslui: Avocaţii au de recuperat aproximativ 600.000 de lei pentru activitatea din oficiu în cauze penale
Avocaţii vasluieni au de recuperat, de la Ministerul Public, pentru activitatea prestată din oficiu în cauze penale, aproximativ 600.000 de lei, plăţi care nu au mai fost făcute din luna februarie a acestui an.
Conducerea Baroului Vaslui a criticat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, faptul că Ministerul Public întârzie de cel puţin opt luni plata.
"Bugetul Ministerului Public este subdimensionat, cunoaştem acest aspect, însă, pe de altă parte, cred că orice muncă prestată trebuie plătită după ce aceasta este finalizată. De altfel, în protocolul pe care îl avem încheiat, plata ar trebui să se facă într-un termen de 60 de zile, iar acest lucru nu se respectă. (...) Pe acest considerent, nu putem să nu înţelegem colegii care prestează activităţi avocaţiale din oficiu pe o perioadă foarte lungă şi sunt din acest punct de vedere ignoraţi de către autorităţi şi nu sunt plătiţi la timp pentru munca prestată. (...) La noi, avocatul nu este salariat, el câştigă strict din onorariile pe care le primeşte din partea clienţilor pe are îi reprezintă şi o mare parte din avocaţii din Baroul Vaslui câştigă banii din aceste oficii. O parte dintre ei sunt chiar dependenţi de aceste venituri, nu au prea multe câştiguri din onorarii sau angajamente. Acest lucru este deosebit de important pentru corpul profesional al avocaţilor. Problema aceasta nu este numai în judeţul Vaslui şi la nivelul Baroului Vaslui, este o problemă generalizată în ceea ce priveşte banii care trebuie să vină pe urmărirea penală din partea Ministerului Public. În ceea ce priveşte Ministerul Justiţiei, până la acest moment au avut fonduri suficiente, un buget clar şi bine dimensionat şi au achitat fiecare oficiu până în luna septembrie, la timp", a declarat decanul Baroului Vaslui, av. Marian Şenchiu.
Reprezentanţii Baroului Vaslui au vorbit şi despre numărul insuficient al magistraţilor din instanţe raportat la numărul foarte mare de dosare. Aceştia şi-au manifestat dezacordul faţă de preschimbarea pe cale administrativă a unor termene de judecată şi faţă de stabilirea de către judecători a unor termene de judecată la intervale îndelungate, afirmând că aceste lucruri îi nemulţumesc pe cetăţeni, dar şi pe avocaţi, care trebuie să dea explicaţii deoarece sunt cei care interacţionează în mod direct cu clienţii.
Corpul profesional al avocaţilor din judeţul Vaslui reclamă, de asemenea, faptul că se amână de foarte multe ori pronunţarea în dosare, avocaţii avertizând că sistemul de justiţie din România este în pragul blocajului. Conducerea Baroului Vaslui susţine că o soluţie ar fi aceea ca avocaţii cu vechime să poată intra în sistemul judiciar, astfel încât să fie completată schema la nivelul instanţelor.
"Faptul că se aduc magistraţi la 20 şi ceva de ani nu înseamnă nimic pentru deblocarea sistemului, pentru că, într-un final, contează experienţa de viaţă, experienţa profesională. Ca avocat, acumulezi experienţă pentru absolut toate domeniile. Poţi să te duci şi în Parchet, poţi să te duci cu uşurinţă şi la instanţă şi poţi face faţă inclusiv unui volum de muncă mai mare, pentru că, manageriind sute de dosare anual, evident că ai posibilitatea mult mai facilă de a sta pe o şedinţă şi cu 60 - 100 de dosare. Înainte exista, într-adevăr, o reală colaborare între magistraţi şi avocaţi, acum s-a creat un soi de ierarhie, chiar dacă nu ne-o spun direct, noi o vedem, ştim din maniera în care se comportă atât faţă de noi, cât şi faţă de justiţiabili în sală. Înainte erau luaţi magistraţi din rândul avocaţilor cu vechime şi erau perioade frumoase în magistratură când lucrurile mergeau, nu eram aproape de colaps cum suntem acum", a precizat consilierul în cadrul Baroului Vaslui, av. Elena Zăpodeanu.
Conducerea Baroului Vaslui contestă, totodată, recentul proiect de lege privind modificările fiscale care privesc profesiile liberale, care ar împovăra din punct de vedere fiscal această categorie profesională şi ar putea determina eventuale măriri ale preţurilor onorariilor practicate de avocaţi.
Conducerea Baroului Vaslui a avut discuţii cu reprezentanţii principalelor instanţe din judeţ, cărora le-au adus la cunoştinţă problemele cu care se confruntă. În ciuda nemulţumirilor pe care le au, avocaţii din Vaslui nu au întrerupt activitatea şi au intrat alături de clienţii pe care îi reprezintă în faţa instanţelor, continuând şi munca prestată din oficiu.
Din Baroul Vaslui fac parte 147 de avocaţi definitivi şi doi avocaţi stagiari, dintre aceştia aproximativ 70 efectuând şi activităţi din oficiu. AGERPRES /(A, AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Operațiunea JUPITER, în Ilfov: Peste 1,3 tone de petarde și artificii, ridicate de polițiști
Polițiștii ilfoveni au efectuat, luni, două percheziții în localitatea Dârvari, comuna Ciorogârla, în urma cărora au fost descoperite și ridicate aproximativ 1.350 de kilograme de articole pirotehnice, deținute ilegal. 'În cadrul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte
Dâmbovița: Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 1,2 milioane de lei
Polițiști dâmbovițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au efectuat, luni, șase percheziții domiciliare pe raza județelor Dâmbovița, Vâlcea, Argeș și Ilfov, într-un caz de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 1,2 milioane de lei. Potrivit unei informări transmisă de I
Botoșani: O bombă de aruncător a fost descoperită pe o pășune
O bombă de aruncător a fost descoperită, luni după-amiază, pe o pășune din apropierea orașului Săveni, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit acestora, muniția a fost găsită de un bărbat aflat cu animalele pe câmp. 'La fata locului s-a deplasat, în cel mai scurt timp, echipa
Ministrul Justiției a discutat cu sindicaliștii despre salarizarea și personalul de la Registrul Comerțului și despre reforma la Penitenciare
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit luni cu reprezentanții a două sindicate, cu care a discutat, printre altele, despre salarizarea și schema de personal din cadrul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), precum și despre reforma Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGER
Mureș: Sute de litri de ulei uzat și deșeuri depozitate ilegal, descoperite la firme de dezmembrări auto
Polițiștii mureșeni și inspectorii de mediu au descoperit, luni, circa 160 de tone de deșeuri și peste 350 de litri de ulei uzat depozitate ilegal direct pe sol, în urma a patru percheziții domiciliare desfășurate în comunele Suseni și Aluniș, la puncte de dezmembrări auto.
Bistrița-Năsăud: Peste 30 de percheziții la persoane bănuite de infracțiuni la regimul armelor
Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, au pus în executare, luni, 34 de mandate de percheziție domiciliară, toate în județ.
Prahova: Afaceriști condamnați inițial la închisoare pentru fraudarea de fonduri europene scapă de pedepse prin prescripție
Mai multe persoane trimise în judecată de DNA Ploiești într-un dosar privind fraudarea de fonduri europene și condamnate inițial la închisoare cu executare au scăpat de pedepse prin prescripția faptelor. Conform portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a dispus, luni, încetarea procesului penal față de cinci persoane fizic
Mașină răsturnată după ce a lovit gardurile liniei de tramvai de pe șoseaua Mihai Bravu
O mașină s-a răsturnat pe plafon, luni, după ce șoferul a pierdut controlul direcției de mers și a lovit gardurile liniei de tramvai de pe șoseaua Mihai Bravu. 'Din primele date, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 54 ani care se deplasa pe șoseaua Mihai Bravu, dinspre Piața Obor către Piața Muncii, când a ajuns în apropiere
Botoșani: Percheziții la o primărie și o școală într-un dosar de delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual și furt calificat
Polițiștii din Botoșani au efectuat, luni, percheziții la o primărie, o unitate de învătământ și la locuința unei persoane din județul Botoșani suspectate de delapidare, abuz în serviciu, fals intelectual și furt calificat, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit ace
MAI: Noii prefecți și subprefecți au depus jurământul la sediul Ministerului Afacerilor Interne
Noii prefecți și subprefecți au depus, luni, jurământul de credință în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în prezența viceprim-ministrului, ministrului Afacerilor Interne, Marian Neacșu, și a reprezentanților conducerii ministerului. 'Evenimentul a marcat începutul sau
Operațiunea JUPITER: Peste 200 de percheziții efectuate de procurori și polițiști în toată țara
Polițiștii efectuează luni, sub supravegherea procurorilor de caz, 202 percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de ilegalități. 'În cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe l&
Teleorman: Bărbat de 75 de ani, reținut după ce ar fi accidentat mortal un pieton și ar fi fugit de la locul faptei
Un bărbat de 75 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi accidentat mortal un pieton pe DJ 503, în județul Teleorman, și ar fi părăsit locul accidentului, victima fiind descoperită într-un șanț, a informat, duminică, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Teleorman. 'La data de 1 noiembrie, în jurul orei 07:
Poliția Capitalei: Bărbat arestat preventiv după ce ar fi atacat cu un cuțit un șofer de ride-sharing
Un bărbat în vârstă de 32 de ani a fost arestat preventiv după ce, aflat sub influența alcoolului, ar fi lovit cu un cuțit șoferul de ride-sharing care l-a transportat la destinație, a informat, duminică, Poliția Capitalei. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, sâmbătă, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului Bu
Radu Oprea: Până în acest moment, nu au fost raportate prăbușiri ale unor vehicule aeriene
Ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, informează, sâmbătă seară, că cea de-a doua dronă a fost observată ultima dată în zona dintre Vaslui și Bacău, iar până în acest moment nu au fost raportate prăbușiri ale unor vehicule aeriene. 'În această seară, două drone au pătruns neautorizat în spațiul aeria
Dâmbovița: Dosar penal după ce un copil de un an a fost agresat de un altul în vârstă de 3 ani
Polițiștii au întocmit un dosar penal după ce un copil în vârstă de un an din comuna dâmbovițeană Mănești a fost transportat la spital fiind agresat de un alt copil, a informat IPJ Dâmbovița. Conform sursei citate, Secția 4 Poliție Rurală Dragomirești a fost sesizată prin 112 cu privire la faptul că un copil de 1 an a fost







