Caraş-Severin: Percheziţii într-un dosar de nerespectare a legislaţiei privind deşeurile
Poliţişti de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Caraş-Severin, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa, au efectuat, joi, mai multe percheziţii într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru comiterea de infracţiuni prevăzute de legislaţia referitoare la regimul deşeurilor.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), au fost vizate cinci locaţii din judeţ, sediul unei unităţi administrativ teritoriale şi alte patru locuri unde au fost descoperite deşeurile municipale colectate din localitatea vizată, care ar fi fost depozitate fără respectarea condiţiilor legale.
Surse apropiate anchetei au precizat, pentru AGERPRES, că unitatea administrativ-teritorială vizată este Primăria comunei Prigor.
În urma percheziţiilor efectuate de poliţişti, au fost ridicate înscrisuri şi documente de interes în cauză, precum şi alte mijloace materiale de probă.
"Poliţiştii, sub coordonarea procurorului, continuă cercetările în acest dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de incendierea oricărui tip de deşeu şi/sau substanţă sau obiect, îngroparea deşeurilor şi eliminarea, deţinerea, păstrarea deşeurilor în afara spaţiilor autorizate", precizează IPJ Caraş-Severin.
La acţiuni au participat poliţişti de la Serviciul Criminalistic şi inspectori de la Garda de Mediu Caraş-Severin.
La finalizarea activităţilor de cercetare, vor fi dispuse măsuri pentru ridicarea deşeurilor depozitate cu încălcarea prevederilor legale şi igienizarea zonelor rămase, menţionează sursa citată. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hunedoara: Bărbat de 75 de ani, reținut de polițiști după ce și-a amenințat soția cu un pistol
Un bărbat de 75 de ani a fost reținut după ce și-a amenințat soția de 71 de ani cu un pistol deținut ilegal, în urma neînțelegerilor familiale generate de aspecte financiare și consumul de alcool, a informat duminică Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara. Conform IPJ, polițiștii au intervenit în noaptea de 20/21 i
Călărași: Patru persoane, reținute într-un dosar penal privind folosirea propriilor copii în scop de cerșetorie
Patru persoane au fost reținute într-un dosar penal privind folosirea propriilor copii în scop de cerșetorie, în urma unor percheziții efectuate în municipiul Călărași, minorii fiind preluați de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului pentru evaluare și instituirea măsurilor de protecție. Polițiști
Denise Rifai, audiată două ore la DNA
Moderatoarea TV Denise Rifai s-a prezentat vineri la DNA, unde a fost audiată timp de două ore de procurorii anticorupție, în dosarul în care primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, este acuzat de luare de mită. Atât la intrare, cât și la ieșire, Denise Rifai a refuzat să dea declarații în fața presei. Ciprian
Plângere penală la DNA, făcută de STP pe numele primarului din Alba Iulia
Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a anunțat, vineri, că Societatea de Transport Public (STP) Alba Iulia, ai cărei angajați au oprit lucrul de câteva zile, a depus o plângere penală la DNA pe numele său. 'Azi-dimineață am fost notificați oficial că STP a depus o plângere penală la DNA pe numele meu. (...). Voi răspunde, cu d
Protest în Piața Victoriei/ Jandarmeria ia măsuri pentru asigurarea ordinii și siguranței publice
Jandarmeria Capitalei anunță că va dispune toate măsurile necesare pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică în Capitală, în contextul organizării, începând cu ora 19:00, a unui protest în Piața Victoriei. ''Având în vedere informațiile existente în spațiul public referitoare la organiz
Moderatoarea TV Denise Rifai, audiată la DNA în dosarul lui Ciucu
Moderatoarea TV Denise Rifai s-a prezentat vineri la DNA, unde va fi audiată de procurori în dosarul în care primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, este acuzat de luare de mită. La intrare în sediul DNA, Denise Rifai a refuzat să dea declarații în fața presei. Ciprian Ciucu este acuzat că, în timpul campaniei
Procurorul general: Justiția - instituție fundamentală a democrației; cetățenii așteaptă profesionalism, integritate, eficiență
Societatea așteaptă de la instituțiile judiciare mai mult decât aplicarea riguroasă a legii, cetățenii așteaptă profesionalism, integritate, eficiență și garanția că drepturile și libertățile lor sunt protejate, a transmis procurorul general al României, Cristina Chiriac, care a participat vineri la Congresul Avocaților. ''Trăim într-
Tribunalul Ilfov: 3 iulie - termen pentru judecarea cererii de suspendare a Congresului Extraordinar al PNL
Tribunalul Ilfov a stabilit, pentru data de 3 iulie, termenul pentru judecarea cererii depuse de 16 parlamentari liberali, care fac parte din gruparea anti-Bolojan, de suspendare a deciziei de convocare pentru duminică a Congresului Extraordinar al PNL. Șaisprezece parlamentari liberali au deschis vineri o nouă acțiune la Tribunalul Ilfov, în care solici
O nouă acțiune în instanță a taberei anti-Bolojan; se cere suspendarea deciziei BPN de convocare a Congresului PNL (surse)
Șaisprezece parlamentari liberali care fac parte din gruparea anti-Bolojan au deschis vineri o nouă acțiune la Tribunalul Ilfov, în care solicită suspendarea a două decizii luate de BPN al PNL pe 17 iunie, prin care conducerea partidului a convocat un Consiliu Național Extraordinar pe 19 iunie și un Congres Extraordinar pe 21 iunie. Reclamanții sunt acei
Dosarul Georgescu - Potra, repus pe rol după ce un judecător a făcut cerere de abținere
Instanța supremă a decis vineri să repună pe rol dosarul, aflat în faza de cameră preliminară, în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra de acțiuni împotriva ordinii constituționale. Pe 2 aprilie, Curtea de Apel București a dispus începerea judecății pe
Primarul Capitalei a contestat în instanță controlul judiciar
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a contestat vineri, la Tribunalul București, măsura controlului judiciar dispusă împotriva lui de DNA, în dosarul în care este cercetat penal pentru luare de mită. Tribunalul va judeca contestația pe 24 iunie. Ciprian Ciucu este acuzat că, în timpul campaniei electorale din no
Tristan Tate, trimis în judecată; o tânără a fost bătută după ce a refuzat să mai producă materiale pornografice
Tristan Tate, fratele influencerului Andrew Tate, a fost trimis în judecată de DIICOT alături de o complice, Georgiana Manuela Naghel, ei fiind acuzați de acte de violență asupra unei tinere, care a refuzat să mai producă materiale cu caracter pornografic. Tristan Tate va fi judecat pentru instigare la lovire sau alte violențe și Georgiana Manuela Naghel
Buzău: Bărbat reținut după ce polițiștii au găsit un pistol și muniție în mașina sa
Un bărbat de 44 de ani, din județul Prahova, a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit, în autoturismul pe care îl conducea pe o stradă prin municipiul Buzău, un pistol, încărcătoare și muniție, informează, vineri, IPJ Buzău. Potrivit sursei citate, în noaptea de 18 spre 19 iunie, polițiștii din cadrul Poliției m
Argeș: Grupare infracțională specializată în clonarea de carduri, destructurată în colaborare cu autoritățile bulgare
O grupare infracțională specializată în clonarea de carduri a fost destructurată de procurorii DIICOT și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Pitești, în colaborare cu autoritățile bulgare, a anunțat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș. Cercetările au fost efectuate într-un dosar pr
Prahova: Patru persoane, arestate preventiv în dosarul privind fraudarea sistemului de sănătate cu 2,4 milioane lei
Patru persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile în dosarul privind fraudarea cu peste 2,4 milioane de lei a sistemului de sănătate, care vizează o clinică privată din Ploiești și persoane din conducerea acesteia, dar și angajați, inclusiv medici. Conform portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a admis propunere






