Predoiu: Schengen va fi mai puternic cu România înăuntru; separarea ţărilor în UE în abordarea migraţiei - cale spre eşec
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, afirmă că spaţiul Schengen va fi mai puternic şi mai funcţional cu România în interior, iar "enclavizarea", separarea ţărilor în cadrul Uniunii Europene în problema migraţiei reprezintă " cea mai sigură cale spre eşec".
"Se vorbeşte foarte mult, în general, de multă vreme, de spaţiul Schengen. Sunt unul dintre cei care optez să vorbesc cât mai puţin despre asta, dar să ne concentrăm cât mai mult în teren pe ceea ce facem. Cu toate acestea, da, şi eu spun, spaţiul Schengen va fi mai puternic şi mai funcţional cu România înăuntru. Şi nu o spun doar eu şi nu o spun superficial, doar din poziţia de om politic pasager aflat la conducerea MAI. O spun pe baza unor studii, lecturi pe care le-am făcut aprofundat, în ultima perioadă, asupra acestei problematici (...) şi o mai spun din nou, evoc colegii din Consiliul JAI. Nu numai în bilaterale, nu numai în întâlniri oficiale, atât colegii miniştri, cât şi comisarul european, inclusiv în discuţii informale care au loc în marja JAI, sunt unanimi în a susţine această constatare logică - consolidarea spaţiului Schengen presupune România înăuntru", a declarat Predoiu într-un discurs rostit cu ocazia Zilei Poliţiei de Frontieră Române, potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Ministerul Afacerilor Interne.
El a arătat că graniţa română este "bine protejată" şi cifrele pe migraţie au scăzut.
"Şi partenerii noştri şi, uneori, şi criticii noştri recunosc că performanţa dumneavoastră a crescut. Critici constructive. Dar toată lumea recunoaşte că cifrele pe migraţie au scăzut, că frontiera este bine protejată şi că faceţi o treabă foarte bună, că sunteţi un corp profesional de elită", le-a transmis Cătălin Predoiu poliţiştilor de frontieră.
De asemenea, ministrul a precizat că problema migraţiei este europeană, iar România o ia "în cel mai serios mod" şi o tratează ca partener european serios, competent şi capabil.
"Problema migraţiei este aici pentru multă vreme de aici înainte. Rămâne de văzut dacă noi, statele membre ale Uniunii Europene, vom avea suficientă înţelepciune şi suficientă solidaritate s-o abordăm şi să rezolvăm împreună problema migraţiei. Tratându-ne egal şi respectându-ne şi dându-ne posibilitatea să ne dezvoltăm plenar resursele de rezolvare a problemei migraţiei. Enclavizarea, separarea ţărilor în Uniunea Europeană în abordarea problemei migraţiei este cea mai sigură cale spre eşec. Şi problema migraţiei oricum nu va pleca de aici. Deci, concluzia ar fi să continuăm pe acelaşi drum, să ne recunoaştem corect unii altora rezultatele, să nu le instrumentalizăm unii împotriva altora, să nu punem interesul naţional îngust văzut în raport de interesul naţional al altui stat şi să înţelegem că ne vom servi interesele suverane naţionale armonizându-ne şi ajutându-ne reciproc", a adăugat Predoiu.
Pe altă parte, ministrul Afacerilor Interne s-a referit şi la modul în care România a venit în sprijinul ucrainenilor refugiaţi din calea războiului.
"Dincolo de această problematică a migraţiei, există şi altele la fel de importante. S-au menţionat (...) contrabanda, criminalitatea transfrontalieră, ajutorarea ucrainenilor care accesează teritoriul nostru naţional şi care au nevoie de adăpost şi l-au găsit. Au nevoie de locuri de muncă şi le-au găsit. Au nevoie de un stat prietenos şi l-au găsit. Au nevoie de o societate incluzivă, generoasă, solidară şi au găsit-o. Au nevoie de şcoli şi grădiniţe pentru copii şi le-au găsit. Sunt 32.000 de copii ucraineni în grădiniţele noastre astăzi şi asta înseamnă foarte mult. Pentru viitor, pentru ceea ce înţeleg ucrainenii din această relaţie consolidată în vremuri de restrişte. Aceste lucruri nu se vor uita", a mai spus Cătălin Predoiu. AGERPRES/(AS - autor: Cătălin Alexandru, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: Politia de Frontieră Română/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cazul Apostol/MJ anunță că va continua demersurile pentru transferarea în țară a româncei condamnate în China
Ministerul Justiției a anunțat, marți, că va continua să întreprindă toate demersurile care intră în competența sa legală în vederea finalizării procedurii de transferare în România a Alinei-Irina Apostol, condamnată la închisoare în China. Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, Alina-Irina Apostol a fost con
Fiul lui Tudorel Toader - plasat în arest la domiciliu de Înalta Curte
Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, va fi plasat în arest la domiciliu, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis contestația și l-a eliberat din arest preventiv în dosarul în care este acuzat de viol. Decizia este definitivă. Alexandru Toader, fost lector la Universi
Neamț: Cei doi părinți care și-ar fi abuzat fizic și sexual copiii minori, arestați preventiv
Cei doi părinți care și-ar fi abuzat fizic și sexual copiii minori au fost arestați preventiv, marți, de magistrații Judecătoriei Piatra-Neamț, pentru o perioadă de 30 de zile. Aceștia sunt acuzați de mai multe infracțiuni, între care viol asupra unui minor, corupere sexuală a unui minor și violență în familie, potrivit Inspectoratul de Poliție Jud
Olt: Un fost preot suspectat că a abordat online minore pentru relații sexuale, arestat preventiv
Un bărbat în vârstă de 45 de ani, suspectat că a abordat online două minore în vârstă de 13 ani pentru relații sexuale, a fost reținut de DIICOT, iar Tribunalul Olt a dispus, marți, arestarea preventivă. Potrivit unui comunicat al Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt transmis marți AGERPRES, cercetările în cauză sunt efectu
Bihor: Patru angajați de la Permise au semnat acorduri de recunoaștere după ce ar fi luat mită
Patru angajați de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Bihor, care ar fi luat mită de sute de ori pentru a rezolva diverse probleme cu care veneau oamenii la ghișeu, au semnat cu procurorii acorduri de recunoaștere a vinovăției. Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Parchetul de
Teancuri cu bani, dați ca șpagă pe 'silent' de un fost consilier PSD în biroul procurorului Gigi Ștefan (rechizitoriu)
Procurorul Gigi Ștefan de la Parchetul Curții de Apel Constanța este acuzat că a primit teancuri cu bani ca șpagă de la Dumitru Daniel Learciu, fost consilier județean PSD și fost director executiv al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Constanța, în schimbul promisiunii magistratului că îl va ajuta la rezolvarea unor probleme, prin intervenții
Dolj: Un deținut de la Penitenciarul Pelendava, încarcerat pentru tentativă de viol, nu s-a mai întors din permisie
Un bărbat de 36 de ani, încarcerat la Penitenciarul Pelendava pentru tentativă de viol, este căutat de polițiști după ce nu s-a mai întors în unitatea de detenție la expirarea unei permisii de 24 de ore, a informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj. Potrivit sursei citate, bărbatul a beneficiat de permisie în perioada
Arad: Peste 13 milioane de lei sechestrați de anchetatori de la dealerul auto care nu a mai livrat mașinile clienților
Echivalentul a peste 13 milioane de lei a fost pus sub sechestru de anchetatori în cazul dealerului auto din Arad care nu a mai livrat mașinile comandate și plătite de zeci de clienți, care au protestat în stradă în ultimele luni. Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, a fost pusă &ic
Argeș: 65 de percheziții în șase județe și în București, la suspecți de înșelăciune, fals informatic și spălarea banilor
Polițiștii din Argeș au efectuat, marți, 65 de percheziții domiciliare într-un dosar penal pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals informatic și spălarea banilor, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). Descinderile polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună c
Călin Georgescu, adus în boxa acuzaților în procesul de propagandă legionară
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost scos marți din Arestul Central și dus la Judecătoria Sectorului 1, pentru a asista la procesul în care este judecat pentru propagandă legionară. Aflat în prezent în arest preventiv într-un alt dosar, Călin Georgescu a fost dus în sala de judecată av
Botoșani: Percheziții la Spitalul Județean 'Mavromati' într-un dosar de abuz în serviciu, fals intelectual și delapidare
Polițiștii din Botoșani au efectuat, marți, șase percheziții la Spitalul Județean de Urgență (SJU) 'Mavromati' într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, delapidare, fals intelectual și divulgarea unor informații din categoria celor nedestinate publicității, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului d
Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță, trimiși în judecată pentru corupție
Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța au fost trimiși în judecată de Parchetul General într-un dosar privind săvârșirea unor multiple fapte de corupție. În aceeași speță au fost deferiți justiției omul de afaceri Mihale Cartali și Dumitru Daniel Learciu, fost consilier județean P
Continuă Operațiunea 'Jupiter 6': Peste 300 de percheziții în București și în mai multe județe
Parchetul General și Poliția Română efectuează marți, în a doua zi a Operațiunii 'Jupiter 6', peste 300 de percheziții în municipiul București și în mai multe județe. Conform unui comunicat al Parchetului General, au loc 67 de acțiuni operative, în cadrul cărora sunt investigate o gamă largă de infracțiuni
Operațiunea JUPITER, în Ilfov: Peste 1,3 tone de petarde și artificii, ridicate de polițiști
Polițiștii ilfoveni au efectuat, luni, două percheziții în localitatea Dârvari, comuna Ciorogârla, în urma cărora au fost descoperite și ridicate aproximativ 1.350 de kilograme de articole pirotehnice, deținute ilegal. 'În cadrul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte
Dâmbovița: Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 1,2 milioane de lei
Polițiști dâmbovițeni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au efectuat, luni, șase percheziții domiciliare pe raza județelor Dâmbovița, Vâlcea, Argeș și Ilfov, într-un caz de evaziune fiscală cu prejudiciu de peste 1,2 milioane de lei. Potrivit unei informări transmisă de I




