Cluj: Trei persoane, arestate preventiv pentru trafic de droguri
Trei persoane au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri, după ce una dintre ele a fost prinsă cu un rucsac în care avea peste un kilogram de droguri, ulterior fiind efectuate în acest caz cinci percheziţii, se arată într-un comunicat al DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, remis vineri AGERPRES.
"La data de 19.07.2023, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Cluj au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a trei inculpaţi, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc. Măsurile au fost dispuse după ce, unul dintre inculpaţi, a fost prins în flagrant la momentul în care pătrundea într-o locaţie, unde anterior fusese sesizat faptul că trei persoane tulbură ordinea şi liniştea, având asupra sa, într-un rucsac, cantitatea de peste 1 kilogram drog de mare risc (3-CMC)", precizează DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj.
Ulterior, au fost efectuate cinci percheziţii domiciliare pe raza judeţului Cluj, fiind descoperite şi ridicate cantităţi de drog de mare risc (3-CMC), mai multe comprimate ecstasy şi Xanax, suma de 20.650 de lei, patru cântare de mare precizie, plicuri şi pungi de tip ziplock, filtre şi foiţe utilizate la confecţionarea ţigaretelor, mai multe telefoane mobile, unităţi amovibile de stocare a datelor, precum şi mai multe recipiente prezentând diferite urme de substanţe.
În cursul zilei de joi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj a dispus arestarea preventivă a celor trei inculpaţi, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activităţile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj. Acţiunile au beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, Serviciului pentru Acţiuni Speciale Cluj şi jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj. AGERPRES/(AS-Cornelia Dumitru, editor: Antonia Niţă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANI: Peste 50 de persoane își pierd mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a Legii integrității
Peste 50 de persoane aflate sub interdicție își vor pierde mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a legii privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, a informat, luni, Agenția Națională de Integritate. 'Agenția Națională de Integritate demarează procedurile privind aplicarea efe
Parchetul General: Șase persoane reținute într-un dosar de contrabandă cu țigări; prejudiciul - peste 62 de milioane lei
Șase persoane au fost reținute de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), într-un dosar în care sunt cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și pentru introducerea și comercializarea ilegală de produse accizabile. Membrii grupării sunt suspectați că au introdus și valorificat în Rom&
VIDEO Cătălin Predoiu: Rețea importantă de traficanți destructurată în luna august; două tone de droguri - capturate
Ministrul interimar de Interne, Cătălin Predoiu, a transmis, luni, că structurile din cadrul MAI și parteneri internaționali au destructurat în luna august o importantă rețea de traficanți, capturând în același timp aproape două tone de droguri. 'Luna august, de regulă consacrată concediilor de către mulți dintre cetățenii noștri, a fost
Bihor: Dotări moderne achiziționate de IJJ printr-un proiect transfrontalier vizând protejarea mediului
Jandarmii bihoreni au achiziționat echipamente moderne pentru supraveghere și intervenții în zonele greu accesibile, între care două drone cu termoviziune de ultimă generație, UTV-uri, snowmobile, camere de supraveghere camuflate și un punct de comandă mobil. Conform datelo
Bacău: Cei doi bărbați care au atacat un echipaj de poliție la Faraoani au fost arestați preventiv
Cei doi bărbați care au atacat un echipaj de poliție în localitatea Faraoani au fost arestați preventiv, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. 'Cei doi bărbați au fost prezentați instanței care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile', a transmis IPJ Bacău. Incidentul dintre p
Bacău: Focuri de avertisment trase de polițiști, după ce au fost atacați la o intervenție
Un echipaj de poliție a fost nevoit să tragă focuri de avertisment în plan vertical, în timpul unei intervenții pentru aplanarea unui conflict în comuna Faraoani, după ce au fost atacați de doi bărbați, care au reușit să fugă, dar ulterior au fost prinși. Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de Inspectoratul d
Alba: Un bărbat care deținea ilegal arme și amenajase o zonă de vânătoare la Rimetea, reținut pentru braconaj
Un bărbat în vârstă de 60 de ani, care ar fi avut asupra lui o armă letală și una neletală în timp ce se afla fără autorizație de vânătoare pe un fond din afara localității Rimetea, a fost reținut de polițiști pentru braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, au informat, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Jude
Dâmbovița: Scandal după un accident; polițiștii au tras focuri de avertisment pentru aplanarea conflictului
Polițiștii dâmbovițeni au tras focuri de avertisment pentru aplanarea unui conflict izbucnit după ce o mașină a intrat în coliziune cu o căruță pe DN 7, în comuna Crângurile, iar familiile celor implicați în accident s-au luat la bătaie, informează, sâmbătă, IPJ Dâmbovița. În urma incidentului, d
IGPR: Peste 1.600 de accidente rutiere, înregistrate în primele 6 luni; peste 1.180.000 de sancțiuni contravenționale, aplicate
Peste 1.600 de accidente rutiere au fost înregistrate, la nivel național, în primele 6 luni ale anului, având ca urmare decesul a 492 de persoane și rănirea gravă a 1.384 de oameni, informează sâmbătă Inspectoratul General al Poliției Române. ''În primele 6 luni ale anului 2026, Poliția Română
Poliția de Frontieră: 15 cetățeni străini depistați ascunși într-un automarfar la Calafat
Poliția de Frontieră anunță, sâmbătă, că 15 cetățeni străini din Iran și Irak au fost depistați ascunși într-un automarfar, în parcarea din proximitatea Stației de taxare a podului Calafat-Vidin, pe sensul de intrare în România. ''Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de
IGPR: Peste 61 de milioane de țigarete și peste 9,6 tone de tutun, capturate în primele 7 luni ale anului
Peste 61 de milioane de țigarete și peste 9,6 tone de tutun au fost descoperite de polițiști, în primele 7 luni ale anului, fiind aplicate 907 sancțiuni contravenționale, în valoare de 6.740.013 lei, informează sâmbătă IGPR. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în perioada ianuarie - iulie 2026, la nivel național,
Vaslui: Incendiu în curtea bisericii monument din Tatomirești; au ars 1.500 de metri pătrați de vegetație uscată
Un incendiu de vegetație uscată a cuprins, vineri, curtea bisericii monument istoric din localitatea Tatomirești, comuna Rebricea. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, focul nu a afectat lăcașul de cult. 'Apelantul la a solicitat intervenția pompierilor militari, întrucât era posibil
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluționate în luna iulie
Peste 41.000 de dosare penale au fost soluționate de procurorii din țară în luna iulie, fiind dispuse soluții de trimitere în judecată în aproape 4.000 de rechizitorii, a informat, vineri, Parchetul General. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, în luna iulie, procurorii din circumscripțiile celor 16 curți de apel au soluționat 41.
Procurorul Radu George Bucurică - suspendat din funcție de Consiliul Superior al Magistraturii
Procurorul Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, a fost suspendat din funcție, vineri, de Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus arestarea sa preventivă în dosarul în care este acuzat, printre altele, de nerespectarea regi
Arad: Agentul aflat la volanul mașinii de poliție implicată în accident cu trei răniți ar fi condus cu viteză excesivă
Agentul în vârstă de 24 de ani, care se afla la volanul autospecialei de poliție implicate într-un accident soldat cu trei răniți, ar fi condus cu viteză excesivă, dar ar fi încălcat și alte reguli de circulație și proceduri interne, conform primelor date din ancheta aflată în desfășurare. Șeful Inspectoratul











