CCR discută sesizarea preşedintelui Iohannis privind trecerea Lacului Brebu în administrarea Consiliului local
Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, miercuri, sesizarea preşedintele Klaus Iohannis privind trecerea Lacului Brebu în administrarea Consiliului Local Brebu.
Şeful statului a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind trecerea Lacului Brebu, cu titlu gratuit, din domeniul public al statului şi din administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" în domeniul public al Comunei Brebu şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Brebu.
"Legea dedusă controlului de constituţionalitate a fost adoptată cu încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, a principiului legalităţii, ambele subsumate statului de drept, cu încălcarea regimului proprietăţii publice, precum şi cu nesocotirea rolului constituţional al Parlamentului, al Guvernului, dar şi a efectului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale", afirmă preşedintele în sesizarea de neconstituţionalitate, arătând că legea i-a fost transmisă de către Parlament, în vederea promulgării, pe 18 aprilie.
Iohannis susţine că legea a fost adoptată cu încălcarea principiului legalităţii prevăzut de Constituţie. El precizează că bunul vizat de legea criticată reprezintă un bun imobil, Lacul Brebu, lac natural de tasare în suprafaţă de 4 ha, situat în comuna Brebu, judeţul Prahova.
El arată că, în ceea ce priveşte transferul bunurilor aflate în proprietatea publică a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, conform dispoziţiilor din Codul civil, "bunurile care formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale potrivit unei legi organice nu pot fi trecute din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale sau invers decât ca urmare a modificării legii organice; în celelalte cazuri, trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale şi invers se face în condiţiile legii".
Şeful statului consideră că, având în vedere că Lacul Brebu - bun supus transferului prin legea criticată - nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, acesta ar fi trebuit trecut din proprietatea publică a statului în aceea a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Local al Comunei Brebu, potrivit art. 292 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
El mai susţine că, potrivit unei decizii CCR, chiar şi în ipoteza în care Lacul Brebu ar fi fost declarat bun exclusiv al proprietăţii publice a statului printr-o lege organică, singura posibilitate de transmitere a acestui bun din proprietatea publică a statului în cea a Comunei Brebu ar fi fost adoptarea unei legi organice de modificare a legii organice prin care bunul a fost declarat obiect exclusiv al proprietăţii publice, iar nu soluţia legislativă adoptată de Parlament.
Preşedintele Iohannis menţionează că în cazul de faţă transferul dreptului de proprietate s-a realizat printr-o lege cu caracter individual, vizând imobilul descris în anexa legii, Parlamentul considerând aplicabil mecanismul privind transferul interdomenial al unui bun exclusiv al proprietăţii publice a statului.
Şeful statului subliniază şi că neclaritatea cu privire la identificarea şi delimitarea bunului imobil care face obiectul transferului dreptului de proprietate rezidă şi în neconcordanţa în ceea ce priveşte suprafaţa acestuia.
"În expunerea de motive a propunerii legislative este prevăzută o suprafaţă de 3,617 ha, în timp ce în anexa legii bunul figurează cu o suprafaţă de 4 ha. Lipsa delimitării concrete a bunului, cu atât mai mult cu cât acesta nu are nici carte funciară şi nici măsurători realizate, este de natură să creeze confuzie cu privire la identificarea bunului ce urmează a fi transmis din domeniul public al statului, aspect contrar exigenţelor de calitate a legii, care decurg din art. 1 alin. (5) din Constituţie", arată el.
Preşedintele Iohannis solicită CCR să admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să constate că legea este neconstituţională în ansamblul său. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Antonia Niţă, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sibiu: Directorul Căminului Spital, reținut pentru luare de mită; ar fi primit bani ca să interneze vârstnici
Directorul Unității de Asistență Medico-Socială - Căminul Spital Sibiu, fost manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie din municipiu, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat că ar fi pretins și primit peste 56.000 de lei de la aparținători, pentru facilitarea internării beneficiarilor, au anunțat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) și Parchetul de pe
Dolj: Nouă amenzi după incidentele de la meciul Universitatea Craiova - Levski Sofia
Jandarmii au aplicat nouă sancțiuni contravenționale și au constatat o infracțiune de furt în urma conflictului izbucnit între suporteri ai Universității Craiova, la aproximativ 30 de minute după încheierea
Covasna: Numărul înșelăciunilor a crescut cu aproximativ 28% în primul semestru al anului
Numărul infracțiunilor de înșelăciune a crescut cu aproximativ 28% în județul Covasna în primele șase luni ale acestui an, fiind înregistrate 123 de astfel de fapte, potrivit bilanțului prezentat, joi, de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). Conform sursei citate, în prima jumătate a anului, în județul C
ANP: Activitatea curentă din sistemul penitenciar se desfășoară în parametri normali
Activitatea din penitenciare se desfășoară în parametri normali, utilizând comunicații telefonice și radio, iar echipe tehnice și autorități competente din domeniul securității cibernetice continuă să lucreze pentru restaurarea sistemelor informatice din sistemul de detenție, după atacul cibernetic de miercuri asupra mai multor stații de lucru și servere,
Timiș: Cinci inculpați, arestați preventiv pentru lovire și tulburarea ordinii și liniștii publice
Cinci inculpați au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, de Judecătoria Timișoara, pentru lovire, alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, după ce, marți noaptea, au agresat trei persoane, dintre care un minor, care se aflau într-un autovehicul staționat lângă sensul giratoriu al localității Giarmata, limitrofă municipiului Timișoara.
Avocat: Locuitor al Sectorului 1 din Capitală - despăgubiri de 2.000 de euro după ce a fost mușcat de un șobolan
Un locuitor din Sectorul 1 al Capitalei, care a fost mușcat de un șobolan în anul 2021, trebuie să primească 2.000 de euro despăgubiri, după ce Tribunalul București i-a dat câștig de cauză într-un dosar intentat împotriva Primăriei Capitalei și a celei de sector. ''Soluție pronunțată de Tribunalul București. Dup
Percheziții în județul Constanța în legătură cu procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță (surse)
Mai multe percheziții ale procurorilor de la Parchetul General au loc joi în județul Constanța, la domiciliile unor persoane fizice și la sediile sociale ale unor firme, în două dosare ale Secției de urmărire penală. Potrivit unui comunicat al Parchetului transmis AGERPRES, procurorii și ofițeri de poliție judiciară din cadrul Insp
VIDEO IGPR: 16 persoane audiate pentru furt calificat din avioane; ar fi furat produse de 800.000 de euro
Polițiștii Direcției Transporturi pun în aplicare, joi, 12 mandate de percheziție domiciliară și 16 mandate de aducere, în București și județele Ilfov și Prahova, într-un dosar de furt calificat din aeronave, cu un prejudiciu de 800.000 de euro produs unei companii aeriene. ''Sunt efectuate cercetări cu privire la act
ANP: Ambii operatori de telefonie au serviciile în funcțiune în sistemul de detenție
Ambii operatori de telefonie au serviciile în funcțiune în sistemul de detenție, iar din considerente de securitate și pentru eficientizarea activităților restricția de cinci minute pe zi aferente fiecărei persoane private de libertate rămâne în vigoare. 'Începând cu ora 19:30, ambii operatori de telefon
Argeș: O femeie din Rociu și-a înjunghiat mortal soțul
O femeie de 46 de ani, din comuna argeșeană Rociu, este acuzată că și-a înjunghiat mortal soțul pe fondul unui conflict spontan, generat de consumul de băuturi alcoolice. Potrivit IPJ Argeș, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Costești au fost sesizați miercuri, prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie și-ar fi înjunghiat soțul, &i
Botoșani: Bărbat arestat și trimis în judecată de procurori după ce a ucis un ciobănesc german
Un bărbat din Botoșani a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani, după ce a ucis câinele unui vecin, se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchet. Potrivit sursei citate, bărbatul, care se află în arest preventiv, va fi judecat pentru săvârșirea infracțiunii 'uciderea
PICCJ: Două persoane reținute după ce ar fi promis să faciliteze redobândirea cetățeniei române
Două persoane au fost reținute de procurorii Parchetului General într-un dosar în care sunt acuzate că ar fi solicitat sume de bani pentru pregătirea și facilitarea soluționării unor dosare de redobândire a cetățeniei române. Potrivit unui comunicat al PICCJ transmis, miercuri, AGERPRES, procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire
Percheziții DNA la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (surse)
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuează, miercuri, percheziții la sediul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. AGERPRES/(AS - redactor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Galați: Tânăr reținut după ce ar fi tras cu o armă airsoft asupra unui bărbat, în urma unui conflict
Un tânăr de 22 de ani din municipiul Tecuci a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii gălățeni, după ce ar fi tras cu o armă airsoft asupra unui bărbat de 25 de ani, provocându-i leziuni care necesită mai multe zile de îngrijiri medicale, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați. Potrivit surse
Foștii lideri ai organizațiilor PNL din sectoarele 2, 3, 4 și 5 cer în instanță suspendarea deciziei de demitere
Foștii președinți ai organizațiilor Partidului Național Liberal din sectoarele 2, 3, 4, 5 din Capitală și liderul filialei din Ialomița au cerut în instanță suspendarea deciziei prin care au fost demiși din funcții. Potrivit portalului instanțelor de judecată, Monica Anisie - PNL Sector 2, Andrei Baciu - PNL Sector 3, Ionuț Stroe - PNL Sector 4, Ștefan M











