Structurile MAI au intervenit în peste 1.500 de urgenţe; Au fost depistate 19 persoane urmărite naţional sau internaţional
Structurile MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.545 evenimente, 2.971 fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.574 circumscrise situaţiilor de urgenţă.
La nivelul structurilor de poliţie au fost semnalate 805 de posibile infracţiuni, peste 23% dintre acestea fiind din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 142 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 148 de fapte penale, iar faţă de 29 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
Totodată, au fost depistate 19 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale, a informat un comunicat al MAI transmis duminică AGERPRES.
De asemenea, poliţiştii rutieri au acţionat, la nivelul întregii ţari, pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră. În urma acţiunilor din teren, au fost retrase 269 de certificate de înmatriculare şi au fost reţinute 784 de permise de conducere - 73 pentru consum de alcool şi 9 pentru consum de droguri sau alte substanţe interzise.
Poliţiştii şi jandarmii au constatat 9.801 de contravenţii pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,6 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 26 de controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă, fiind aplicate 97 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 138.500 lei.
Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfăşurat 1.302 de misiuni pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 51 pentru stingerea de incendii şi 6 pentru descarcerare. Pe parcursul intervenţiilor acestora au fost salvate 15 persoane.
La rândul lor, poliţiştii au acţionat pentru salvarea unei persoane (cu intenţii suicidale), iar piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au asigurat transportul a 23 de pacienţi care aveau nevoie de asistenţă medicală de urgenţă.
Niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.415 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislaţia naţională.
"Totodată, din data de 18.03.2022 şi până în prezent au fost emise 133.155 de permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 5 fiind acordate în ultimele 24 de ore.La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 31,7%", a mai precizat comunicatul MAI.
În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 25.884 de mijloace de transport şi 100.374 de persoane, dintre care 10.988 de cetăţeni ucraineni, a menţionat MAI. AGERPRES/(AS - editor: Cătălina Matei, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Cinci percheziții în dosare de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor
Polițiștii Capitalei - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au efectuat, marți, cinci percheziții în cadrul unor dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată. 'Într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lâ
CAB a anulat condamnarea la închisoare primită de rapperul Wiz Khalifa pentru consum de droguri; procesul se rejudecă
Curtea de Apel București a anulat marți condamnarea de 9 luni de închisoare cu executare primită de rapperul american Wiz Khalifa pentru consum de droguri la Festivalul 'Beach, Please!', urmând ca dosarul să se rejudece în faza de apel. În decembrie 2025, Wiz Khalifa, pe numele real Thomaz Cameron Jibril, primis
Cazul Apostol/MJ anunță că va continua demersurile pentru transferarea în țară a româncei condamnate în China
Ministerul Justiției a anunțat, marți, că va continua să întreprindă toate demersurile care intră în competența sa legală în vederea finalizării procedurii de transferare în România a Alinei-Irina Apostol, condamnată la închisoare în China. Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, Alina-Irina Apostol a fost con
Fiul lui Tudorel Toader - plasat în arest la domiciliu de Înalta Curte
Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, va fi plasat în arest la domiciliu, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis contestația și l-a eliberat din arest preventiv în dosarul în care este acuzat de viol. Decizia este definitivă. Alexandru Toader, fost lector la Universi
Neamț: Cei doi părinți care și-ar fi abuzat fizic și sexual copiii minori, arestați preventiv
Cei doi părinți care și-ar fi abuzat fizic și sexual copiii minori au fost arestați preventiv, marți, de magistrații Judecătoriei Piatra-Neamț, pentru o perioadă de 30 de zile. Aceștia sunt acuzați de mai multe infracțiuni, între care viol asupra unui minor, corupere sexuală a unui minor și violență în familie, potrivit Inspectoratul de Poliție Jud
Olt: Un fost preot suspectat că a abordat online minore pentru relații sexuale, arestat preventiv
Un bărbat în vârstă de 45 de ani, suspectat că a abordat online două minore în vârstă de 13 ani pentru relații sexuale, a fost reținut de DIICOT, iar Tribunalul Olt a dispus, marți, arestarea preventivă. Potrivit unui comunicat al Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt transmis marți AGERPRES, cercetările în cauză sunt efectu
Bihor: Patru angajați de la Permise au semnat acorduri de recunoaștere după ce ar fi luat mită
Patru angajați de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Bihor, care ar fi luat mită de sute de ori pentru a rezolva diverse probleme cu care veneau oamenii la ghișeu, au semnat cu procurorii acorduri de recunoaștere a vinovăției. Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Parchetul de
Teancuri cu bani, dați ca șpagă pe 'silent' de un fost consilier PSD în biroul procurorului Gigi Ștefan (rechizitoriu)
Procurorul Gigi Ștefan de la Parchetul Curții de Apel Constanța este acuzat că a primit teancuri cu bani ca șpagă de la Dumitru Daniel Learciu, fost consilier județean PSD și fost director executiv al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Constanța, în schimbul promisiunii magistratului că îl va ajuta la rezolvarea unor probleme, prin intervenții
Dolj: Un deținut de la Penitenciarul Pelendava, încarcerat pentru tentativă de viol, nu s-a mai întors din permisie
Un bărbat de 36 de ani, încarcerat la Penitenciarul Pelendava pentru tentativă de viol, este căutat de polițiști după ce nu s-a mai întors în unitatea de detenție la expirarea unei permisii de 24 de ore, a informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj. Potrivit sursei citate, bărbatul a beneficiat de permisie în perioada
Arad: Peste 13 milioane de lei sechestrați de anchetatori de la dealerul auto care nu a mai livrat mașinile clienților
Echivalentul a peste 13 milioane de lei a fost pus sub sechestru de anchetatori în cazul dealerului auto din Arad care nu a mai livrat mașinile comandate și plătite de zeci de clienți, care au protestat în stradă în ultimele luni. Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, a fost pusă &ic
Argeș: 65 de percheziții în șase județe și în București, la suspecți de înșelăciune, fals informatic și spălarea banilor
Polițiștii din Argeș au efectuat, marți, 65 de percheziții domiciliare într-un dosar penal pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals informatic și spălarea banilor, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). Descinderile polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună c
Călin Georgescu, adus în boxa acuzaților în procesul de propagandă legionară
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost scos marți din Arestul Central și dus la Judecătoria Sectorului 1, pentru a asista la procesul în care este judecat pentru propagandă legionară. Aflat în prezent în arest preventiv într-un alt dosar, Călin Georgescu a fost dus în sala de judecată av
Botoșani: Percheziții la Spitalul Județean 'Mavromati' într-un dosar de abuz în serviciu, fals intelectual și delapidare
Polițiștii din Botoșani au efectuat, marți, șase percheziții la Spitalul Județean de Urgență (SJU) 'Mavromati' într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, delapidare, fals intelectual și divulgarea unor informații din categoria celor nedestinate publicității, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului d
Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță, trimiși în judecată pentru corupție
Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță de la Parchetul Curții de Apel Constanța au fost trimiși în judecată de Parchetul General într-un dosar privind săvârșirea unor multiple fapte de corupție. În aceeași speță au fost deferiți justiției omul de afaceri Mihale Cartali și Dumitru Daniel Learciu, fost consilier județean P
Continuă Operațiunea 'Jupiter 6': Peste 300 de percheziții în București și în mai multe județe
Parchetul General și Poliția Română efectuează marți, în a doua zi a Operațiunii 'Jupiter 6', peste 300 de percheziții în municipiul București și în mai multe județe. Conform unui comunicat al Parchetului General, au loc 67 de acțiuni operative, în cadrul cărora sunt investigate o gamă largă de infracțiuni




