Clasare dosar de plagiat Ciucă/ PG: Diploma de doctor nu e un înscris oficial fals în sensul legii penale
Parchetul General susţine că premierul Nicolae Ciucă nu poate fi acuzat de uz de fals în dosarul în care a fost reclamat că a plagiat în teza de doctorat, deoarece diploma este doar un act care certifică/atestă titlul de doctor şi nu constituie un înscris oficial fals în sensul legii penale.
Vineri, Parchetul General a dat publicităţii ordonanţa din 15 martie, prin care a fost dispusă clasarea dosarului penal deschis în urma unei plângeri în care s-a reclamat faptul că premierul Nicolae Ciucă a plagiat în teza de doctorat.
*** Pentru infracţiunea prevăzută de art.197 alin. 1 din Legea nr. 8/1996 republicată (fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie), procurorii susţin că fapta s-a prescris încă din anul 2008.
"Conform art.197 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă fapta persoanei care îşi însuşeşte, fără drept, în întregime sau în parte, opera unui alt autor şi o prezintă ca o creaţie intelectuală proprie. Conform alin. (2) Împăcarea înlătură răspunderea penală. Termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunii mai sus menţionată este de 5 ani conform art. 154 alin. (1) lit. d) Cod penal şi curge de la data săvârşirii infracţiunii, respectiv din anul 2003, termenul de prescripţie fiind aşadar împlinit în anul 2008, înainte de sesizarea formulată în prezenta cauză", arată Parchetul General.
** Nicolae Ciucă a fost reclamat şi pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
Denunţătorul lui Ciucă considera că 'infracţiunea de uz de fals este săvârşită în formă continuată, teza de doctorat plagiată fiind folosită la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii (art. 35 C.p.), ca realizare profesională notabilă şi suport pentru avansările ulterioare".
În replică, Parchetul consideră că premierul nu poate fi acuzat de această infracţiune, deoarece diploma de doctor nu este considerată un act oficial fals, în sensul legii penale, din următoarele considerente:
* (...) Infracţiunea de uz de fals prev. de art. 323 Cod penal constă în "folosirea unui înscris oficial ori sub semnătură privată, cunoscând că este fals, în vederea producerii unei consecinţe juridice".
* Obiectul material al infracţiunii de uz de fals îl constituie un înscris oficial ori sub semnătură privată falsificat.
* Acţiunea de falsificare (modificare a materialităţii actului, falsificare a înscrisului însuşi, privit ca instrumentum) se realizează prin alterare (denaturarea înscrisurilor oficiale preexistente, modificarea material a redactării textului unui act existent, în orice mod, prin adăugiri, ştersături, transformări) sau/şi prin contrafacere (reproducerea frauduloasă, imitarea, plăsmuirea, ticluirea, alcătuirea unui înscris).
* Prin săvârşirea infracţiunii de uz de fals se creează un pericol pentru valoarea social protejată - încrederea publică în autenticitatea înscrisurilor oficiale ori sub semnătură privată.
* Diferenţierea între cele două infracţiuni (art.197 alin. (1) din Legea nr. 8/1996 şi uzul de fals prev. de art.323 Cod penal) este dată de elementele componente ale acestora (obiect juridic, respectiv valorile sociale ocrotite prin incriminarea faptelor, urmările produse, obiectul material, elementul material aşa cum este definit prin lege).
* Folosirea diplomei de doctor nu se circumscrie, aşadar, conţinutului constitutiv al infracţiunii de uz de fals, prev. de art.323 Cod penal, întrucât diploma de doctor este doar un act care certifică/atestă titlul de doctor şi nu constituie un înscris oficial fals în sensul legii penale, neavând înţelesul prev. de art. 320 Cod penal sau art. 321 Cod penal (înscris alterat sau contrafăcut).
* Pe cale de consecinţă, infracţiunea de uz de fals în formă continuată, pretins săvârşită începând cu anul 2003 şi până în prezent, nu realizează elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunii de uz de fals prev. de art. 323 Cod penal.
Concluzia Parchetului: "fapta nu există".
Dosarul a fost deschis în februarie 2022, iar ancheta penală a blocat mai bine de un an cercetarea tezei de doctorat de către Universitatea Naţională de Apărare "Carol I".
Jurnalista Emilia Şercan de la PressOne a publicat, pe 18 ianuarie 2022, un articol în care susţine că premierul Nicolae Ciucă, general în rezervă, ar fi plagiat în teza de doctorat cu titlul "Dimensiunea angajării Armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale", susţinută în anul 2003 la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I".
Emilia Şercan afirmă că mai multe pagini din lucrarea premierului au fost copiate fără ca textele preluate să fi fost atribuite în mod corect autorilor originali şi fără să fi fost marcate cu ghilimele, aşa cum cer normele academice.
De cealaltă parte, premierul Nicolae Ciucă a declarat că alegerea tematicii tezei de doctorat s-a bazat predominant pe experienţa personală acumulată în misiunile internaţionale la care a participat nemijlocit, individual sau împreună cu Batalionul 26 Infanterie: misiunea ONU de menţinere a păcii din Angola (1996-1997), misiunea NATO din cadrul rezervei strategice a SACEUR pentru Balcanii de Vest (2000-2001) şi misiunea de tip coaliţie din Afganistan (2002).
"În acuzele publice se reclamă că unele referiri din notele de subsol nu apar şi în lista bibliografică. Acest lucru nu arată altceva decât faptul că lucrarea a fost elaborată onest, fiind menţionată cel puţin într-un loc sursa bibliografică. Acuzaţiile publice nu se pot susţine ştiinţific în niciun fel, fapt ce poate fi dovedit şi de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect şi profesionist utilizată. Sintagme şi formulări standardizate specifice domeniului tezei de doctorat (gen "pilon de stabilitate" etc.) nu trebuie ocolite atunci când tratezi un subiect sensibil - precum geopolitica -, unde semantica trebuie neapărat să fie precisă, motiv pentru care anumite sintagme/formulări este obligatoriu să fie standardizate", a afirmat Ciucă. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Botoșani: Nouă percheziții derulate de polițiști într-un dosar de abuz în serviciu și contrabandă
Polițiștii din Botoșani efectuează, miercuri dimineață, percheziții la sediul unei primării, la sediile a două societăți comerciale, dar și la locuințele mai multor persoane fizice, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acesteia, activitățile vizează infracțiunile d
Percheziții în București, Ilfov și Iași, în cazul unei firme care nu a plătit impozite de 5,2 milioane de lei
Polițiștii Capitalei efectuează, miercuri, trei percheziții în București și în județele Ilfov și Iași, într-un dosar privind infracțiunea de reținere și neplată, în termenul legal, a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă. Din cercetări a reieșit că, în perioada aprilie 2023 - octombrie 2026, o femeie, în calitat
Bistrița-Năsăud: Percheziție într-un dosar de decontări fictive de servicii turistice pentru angajați CFR
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, împreună cu polițiști din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, au efectuat o percheziție la un operator economic din județ, din domeniul turistic, care ar fi emis facturi pentru mai mulți angajați CFR, cu ajutorul cărora aceștia din urmă ar fi decontat fictiv servicii turistice de
Operațiunea 'Jupiter': Peste 340 de percheziții în țară pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare și judiciare
Polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează miercuri 346 de percheziții domiciliare în cadrul operațiunii 'Jupiter', pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de infracțiuni economico-financiare, de natură judiciară, la regimul armelor și la regimul silvic. 'Activitățile sunt e
VIDEO Cinci percheziții în dosare de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor
Polițiștii Capitalei - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au efectuat, marți, cinci percheziții în cadrul unor dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată. 'Într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lâ
CAB a anulat condamnarea la închisoare primită de rapperul Wiz Khalifa pentru consum de droguri; procesul se rejudecă
Curtea de Apel București a anulat marți condamnarea de 9 luni de închisoare cu executare primită de rapperul american Wiz Khalifa pentru consum de droguri la Festivalul 'Beach, Please!', urmând ca dosarul să se rejudece în faza de apel. În decembrie 2025, Wiz Khalifa, pe numele real Thomaz Cameron Jibril, primis
Cazul Apostol/MJ anunță că va continua demersurile pentru transferarea în țară a româncei condamnate în China
Ministerul Justiției a anunțat, marți, că va continua să întreprindă toate demersurile care intră în competența sa legală în vederea finalizării procedurii de transferare în România a Alinei-Irina Apostol, condamnată la închisoare în China. Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, Alina-Irina Apostol a fost con
Fiul lui Tudorel Toader - plasat în arest la domiciliu de Înalta Curte
Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, va fi plasat în arest la domiciliu, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis contestația și l-a eliberat din arest preventiv în dosarul în care este acuzat de viol. Decizia este definitivă. Alexandru Toader, fost lector la Universi
Neamț: Cei doi părinți care și-ar fi abuzat fizic și sexual copiii minori, arestați preventiv
Cei doi părinți care și-ar fi abuzat fizic și sexual copiii minori au fost arestați preventiv, marți, de magistrații Judecătoriei Piatra-Neamț, pentru o perioadă de 30 de zile. Aceștia sunt acuzați de mai multe infracțiuni, între care viol asupra unui minor, corupere sexuală a unui minor și violență în familie, potrivit Inspectoratul de Poliție Jud
Olt: Un fost preot suspectat că a abordat online minore pentru relații sexuale, arestat preventiv
Un bărbat în vârstă de 45 de ani, suspectat că a abordat online două minore în vârstă de 13 ani pentru relații sexuale, a fost reținut de DIICOT, iar Tribunalul Olt a dispus, marți, arestarea preventivă. Potrivit unui comunicat al Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt transmis marți AGERPRES, cercetările în cauză sunt efectu
Bihor: Patru angajați de la Permise au semnat acorduri de recunoaștere după ce ar fi luat mită
Patru angajați de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Bihor, care ar fi luat mită de sute de ori pentru a rezolva diverse probleme cu care veneau oamenii la ghișeu, au semnat cu procurorii acorduri de recunoaștere a vinovăției. Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Parchetul de
Teancuri cu bani, dați ca șpagă pe 'silent' de un fost consilier PSD în biroul procurorului Gigi Ștefan (rechizitoriu)
Procurorul Gigi Ștefan de la Parchetul Curții de Apel Constanța este acuzat că a primit teancuri cu bani ca șpagă de la Dumitru Daniel Learciu, fost consilier județean PSD și fost director executiv al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Constanța, în schimbul promisiunii magistratului că îl va ajuta la rezolvarea unor probleme, prin intervenții
Dolj: Un deținut de la Penitenciarul Pelendava, încarcerat pentru tentativă de viol, nu s-a mai întors din permisie
Un bărbat de 36 de ani, încarcerat la Penitenciarul Pelendava pentru tentativă de viol, este căutat de polițiști după ce nu s-a mai întors în unitatea de detenție la expirarea unei permisii de 24 de ore, a informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj. Potrivit sursei citate, bărbatul a beneficiat de permisie în perioada
Arad: Peste 13 milioane de lei sechestrați de anchetatori de la dealerul auto care nu a mai livrat mașinile clienților
Echivalentul a peste 13 milioane de lei a fost pus sub sechestru de anchetatori în cazul dealerului auto din Arad care nu a mai livrat mașinile comandate și plătite de zeci de clienți, care au protestat în stradă în ultimele luni. Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, a fost pusă &ic
Argeș: 65 de percheziții în șase județe și în București, la suspecți de înșelăciune, fals informatic și spălarea banilor
Polițiștii din Argeș au efectuat, marți, 65 de percheziții domiciliare într-un dosar penal pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals informatic și spălarea banilor, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). Descinderile polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună c





