CCR respinge sesizările USR şi Forţa Dreptei privind numirile la CNA şi Curtea de Conturi
Curtea Constituţională a respins, joi, sesizările parlamentarilor de la USR şi Forţa Dreptei în legătură cu numirea Monicăi Gubernat în funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului, respectiv a Cameliei Pricopie în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Audit de la Curtea de Conturi.
Potrivit unui comunicat al CCR transmis, joi, AGERPRES, judecătorii constituţionali, cu unanimitate de voturi, au respins, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Grupul parlamentar al Uniunii Salvaţi România din Camera Deputaţilor şi de deputaţi neafiliaţi şi a constatat că Hotărârea Parlamentului 3/2023 privind numirea în funcţie a preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului este constituţională în raport cu criticile formulate.
De asemenea, CCR a respins, ca neîntemeiată, şi sesizarea de neconstituţionalitate privind numirea unui consilier de conturi, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit.
În esenţă, Curtea a observat că autorii sesizării consideră că cele două hotărâri ale Parlamentului sunt neconstituţionale, fiind adoptate în lipsa cvorumului de prezenţă, prin prisma faptului că, deşi a fost formulată o solicitare pentru reverificarea cvorumului prin apel nominal, preşedintele de şedinţă nu i-a dat curs.
Cu privire la acest aspect, Curtea, analizând stenograma şedinţei comune a celor două Camere din data de 7 martie, arată că a constatat că susţinerile liderului unui grup parlamentar referitoare la lipsa cvorumului de prezenţă au fost realizate în contextul propunerii de a dezbate în paralel ultimele două puncte ale şedinţei şi de a se exprima votul, după cum urmează: un vot secret cu buletine de vot pentru numirea preşedintelui Consiliului Naţional al Audiovizualului; un vot secret cu buletine de vot pentru numirea unui consilier de conturi, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit.
"Aceste susţineri nu s-au concretizat într-o solicitare a liderului de grup de reverificare a cvorumului, ci au vizat o chestiune ce ţine de procedura de lucru a Parlamentului. Or, o asemenea problemă vizează aplicarea regulamentelor parlamentare şi nu poate forma obiect al controlului de constituţionalitate în raport cu hotărârea contestată. Totodată, Curtea a reţinut că rezultatul votului a confirmat faptul că votul final asupra celor două hotărâri s-a desfăşurat în prezenţa majorităţii deputaţilor şi senatorilor", precizează instanţa constituţională. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bistrița-Năsăud: Percheziție într-un dosar de decontări fictive de servicii turistice pentru angajați CFR
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, împreună cu polițiști din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, au efectuat o percheziție la un operator economic din județ, din domeniul turistic, care ar fi emis facturi pentru mai mulți angajați CFR, cu ajutorul cărora aceștia din urmă ar fi decontat fictiv servicii turistice de
Operațiunea 'Jupiter': Peste 340 de percheziții în țară pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare și judiciare
Polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează miercuri 346 de percheziții domiciliare în cadrul operațiunii 'Jupiter', pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de infracțiuni economico-financiare, de natură judiciară, la regimul armelor și la regimul silvic. 'Activitățile sunt e
VIDEO Cinci percheziții în dosare de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor
Polițiștii Capitalei - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au efectuat, marți, cinci percheziții în cadrul unor dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată. 'Într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lâ
CAB a anulat condamnarea la închisoare primită de rapperul Wiz Khalifa pentru consum de droguri; procesul se rejudecă
Curtea de Apel București a anulat marți condamnarea de 9 luni de închisoare cu executare primită de rapperul american Wiz Khalifa pentru consum de droguri la Festivalul 'Beach, Please!', urmând ca dosarul să se rejudece în faza de apel. În decembrie 2025, Wiz Khalifa, pe numele real Thomaz Cameron Jibril, primis
Cazul Apostol/MJ anunță că va continua demersurile pentru transferarea în țară a româncei condamnate în China
Ministerul Justiției a anunțat, marți, că va continua să întreprindă toate demersurile care intră în competența sa legală în vederea finalizării procedurii de transferare în România a Alinei-Irina Apostol, condamnată la închisoare în China. Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, Alina-Irina Apostol a fost con
Fiul lui Tudorel Toader - plasat în arest la domiciliu de Înalta Curte
Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, va fi plasat în arest la domiciliu, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis contestația și l-a eliberat din arest preventiv în dosarul în care este acuzat de viol. Decizia este definitivă. Alexandru Toader, fost lector la Universi
Neamț: Cei doi părinți care și-ar fi abuzat fizic și sexual copiii minori, arestați preventiv
Cei doi părinți care și-ar fi abuzat fizic și sexual copiii minori au fost arestați preventiv, marți, de magistrații Judecătoriei Piatra-Neamț, pentru o perioadă de 30 de zile. Aceștia sunt acuzați de mai multe infracțiuni, între care viol asupra unui minor, corupere sexuală a unui minor și violență în familie, potrivit Inspectoratul de Poliție Jud
Olt: Un fost preot suspectat că a abordat online minore pentru relații sexuale, arestat preventiv
Un bărbat în vârstă de 45 de ani, suspectat că a abordat online două minore în vârstă de 13 ani pentru relații sexuale, a fost reținut de DIICOT, iar Tribunalul Olt a dispus, marți, arestarea preventivă. Potrivit unui comunicat al Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt transmis marți AGERPRES, cercetările în cauză sunt efectu
Bihor: Patru angajați de la Permise au semnat acorduri de recunoaștere după ce ar fi luat mită
Patru angajați de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Bihor, care ar fi luat mită de sute de ori pentru a rezolva diverse probleme cu care veneau oamenii la ghișeu, au semnat cu procurorii acorduri de recunoaștere a vinovăției. Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Parchetul de
Teancuri cu bani, dați ca șpagă pe 'silent' de un fost consilier PSD în biroul procurorului Gigi Ștefan (rechizitoriu)
Procurorul Gigi Ștefan de la Parchetul Curții de Apel Constanța este acuzat că a primit teancuri cu bani ca șpagă de la Dumitru Daniel Learciu, fost consilier județean PSD și fost director executiv al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Constanța, în schimbul promisiunii magistratului că îl va ajuta la rezolvarea unor probleme, prin intervenții
Dolj: Un deținut de la Penitenciarul Pelendava, încarcerat pentru tentativă de viol, nu s-a mai întors din permisie
Un bărbat de 36 de ani, încarcerat la Penitenciarul Pelendava pentru tentativă de viol, este căutat de polițiști după ce nu s-a mai întors în unitatea de detenție la expirarea unei permisii de 24 de ore, a informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj. Potrivit sursei citate, bărbatul a beneficiat de permisie în perioada
Arad: Peste 13 milioane de lei sechestrați de anchetatori de la dealerul auto care nu a mai livrat mașinile clienților
Echivalentul a peste 13 milioane de lei a fost pus sub sechestru de anchetatori în cazul dealerului auto din Arad care nu a mai livrat mașinile comandate și plătite de zeci de clienți, care au protestat în stradă în ultimele luni. Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, a fost pusă &ic
Argeș: 65 de percheziții în șase județe și în București, la suspecți de înșelăciune, fals informatic și spălarea banilor
Polițiștii din Argeș au efectuat, marți, 65 de percheziții domiciliare într-un dosar penal pentru înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals informatic și spălarea banilor, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). Descinderile polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună c
Călin Georgescu, adus în boxa acuzaților în procesul de propagandă legionară
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost scos marți din Arestul Central și dus la Judecătoria Sectorului 1, pentru a asista la procesul în care este judecat pentru propagandă legionară. Aflat în prezent în arest preventiv într-un alt dosar, Călin Georgescu a fost dus în sala de judecată av
Botoșani: Percheziții la Spitalul Județean 'Mavromati' într-un dosar de abuz în serviciu, fals intelectual și delapidare
Polițiștii din Botoșani au efectuat, marți, șase percheziții la Spitalul Județean de Urgență (SJU) 'Mavromati' într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, delapidare, fals intelectual și divulgarea unor informații din categoria celor nedestinate publicității, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului d




