IGPF: Aproape 4.900 de fapte ilegale, majoritatea vizând trecerea frontierei - constatate în primul trimestru
Poliţiştii de frontieră au constatat, în primele trei luni ale anului, 4.893 de fapte ilegale, 2.545 de infracţiuni şi 2.348 de contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, prin care a fost încălcată legislaţia naţională, cele mai multe dintre acestea vizând trecerea ilegală a graniţei.
Cele mai multe infracţiuni au fost înregistrate în domeniile: trecere/tentativă de trecere ilegală a frontierei (962), fals şi uz de fals (334), trafic de migranţi (172), încălcarea dreptului de proprietate intelectuală (271), precum şi contrabandă şi fraudă vamală, a precizat, duminică, IGPF, într-un comunicat transmis AGERPRES.
În această perioadă, poliţiştii au depistat în zona de competenţă 3.289 de cetăţeni străini care au încercat să treacă frontiera de stat în scop de migraţie ilegală, dintre care 443 pe sensul de intrare în ţară şi 2.846 pe sensul de ieşire.
Mare parte dintre ei au acţionat organizaţi în grupuri de migranţi, cu sprijinul unor traficanţi, fiind descoperite şi reţinute 186 călăuze/transportatori implicaţi.
Cei mai mulţi cetăţeni depistaţi în tentativă de trecere ilegală a frontierei au provenit din Bangladesh, Siria, Pakistan, Nepal, India, Egipt, Maroc şi Turcia.
În cele trei luni, poliţiştii de frontieră nu au permis intrarea în România pentru 1.850 cetăţeni străini, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale - nu aveau documentaţia necesară pentru a justifica scopul şi condiţiile de şedere, respectiv nu deţineau o viză valabilă sau un permis de şedere valabil.
Poliţiştii de frontieră, independent sau în colaborare cu inspectorii vamali ori reprezentanţi ai altor instituţii abilitate, au confiscat aproximativ 750.000 pachete cu ţigări în valoare de aproximativ 14 milioane lei şi 9.000 kg tutun vrac şi pentru narghilea în perioada ianuarie - martie 2023.
Conform IGPF, ca urmare a unor măsuri dispuse pe linia de prevenire şi combatere a migraţiei ilegale, la frontiera cu Serbia, se constată o scădere cu 92% a numărului de persoane depistate. De asemenea, în urma dispunerii de măsuri în vederea închiderii direcţiilor de deplasare ale migranţilor la frontiera cu Serbia, în perioada analizată s-a reuşit prevenirea intrării în ţară a 379 persoane, cu peste 93% mai puţin comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
În continuare, cele mai multe cazuri de migraţie ilegală au fost constatate la frontiera cu Ungaria, cel mai utilizat mod de încercare de intrare/ieşire ilegală în/din România a fost trecerea/tentativa de trecere ilegală prin ascunderea în mijloace de transport, aproximativ 59% dintre migranţi recurgând la această metodă.
În intervalul analizat, în punctele de trecere ale frontierei au fost depistate 61 autovehicule care erau în atenţia autorităţilor din diferite state ale Uniunii Europene, fiind semnalate ca fiind furate sau bunuri căutate în vederea indisponibilizării, de aproape două ori mai multe comparativ cu trimestrul I 2022.
În urma acţiunilor derulate cu structurile teritoriale ale Gărzii de Mediu au fost oprite la intrarea în ţară aproximativ 1.000 de tone de deşeuri, deoarece nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare transportului.
Totodată, au fost depistate peste 172.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute (produse cosmetice şi de parfumerie, marochinărie, articole vestimentare, etc.), cele mai multe cazuri fiind la frontiera româno-bulgară, în zona de competenţă a ITPF Giurgiu, mai precizează sursa citată.
Poliţiştii de frontieră au efectuat formalităţile de tranzitare a frontierei, în primul trimestru al anului 2023, pentru 13,2 milioane de cetăţeni români şi străini, cu 31% mai multe decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, fiind procesate, totodată, 3,75 milioane de mijloace de transport în punctele de control vamale. AGERPRES/(AS - autor: Sorinel Peneş, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O directoare de la Electrica a refuzat un trafic de influență în energie: Ați venit din Constanța să îmi cereți o ilegalitate?(rechizitoriu)
Mihaela Rodica Suciu, director general al companiei Distribuție Energie Electrică România - DEER (parte a Grupului Electrica), a refuzat să-l ajute pe un fost consilier județean PSD din Constanța, susținut de un procuror, în demersul acestora de a face trafic de influență pentru un proiect cu panouri fotovoltaice. Procurorii Gigi Ș
Botoșani: Nouă percheziții derulate de polițiști într-un dosar de abuz în serviciu și contrabandă
Polițiștii din Botoșani efectuează, miercuri dimineață, percheziții la sediul unei primării, la sediile a două societăți comerciale, dar și la locuințele mai multor persoane fizice, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acesteia, activitățile vizează infracțiunile d
Percheziții în București, Ilfov și Iași, în cazul unei firme care nu a plătit impozite de 5,2 milioane de lei
Polițiștii Capitalei efectuează, miercuri, trei percheziții în București și în județele Ilfov și Iași, într-un dosar privind infracțiunea de reținere și neplată, în termenul legal, a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă. Din cercetări a reieșit că, în perioada aprilie 2023 - octombrie 2026, o femeie, în calitat
Bistrița-Năsăud: Percheziție într-un dosar de decontări fictive de servicii turistice pentru angajați CFR
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, împreună cu polițiști din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, au efectuat o percheziție la un operator economic din județ, din domeniul turistic, care ar fi emis facturi pentru mai mulți angajați CFR, cu ajutorul cărora aceștia din urmă ar fi decontat fictiv servicii turistice de
Operațiunea 'Jupiter': Peste 340 de percheziții în țară pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare și judiciare
Polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează miercuri 346 de percheziții domiciliare în cadrul operațiunii 'Jupiter', pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de infracțiuni economico-financiare, de natură judiciară, la regimul armelor și la regimul silvic. 'Activitățile sunt e
VIDEO Cinci percheziții în dosare de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor
Polițiștii Capitalei - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au efectuat, marți, cinci percheziții în cadrul unor dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată. 'Într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lâ
CAB a anulat condamnarea la închisoare primită de rapperul Wiz Khalifa pentru consum de droguri; procesul se rejudecă
Curtea de Apel București a anulat marți condamnarea de 9 luni de închisoare cu executare primită de rapperul american Wiz Khalifa pentru consum de droguri la Festivalul 'Beach, Please!', urmând ca dosarul să se rejudece în faza de apel. În decembrie 2025, Wiz Khalifa, pe numele real Thomaz Cameron Jibril, primis
Cazul Apostol/MJ anunță că va continua demersurile pentru transferarea în țară a româncei condamnate în China
Ministerul Justiției a anunțat, marți, că va continua să întreprindă toate demersurile care intră în competența sa legală în vederea finalizării procedurii de transferare în România a Alinei-Irina Apostol, condamnată la închisoare în China. Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, Alina-Irina Apostol a fost con
Fiul lui Tudorel Toader - plasat în arest la domiciliu de Înalta Curte
Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, va fi plasat în arest la domiciliu, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis contestația și l-a eliberat din arest preventiv în dosarul în care este acuzat de viol. Decizia este definitivă. Alexandru Toader, fost lector la Universi
Neamț: Cei doi părinți care și-ar fi abuzat fizic și sexual copiii minori, arestați preventiv
Cei doi părinți care și-ar fi abuzat fizic și sexual copiii minori au fost arestați preventiv, marți, de magistrații Judecătoriei Piatra-Neamț, pentru o perioadă de 30 de zile. Aceștia sunt acuzați de mai multe infracțiuni, între care viol asupra unui minor, corupere sexuală a unui minor și violență în familie, potrivit Inspectoratul de Poliție Jud
Olt: Un fost preot suspectat că a abordat online minore pentru relații sexuale, arestat preventiv
Un bărbat în vârstă de 45 de ani, suspectat că a abordat online două minore în vârstă de 13 ani pentru relații sexuale, a fost reținut de DIICOT, iar Tribunalul Olt a dispus, marți, arestarea preventivă. Potrivit unui comunicat al Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt transmis marți AGERPRES, cercetările în cauză sunt efectu
Bihor: Patru angajați de la Permise au semnat acorduri de recunoaștere după ce ar fi luat mită
Patru angajați de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Bihor, care ar fi luat mită de sute de ori pentru a rezolva diverse probleme cu care veneau oamenii la ghișeu, au semnat cu procurorii acorduri de recunoaștere a vinovăției. Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Parchetul de
Teancuri cu bani, dați ca șpagă pe 'silent' de un fost consilier PSD în biroul procurorului Gigi Ștefan (rechizitoriu)
Procurorul Gigi Ștefan de la Parchetul Curții de Apel Constanța este acuzat că a primit teancuri cu bani ca șpagă de la Dumitru Daniel Learciu, fost consilier județean PSD și fost director executiv al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Constanța, în schimbul promisiunii magistratului că îl va ajuta la rezolvarea unor probleme, prin intervenții
Dolj: Un deținut de la Penitenciarul Pelendava, încarcerat pentru tentativă de viol, nu s-a mai întors din permisie
Un bărbat de 36 de ani, încarcerat la Penitenciarul Pelendava pentru tentativă de viol, este căutat de polițiști după ce nu s-a mai întors în unitatea de detenție la expirarea unei permisii de 24 de ore, a informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dolj. Potrivit sursei citate, bărbatul a beneficiat de permisie în perioada
Arad: Peste 13 milioane de lei sechestrați de anchetatori de la dealerul auto care nu a mai livrat mașinile clienților
Echivalentul a peste 13 milioane de lei a fost pus sub sechestru de anchetatori în cazul dealerului auto din Arad care nu a mai livrat mașinile comandate și plătite de zeci de clienți, care au protestat în stradă în ultimele luni. Potrivit unui comunicat de presă transmis, marți, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, a fost pusă &ic





