CCR: O dispoziţie din legea adopţiei - neconstituţională; părinţii fireşti nu pot fi citaţi doar prin publicitate
Curtea Constituţională a decis că o dispoziţie din Legea nr.273/2004 privind procedura adopţiei, care se referă la citarea prin publicitate a părinţilor fireşti care nu au putut fi găsiţi, este neconstituţională.
Astfel, în cadrul controlului de constituţionalitate a posteriori, cu unanimitate de voturi, CCR a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.31 alin.(3) fraza a treia din Legea nr. 273/2004 privind procedura adopţiei sunt neconstituţionale.
În esenţă, Curtea a reţinut că, în cadrul procedurii de deschidere a adopţiei, părinţii fireşti ai copilului trebuie să beneficieze, ca orice parte a unei proceduri judiciare, de dreptul la apărare, drept fundamental, garantat de art. 24 din Constituţie.
Prin urmare, diferenţa de tratament juridic cuprinsă de textul de lege criticat - potrivit căruia, în situaţia în care părinţii fireşti nu au putut fi găsiţi, citarea acestora se face prin publicitate, fără ca instanţa să dispună numirea unui curator dintre avocaţii baroului - nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă, instituind o discriminare sub aspectul dreptului la apărare, ceea ce contravine atât prevederilor art.16 alin. (1) din Constituţie, teza referitoare la interzicerea discriminării, cât şi prevederilor art. 24 din Constituţie privind dreptul la apărare.
Întrucât în cauză este incidentă teza referitoare la interzicerea discriminării cuprinsă de art.16 alin.(1) din Constituţie, remediul constituţional specific, în ipoteza constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă - în cazul părinţilor fireşti care nu au putut fi găsiţi şi a căror citare se realizează prin publicitate - acordarea beneficiului constând în dispunerea de către instanţă a numirii unui curator dintre avocaţii baroului.
De asemenea, în procedura de deschidere a adopţiei, pentru asigurarea dreptului efectiv la apărare al părinţilor fireşti care nu au putut fi găsiţi şi care au fost citaţi prin publicitate, legiuitorul ar fi trebuit să prevadă că remuneraţia cuvenită curatorului special se suportă din bugetul statului, această sumă neputând fi pusă în sarcina părinţilor fireşti - părţi în procedura de deschidere a adopţiei. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hunedoara: Percheziții în mai multe județe și în București, într-un dosar privind promovarea simbolurilor fasciste și legionare
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara au efectuat, miercuri, cinci percheziții în mai multe județe și în municipiul București, într-un dosar penal care vizează promovarea în public a simbolurilor și mesajelor fasciste, legionare, rasiste și xenofobe, precum și a ideilor
Constanța: Începe judecata în dosarul privind livrarea de kerosen neconform către MApN și degradarea unor MIG-uri
Dosarul care vizează livrarea a mii de tone de kerosen neconform Ministerului Apărării Naționale (MApN), fapt care a dus la degradarea unor avioane militare de luptă MIG 21 Lancer, punând în pericol securitatea națională, poate intra în faza judecății pe fond, a decis, miercuri, Curtea de Apel Constanța. 'Dispune în
Mureș: Două autobuze școlare fără licență, depistate în trafic de polițiști; amenzi de 12.000 de lei
Două autobuze școlare care efectuau transport de elevi fără a îndeplini condițiile legale au fost depistate de polițiștii Serviciului Rutier, miercuri dimineață, în localitatea Crăciunești, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. Potrivit IPJ Mureș, vehiculele au fost identificate în jurul orei 08:00, pe drumul județean DJ 1
Percheziții în Gorj și Ilfov, într-un dosar penal cu un prejudiciu de peste un milion de lei
Polițiștii efectuează, miercuri, nouă percheziții în județele Gorj și Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, fals material în înscrisuri oficiale, bancrută frauduloasă și gestiune frauduloasă, prejudiciul fiind de peste un milion de lei. Potrivit unui comunicat de
O directoare de la Electrica a refuzat un trafic de influență în energie: Ați venit din Constanța să îmi cereți o ilegalitate?(rechizitoriu)
Mihaela Rodica Suciu, director general al companiei Distribuție Energie Electrică România - DEER (parte a Grupului Electrica), a refuzat să-l ajute pe un fost consilier județean PSD din Constanța, susținut de un procuror, în demersul acestora de a face trafic de influență pentru un proiect cu panouri fotovoltaice. Procurorii Gigi Ș
Botoșani: Nouă percheziții derulate de polițiști într-un dosar de abuz în serviciu și contrabandă
Polițiștii din Botoșani efectuează, miercuri dimineață, percheziții la sediul unei primării, la sediile a două societăți comerciale, dar și la locuințele mai multor persoane fizice, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acesteia, activitățile vizează infracțiunile d
Percheziții în București, Ilfov și Iași, în cazul unei firme care nu a plătit impozite de 5,2 milioane de lei
Polițiștii Capitalei efectuează, miercuri, trei percheziții în București și în județele Ilfov și Iași, într-un dosar privind infracțiunea de reținere și neplată, în termenul legal, a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă. Din cercetări a reieșit că, în perioada aprilie 2023 - octombrie 2026, o femeie, în calitat
Bistrița-Năsăud: Percheziție într-un dosar de decontări fictive de servicii turistice pentru angajați CFR
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, împreună cu polițiști din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, au efectuat o percheziție la un operator economic din județ, din domeniul turistic, care ar fi emis facturi pentru mai mulți angajați CFR, cu ajutorul cărora aceștia din urmă ar fi decontat fictiv servicii turistice de
Operațiunea 'Jupiter': Peste 340 de percheziții în țară pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare și judiciare
Polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează miercuri 346 de percheziții domiciliare în cadrul operațiunii 'Jupiter', pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de infracțiuni economico-financiare, de natură judiciară, la regimul armelor și la regimul silvic. 'Activitățile sunt e
VIDEO Cinci percheziții în dosare de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor
Polițiștii Capitalei - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au efectuat, marți, cinci percheziții în cadrul unor dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată. 'Într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lâ
CAB a anulat condamnarea la închisoare primită de rapperul Wiz Khalifa pentru consum de droguri; procesul se rejudecă
Curtea de Apel București a anulat marți condamnarea de 9 luni de închisoare cu executare primită de rapperul american Wiz Khalifa pentru consum de droguri la Festivalul 'Beach, Please!', urmând ca dosarul să se rejudece în faza de apel. În decembrie 2025, Wiz Khalifa, pe numele real Thomaz Cameron Jibril, primis
Cazul Apostol/MJ anunță că va continua demersurile pentru transferarea în țară a româncei condamnate în China
Ministerul Justiției a anunțat, marți, că va continua să întreprindă toate demersurile care intră în competența sa legală în vederea finalizării procedurii de transferare în România a Alinei-Irina Apostol, condamnată la închisoare în China. Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, Alina-Irina Apostol a fost con
Fiul lui Tudorel Toader - plasat în arest la domiciliu de Înalta Curte
Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, va fi plasat în arest la domiciliu, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis contestația și l-a eliberat din arest preventiv în dosarul în care este acuzat de viol. Decizia este definitivă. Alexandru Toader, fost lector la Universi
Neamț: Cei doi părinți care și-ar fi abuzat fizic și sexual copiii minori, arestați preventiv
Cei doi părinți care și-ar fi abuzat fizic și sexual copiii minori au fost arestați preventiv, marți, de magistrații Judecătoriei Piatra-Neamț, pentru o perioadă de 30 de zile. Aceștia sunt acuzați de mai multe infracțiuni, între care viol asupra unui minor, corupere sexuală a unui minor și violență în familie, potrivit Inspectoratul de Poliție Jud
Olt: Un fost preot suspectat că a abordat online minore pentru relații sexuale, arestat preventiv
Un bărbat în vârstă de 45 de ani, suspectat că a abordat online două minore în vârstă de 13 ani pentru relații sexuale, a fost reținut de DIICOT, iar Tribunalul Olt a dispus, marți, arestarea preventivă. Potrivit unui comunicat al Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Olt transmis marți AGERPRES, cercetările în cauză sunt efectu









