logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

CCR urmează să discute joi sesizarea privind legea ce obligă producătorii agricoli să raporteze lunar stocurile

Imagine din galeria Agerpres

Curtea Constituţională a României urmează să discute joi sesizarea depusă de USR şi Forţa Dreptei în legătură cu legea care obligă producătorii agricoli să raporteze lunar stocurile.

USR a precizat, într-un comunicat de presă, că obligaţia acestor raportări "va permite grupurilor de interese conectate la instituţiile statului să intre în posesia unor informaţii cu caracter de secret comercial şi să facă averi, prin speculă şi manipularea preţurilor, în timp ce producătorii români îşi vor pierde puterea de negociere".

Legea încalcă prevederile constituţionale legate de libertatea economică şi de protecţia concurenţei loiale, se arată în sesizarea la Curte.

De asemenea, se menţionează că "propunerea legislativă este nejustificată şi nefundamentată, iar expunerea de motive încalcă normele de tehnică legislativă, deoarece nu respectă principiul securităţii juridice, previzibilităţii şi clarităţii normelor".

Forţa Dreptei a arătat, la rândul său, că, "în fapt, proiectul deschide în mod nejustificat şi fără raţiuni obiective posibilitatea oficialităţilor guvernamentale de a utiliza date şi informaţii obţinute printr-o restrângere arbitrară a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor, afectând în mod grav libertatea economică".

"Această soluţie legislativă, care nu este întâlnită în niciun alt stat membru UE, este cu atât mai puţin justificată în condiţiile în care există deja cadru legal în vigoare prin care autorităţile beneficiază de informaţii referitoare la producţia agricolă, precum şi de posibilitatea constituirii de rezerve de stat", menţionează sursa citată.

În 8 februarie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege prin care producătorii agricoli şi operatorii economici sunt obligaţi să raporteze lunar stocurile la produsele agricole şi alimentare.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare adoptarea unor măsuri pentru crearea cadrului legislativ care să vizeze raportarea stocurilor la produsele agricole şi alimentare de către producătorii agricoli, depozitarii, procesatorii la nivel naţional şi comercianţi, în contextul unei situaţii conflictuale, de criză sau de urgenţă.

Excepţie de la aceste prevederi vor face comercianţii care deţin structuri de vânzare cu suprafaţă de vânzare de până la 400 de metri pătraţi inclusiv, fără spaţiile destinate depozitării şi producţiei mărfurilor, comercianţii ambulanţi, comercianţii care desfăşoară activităţi de servicii de alimentaţie publică, precum şi care desfăşoară activităţi de comercializare în zone publice.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este responsabil cu aplicarea măsurilor de centralizare a stocurilor de produse agricole şi alimentare, cu respectarea confidenţialităţii datelor care privesc aceste produse şi dezvoltă un sistem informatic de colectare a datelor statistice raportate de operatorii economici din sectorul agroalimentar.

Operatorii economici din sectorul agroalimentar au obligaţia furnizării de date statistice de evidenţă a stocurilor de produse agricole şi alimentare, o singură dată pe lună, până în data de 15 a lunii pentru luna precedentă, către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, se arată în proiect.

Nerespectarea prevederilor constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 20.000 de lei.

Producătorii şi comercianţii vor fi obligaţi să raporteze stocurile de legume-fructe, cereale şi produse pe bază de cereale, seminţe de oleaginoase şi produse pe bază de oleaginoase, leguminoase furajere, seminţe certificate: cereale, orez, oleaginoase şi proteaginoase, carne şi produse din carne, conserve din carne şi mixte, lapte şi produse din lapte, produse de morărit şi panificaţie, produse prelucrate, procesate, conservate din legume-fructe, grăsimi şi uleiuri, apă, inclusiv apă minerală naturală, apă de izvor şi toate celelalte ape îmbuteliate sau ambalate, orez, plante aromatice, sare şi condimente, ceaiuri, zahăr, miere, drojdie. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Rotaru editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 57

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 04-11-2026 15:43

Percheziții în patru județe și în Austria, la persoane bănuite de furt din patrimoniul arheologic și comercializare de artefacte

Un număr de 21 de percheziții privind fapte de furt din patrimoniul arheologic și tăinuire au fost efectuate în județele Hunedoara, Alba, Prahova și Timiș, iar alte două în Austria, la persoane care ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii de importante beneficii materiale din comercializarea de artefacte, potrivit unui com

Justitie si interne 04-11-2026 15:07

Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, trimiși în judecată în dosarul Exploziei din Rahova

Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, în dosarul exploziei de la blocul din cartierul Rahova, în octombrie 2025, în care patru persoane au murit.

Justitie si interne 04-11-2026 12:50

Hunedoara: Percheziții în mai multe județe și în București, într-un dosar privind promovarea simbolurilor fasciste și legionare

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara au efectuat, miercuri, cinci percheziții în mai multe județe și în municipiul București, într-un dosar penal care vizează promovarea în public a simbolurilor și mesajelor fasciste, legionare, rasiste și xenofobe, precum și a ideilor

Justitie si interne 04-11-2026 11:30

Constanța: Începe judecata în dosarul privind livrarea de kerosen neconform către MApN și degradarea unor MIG-uri

Dosarul care vizează livrarea a mii de tone de kerosen neconform Ministerului Apărării Naționale (MApN), fapt care a dus la degradarea unor avioane militare de luptă MIG 21 Lancer, punând în pericol securitatea națională, poate intra în faza judecății pe fond, a decis, miercuri, Curtea de Apel Constanța. 'Dispune în

Justitie si interne 04-11-2026 11:25

Mureș: Două autobuze școlare fără licență, depistate în trafic de polițiști; amenzi de 12.000 de lei

Două autobuze școlare care efectuau transport de elevi fără a îndeplini condițiile legale au fost depistate de polițiștii Serviciului Rutier, miercuri dimineață, în localitatea Crăciunești, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. Potrivit IPJ Mureș, vehiculele au fost identificate în jurul orei 08:00, pe drumul județean DJ 1

Justitie si interne 04-11-2026 11:21

Percheziții în Gorj și Ilfov, într-un dosar penal cu un prejudiciu de peste un milion de lei

Polițiștii efectuează, miercuri, nouă percheziții în județele Gorj și Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, fals material în înscrisuri oficiale, bancrută frauduloasă și gestiune frauduloasă, prejudiciul fiind de peste un milion de lei. Potrivit unui comunicat de

Justitie si interne 04-11-2026 10:35

O directoare de la Electrica a refuzat un trafic de influență în energie: Ați venit din Constanța să îmi cereți o ilegalitate?(rechizitoriu)

Mihaela Rodica Suciu, director general al companiei Distribuție Energie Electrică România - DEER (parte a Grupului Electrica), a refuzat să-l ajute pe un fost consilier județean PSD din Constanța, susținut de un procuror, în demersul acestora de a face trafic de influență pentru un proiect cu panouri fotovoltaice. Procurorii Gigi Ș

Justitie si interne 04-11-2026 09:24

Botoșani: Nouă percheziții derulate de polițiști într-un dosar de abuz în serviciu și contrabandă

Polițiștii din Botoșani efectuează, miercuri dimineață, percheziții la sediul unei primării, la sediile a două societăți comerciale, dar și la locuințele mai multor persoane fizice, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acesteia, activitățile vizează infracțiunile d

Justitie si interne 04-11-2026 09:19

Percheziții în București, Ilfov și Iași, în cazul unei firme care nu a plătit impozite de 5,2 milioane de lei

Polițiștii Capitalei efectuează, miercuri, trei percheziții în București și în județele Ilfov și Iași, într-un dosar privind infracțiunea de reținere și neplată, în termenul legal, a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă. Din cercetări a reieșit că, în perioada aprilie 2023 - octombrie 2026, o femeie, în calitat

Justitie si interne 04-11-2026 08:57

Bistrița-Năsăud: Percheziție într-un dosar de decontări fictive de servicii turistice pentru angajați CFR

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, împreună cu polițiști din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, au efectuat o percheziție la un operator economic din județ, din domeniul turistic, care ar fi emis facturi pentru mai mulți angajați CFR, cu ajutorul cărora aceștia din urmă ar fi decontat fictiv servicii turistice de

Justitie si interne 04-11-2026 08:51

Operațiunea 'Jupiter': Peste 340 de percheziții în țară pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare și judiciare

Polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează miercuri 346 de percheziții domiciliare în cadrul operațiunii 'Jupiter', pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de infracțiuni economico-financiare, de natură judiciară, la regimul armelor și la regimul silvic. 'Activitățile sunt e

Justitie si interne 03-11-2026 21:51

VIDEO Cinci percheziții în dosare de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Polițiștii Capitalei - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au efectuat, marți, cinci percheziții în cadrul unor dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată. 'Într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lâ

Justitie si interne 03-11-2026 21:00

CAB a anulat condamnarea la închisoare primită de rapperul Wiz Khalifa pentru consum de droguri; procesul se rejudecă

Curtea de Apel București a anulat marți condamnarea de 9 luni de închisoare cu executare primită de rapperul american Wiz Khalifa pentru consum de droguri la Festivalul 'Beach, Please!', urmând ca dosarul să se rejudece în faza de apel. În decembrie 2025, Wiz Khalifa, pe numele real Thomaz Cameron Jibril, primis

Justitie si interne 03-11-2026 18:52

Cazul Apostol/MJ anunță că va continua demersurile pentru transferarea în țară a româncei condamnate în China

Ministerul Justiției a anunțat, marți, că va continua să întreprindă toate demersurile care intră în competența sa legală în vederea finalizării procedurii de transferare în România a Alinei-Irina Apostol, condamnată la închisoare în China. Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, Alina-Irina Apostol a fost con

Justitie si interne 03-11-2026 18:33

Fiul lui Tudorel Toader - plasat în arest la domiciliu de Înalta Curte

Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, va fi plasat în arest la domiciliu, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis contestația și l-a eliberat din arest preventiv în dosarul în care este acuzat de viol. Decizia este definitivă. Alexandru Toader, fost lector la Universi