logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Predoiu: Apărarea unor persoane pentru care se solicită extrădarea, în sensul că justiţia română nu ar funcţiona - nejustificată

Imagine din galeria Agerpres

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat că apărarea unor persoane condamnate pentru care s-a solicitat extrădarea, în sensul că justiţia română nu ar funcţiona potrivit standardelor europene, nu este justificată.

Potrivit unui comunicat al MJ transmis, miercuri, AGERPRES, Cătălin Predoiu s-a întâlnit, marţi, cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Bucureşti, Andrew Noble, şi cu Max Hill KC, director al Procuraturii Publice şi şef al Serviciului Procuraturii Coroanei pentru Anglia şi Ţara Galilor.

Sursa citată arată că, în cadrul întrevederii, au fost abordate subiecte precum eficienţa schimbului de documente în cadrul procedurilor de cooperare judiciară bilaterală, traficul de persoane, transferul persoanelor condamnate, procedurile de extrădare, condiţiile de detenţie în penitenciare.

Ambele părţi, spune MJ, au subliniat cooperarea foarte bună între România şi Marea Britanie şi voinţa politică şi instituţională a ambelor părţi de a eficientiza această cooperare, în interesul cetăţenilor celor două state.

În cadrul discuţiilor, ministrul Justiţiei a subliniat, pe larg, programele desfăşurate deja de ani de zile de către minister, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor, pentru extinderea capacităţilor de cazare şi creşterea condiţiilor de detenţie în penitenciare.

Partea engleză a subliniat interesul deosebit pentru intensificarea cooperării în combaterea traficului de fiinţe umane, inclusiv sub aspectul îmbunătăţirii legislaţiei aplicabile.

"În context, ministrul Justiţiei a descris evoluţia legislaţiei penale în România după aderarea la Uniunea Europeană, arătând că această legislaţie este în linie cu legislaţia statelor europene şi cu standardele europene, organele de aplicare a legii din ţara noastră. Nu mai puţin însă, în context, ministrul Justiţiei a informat partea engleză despre demersurile pe care Ministerul Justiţiei le va iniţia în perioada imediat următoare pentru formarea unui grup de lucru lărgit care să evalueze întreaga legislaţie penală şi politică penală a statului român, pentru a identifica zonele în care aceasta poate fi modernizată şi adaptată superior răspunsului necesar dinamicii accentuate a fenomenului infracţional", se menţionează în comunicat.

De asemenea, ministrul Justiţiei a subliniat progresele înregistrate de sistemul judiciar din România după aderarea la Uniunea Europeană, fapt confirmat şi de ultimul Raport pozitiv de ţară primit de România din partea Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare din luna decembrie 2022, fapt ce trebuie să constituie un argument puternic direct pentru consolidarea cooperării judiciare cu terţe state, inclusiv Marea Britanie, inclusiv din perspectiva recunoaşterii şi punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti şi transferul de persoane condamnate, menţionează ministerul.

"Suntem gata să intensificăm cooperarea cu Marea Britanie, ca şi cu alte state, pentru combaterea fenomenului traficului de persoane, o problemă gravă la nivelul întregului spaţiu de justiţie, drept şi securitate juridică al Uniunii Europene şi la nivel european, în sens larg geografic. Traficul de persoane este propagat de crima organizată, grupuri localizate uneori în afara Uniunii Europene, care exploatează cetăţeni europeni, obţin fonduri ilicite din statele europene şi le extrag în afara Uniunii Europene prin spălare de bani, ceea ce este inacceptabil, după cum am subliniat recent în cadrul Consiliului JAI de la Stockholm, din ianuarie 2023. Cooperarea cu statele membre ale Uniunii, dar şi cu Marea Britanie, este crucială pentru combaterea eficientă a fenomenului traficului de persoane şi spălării de bani", a declarat Cătălin Predoiu, la finalul întrevederii, citat în comunicat.

El a adăugat că autorităţile române sunt interesate, de asemenea, ca hotărârile judecătoreşti definitive, inclusiv cele penale, pronunţate de justiţia română, să fie recunoscute rapid în terţe state, inclusiv în Marea Britanie, aşa cum procedează cu promptitudine şi respectarea tuturor garanţiilor procesuale instanţele române.

"Suntem interesaţi să repatriem prin extrădare orice cetăţean român care trebuie să servească pedeapsa pronunţată de justiţia noastră. Apărarea unor persoane condamnate, pentru care s-a solicitat extrădarea, în sensul că justiţia română nu ar funcţiona potrivit standardelor europene, nu este justificată, dovadă ultimul Raport pozitiv al Comisiei Europene în cadrul MCV, din luna decembrie 2022. Acuzaţiile şi apărările celor condamnaţi, în sensul că sistemul penitenciar românesc nu garantează structural respectarea drepturilor cetăţenilor, sunt nejustificate şi corespund unor realităţi depăşite ale anilor 1990-2000, dovadă extinderea capacităţii de cazare şi ridicării standardelor de detenţie an de an din penitenciarele româneşti, inclusiv prin 'Programul Rezmiveş', derulat în conformitate cu angajamentele luate în cadrul Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei - Format Drepturile Omului în decembrie 2019, aflat în plină desfăşurare în sistemul penitenciar, program cu care suntem în grafic pe perioada 2020 - 2022 şi care va continua şi în anii care urmează cu toată forţa instituţională", a afirmat ministrul Justiţiei. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 62

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 04-11-2026 15:43

Percheziții în patru județe și în Austria, la persoane bănuite de furt din patrimoniul arheologic și comercializare de artefacte

Un număr de 21 de percheziții privind fapte de furt din patrimoniul arheologic și tăinuire au fost efectuate în județele Hunedoara, Alba, Prahova și Timiș, iar alte două în Austria, la persoane care ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii de importante beneficii materiale din comercializarea de artefacte, potrivit unui com

Justitie si interne 04-11-2026 15:07

Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, trimiși în judecată în dosarul Exploziei din Rahova

Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, în dosarul exploziei de la blocul din cartierul Rahova, în octombrie 2025, în care patru persoane au murit.

Justitie si interne 04-11-2026 12:50

Hunedoara: Percheziții în mai multe județe și în București, într-un dosar privind promovarea simbolurilor fasciste și legionare

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara au efectuat, miercuri, cinci percheziții în mai multe județe și în municipiul București, într-un dosar penal care vizează promovarea în public a simbolurilor și mesajelor fasciste, legionare, rasiste și xenofobe, precum și a ideilor

Justitie si interne 04-11-2026 11:30

Constanța: Începe judecata în dosarul privind livrarea de kerosen neconform către MApN și degradarea unor MIG-uri

Dosarul care vizează livrarea a mii de tone de kerosen neconform Ministerului Apărării Naționale (MApN), fapt care a dus la degradarea unor avioane militare de luptă MIG 21 Lancer, punând în pericol securitatea națională, poate intra în faza judecății pe fond, a decis, miercuri, Curtea de Apel Constanța. 'Dispune în

Justitie si interne 04-11-2026 11:25

Mureș: Două autobuze școlare fără licență, depistate în trafic de polițiști; amenzi de 12.000 de lei

Două autobuze școlare care efectuau transport de elevi fără a îndeplini condițiile legale au fost depistate de polițiștii Serviciului Rutier, miercuri dimineață, în localitatea Crăciunești, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. Potrivit IPJ Mureș, vehiculele au fost identificate în jurul orei 08:00, pe drumul județean DJ 1

Justitie si interne 04-11-2026 11:21

Percheziții în Gorj și Ilfov, într-un dosar penal cu un prejudiciu de peste un milion de lei

Polițiștii efectuează, miercuri, nouă percheziții în județele Gorj și Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, fals material în înscrisuri oficiale, bancrută frauduloasă și gestiune frauduloasă, prejudiciul fiind de peste un milion de lei. Potrivit unui comunicat de

Justitie si interne 04-11-2026 10:35

O directoare de la Electrica a refuzat un trafic de influență în energie: Ați venit din Constanța să îmi cereți o ilegalitate?(rechizitoriu)

Mihaela Rodica Suciu, director general al companiei Distribuție Energie Electrică România - DEER (parte a Grupului Electrica), a refuzat să-l ajute pe un fost consilier județean PSD din Constanța, susținut de un procuror, în demersul acestora de a face trafic de influență pentru un proiect cu panouri fotovoltaice. Procurorii Gigi Ș

Justitie si interne 04-11-2026 09:24

Botoșani: Nouă percheziții derulate de polițiști într-un dosar de abuz în serviciu și contrabandă

Polițiștii din Botoșani efectuează, miercuri dimineață, percheziții la sediul unei primării, la sediile a două societăți comerciale, dar și la locuințele mai multor persoane fizice, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acesteia, activitățile vizează infracțiunile d

Justitie si interne 04-11-2026 09:19

Percheziții în București, Ilfov și Iași, în cazul unei firme care nu a plătit impozite de 5,2 milioane de lei

Polițiștii Capitalei efectuează, miercuri, trei percheziții în București și în județele Ilfov și Iași, într-un dosar privind infracțiunea de reținere și neplată, în termenul legal, a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă. Din cercetări a reieșit că, în perioada aprilie 2023 - octombrie 2026, o femeie, în calitat

Justitie si interne 04-11-2026 08:57

Bistrița-Năsăud: Percheziție într-un dosar de decontări fictive de servicii turistice pentru angajați CFR

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, împreună cu polițiști din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, au efectuat o percheziție la un operator economic din județ, din domeniul turistic, care ar fi emis facturi pentru mai mulți angajați CFR, cu ajutorul cărora aceștia din urmă ar fi decontat fictiv servicii turistice de

Justitie si interne 04-11-2026 08:51

Operațiunea 'Jupiter': Peste 340 de percheziții în țară pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare și judiciare

Polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează miercuri 346 de percheziții domiciliare în cadrul operațiunii 'Jupiter', pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de infracțiuni economico-financiare, de natură judiciară, la regimul armelor și la regimul silvic. 'Activitățile sunt e

Justitie si interne 03-11-2026 21:51

VIDEO Cinci percheziții în dosare de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor

Polițiștii Capitalei - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au efectuat, marți, cinci percheziții în cadrul unor dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată. 'Într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lâ

Justitie si interne 03-11-2026 21:00

CAB a anulat condamnarea la închisoare primită de rapperul Wiz Khalifa pentru consum de droguri; procesul se rejudecă

Curtea de Apel București a anulat marți condamnarea de 9 luni de închisoare cu executare primită de rapperul american Wiz Khalifa pentru consum de droguri la Festivalul 'Beach, Please!', urmând ca dosarul să se rejudece în faza de apel. În decembrie 2025, Wiz Khalifa, pe numele real Thomaz Cameron Jibril, primis

Justitie si interne 03-11-2026 18:52

Cazul Apostol/MJ anunță că va continua demersurile pentru transferarea în țară a româncei condamnate în China

Ministerul Justiției a anunțat, marți, că va continua să întreprindă toate demersurile care intră în competența sa legală în vederea finalizării procedurii de transferare în România a Alinei-Irina Apostol, condamnată la închisoare în China. Potrivit unui comunicat al MJ transmis AGERPRES, Alina-Irina Apostol a fost con

Justitie si interne 03-11-2026 18:33

Fiul lui Tudorel Toader - plasat în arest la domiciliu de Înalta Curte

Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, va fi plasat în arest la domiciliu, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis contestația și l-a eliberat din arest preventiv în dosarul în care este acuzat de viol. Decizia este definitivă. Alexandru Toader, fost lector la Universi