Olt: Angajaţi ai Primăriei Slatina, trimişi în judecată de DNA pentru achiziţii supraevaluate în pandemie
Patru angajaţi ai Primăriei Slatina, între care directorul Direcţiei Administrare Patrimoniu, Narcisa Ionela Ionescu, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA într-un dosar privind achiziţii supraevaluate făcute în perioada pandemiei de COVID-19.
Potrivit unui comunicat transmis vineri de DNA, Narcisa Ionela Ionescu este acuzată de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit şi instigare la fals informatic. Angelica Drejoi, şef birou în cadrul Direcţiei Administrare Patrimoniu, este acuzată de abuz în serviciu, Mihaela Oporanu, jurist în cadrul aceleiaşi structuri, va fi judecată pentru complicitate la abuz în serviciu, iar Silvia Avram, funcţionar la aceeaşi structură, va fi judecată pentru săvârşirea infracţiunii de fals informatic în formă continuată.
În acelaşi dosar au mai fost deferite justiţiei alte patru persoane fizice, administratori sau angajaţi ai unei societăţi comerciale, precum şi firma Solutions Line SRL.
"În cursul lunii aprilie 2020, în contextul pandemiei de Covid 19, inculpata Ionescu Narcisa Ionela, în calitatea menţionată mai sus, beneficiind de ajutorul celorlalţi inculpaţi, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi încheiat cu SC Solutions Line SRL un acord cadru şi două contracte subsecvente, ce ar fi avut ca finalitate achiziţionarea de către Direcţia Administrare Patrimoniu din cadrul Primăriei municipiului Slatina, judeţul Olt, la preţuri supraevaluate (şi de patru ori), a unor materiale sanitare. Ca urmare a acestor demersuri ar fi fost creat un prejudiciu Direcţiei Administrare Patrimoniu (D.A.P.) Slatina în sumă totală de 2.555.386 lei", se arată în comunicatul DNA.
Conform aceleiaşi surse, achiziţiile au fost posibile în contextul în care, pe 2 aprilie 2020, atribuţiile de încheiere a contractelor au fost delegate de Primăria Slatina Direcţiei Administrare Patrimoniu, deşi în subordinea Consiliului Local funcţiona deja un serviciu specializat în achiziţii publice.
"Înregistrarea electronică a documentelor privind relaţia cu SC Solutions Line SRL ar fi suferit modificări atât în sensul antedatării cât şi al postdatării documentelor ce atestau paşii de parcurgere a procedurii de achiziţie. Cererea DAP Slatina s-ar fi bazat în totalitate pe oferta depusă de SC Solutions Line SRL care ar fi fost înregistrată la instituţia publică, înaintea întocmirii de către funcţionarii publici a referatului privind alegerea procedurii de achiziţie a produselor menţionate mai sus. Mai mult, conţinutul ofertei respective ar fi fost copiat în integralitate, cu tot cu greşelile de ortografie, în cuprinsul strategiei de contractare şi al caietului de sarcini", mai susţin procurorii.
DNA precizează că în dosar au fost dispuse măsuri asigurătorii, dar Primăria Slatina nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii deja dispuse. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Karina Olteanu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Procesul lui Georgescu, amânat pentru un dosar 'confidențial'; Georgescu: Îi mulțumesc lui Simion pentru integritate
Curtea de Apel București a amânat luni, pentru 12 octombrie, procesul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat, alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra, de acțiuni împotriva ordinii constituționale. La acest termen de judecată, fosta deputată PSD Laura Vicol, care îl apără &i
Bacău: Șase persoane arestate pentru trafic de droguri în două cauze penale
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Bacău, cercetează șase persoane în două cauze penale infracțiunile de trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, fără
Arad: Trei urmăriți internațional pentru un jaf, dare de mită și furt, depistați de polițiștii de fronieră
Doi români și un cetățean uzbec, urmăriți internațional pentru un jaf, furturi și infracțiuni de corupție, au fost depistați la controale aleatorii făcute în trafic de polițiștii de frontieră arădeni, pe drumuri din apropierea graniței cu Ungaria. Poliția de Frontieră Arad a transmis, luni, că pe numele celor trei suspecți există e
Peste 11.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproape 900.000 de lei, descoperite la frontieră
Peste 11.000 de articole vestimentare, de marochinărie și de parfumerie, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare totală estimată de aproximativ 900.000 de lei, au fost descoperite de polițiștii de frontieră, în cadrul acțiunii 'Autumn Migration'. Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Calafat, împreună cu omolog
Femeie, agresată și ținută legată în locuință; partenerul de viață - arestat preventiv
Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi agresat partenera de viață, pe care a ținut-o legată de mâini și de picioare într-o locuință din Sectorul 5 al Capitalei. Secția 19 Poliție a fost sesizată pe 25 septembrie chiar de către victimă. Femeia reușise să părăsească l
Peste 500 de persoane, autovehicule și documente căutate în Spațiul Schengen, depistate într-o singură săptămână
Polițiștii români și partenerii din statele membre Schengen au depistat, în perioada 18 - 24 septembrie, un total de 502 persoane, 28 de autovehicule și 67 de documente care făceau obiectul unor semnalări în Sistemul Informatic Schengen (SIS). Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române transmis duminică AGERPRE
Iași: 100.000 de țigări de contrabandă, descoperite de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit și indisponibilizat, în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competență, 100.000 de țigarete de contrabandă, în valoare de 125.000 de lei, a informat sâmbătă Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră I
Neamț: Doi bărbați care ar fi furat bijuterii din aur de circa 100.000 de euro, arestați preventiv
Un bărbat din județul Brașov și unul din județul Vrancea, care ar fi sustras bijuterii din aur în valoare de aproximativ 100.000 de euro dintr-o locuință din Piatra-Neamț, sunt cercetați pentru furt calificat și au fost arestați preventiv, vineri, pentru o perioadă de 30 de zile, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
Brașov: Membrii unui grup organizat care ar fi înșelat mai mulți vârstnici - reținuți de DIICOT
Șapte persoane - șase bărbați și o femeie - cu vârste între 40 și 67 de ani, care au acționat ca grup infracțional organizat în județul Brașov și ar fi înșelat cel puțin 13 persoane vârstnice, au fost reținute de polițiștii brașoveni de Combatere a Criminalității Organizate și procurii DIICOT într-un dosar de înșelăciune cu consecinț
Andrea Chiș: Nominalizarea pentru portofoliul justiției - acord al celor trei membri ai coaliției
Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis, vineri, că decizia de nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost un acord între cele trei partide care susțin guvernul: PNL, USR și UDMR. 'Despre o nominalizare la care nu mă așteptam. Mi-am propus de ceva timp, având în
Doi ruși, trimiși în judecată pentru că au obținut fraudulos acte de identitate românești
Doi cetățeni ruși, provenind din orașele Sankt Petersburg și Moscova, au fost trimiși în judecată de Parchetul General, în lipsă, fiind acuzați că au pretins că au cetățenia română și au obținut fraudulos cărți de identitate și pașapoarte românești. 'Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lâ
Alba: Inspector de muncă, trimis în judecată pentru 53 de infracțiuni de divulgare a informațiilor de serviciu
Un inspector de muncă din Alba a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, în perioada 2021-2026, a 53 de infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, către agenți economici în special de pe raza orașelor Blaj, Sebeș, Aiud, Cugir și Câmpeni, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
Vaslui: Bărbat cu cetățenie română și moldovenească acuzat de terorism în Lituania, descoperit și reținut la Albița
Un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, cercetat în Lituania pentru săvârșirea de activități conexe terorismului și dat în urmărire internațională, a fost depistat și reținut, joi seara, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița. Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanții I
Giurgiu: Bărbat de 47 de ani, reținut după ce a produs un accident mortal și a fugit; consumase alcool
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Stănești, județul Giurgiu, a fost reținut de polițiști după ce s-a urcat la volan fără a deține permis de conducere și sub influența alcoolului și a produs un accident rutier în urma căruia o persoană a decedat, fugind apoi de la locul accidentului. 'Aseară, polițiștii din cadr
Tulcea: Percheziții într-un dosar penal de evaziune fiscală și fals în înscrisuri
Polițiștii tulceni au făcut, miercuri, patru percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal întocmit pentru evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în timpul cărora au descoperit alte dovezi privind săvârșirea unor infracțiuni pentru care au început cercetările.









