Săptămâna Protecţiei Civile/'Miercurea alarmelor' - IGSU reia exerciţiile de verificare a echipamentelor de avertizare a populaţiei
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă reia seria de exerciţii aflate sub genericul "Miercurea alarmelor".
Astfel, între orele 10,00 şi 11,00, se vor testa şi verifica echipamentele din componenţa sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă.
Potrivit unui comunicat al IGSU, transmis AGERPRES, pe timpul simulărilor vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înştiinţare către autorităţi, cât şi modul de funcţionare a mijloacelor de alarmare a populaţiei (sirene) existente la nivelul comunităţilor.
În perioada vizată, locuitorii Capitalei şi cei din judeţele ţării vor auzi semnalul "alarmă la dezastre", compus din cinci sunete a câte 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele.
IGSU recomandă cetăţenilor să rămână calmi şi să urmărească informările inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă.
***
Înştiinţarea, avertizarea, prealarmarea şi alarmarea se realizează în scopul dispunerii măsurilor de protecţie a populaţiei şi bunurilor materiale, precum şi pentru limitarea efectelor dezastrelor, precizează IGSU.
Cele mai des întâlnite situaţii în care este alarmată populaţia, prin intermediul sirenelor electrice şi electronice, au loc pe timpul inundaţiilor, când este semnalată iminenţa producerii unor viituri care să pună în pericol viaţa persoanelor.
De asemenea, sistemul de înştiinţare-alarmare este utilizat în cazul producerii unor accidente tehnologice în care sunt implicate substanţe periculoase, ruperii unor baraje hidrotehnice sau căderii obiectelor din atmosferă.
Această metodă destinată protecţiei populaţiei civile poate fi utilizată şi pe timpul conflictelor armate.
Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificaţii sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.
În cazul unor situaţii reale, mai multe informaţii vor fi transmise prin intermediul mesajelor RO-ALERT, al aplicaţiei DSU şi alte surse ale structurilor pentru situaţii de urgenţă, precum şi posturi radio şi TV.
***
În ceea ce priveşte echipamentele dedicate de alarmare publică, la nivelul anului 2022 alarmarea populaţiei se realiza cu un număr de 7.539 de sirene de diferite puteri, dintre care 5.389 de sirene electrice şi 2.150 de sirene electronice.
Conform IGSU, situaţia privind acţionarea sirenelor de alarmare publică se prezintă astfel:
* în sistem centralizat: 3.070 de sirene de la nivel judeţean, municipal, orăşenesc şi local (40,72%);
* în sistem necentralizat (local de la panourile de comandă): 4.469 de sirene (59,27%).
"Rezilienţa comunităţii pentru a depăşi urmările unor dezastre este consolidată prin pregătirea permanentă a autorităţilor responsabile cu managementul tipului de risc, în colaborare cu populaţia civilă, pentru atingerea dezideratului comun de îmbunătăţire a capacităţii de reacţie a unui stat în faţa provocărilor", subliniază IGSU. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Claudia Stănescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: ISU „Bucovina" Suceava/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Radu Marinescu: Avocații din oficiu își vor primi banii datorați pentru munca lor
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat, miercuri, că instituția pe care o conduce a solicitat, la prima rectificare bugetară din acest an, fonduri pentru plata restanțelor către avocații din oficiu și pentru acoperirea cheltuielilor estimate până la sfârșitul anului. 'Avocații din oficiu își vor primi banii datorați pentru munca l
Sibiu: Cinci tone de plumb și 200 de kilograme de aluminiu confiscate de Garda de Mediu; amenzi de 255.000 de lei
Cinci tone de deșeuri de plumb și 200 de kilograme de aluminiu au fost confiscate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu în urma unor percheziții efectuate în județul Sibiu, în cadrul operațiunii 'Jupiter 6', fiind aplicate amenzi în valoare totală de 255.000 de lei, potrivit unui anunț publicat pe Facebook de instituție. Comisa
Percheziții în patru județe și în Austria, la persoane bănuite de furt din patrimoniul arheologic și comercializare de artefacte
Un număr de 21 de percheziții privind fapte de furt din patrimoniul arheologic și tăinuire au fost efectuate în județele Hunedoara, Alba, Prahova și Timiș, iar alte două în Austria, la persoane care ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii de importante beneficii materiale din comercializarea de artefacte, potrivit unui com
Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, trimiși în judecată în dosarul Exploziei din Rahova
Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, în dosarul exploziei de la blocul din cartierul Rahova, în octombrie 2025, în care patru persoane au murit.
Hunedoara: Percheziții în mai multe județe și în București, într-un dosar privind promovarea simbolurilor fasciste și legionare
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara au efectuat, miercuri, cinci percheziții în mai multe județe și în municipiul București, într-un dosar penal care vizează promovarea în public a simbolurilor și mesajelor fasciste, legionare, rasiste și xenofobe, precum și a ideilor
Constanța: Începe judecata în dosarul privind livrarea de kerosen neconform către MApN și degradarea unor MIG-uri
Dosarul care vizează livrarea a mii de tone de kerosen neconform Ministerului Apărării Naționale (MApN), fapt care a dus la degradarea unor avioane militare de luptă MIG 21 Lancer, punând în pericol securitatea națională, poate intra în faza judecății pe fond, a decis, miercuri, Curtea de Apel Constanța. 'Dispune în
Mureș: Două autobuze școlare fără licență, depistate în trafic de polițiști; amenzi de 12.000 de lei
Două autobuze școlare care efectuau transport de elevi fără a îndeplini condițiile legale au fost depistate de polițiștii Serviciului Rutier, miercuri dimineață, în localitatea Crăciunești, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. Potrivit IPJ Mureș, vehiculele au fost identificate în jurul orei 08:00, pe drumul județean DJ 1
Percheziții în Gorj și Ilfov, într-un dosar penal cu un prejudiciu de peste un milion de lei
Polițiștii efectuează, miercuri, nouă percheziții în județele Gorj și Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, fals material în înscrisuri oficiale, bancrută frauduloasă și gestiune frauduloasă, prejudiciul fiind de peste un milion de lei. Potrivit unui comunicat de
O directoare de la Electrica a refuzat un trafic de influență în energie: Ați venit din Constanța să îmi cereți o ilegalitate?(rechizitoriu)
Mihaela Rodica Suciu, director general al companiei Distribuție Energie Electrică România - DEER (parte a Grupului Electrica), a refuzat să-l ajute pe un fost consilier județean PSD din Constanța, susținut de un procuror, în demersul acestora de a face trafic de influență pentru un proiect cu panouri fotovoltaice. Procurorii Gigi Ș
Botoșani: Nouă percheziții derulate de polițiști într-un dosar de abuz în serviciu și contrabandă
Polițiștii din Botoșani efectuează, miercuri dimineață, percheziții la sediul unei primării, la sediile a două societăți comerciale, dar și la locuințele mai multor persoane fizice, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acesteia, activitățile vizează infracțiunile d
Percheziții în București, Ilfov și Iași, în cazul unei firme care nu a plătit impozite de 5,2 milioane de lei
Polițiștii Capitalei efectuează, miercuri, trei percheziții în București și în județele Ilfov și Iași, într-un dosar privind infracțiunea de reținere și neplată, în termenul legal, a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă. Din cercetări a reieșit că, în perioada aprilie 2023 - octombrie 2026, o femeie, în calitat
Bistrița-Năsăud: Percheziție într-un dosar de decontări fictive de servicii turistice pentru angajați CFR
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, împreună cu polițiști din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, au efectuat o percheziție la un operator economic din județ, din domeniul turistic, care ar fi emis facturi pentru mai mulți angajați CFR, cu ajutorul cărora aceștia din urmă ar fi decontat fictiv servicii turistice de
Operațiunea 'Jupiter': Peste 340 de percheziții în țară pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare și judiciare
Polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează miercuri 346 de percheziții domiciliare în cadrul operațiunii 'Jupiter', pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de infracțiuni economico-financiare, de natură judiciară, la regimul armelor și la regimul silvic. 'Activitățile sunt e
VIDEO Cinci percheziții în dosare de contrabandă calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor
Polițiștii Capitalei - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, au efectuat, marți, cinci percheziții în cadrul unor dosare penale privind săvârșirea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată. 'Într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lâ
CAB a anulat condamnarea la închisoare primită de rapperul Wiz Khalifa pentru consum de droguri; procesul se rejudecă
Curtea de Apel București a anulat marți condamnarea de 9 luni de închisoare cu executare primită de rapperul american Wiz Khalifa pentru consum de droguri la Festivalul 'Beach, Please!', urmând ca dosarul să se rejudece în faza de apel. În decembrie 2025, Wiz Khalifa, pe numele real Thomaz Cameron Jibril, primis











