logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Tribunalul Bucureşti amână a treia oară pronunţarea sentinţei în dosarul lui Gabriel Oprea privind decesul poliţistului Gigină

Imagine din galeria Agerpres

Tribunalul Bucureşti a amânat, luni, pentru 1 martie, pronunţarea sentinţei în dosarul în care fostul ministru de Interne Gabriel Oprea este acuzat de ucidere din culpă, în legătură cu accidentul rutier din anul 2015, care a dus la decesul poliţistului Bogdan Gigină.

Este pentru a treia oară când judecătorii amână sentinţa în acest caz.

Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA, în mai 2018, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă dosarul acestuia s-a plimbat pe la mai multe instanţe din motive de procedură, la Judecătoria Sectorului 1 şi apoi Tribunalul Bucureşti.

În dosar este judecat şi Petre Mazilu, administratorul firmei General MPM Impex SRL, responsabil cu execuţia unei lucrări la instalaţia subterană de gaze, care nu era semnalizată corespunzător la nivelul străzii.

"În seara de 20 octombrie 2015, agentul de poliţie Gigină Bogdan-Cosmin, în vârstă de 28 de ani, a fost implicat într-un accident de circulaţie pe o stradă din municipiul Bucureşti, în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care au cauzat decesul. La momentul producerii accidentului, victima Gigină Bogdan-Cosmin făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului Oprea Gabriel, care preceda în trafic autoturismul în care se afla ministrul. La momentul producerii accidentului, ministrul Oprea Gabriel se deplasa către locuinţa sa", susţine DNA.

Motociclistul deschidea coloana oficială şi trebuia să ajungă în intersecţii înainte de restul coloanei, să se asigure că traficul este oprit, după care, în momentul apropierii restului coloanei, să se deplaseze cu viteză sporită către următoarea intersecţie pentru a repeta acest proces. După ce coloana a ajuns în intersecţia străzii Ştirbei Vodă cu Calea Plevnei, poliţistul Gigină a accelerat către următoarea intersecţie, cea cu Splaiul Independenţei, unde a intrat cu motocicleta într-o groapă din carosabil, săpată de muncitorii firmei General MPM Impex SRL.

Conform DNA, accidentul rutier care a determinat decesul poliţistului Gigină s-a produs ca urmare a nerespectării de către Gabriel Oprea, Petre Mazilu şi General MPM Impex SRL a dispoziţiilor legale şi a măsurilor de prevedere pentru exercitarea unor activităţi - activitatea de însoţire a ministrului de către poliţişti rutieri în cazul lui Oprea, respectiv activitatea de realizare a unor lucrări în carosabil în cazul firmei şi administratorului acesteia.

"Concret, începând cu preluarea, la începutul anului 2014, a funcţiei de ministru al Afacerilor Interne, inculpatul Oprea Gabriel a dispus - cu încălcarea dispoziţiilor legale privind însoţirea demnitarilor de către Poliţia Rutieră - însoţirea sa permanentă de către un dispozitiv de Poliţie Rutieră, iar din luna iunie 2015 a dispus ca din acest dispozitiv să facă parte şi un poliţist rutier motociclist. În acest mod, ministrul de Interne de la acea dată, Oprea Gabriel, şi-a conferit, în mod discreţionar, 'drepturi' neprevăzute de cadrul legal, 'drepturi' a căror exercitare a presupus punerea unor poliţişti rutieri în situaţii de risc sporit şi totodată a impus ca deplasarea echipajelor de Poliţie Rutieră să se facă în regim de viteză sporită", spuneau procurorii.

În opinia procurorilor, Gabriel Oprea i-a pus pe poliţiştii rutieri care au executat această acţiune de însoţire într-o situaţie permanentă de risc sporit, obligându-i să participe la o activitate ce avea un potenţial ridicat de producere a unor evenimente rutiere.

"Referitor la inculpaţii Mazilu Petre şi General MPM Impex SRL, a rezultat că aceştia, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind executarea semnalizării rutiere, nu au luat măsuri pentru instruirea angajaţilor cu privire la modalitatea corectă de realizare a semnalizării rutiere aferente lucrărilor executate pe partea carosabilă şi au pus la dispoziţia angajaţilor semne rutiere realizate artizanal, neconforme standardelor de siguranţă, faptă care a avut ca urmare realizarea total necorespunzătoare a semnalizării rutiere aferente unei lucrări executate pe strada Ştirbei Vodă din Bucureşti, în zona în care s-a produs accidentul", mai susţineau procurorii.

Din probele administrate a rezultat că cei trei inculpaţi au prevăzut posibilitatea producerii unui accident rutier letal, însă au apreciat, fără temei, că un astfel de rezultat nu se va produce. Anchetatorii au luat în calcul faptul că, la momentul producerii accidentului, victima făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a ministrului de Interne, circula cu o viteză de 84 km/h în condiţii de vizibilitate redusă determinate de întuneric şi ploaie, iar dinamica producerii accidentului şi lipsa unor manevre de frânare conduc la concluzia că poliţistul nu a văzut obstacolele de pe carosabil.

"Faţă de aceste elemente de fapt s-a verificat caracterul ilicit şi culpabil al următoarelor acţiuni care au dus la decesul victimei: prezenţa victimei ca motociclist într-o coloană oficială; viteza de deplasare şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice; modalitatea deficitară de semnalizate a obstacolelor existente pe carosabil. Cu privire la primele două cauze - prezenţa victimei ca motociclist într-o coloană oficială, viteza de deplasare şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice - a rezultat că aceste activităţi au fost determinate şi că îi sunt imputabile inculpatului Oprea Gabriel", explica DNA.

Potrivit procurorilor, Gabriel Oprea este cel care a impus, folosindu-se de ascendentul funcţiei sale şi conferindu-şi în mod discreţionar drepturi neprevăzute de cadrul legal ce reglementează însoţirea demnitarilor, ca deplasarea să se facă cu viteză foarte ridicată, ceea ce a contribuit la producerea accidentului rutier care a dus la decesul victimei.

"Cu privire la cea de a treia cauză a accidentului rutier, respectiv modalitatea deficitară de semnalizare a obstacolelor existente pe carosabil, a rezultat că această cauză a accidentului este imputabilă societăţii comerciale General MPM Impex SRL (care executa pe suprafaţa carosabilă o lucrare la instalaţia subterană de gaze naturale) şi lui Mazilu Petre, administratorul societăţii comerciale. A rezultat că semnele de circulaţie nu erau reflectorizante şi că erau amplasate la aproximativ 11,5 metri înainte de zona lucrărilor. Potrivit prevederilor legale, semnele de circulaţie trebuiau să fie reflectorizante. Obligaţia de a asigura şi folosi semnalizare reflectorizantă şi de a o amplasa potrivit prevederilor normative în materie revine administratorului firmei General MPM Impex SRL Mazilu Petre", preciza DNA. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 42

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 04-11-2026 18:43

CSM: Secția pentru judecători a respins acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu

Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu. 'Respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului Ionel Laurențiu Beșu - fost judecător în cadrul

Justitie si interne 04-11-2026 18:15

Timiș: Bărbat arestat pentru trafic de cocaină; drogurile erau vândute în municipiul Turda

Tribunalul Timiș a dispus, miercuri, arestarea preventivă a unui bărbat de 42 de ani, reținut de procurorii DIICOT Timișoara pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș, pe parcursul lunii octombrie acesta ar fi procurat și vândut cocaină în municipiul Turd

Justitie si interne 04-11-2026 17:12

Radu Marinescu: Avocații din oficiu își vor primi banii datorați pentru munca lor

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat, miercuri, că instituția pe care o conduce a solicitat, la prima rectificare bugetară din acest an, fonduri pentru plata restanțelor către avocații din oficiu și pentru acoperirea cheltuielilor estimate până la sfârșitul anului. 'Avocații din oficiu își vor primi banii datorați pentru munca l

Justitie si interne 04-11-2026 16:56

Sibiu: Cinci tone de plumb și 200 de kilograme de aluminiu confiscate de Garda de Mediu; amenzi de 255.000 de lei

Cinci tone de deșeuri de plumb și 200 de kilograme de aluminiu au fost confiscate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu în urma unor percheziții efectuate în județul Sibiu, în cadrul operațiunii 'Jupiter 6', fiind aplicate amenzi în valoare totală de 255.000 de lei, potrivit unui anunț publicat pe Facebook de instituție. Comisa

Justitie si interne 04-11-2026 15:43

Percheziții în patru județe și în Austria, la persoane bănuite de furt din patrimoniul arheologic și comercializare de artefacte

Un număr de 21 de percheziții privind fapte de furt din patrimoniul arheologic și tăinuire au fost efectuate în județele Hunedoara, Alba, Prahova și Timiș, iar alte două în Austria, la persoane care ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii de importante beneficii materiale din comercializarea de artefacte, potrivit unui com

Justitie si interne 04-11-2026 15:07

Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, trimiși în judecată în dosarul Exploziei din Rahova

Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, în dosarul exploziei de la blocul din cartierul Rahova, în octombrie 2025, în care patru persoane au murit.

Justitie si interne 04-11-2026 12:50

Hunedoara: Percheziții în mai multe județe și în București, într-un dosar privind promovarea simbolurilor fasciste și legionare

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara au efectuat, miercuri, cinci percheziții în mai multe județe și în municipiul București, într-un dosar penal care vizează promovarea în public a simbolurilor și mesajelor fasciste, legionare, rasiste și xenofobe, precum și a ideilor

Justitie si interne 04-11-2026 11:30

Constanța: Începe judecata în dosarul privind livrarea de kerosen neconform către MApN și degradarea unor MIG-uri

Dosarul care vizează livrarea a mii de tone de kerosen neconform Ministerului Apărării Naționale (MApN), fapt care a dus la degradarea unor avioane militare de luptă MIG 21 Lancer, punând în pericol securitatea națională, poate intra în faza judecății pe fond, a decis, miercuri, Curtea de Apel Constanța. 'Dispune în

Justitie si interne 04-11-2026 11:25

Mureș: Două autobuze școlare fără licență, depistate în trafic de polițiști; amenzi de 12.000 de lei

Două autobuze școlare care efectuau transport de elevi fără a îndeplini condițiile legale au fost depistate de polițiștii Serviciului Rutier, miercuri dimineață, în localitatea Crăciunești, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. Potrivit IPJ Mureș, vehiculele au fost identificate în jurul orei 08:00, pe drumul județean DJ 1

Justitie si interne 04-11-2026 11:21

Percheziții în Gorj și Ilfov, într-un dosar penal cu un prejudiciu de peste un milion de lei

Polițiștii efectuează, miercuri, nouă percheziții în județele Gorj și Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, fals material în înscrisuri oficiale, bancrută frauduloasă și gestiune frauduloasă, prejudiciul fiind de peste un milion de lei. Potrivit unui comunicat de

Justitie si interne 04-11-2026 10:35

O directoare de la Electrica a refuzat un trafic de influență în energie: Ați venit din Constanța să îmi cereți o ilegalitate?(rechizitoriu)

Mihaela Rodica Suciu, director general al companiei Distribuție Energie Electrică România - DEER (parte a Grupului Electrica), a refuzat să-l ajute pe un fost consilier județean PSD din Constanța, susținut de un procuror, în demersul acestora de a face trafic de influență pentru un proiect cu panouri fotovoltaice. Procurorii Gigi Ș

Justitie si interne 04-11-2026 09:24

Botoșani: Nouă percheziții derulate de polițiști într-un dosar de abuz în serviciu și contrabandă

Polițiștii din Botoșani efectuează, miercuri dimineață, percheziții la sediul unei primării, la sediile a două societăți comerciale, dar și la locuințele mai multor persoane fizice, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acesteia, activitățile vizează infracțiunile d

Justitie si interne 04-11-2026 09:19

Percheziții în București, Ilfov și Iași, în cazul unei firme care nu a plătit impozite de 5,2 milioane de lei

Polițiștii Capitalei efectuează, miercuri, trei percheziții în București și în județele Ilfov și Iași, într-un dosar privind infracțiunea de reținere și neplată, în termenul legal, a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă. Din cercetări a reieșit că, în perioada aprilie 2023 - octombrie 2026, o femeie, în calitat

Justitie si interne 04-11-2026 08:57

Bistrița-Năsăud: Percheziție într-un dosar de decontări fictive de servicii turistice pentru angajați CFR

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, împreună cu polițiști din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, au efectuat o percheziție la un operator economic din județ, din domeniul turistic, care ar fi emis facturi pentru mai mulți angajați CFR, cu ajutorul cărora aceștia din urmă ar fi decontat fictiv servicii turistice de

Justitie si interne 04-11-2026 08:51

Operațiunea 'Jupiter': Peste 340 de percheziții în țară pentru combaterea infracțiunilor economico-financiare și judiciare

Polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează miercuri 346 de percheziții domiciliare în cadrul operațiunii 'Jupiter', pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de infracțiuni economico-financiare, de natură judiciară, la regimul armelor și la regimul silvic. 'Activitățile sunt e