Medic din Iaşi, reţinut în dosarul stimulatoarelor cardiace extrase din cadavre şi montate la pacienţi
Parchetul General a anunţat sâmbătă că a dispus reţinerea pentru 24 de ore a unui medic de la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, în dosarul stimulatoarelor cardiace extrase din cadavre şi montate la pacienţi.
"Procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală a PÎCCJ au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o persoană fizică având calitatea de medic la un spital din municipiul Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, în formă continuată, prevăzută de art. 297 Cod penal cu aplicarea art. 35 Cp, (238 de acte materiale), complicitate la continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele de control competente, potrivit legii, prevăzută de art. 48 Cod penal rap la art.24 alin.1 lit.b din Legea 50/1991 şi luare de mită prevăzută de art. 289 din Codul penal, toate cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal", se arată într-un comunicat al Parchetului General transmis AGERPRES.
Medicul a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi dus la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
"În situaţia de fapt reţinută de procurori, se menţionează că inculpatul şi-ar fi exercitat atribuţiile de serviciu, cu intenţie, în mod defectuos, prin implantarea, în perioada 2017 - august 2022, a unui număr de 238 de dispozitive extrase din cadavre sau a căror sursă de provenienţă nu se cunoaşte, ignorând riscul de a provoca pacienţilor probleme medicale grave sau chiar decesul, procedând astfel la reutilizarea lor, deşi acest lucru este interzis de legislaţia primară. Totodată, producătorii dispozitivelor medicale consemnează pe ambalajul aparatelor interdicţia reutilizării acestora. Din probele administrate în cauză până în prezent, a rezultat că inculpatul a operaţionalizat o reţea formată din cadre medicale care i-au furnizat dispozitive cardiace implantabile, extrase inclusiv de la pacienţi decedaţi, fără respectarea prevederilor legale şi fără acordul, anterior decesului, al persoanelor în cauză sau al aparţinătorilor. Ulterior, acesta a executat proceduri medicale de reimplantare a acestor dispozitive, fără a le înregistra în gestiunea spitalului (în lipsa unor documente de provenienţă) şi, în consecinţă, fără a parcurge fluxul procedural intern, neexistând avize de conformitate din partea Ministerului Sănătăţii, certificate de garanţie şi documente care să ateste parcurgerea procedurilor de sterilizare", susţin procurorii.
Anchetatorii arată că o mare parte dintre intervenţiile de introducere a unor dispozitive cardiace implantabile, inclusiv extrase de la pacienţi decedaţi, derulate/recomandate de către medic, nu erau necesare, procedându-se la operaţionalizarea lor fie prin consemnarea unor diagnostice fictive, fie prin recomandarea anterioară a unor medicamente care să provoace reacţii de natură a conduce la simptomatologia specifică.
Tot în acest dosar, alţi cinci medici sunt urmăriţi penal pentru luare de mită, iar patru pacienţi sunt cercetaţi pentru date de mită.
Faţă de unul dintre medici, procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, cu obligaţia de a nu mai exercita profesia de medic.
"În situaţia de fapt reţinută de procurori se consemnează că cei cinci suspecţi medici, cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu materializate prin acordarea de consultaţii de specialitate unor pacienţi, au primit diverse sume de bani, cu titlu de mită, pentru activităţile prestate. În ceea ce îi priveşte pe cei patru suspecţi pacienţi, s-a reţinut că aceştia au oferit medicilor diverse sume de bani cu titlul de mită pentru serviciile primite", precizează Parchetul. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Procesul lui Georgescu, amânat pentru un dosar 'confidențial'; Georgescu: Îi mulțumesc lui Simion pentru integritate
Curtea de Apel București a amânat luni, pentru 12 octombrie, procesul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat, alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra, de acțiuni împotriva ordinii constituționale. La acest termen de judecată, fosta deputată PSD Laura Vicol, care îl apără &i
Bacău: Șase persoane arestate pentru trafic de droguri în două cauze penale
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Bacău, cercetează șase persoane în două cauze penale infracțiunile de trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, fără
Arad: Trei urmăriți internațional pentru un jaf, dare de mită și furt, depistați de polițiștii de fronieră
Doi români și un cetățean uzbec, urmăriți internațional pentru un jaf, furturi și infracțiuni de corupție, au fost depistați la controale aleatorii făcute în trafic de polițiștii de frontieră arădeni, pe drumuri din apropierea graniței cu Ungaria. Poliția de Frontieră Arad a transmis, luni, că pe numele celor trei suspecți există e
Peste 11.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproape 900.000 de lei, descoperite la frontieră
Peste 11.000 de articole vestimentare, de marochinărie și de parfumerie, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare totală estimată de aproximativ 900.000 de lei, au fost descoperite de polițiștii de frontieră, în cadrul acțiunii 'Autumn Migration'. Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Calafat, împreună cu omolog
Femeie, agresată și ținută legată în locuință; partenerul de viață - arestat preventiv
Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi agresat partenera de viață, pe care a ținut-o legată de mâini și de picioare într-o locuință din Sectorul 5 al Capitalei. Secția 19 Poliție a fost sesizată pe 25 septembrie chiar de către victimă. Femeia reușise să părăsească l
Peste 500 de persoane, autovehicule și documente căutate în Spațiul Schengen, depistate într-o singură săptămână
Polițiștii români și partenerii din statele membre Schengen au depistat, în perioada 18 - 24 septembrie, un total de 502 persoane, 28 de autovehicule și 67 de documente care făceau obiectul unor semnalări în Sistemul Informatic Schengen (SIS). Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române transmis duminică AGERPRE
Iași: 100.000 de țigări de contrabandă, descoperite de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit și indisponibilizat, în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competență, 100.000 de țigarete de contrabandă, în valoare de 125.000 de lei, a informat sâmbătă Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră I
Neamț: Doi bărbați care ar fi furat bijuterii din aur de circa 100.000 de euro, arestați preventiv
Un bărbat din județul Brașov și unul din județul Vrancea, care ar fi sustras bijuterii din aur în valoare de aproximativ 100.000 de euro dintr-o locuință din Piatra-Neamț, sunt cercetați pentru furt calificat și au fost arestați preventiv, vineri, pentru o perioadă de 30 de zile, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
Brașov: Membrii unui grup organizat care ar fi înșelat mai mulți vârstnici - reținuți de DIICOT
Șapte persoane - șase bărbați și o femeie - cu vârste între 40 și 67 de ani, care au acționat ca grup infracțional organizat în județul Brașov și ar fi înșelat cel puțin 13 persoane vârstnice, au fost reținute de polițiștii brașoveni de Combatere a Criminalității Organizate și procurii DIICOT într-un dosar de înșelăciune cu consecinț
Andrea Chiș: Nominalizarea pentru portofoliul justiției - acord al celor trei membri ai coaliției
Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis, vineri, că decizia de nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost un acord între cele trei partide care susțin guvernul: PNL, USR și UDMR. 'Despre o nominalizare la care nu mă așteptam. Mi-am propus de ceva timp, având în
Doi ruși, trimiși în judecată pentru că au obținut fraudulos acte de identitate românești
Doi cetățeni ruși, provenind din orașele Sankt Petersburg și Moscova, au fost trimiși în judecată de Parchetul General, în lipsă, fiind acuzați că au pretins că au cetățenia română și au obținut fraudulos cărți de identitate și pașapoarte românești. 'Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lâ
Alba: Inspector de muncă, trimis în judecată pentru 53 de infracțiuni de divulgare a informațiilor de serviciu
Un inspector de muncă din Alba a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, în perioada 2021-2026, a 53 de infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, către agenți economici în special de pe raza orașelor Blaj, Sebeș, Aiud, Cugir și Câmpeni, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
Vaslui: Bărbat cu cetățenie română și moldovenească acuzat de terorism în Lituania, descoperit și reținut la Albița
Un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, cercetat în Lituania pentru săvârșirea de activități conexe terorismului și dat în urmărire internațională, a fost depistat și reținut, joi seara, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița. Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanții I
Giurgiu: Bărbat de 47 de ani, reținut după ce a produs un accident mortal și a fugit; consumase alcool
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Stănești, județul Giurgiu, a fost reținut de polițiști după ce s-a urcat la volan fără a deține permis de conducere și sub influența alcoolului și a produs un accident rutier în urma căruia o persoană a decedat, fugind apoi de la locul accidentului. 'Aseară, polițiștii din cadr
Tulcea: Percheziții într-un dosar penal de evaziune fiscală și fals în înscrisuri
Polițiștii tulceni au făcut, miercuri, patru percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal întocmit pentru evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în timpul cărora au descoperit alte dovezi privind săvârșirea unor infracțiuni pentru care au început cercetările.









