logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Horodniceanu (CSM): Numai un stat debil se sabotează singur; se pare că ne îndreptăm spre o fundătură

Imagine din galeria Agerpres

Vicepreşedintele CSM, Daniel Horodniceanu, a declarat marţi că "ne îndreptăm spre o fundătură", referindu-se la numărul în creştere al dosarelor penale aflate în lucru la Parchete raportat la numărul în scădere al procurorilor, atrăgând atenţia că statul român reacţionează doar după ce se întâmplă "lucruri rele", în loc să acţioneze pe baza unor strategii şi analize naţionale de riscuri şi ameninţări.

"Ca procuror şi magistrat nu poţi să nu te întrebi dacă statul, aşa cum este el gândit, lucrează şi acţionează organizat prin instituţiile sale. Un stat disciplinat, bine organizat, acţionează concertat, adoptă măsuri logice, integrate. Numai un stat debil se sabotează singur, prin propriile instituţii. Nu am avut la dispoziţie cifrele bilanţului (Ministerului Public, n.r.), dar cea mai importantă este cea pe care am văzut-o astăzi şi anume al totalităţii dosarelor din România, urmată de evoluţia stocurilor de dosare şi a dosarelor vechi. În continuare avem peste 1,7 milioane de dosare penale gestionate anual de Ministerul Public. Conform ultimului recensământ, în România locuiesc în acest moment 19,6 milioane de locuitori. Un calcul aritmetic simplu ne aduce la imaginea că fiecare al şaselea român este implicat într-un dosar penal. Cel mai probabil nu este aşa, pentru că cel puţin 50% dintre dosarele penale nu ar trebui înregistrate. Ceea ce privim însă implacabil este graficul cu stocul de dosare în continuă creştere. Se pare că ne îndreptăm spre o fundătură, pentru că perspectivele sunt sumbre, dacă ne raportăm la lipsa resursei umane, cea mai gravă din ultimii 20 de ani", a spus Horodniceanu, la prezentarea activităţii Ministerului Public (parchete) pe anul 2022.

El a criticat modul în care sunt întocmite strategiile naţionale în domeniul penal, arătând că statul român reacţionează doar după ce se întâmplă "lucruri rele".

"Ce transmit eu acum sau ce încerc să transmit în acest moment este bine cunoscut pentru ultimii miniştri ai Justiţiei şi pentru procurorii generali ai ultimilor ani. Suntem în continuare un stat care reacţionează reactiv, într-o Europă care a înţeles că politicile penale nu pot fi făcute decât prin strategii bazate pe analize naţionale de riscuri şi ameninţări, prin înţelegerea fenomenului infracţional, prin identificarea de zone vulnerabile economic sau social. Acesta este fundamental orizontul către care trebuie să ne îndreptăm, iar nu cel de a aştepta să se întâmple lucruri rele pentru a putea reacţiona. Suntem statul care a adoptat strategii naţionale, care propun efectuarea de analize de risc prin ele însele şi atunci ne întrebăm: aceste strategii pe ce analize au fost construite?", a spus Horodniceanu.

El a atras atenţia că, prin ultimele modificări ale legilor Justiţiei, vom avea un "super procuror general", care va trebui însă să înţeleagă "că o putere atât de mare trebuie să fie însoţită de o responsabilitate la fel de mare".

"Urmează noi proceduri de numire a procurorilor şefi ai parchetelor cu numiri politice. S-a motivat că s-a aşteptat adoptarea noilor legi ale Justiţiei. Dacă este foarte bine aşa, urmează să constatăm. Legea şi-a dorit un procuror general cu atribuţii mult lărgite, atât în ceea ce priveşte posibilităţile sale de delegare în toate funcţiile de execuţie, cât şi în ceea ce priveşte posibilitatea de infirma soluţiile tuturor procurorilor, care au devenit nelimitate. Vom avea deci un super procuror general, care va trebui însă se înţeleagă că o putere atât de mare trebuie să fie însoţită de o responsabilitate la fel de mare. Un procuror general care va trebui să înţeleagă că sistemul judiciar trebuie reformat, că este timpul pentru proiecte mari, că trebuie să vadă tabloul complet al sistemului. Să se ridice deasupra carenţelor de sistem care l-au parazitat pe acesta, atât de mult timp. Mă întreb însă cam ce strategii faci când Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie funcţionează în acest moment doar cu 45% din personal", a precizat Horodniceanu.

Pe de altă, Horodniceanu consideră că ministrul Justiţiei ar trebui să fie tras la răspundere din punct de vedere politic dacă alegerile sale privind şefii din Parchete nu vor da rezultate.

"Vă asigur însă că viitorul procuror general şi ministrul Justiţiei vor avea în Secţia pentru procurori de la CSM un partener pentru politicile de sistem. Să sperăm că, în cazul în care acestea nu se vor întâmpla, atât procurorii şefi, cât şi cei care îi propun în aceste funcţii, vor putea fi traşi la răspundere. Iar în ceea ce îl priveşte pe ultimul, mă refer doar la răspunderea politică, astăzi una iluzorie, pentru că dacă nu avem în balanţă răspunderea, rămâne doar beneficiul de a numi", a afirmat vicepreşedintele CSM. AGERPRES/(A-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

Horodniceanu (CSM): Am asistat la modificarea Codurilor după cum dictau interesele unor lideri urmăriţi penal

Afisari: 33

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 28-09-2026 14:21

Procesul lui Georgescu, amânat pentru un dosar 'confidențial'; Georgescu: Îi mulțumesc lui Simion pentru integritate

Curtea de Apel București a amânat luni, pentru 12 octombrie, procesul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat, alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra, de acțiuni împotriva ordinii constituționale. La acest termen de judecată, fosta deputată PSD Laura Vicol, care îl apără &i

Justitie si interne 28-09-2026 13:53

Bacău: Șase persoane arestate pentru trafic de droguri în două cauze penale

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Bacău, cercetează șase persoane în două cauze penale infracțiunile de trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, fără

Justitie si interne 28-09-2026 12:09

Arad: Trei urmăriți internațional pentru un jaf, dare de mită și furt, depistați de polițiștii de fronieră

Doi români și un cetățean uzbec, urmăriți internațional pentru un jaf, furturi și infracțiuni de corupție, au fost depistați la controale aleatorii făcute în trafic de polițiștii de frontieră arădeni, pe drumuri din apropierea graniței cu Ungaria. Poliția de Frontieră Arad a transmis, luni, că pe numele celor trei suspecți există e

Justitie si interne 27-09-2026 12:25

Peste 11.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproape 900.000 de lei, descoperite la frontieră

Peste 11.000 de articole vestimentare, de marochinărie și de parfumerie, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare totală estimată de aproximativ 900.000 de lei, au fost descoperite de polițiștii de frontieră, în cadrul acțiunii 'Autumn Migration'. Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Calafat, împreună cu omolog

Justitie si interne 27-09-2026 11:15

Femeie, agresată și ținută legată în locuință; partenerul de viață - arestat preventiv

Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi agresat partenera de viață, pe care a ținut-o legată de mâini și de picioare într-o locuință din Sectorul 5 al Capitalei. Secția 19 Poliție a fost sesizată pe 25 septembrie chiar de către victimă. Femeia reușise să părăsească l

Justitie si interne 27-09-2026 10:45

Peste 500 de persoane, autovehicule și documente căutate în Spațiul Schengen, depistate într-o singură săptămână

Polițiștii români și partenerii din statele membre Schengen au depistat, în perioada 18 - 24 septembrie, un total de 502 persoane, 28 de autovehicule și 67 de documente care făceau obiectul unor semnalări în Sistemul Informatic Schengen (SIS). Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române transmis duminică AGERPRE

Justitie si interne 26-09-2026 13:07

Iași: 100.000 de țigări de contrabandă, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit și indisponibilizat, în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competență, 100.000 de țigarete de contrabandă, în valoare de 125.000 de lei, a informat sâmbătă Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră I

Justitie si interne 25-09-2026 19:03

Neamț: Doi bărbați care ar fi furat bijuterii din aur de circa 100.000 de euro, arestați preventiv

Un bărbat din județul Brașov și unul din județul Vrancea, care ar fi sustras bijuterii din aur în valoare de aproximativ 100.000 de euro dintr-o locuință din Piatra-Neamț, sunt cercetați pentru furt calificat și au fost arestați preventiv, vineri, pentru o perioadă de 30 de zile, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.

Justitie si interne 25-09-2026 18:55

Brașov: Membrii unui grup organizat care ar fi înșelat mai mulți vârstnici - reținuți de DIICOT

Șapte persoane - șase bărbați și o femeie - cu vârste între 40 și 67 de ani, care au acționat ca grup infracțional organizat în județul Brașov și ar fi înșelat cel puțin 13 persoane vârstnice, au fost reținute de polițiștii brașoveni de Combatere a Criminalității Organizate și procurii DIICOT într-un dosar de înșelăciune cu consecinț

Justitie si interne 25-09-2026 17:15

Andrea Chiș: Nominalizarea pentru portofoliul justiției - acord al celor trei membri ai coaliției

Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis, vineri, că decizia de nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost un acord între cele trei partide care susțin guvernul: PNL, USR și UDMR. 'Despre o nominalizare la care nu mă așteptam. Mi-am propus de ceva timp, având în

Justitie si interne 25-09-2026 14:24

Doi ruși, trimiși în judecată pentru că au obținut fraudulos acte de identitate românești

Doi cetățeni ruși, provenind din orașele Sankt Petersburg și Moscova, au fost trimiși în judecată de Parchetul General, în lipsă, fiind acuzați că au pretins că au cetățenia română și au obținut fraudulos cărți de identitate și pașapoarte românești. 'Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lâ

Justitie si interne 25-09-2026 12:52

Alba: Inspector de muncă, trimis în judecată pentru 53 de infracțiuni de divulgare a informațiilor de serviciu

Un inspector de muncă din Alba a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, în perioada 2021-2026, a 53 de infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, către agenți economici în special de pe raza orașelor Blaj, Sebeș, Aiud, Cugir și Câmpeni, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

Justitie si interne 25-09-2026 11:22

Vaslui: Bărbat cu cetățenie română și moldovenească acuzat de terorism în Lituania, descoperit și reținut la Albița

Un bărbat cu dublă cetățenie, română și moldovenească, cercetat în Lituania pentru săvârșirea de activități conexe terorismului și dat în urmărire internațională, a fost depistat și reținut, joi seara, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița. Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de reprezentanții I

Justitie si interne 25-09-2026 10:42

Giurgiu: Bărbat de 47 de ani, reținut după ce a produs un accident mortal și a fugit; consumase alcool

Un bărbat în vârstă de 47 de ani, din comuna Stănești, județul Giurgiu, a fost reținut de polițiști după ce s-a urcat la volan fără a deține permis de conducere și sub influența alcoolului și a produs un accident rutier în urma căruia o persoană a decedat, fugind apoi de la locul accidentului. 'Aseară, polițiștii din cadr

Justitie si interne 25-09-2026 10:26

Tulcea: Percheziții într-un dosar penal de evaziune fiscală și fals în înscrisuri

Polițiștii tulceni au făcut, miercuri, patru percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal întocmit pentru evaziune fiscală și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, în timpul cărora au descoperit alte dovezi privind săvârșirea unor infracțiuni pentru care au început cercetările.