Percheziţii la o grupare care aducea migranţi din Asia, ascunşi în maşini de transport marfă
Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Sibiu împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară şi frontieră efectuează, luni, 34 de percheziţii domiciliare în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Argeş, Dâmboviţa, Teleorman, Olt, Sibiu, Arad, Vâlcea, Vrancea şi Galaţi pentru destructurarea unei grupări de traficanţi de migranţi.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, în anul 2021, mai multe persoane au constituit un grup infracţional organizat, care a acţionat pentru a obţine în mod facil sume de bani, prin traficarea de migranţi de origine asiatică.
Membrii acestei grupări au adăpostit şi transportat migranţi care proveneau din India, Pakistan, Bangladesh, Nepal şi Sri Lanka, fiind folosite la transport autotrenuri, remorci şi autoutilitare.
Sub pretextul unor livrări de marfă având ca destinaţie finală state din Uniunea Europeană, au fost efectuate mai multe transporturi în scopul trecerii frauduloase a frontierei de vest a României, migranţii fiind ascunşi printre mărfuri.
Pe parcursul urmăririi penale, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, au fost documentate cinci transporturi prin intermediul cărora membrii grupului au încercat să scoată ilegal din România aproximativ 120 de migranţi.
La sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Sibiu vor fi audiate aproximativ 30 de persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfăşurarea activităţilor infracţionale.
Acţiunea beneficiază de sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Brigăzilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, Alba Iulia şi Piteşti şi Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Teleorman, Vâlcea, Olt, Dâmboviţa, Galaţi, Vrancea şi Arad şi Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră - Direcţia Prevenirea şi Combaterea Migraţiei Ilegale şi a Infracţionalităţii Transfrontaliere.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DNA: Un șef și un inspector din Administrația Bazinală de Apă Olt - arestați preventiv pentru luare de mită
Daniel Băviță, șeful Serviciului Inspecție Bazinală a Apelor din cadrul Administrației Bazinale de Apă Olt, și Constantin Alin Trușcă, inspector în cadrul aceluiași serviciu, au fost arestați preventiv, miercuri, de Tribunalului Brașov într-un dosar în care sunt acuzați de câte două infracțiuni de luare de mită, a informat Direcția Națională Anticorup
CSM: Secția pentru judecători a respins acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu. 'Respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului Ionel Laurențiu Beșu - fost judecător în cadrul
Timiș: Bărbat arestat pentru trafic de cocaină; drogurile erau vândute în municipiul Turda
Tribunalul Timiș a dispus, miercuri, arestarea preventivă a unui bărbat de 42 de ani, reținut de procurorii DIICOT Timișoara pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș, pe parcursul lunii octombrie acesta ar fi procurat și vândut cocaină în municipiul Turd
Radu Marinescu: Avocații din oficiu își vor primi banii datorați pentru munca lor
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat, miercuri, că instituția pe care o conduce a solicitat, la prima rectificare bugetară din acest an, fonduri pentru plata restanțelor către avocații din oficiu și pentru acoperirea cheltuielilor estimate până la sfârșitul anului. 'Avocații din oficiu își vor primi banii datorați pentru munca l
Sibiu: Cinci tone de plumb și 200 de kilograme de aluminiu confiscate de Garda de Mediu; amenzi de 255.000 de lei
Cinci tone de deșeuri de plumb și 200 de kilograme de aluminiu au fost confiscate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu în urma unor percheziții efectuate în județul Sibiu, în cadrul operațiunii 'Jupiter 6', fiind aplicate amenzi în valoare totală de 255.000 de lei, potrivit unui anunț publicat pe Facebook de instituție. Comisa
Percheziții în patru județe și în Austria, la persoane bănuite de furt din patrimoniul arheologic și comercializare de artefacte
Un număr de 21 de percheziții privind fapte de furt din patrimoniul arheologic și tăinuire au fost efectuate în județele Hunedoara, Alba, Prahova și Timiș, iar alte două în Austria, la persoane care ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii de importante beneficii materiale din comercializarea de artefacte, potrivit unui com
Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, trimiși în judecată în dosarul Exploziei din Rahova
Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, în dosarul exploziei de la blocul din cartierul Rahova, în octombrie 2025, în care patru persoane au murit.
Hunedoara: Percheziții în mai multe județe și în București, într-un dosar privind promovarea simbolurilor fasciste și legionare
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara au efectuat, miercuri, cinci percheziții în mai multe județe și în municipiul București, într-un dosar penal care vizează promovarea în public a simbolurilor și mesajelor fasciste, legionare, rasiste și xenofobe, precum și a ideilor
Constanța: Începe judecata în dosarul privind livrarea de kerosen neconform către MApN și degradarea unor MIG-uri
Dosarul care vizează livrarea a mii de tone de kerosen neconform Ministerului Apărării Naționale (MApN), fapt care a dus la degradarea unor avioane militare de luptă MIG 21 Lancer, punând în pericol securitatea națională, poate intra în faza judecății pe fond, a decis, miercuri, Curtea de Apel Constanța. 'Dispune în
Mureș: Două autobuze școlare fără licență, depistate în trafic de polițiști; amenzi de 12.000 de lei
Două autobuze școlare care efectuau transport de elevi fără a îndeplini condițiile legale au fost depistate de polițiștii Serviciului Rutier, miercuri dimineață, în localitatea Crăciunești, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. Potrivit IPJ Mureș, vehiculele au fost identificate în jurul orei 08:00, pe drumul județean DJ 1
Percheziții în Gorj și Ilfov, într-un dosar penal cu un prejudiciu de peste un milion de lei
Polițiștii efectuează, miercuri, nouă percheziții în județele Gorj și Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, fals material în înscrisuri oficiale, bancrută frauduloasă și gestiune frauduloasă, prejudiciul fiind de peste un milion de lei. Potrivit unui comunicat de
O directoare de la Electrica a refuzat un trafic de influență în energie: Ați venit din Constanța să îmi cereți o ilegalitate?(rechizitoriu)
Mihaela Rodica Suciu, director general al companiei Distribuție Energie Electrică România - DEER (parte a Grupului Electrica), a refuzat să-l ajute pe un fost consilier județean PSD din Constanța, susținut de un procuror, în demersul acestora de a face trafic de influență pentru un proiect cu panouri fotovoltaice. Procurorii Gigi Ș
Botoșani: Nouă percheziții derulate de polițiști într-un dosar de abuz în serviciu și contrabandă
Polițiștii din Botoșani efectuează, miercuri dimineață, percheziții la sediul unei primării, la sediile a două societăți comerciale, dar și la locuințele mai multor persoane fizice, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acesteia, activitățile vizează infracțiunile d
Percheziții în București, Ilfov și Iași, în cazul unei firme care nu a plătit impozite de 5,2 milioane de lei
Polițiștii Capitalei efectuează, miercuri, trei percheziții în București și în județele Ilfov și Iași, într-un dosar privind infracțiunea de reținere și neplată, în termenul legal, a impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă. Din cercetări a reieșit că, în perioada aprilie 2023 - octombrie 2026, o femeie, în calitat
Bistrița-Năsăud: Percheziție într-un dosar de decontări fictive de servicii turistice pentru angajați CFR
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, împreună cu polițiști din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud, au efectuat o percheziție la un operator economic din județ, din domeniul turistic, care ar fi emis facturi pentru mai mulți angajați CFR, cu ajutorul cărora aceștia din urmă ar fi decontat fictiv servicii turistice de










