Dosar Elodia / Fostul poliţist Cristian Cioacă rămâne în închisoare; cererea de eliberare condiţionată - respinsă de instanţă
Fostul poliţist Cristian Cioacă rămâne în închisoare, după ce Judecătoria Piteşti i-a respins luni, ca neîntemeiată, cererea de eliberare condiţionată, însă decizia nu este definitivă.
Potrivit deciziei instanţei, Cioacă are dreptul să facă o nouă cerere de eliberare în luna mai 2023.
"Respinge cererea de liberare condiţionată formulată de petentul condamnat, în prezent deţinut la Penitenciarul Mioveni, ca neîntemeiată. Menţine termenul stabilit de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Mioveni după expirarea căruia propunerea sau cererea de liberare condiţionată va putea fi reînnoită, respectiv 10.05.2023. Cu drept de a formula contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea copiei minutei", au stabilit judecătorii.
Pe 11 ianuarie, o comisie de la Penitenciarul Mioveni, locul unde este încarcerat fostul poliţist, i-a respins cererea de eliberare condiţionată, iar Cristian Cioacă a contestat decizia comisiei la Judecătoria Piteşti.
Cristian Cioacă a executat efectiv peste jumătate din pedeapsa de 15 ani şi 8 luni de închisoare primită în 2014 pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.
De menţionat că fostul poliţist nu a recunoscut niciodată că el a ucis-o pe Elodia. Trupul acesteia nu a fost găsit de autorităţi, deşi în acest caz a fost desfăşurată una dintre cele mai ample anchete judiciare din România.
Pe 19 iunie 2014, Curtea de Apel Piteşti l-a condamnat definitiv pe Cristian Cioacă la 15 ani şi 8 luni de închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea unor drepturi, în dosarul în care a fost judecat pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu. Iniţial, la instanţa de fond, el primise o condamnare de 22 de ani de închisoare.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, în noaptea de 29 spre 30 august 2007, pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ generat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care poliţistul Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia.
Anchetatorii susţin că, în noaptea săvârşirii crimei, copilul minor al cuplului se afla în apartamentul în care locuiau cei doi soţi.
"În zilele următoare, inculpatul a derulat o serie de activităţi menite a-i asigura evitarea tragerii la răspundere penală. Astfel, într-o primă fază, acesta a adunat în saci din polietilenă toate obiectele vizibil sau potenţial purtătoare de urme de sânge, produse cu ocazia agresiunii ori a depesării sau transportării cadavrului în vederea ascunderii acestuia şi le-a aruncat într-o râpă situată la 4,6 km de Poiana Braşov pe direcţia Râşnov, unde au fost găsite în data de 8.10.2007. Întrucât operaţiunile de spălare a urmelor de sânge de pe suprafaţa peretelui comun dintre dormitorul matrimonial şi baia aferentă nu erau satisfăcătoare (din perspectiva cercetării la faţa locului care avea să se desfăşoare în perioada următoare în apartament), inculpatul a acoperit zonele cu cea mai mare concentrare a urmelor de sânge cu un strat suplimentar de glet şi unul de vopsea lavabilă. Totodată, a instalat o nouă perdea de duş în baia aferentă dormitorului", spuneau procurorii.
Parchetul mai susţine că, ulterior datei de 2 septembrie 2007, Cristian Cioacă a desfăşurat o ''operaţiune amplă de manipulare a persoanelor din anturajul său şi al soţiei sale, prezentând tuturor celor cu care intra în contact dovezile găsite la acea dată de un martor pe calculatorul familiei Cioacă-Ghinescu, referitoare la relaţia extraconjugală a victimei şi vacanţa pe care şi-a petrecut-o împreună cu o altă persoană în Dubai''.
În opinia procurorilor, scopul acestui demers era asigurarea unui curent de opinie nefavorabil victimei, care ar fi justificat ipoteza unei plecări voluntare de la domiciliu şi deturnarea atenţiei de la aspectul esenţial, respectiv varianta uciderii acesteia de către poliţist.
După ce a întreprins toate aceste demersuri, în data 5 septembrie 2007 Cristian Cioacă a anunţat oficial dispariţia soţiei sale. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bilanț al descinderilor la protestatarii violenți din Piața Victoriei: 20 - arestați preventiv, 3 - arest la domiciliu
Instanțele din Capitală au dispus, marți și miercuri, arestarea preventivă a 20 de manifestanți violenți care au atacat forțele de ordine la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei. Alți trei bărbați au fost plasați în arest la domiciliu, iar patru persoane sunt cercetate sub control judiciar. Acesta este
Crima din Vâlcea/Tânărul cercetat pentru omor, dat în urmărire; a fost emis mandat de arestare preventivă
Tânărul în vârstă de 30 de ani, cercetat pentru omor în cazul femeii care a fost găsită decedată într-o valiză ce plutea pe râul Olt, în zona barajului de la Ioneșt
Crima din Vâlcea/Pete ce par a fi de sânge găsite pe o saltea în dormitorul suspectului; procurorii cer mandat de arestare
Mai multe pete ce par a fi de sânge au fost găsite pe o saltea, miercuri, în timpul unei percheziții efectuate la domiciliului tânărului suspectat în cazul de omor al unei tinere al căre
Constanța: Trei tinere, cercetate penal după ce au agresat o adolescentă de 15 ani; imaginile au apărut în mediul online
O tânără de 19 ani a fost arestată preventiv, o adolescentă de 16 ani, arestată la domiciliu, și o a treia fată, de 14 ani, este anchetată, după ce în mediul online au apărut imagini cu acestea agresând fizic și amenințând o minoră de 15 ani, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate,
Crește numărul aleșilor locali care își pierd mandatul după intrarea în vigoare a 'amendamentului Fritz'
Numărul aleșilor locali care își pierd mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a modificărilor la Legea integrității, printre care și 'amendamentul Fritz', a crescut la 67, dintre care 11 sunt primari. Agenția Națională de Integritate a anunțat miercuri, într-un comunicat de presă, o actualizare a listei cu aleșii locali al căro
Bărbat trimis în judecată după ce a îndemnat publicul pe Facebook la violențe împotriva magistraților
Un bărbat din Capitală a fost trimis în judecată de Parchetul General, fiind acuzat că a îndemnat oamenii, în mesaje postate pe Facebook, la acțiuni violente împotriva magistraților. 'În luna august 2025, inculpatul a îndemnat publicul pe platforma online Facebook să săvârșească infracțiuni (de violare de d
Vâlcea: Tânăra găsită decedată într-o valiză ce plutea pe Olt a fost identificată; un suspect e căutat
Tânăra găsită decedată într-o valiză ce plutea pe râul Olt, în zona barajului Ionești din județul Vâlcea, a fost identificată, iar rezultatele necropsiei au indicat că a avut o moarte violentă, care s-a produs prin șoc traumatic și homoragic, autoritățile judiciare căutând în legătură cu acest caz un suspect, un bărbat &
Fostul preot Cristian Pomohaci, vizat de noi acuzații într-un dosar de pornografie infantilă (surse)
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureș au efectuat miercuri trei percheziții în București, Cluj Napoca și în localitatea Șaru Dornei, județul Suceava, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă. ''Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, în intervalu
Un bulgar a fost prins în județul Dolj cu 3 kg de cocaină și 11 kg de canabis
Un cetățean bulgar în vârstă de 51 de ani a fost prins în județul Dolj având în portbagajul mașinii 3 kilograme de cocaină și 11 kilograme de canabis. El a fost reținut de procurorii DIICOT pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional și intern de droguri de risc și mare risc. '
Timiș: Jandarmii au intervenit la un protest în fața casei unuia dintre suspecții în uciderea lui Mario Berinde
Jandarmii din Timiș au intervenit, în noaptea de marți spre miercuri, în localitatea Cenei, unde mai mulți oameni s-au adunat pentru un protest spontan în fața casei unuia dintre suspecții în cazul uciderii lui Mario Berinde. Jandarmeria Timiș a informat, miercuri, că s-a intervenit în urma unui apel la 112 '&
Ministerul Afacerilor Interne lansează o broșură cu informații utile pentru viața de student
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, miercuri, lansarea ''STUDENT STARTER KIT'', o broșură în care vor fi regăsite informații practice, într-un format adaptat modului în care tinerii se informează și comunică. ''Fie că sunt la începutul facultății, în anii de studiu sau se pregătesc pen
Brașov: Tentativă eșuată de mituire - a oferit ''bani de o friptură'' polițiștilor care au vrut să-l sancționeze cu avertisment
Un brașovean s-a ales cu o pedeapsă cu închisoarea de 1 an și 4 luni și 90 de zile de muncă în folosul comunității după o tentativă eșuată de mituire a unui polițist cu 100 de lei. Bărbatul a fost oprit în trafic pentru depășirea limitei legale de viteză și, când i s-a spus că va fi sancționat cu avertisment, le-a oferi
CCR: Sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament - amânată pe 30 septembrie
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, luarea unei decizii în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență referitoare la Programul SAFE.
CCR amână sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională dintre Guvern și Instanța supremă
Curtea Constituțională a amânat miercuri, pentru 30 septembrie, sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților.
Botoșani: Șase percheziții ale polițiștilor într-un dosar de proxenetism
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani au efectuat, miercuri, șase percheziții domiciliare la persoane bănuite de proxenetism, din municipiul Botoșani, se arată într-un comunicat de presă transmis de IPJ. Potrivit sursei citate, persoanele vizate de anchet










