IGPF: Aproximativ 3,5 milioane pachete cu ţigări de contrabandă, depistate de poliţiştii de frontieră, în 11 luni
Poliţiştii de frontieră au confiscat, în primele 11 luni ale anului 2022, aproximativ 3,5 milioane de pachete cu ţigări, în valoare de 55,3 milioane lei.
De asemenea, în perioada menţionată, au mai fost descoperite 25.740 kg de tutun şi 24,137 kg de tutun narghilea, precizează Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), într-un comunicat transmis joi.
Totodată, adaugă sursa citată, au fost identificate şi destructurate trei grupuri organizate pentru contrabandă cu ţigări, în care au fost identificate 34 de persoane.
Din cazuistica înregistrată, s-a constatat că traficanţii proveneau, preponderent, din Bulgaria, Moldova, Turcia, Serbia, Pakistan, Ungaria, Ucraina şi România.
Poliţiştii spun că cea mai întâlnită metodă folosită de contrabandişti pentru a introduce ţigările în România rămâne în continuare trecerea acestora peste "frontiera verde" de către cărăuşi, în general prin locuri greu accesibile poliţiştilor de frontieră, transportate până la locurile de depozitare sau până la mijloacele de transport.
O altă metodă des întâlnită este reprezentată de introducerea ilegală a ţigărilor în România prin ascunderea lor în mijloacele de transport în diferite spaţii special amenajate din mijloacele de transport sau în părţile componente ale acestora.
Una dintre cele mai utilizate este "metoda capac", care constă în ascunderea pachetelor de ţigarete printre alte categorii de mărfuri sau ascunderea în locaşuri special amenajate, precum pereţi dubli, rezervoare duble, arată IGPF.
Importantă în context este şi utilizarea pe teritoriul României a unor fabrici clandestine de ţigarete, doar în anul 2022, poliţiştii de frontiera reuşind să identifice şi să desfiinţeze mai multe astfel de fabrici.
"Menţinerea pieţei negre la un nivel situat sub media din Uniunea Europeană prin combaterea contrabandei cu ţigări şi a evaziunii fiscale, precum şi prin anihilarea reţelelor de traficanţi de ţigări se poate realiza doar dacă vom continua, şi pe viitor, să colaborăm cu autorităţile abilitate pe plan intern, extern, precum şi cu companiile private de profil", se mai arată în comunicatul transmis de Poliţia de Frontieră. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Caraș-Severin: Bărbat reținut într-un dosar de fraude informatice și înșelăciune cu un card bancar
Un bărbat de 29 de ani a fost reținut, miercuri, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Caraș-Severin într-un dosar de înșelăciune și fraude informatice, după ce a indus în eroare o femeie din municipiul Reșița, pe care a convins-o să-i dezvăluie datele cardului bancar, paguba pricinuită victimei fiind de 4.500 de lei.
Sibiu: Șapte polițiști, reținuți într-un dosar de corupție privind obținerea permiselor de conducere și a actelor de identitate
Nouă persoane, între care șapte agenți de poliție, au fost reținute miercuri, pentru 24 de ore, într-un dosar în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cercetează peste 170 de infracțiuni de corupție, în legătură cu obținerea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a cărților de identitate, p
DNA: Un șef și un inspector din Administrația Bazinală de Apă Olt - arestați preventiv pentru luare de mită
Daniel Băviță, șeful Serviciului Inspecție Bazinală a Apelor din cadrul Administrației Bazinale de Apă Olt, și Constantin Alin Trușcă, inspector în cadrul aceluiași serviciu, au fost arestați preventiv, miercuri, de Tribunalului Brașov într-un dosar în care sunt acuzați de câte două infracțiuni de luare de mită, a informat Direcția Națională Anticorup
CSM: Secția pentru judecători a respins acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu. 'Respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului Ionel Laurențiu Beșu - fost judecător în cadrul
Timiș: Bărbat arestat pentru trafic de cocaină; drogurile erau vândute în municipiul Turda
Tribunalul Timiș a dispus, miercuri, arestarea preventivă a unui bărbat de 42 de ani, reținut de procurorii DIICOT Timișoara pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș, pe parcursul lunii octombrie acesta ar fi procurat și vândut cocaină în municipiul Turd
Radu Marinescu: Avocații din oficiu își vor primi banii datorați pentru munca lor
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat, miercuri, că instituția pe care o conduce a solicitat, la prima rectificare bugetară din acest an, fonduri pentru plata restanțelor către avocații din oficiu și pentru acoperirea cheltuielilor estimate până la sfârșitul anului. 'Avocații din oficiu își vor primi banii datorați pentru munca l
Sibiu: Cinci tone de plumb și 200 de kilograme de aluminiu confiscate de Garda de Mediu; amenzi de 255.000 de lei
Cinci tone de deșeuri de plumb și 200 de kilograme de aluminiu au fost confiscate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu în urma unor percheziții efectuate în județul Sibiu, în cadrul operațiunii 'Jupiter 6', fiind aplicate amenzi în valoare totală de 255.000 de lei, potrivit unui anunț publicat pe Facebook de instituție. Comisa
Percheziții în patru județe și în Austria, la persoane bănuite de furt din patrimoniul arheologic și comercializare de artefacte
Un număr de 21 de percheziții privind fapte de furt din patrimoniul arheologic și tăinuire au fost efectuate în județele Hunedoara, Alba, Prahova și Timiș, iar alte două în Austria, la persoane care ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii de importante beneficii materiale din comercializarea de artefacte, potrivit unui com
Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, trimiși în judecată în dosarul Exploziei din Rahova
Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, în dosarul exploziei de la blocul din cartierul Rahova, în octombrie 2025, în care patru persoane au murit.
Hunedoara: Percheziții în mai multe județe și în București, într-un dosar privind promovarea simbolurilor fasciste și legionare
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara au efectuat, miercuri, cinci percheziții în mai multe județe și în municipiul București, într-un dosar penal care vizează promovarea în public a simbolurilor și mesajelor fasciste, legionare, rasiste și xenofobe, precum și a ideilor
Constanța: Începe judecata în dosarul privind livrarea de kerosen neconform către MApN și degradarea unor MIG-uri
Dosarul care vizează livrarea a mii de tone de kerosen neconform Ministerului Apărării Naționale (MApN), fapt care a dus la degradarea unor avioane militare de luptă MIG 21 Lancer, punând în pericol securitatea națională, poate intra în faza judecății pe fond, a decis, miercuri, Curtea de Apel Constanța. 'Dispune în
Mureș: Două autobuze școlare fără licență, depistate în trafic de polițiști; amenzi de 12.000 de lei
Două autobuze școlare care efectuau transport de elevi fără a îndeplini condițiile legale au fost depistate de polițiștii Serviciului Rutier, miercuri dimineață, în localitatea Crăciunești, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mureș. Potrivit IPJ Mureș, vehiculele au fost identificate în jurul orei 08:00, pe drumul județean DJ 1
Percheziții în Gorj și Ilfov, într-un dosar penal cu un prejudiciu de peste un milion de lei
Polițiștii efectuează, miercuri, nouă percheziții în județele Gorj și Ilfov, într-un dosar de evaziune fiscală, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, fals material în înscrisuri oficiale, bancrută frauduloasă și gestiune frauduloasă, prejudiciul fiind de peste un milion de lei. Potrivit unui comunicat de
O directoare de la Electrica a refuzat un trafic de influență în energie: Ați venit din Constanța să îmi cereți o ilegalitate?(rechizitoriu)
Mihaela Rodica Suciu, director general al companiei Distribuție Energie Electrică România - DEER (parte a Grupului Electrica), a refuzat să-l ajute pe un fost consilier județean PSD din Constanța, susținut de un procuror, în demersul acestora de a face trafic de influență pentru un proiect cu panouri fotovoltaice. Procurorii Gigi Ș
Botoșani: Nouă percheziții derulate de polițiști într-un dosar de abuz în serviciu și contrabandă
Polițiștii din Botoșani efectuează, miercuri dimineață, percheziții la sediul unei primării, la sediile a două societăți comerciale, dar și la locuințele mai multor persoane fizice, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani, Delia Nenișcu. Potrivit acesteia, activitățile vizează infracțiunile d









