Curtea Constituţională discută pe 15 februarie sesizarea privind legea securităţii cibernetice
Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 15 februarie, sesizarea depusă de USR şi Forţa Dreptei privind legea securităţii cibernetice, au precizat, vineri, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Deputaţii celor două formaţiuni politice au sesizat, joi, Curtea Constituţională în legătură cu legea securităţii cibernetice, pe motiv că încalcă "grav" dreptul la viaţă privată al românilor.
"Am atras atenţia încă de la începutul verii, când au fost prezentate proiectele legilor securităţii naţionale, că actuala coaliţie, în frunte cu preşedintele Iohannis, ameninţă libertăţile civile fundamentale ale românilor. Legea securităţii cibernetice, adoptată într-un dispreţ total faţă de principiile şi instituţiile democratice, confirmă ceea ce spuneam şi reprezintă un nou derapaj politic. Nu poţi să obligi sute de mii de furnizorii de servicii tehnice de securitate cibernetică să-şi toarne clienţii şi să ofere pe tavă, fără mandat de la judecător, date şi informaţii private ale acestora. Dreptul la viaţă privată şi libertate de exprimare sunt apărate de Constituţie şi nu putem asista pasivi la această nouă încercare a serviciilor de a intra cu bocancii în vieţile românilor", a declarat preşedintele USR, Cătălin Drulă, citat într-un comunicat de presă.
Conform USR, legea adoptată de PSD-PNL-UDMR pe "repede-înainte" încalcă prevederile constituţionale privind dreptul la viaţă privată şi libertatea de exprimare.
"Sesizarea de către victima unui incident de securitate cibernetică a Platformei Naţionale pentru Raportarea Incidentelor de Securitate Cibernetică (PNRISC) pare a fi benefică, deoarece respectiva platformă este special destinată rezolvării unor astfel de incidente. Dar, din cauza definirii neclare în lege a noţiunii de incident de securitate cibernetică, se poate ajunge la situaţia în care pentru o simplă virusare sau pentru o aparentă virusare (o nefuncţionare normală) a unui laptop orice persoană care are o activitate ce poate fi considerată - de către cine? - ca fiind de interes public să fie obligată să sesizeze PNRISC şi, implicit, să pună laptopul la dispoziţia specialiştilor PNRISC, cu toate datele şi informaţiile cu caracter personal conţinute de acel dispozitiv", se explică în comunicatul citat.
În opinia USR, este vorba despre "o intruziune importantă" în viaţa privată a persoanei, iar deţinătorul laptopului "nu poate opta dacă sesizează sau nu PNRISC, existând obligaţia legală strictă, sancţionată sever cu amendă contravenţională, de a se adresa PNRISC şi, implicit, de a pune la dispoziţia unor terţi o multitudine de date şi informaţii privind viaţa privată".
Totodată, explică USR, articolul din lege care obligă furnizorii de servicii tehnice de securitate cibernetică să pună la dispoziţia autorităţilor date şi informaţii privind incidente, respectiv ameninţări, riscuri sau vulnerabilităţi reia o propunere dintr-un act normativ declarat deja neconstituţional.
"Concret, creează o obligaţie de delaţiune unei categorii de profesionişti care, în mod normal, ar avea obligaţii de confidenţialitate stricte faţă de proprii clienţi. În plus, obligaţia vine fără existenţa unui mandat judecătoresc, fără autorizare expresă", transmite USR.
Potrivit acestui partid, legea nu este corelată cu obligaţiile asumate de România în momentul aderării la Uniunea Europeană şi cu prevederile Tratatului privind funcţionarea UE.
"Practic, avem de-a face cu o extindere a Legii 362/2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice de la câteva sectoare critice şi aproximativ 700 de firme şi autorităţi mici şi mari la probabil câteva sute de mii de persoane juridice, aspect considerat excesiv de către legislaţia UE", se susţine în comunicat.
USR mai acuză faptul că legea încalcă prevederile Constituţiei referitoare la principiul securităţii juridice, previzibilităţii şi clarităţii normelor, în condiţiile în care subiecţii actului normativ şi obligaţiile impuse lor sunt "vagi" şi "neclare". AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANI: Persoane descoperite în conflict de interese sau incompatibilitate
Mai multe persoane, printre care aleși locali sau reprezentanți ai Consiliilor locale în Consilii de administrație ale unor spitale, au fost descoperite de Agenția Națională de Integritate (ANI) în conflict de interese sau incompatibilitate. Potrivit unui comunicat al ANI transmis, vineri, AGERPRES, inspectorii de integritate au co
Bihor: Decizia privind sechestrul în cazul lui Viorel Pașca, amânată pentru 14 august
Tribunalul Bihor a amânat pentru 14 august pronunțarea asupra contestației formulate de avocații lui Viorel Pașca și membrii familiei sale împotriva măsurilor asigurătorii dispuse de DIICOT, constând în sechestrul instituit asupra bunurilor, conturilor și sumelor de bani, în valoare de peste șase milioane de euro.
Constanța: Președintele CJ, audiat ca martor la Parchetul General în urma percheziției la firma unde este acționar
Președintele Consiliului Județean (CJ) Constanța, Florin Mitroi, a fost audiat în calitate de martor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma perchezițiilor desfășurate joi de procurori la firme din județ, printre care și cea unde acesta este acționar. Florin Mitroi a informat vineri, printr
Brașov: Trei angajați silvici, reținuți de Poliție într-un dosar de furt de lemn
Trei angajați ai unui ocol silvic din județul Brașov au fost reținuți și urmează să fie prezentați, vineri, cu propunere de arestare în fața instanței de judecată, fiind cercetați într-un dosar în care sunt efectuate investigații privind săvârșirea mai multor infracțiuni silvice. Conform unui comunicat de presă transmis
Șase hotărâri ale Guvernului interimar Ilie Bolojan - suspendate de Curtea de Apel București
Curtea de Apel București a decis suspendarea a șase hotărâri adoptate de Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan, în urma unor reclamații formulate de Partidul Social Democrat. Deciziile au fost luate joi și se referă la mai multe acte normative adoptate de Executiv recent. Una dintre acestea prevede instituirea regimului de arie
Alba: Primar de comună, găsit spânzurat; este al doilea caz din județ în ultimii doi ani
Primarul unei comune din Alba, aflat la primul mandat, a fost găsit, joi, spânzurat, în podul casei sale. 'La data de 30 iulie 2026, în jurul orei 16:30, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cu privire l
Parchetul General susține că nu a înregistrat nicio solicitare de audiență din partea Dianei Buzoianu
Parchetul General a transmis, joi, că de la data numirii în funcția de procuror general a Cristinei Chiriac și până în prezent la nivelul instituției nu a fost înregistrată nicio solicitare de audiență din partea ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu. Precizările vin după ce Diana Buzoianu a afirmat într-un int
DNA: Directorul general adjunct al Direcției Generale de Autorizare Jocuri de Noroc din ONJN - reținut
Ana-Maria Badea, director general adjunct al Direcției Generale de Autorizare Jocuri de Noroc din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), a fost reținută de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzată de luare de mită. Potrivit unui comunicat al DNA transmis, joi, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcției Naționale A
IGPR: Percheziții în București și Ilfov - personalul medical oferea avocaților datele victimelor accidentelor rutiere
Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice a IGPR, sub coordonarea procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, au pus în aplicare, joi, 11 mandate de percheziție în București și județul Ilfov, la domiciliile persoanelor implicate și la sediul unei societăți civile de avocatură, într-o cauză în care se efect
Jandarmeria București: Traficul rutier - blocat 30 de minute pe Șoseaua Kiseleff de oierii care protestează în Capitală
Traficul rutier a fost blocat, joi, timp de 30 de minute, pe Șoseaua Kiseleff, de oierii care protestează în București, a anunțat Jandarmeria Capitalei. ''Timp de 30 de minute, pa
Neamț: Peste 55.000 de țigarete și patru tone de alcool de contrabandă, găsite în urma unor percheziții
Polițiștii din cadrul inspectoratelor județene Neamț, Suceava și Iași au efectuat 25 de percheziții domiciliare în cele trei județe, în cadrul unui dosar privind infracțiunea de contrabandă cu țigarete și alcool. ''Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, începând cu luna martie, un bărbat în vâ
IGPR: Arestări în dosarul cu vechime fictivă în muncă; Casa de Pensii - prejudiciată cu 12,5 milioane de lei
Curtea de Apel București a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a trei suspecți, membri ai unei grupări care, prin depunerea de documente fiscale fictive, obținea în mod nereal vechime în muncă pentru un număr considerabil de persoane, Casa de Pensii fiind prejudiciată în acest dosar cu 12,5 milioane de lei. Decizia
Sibiu: Directorul Căminului Spital, reținut pentru luare de mită; ar fi primit bani ca să interneze vârstnici
Directorul Unității de Asistență Medico-Socială - Căminul Spital Sibiu, fost manager al Spitalului Clinic de Psihiatrie din municipiu, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat că ar fi pretins și primit peste 56.000 de lei de la aparținători, pentru facilitarea internării beneficiarilor, au anunțat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) și Parchetul de pe
Dolj: Nouă amenzi după incidentele de la meciul Universitatea Craiova - Levski Sofia
Jandarmii au aplicat nouă sancțiuni contravenționale și au constatat o infracțiune de furt în urma conflictului izbucnit între suporteri ai Universității Craiova, la aproximativ 30 de minute după încheierea
Covasna: Numărul înșelăciunilor a crescut cu aproximativ 28% în primul semestru al anului
Numărul infracțiunilor de înșelăciune a crescut cu aproximativ 28% în județul Covasna în primele șase luni ale acestui an, fiind înregistrate 123 de astfel de fapte, potrivit bilanțului prezentat, joi, de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). Conform sursei citate, în prima jumătate a anului, în județul C








