Enache (CCR): Este necesar să oprim orice formă de discriminare şi de ură din cauza apartenenţei la o minoritate
Preşedintele Curţii Constituţionale (CCR), Marian Enache, declară, cu ocazia Zilei Minorităţilor Naţionale, că este necesar să oprim orice formă de discriminare şi de ură din cauza apartenenţei la o minoritate şi să nu uităm că fiecare dintre noi poate fi, în afara graniţelor, parte a unei minorităţi.
"Sărbătorirea Zilei Minorităţilor Naţionale - în data de 18 decembrie - ne oferă posibilitatea să pledăm pentru diversitate, incluziune şi recunoaşterea grupurilor etnice din România ca parte din familia naţiunilor lumii, componentă inseparabilă a populaţiei. În urmă cu 30 de ani, la aceeaşi dată, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia privind drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale sau etnice, religioase şi lingvistice - cel mai important instrument dedicat în întregime acestora şi care impune linii directoare concrete, care să garanteze de la nediscriminare până la participarea la luarea deciziilor în toate domeniile vieţii de zi cu zi", afirmă Marian Enache, într-un mesaj transmis duminică de CCR.
În opinia preşedintelui CCR, această aniversare constituie, pentru întreaga comunitate internaţională, ocazia reafirmării că se poate face mai mult cu privire la protejarea existenţei şi identităţii minorităţilor, precum şi a necesităţii de a acţiona cu determinare pentru dezvoltarea drepturilor acestora şi includerea acestora ca participanţi deplini, activi şi egali la toate acţiunile din societate astfel încât aceasta să fie stabilă.
În plus, adaugă Enache, avem sarcina de a implementa cele mai bune măsuri care să protejeze persoanele care aparţin minorităţilor de insecuritate, ignoranţă, excludere, marginalizare, prejudecăţi, privare de drepturi şi discriminare.
"Minorităţile sunt o sursă de diversitate şi îmbogăţesc lumea cu particularităţile identităţii lor, iar vocea lor este esenţială pentru asigurarea progresului democratic general, cu scopul de a construi o lume mai echitabilă pentru fiecare dintre noi, dar şi pentru generaţiile viitoare. Prin urmare, este necesar să oprim orice formă de discriminare şi de ură din cauza apartenenţei la o minoritate şi să nu uităm că fiecare dintre noi poate fi, în afara graniţelor, parte a unei minorităţi", se mai arată în mesajul preşedintelui CCR. AGERPRES / (AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Procesul în care Georgescu cere să iasă din arest, amânat pentru luni
Tribunalul București a amânat pentru luni, 9 noiembrie, judecarea cererii depusă de Călin Georgescu, în care acesta solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Motivul amânării a fost că dezbaterile nu pot avea loc în lipsa motivării deciz
Percheziții în România și Germania la membrii clanului Burtea; vizați și doi polițiști care îi ajutau pe interlopi
Procurorii DIICOT și polițiști de la Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane efectuează joi 36 de percheziții în București și județele Ilfov și Buzău, într-un dosar care vizează membrii clanului Burtea, acuzați că au exploatat sexual aproximativ 30 de tinere în diverse țări europene. Acuzațiile din dosar sunt de const
Călin Geogescu încearcă din nou să iasă din arest
Călin Georgescu a fost adus joi dimineața la Tribunalul București, unde se va judeca o nouă cerere depusă de fostul candidat la alegerile prezidențiale, în care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Călin Georgescu se află în arest preventiv din
Operațiunea 'Jupiter' - ziua a patra: Aproape 400 de percheziții; suspecții depistați vor fi duși la audieri
Polițiștii și procurorii de caz efectuează, joi, 397 de percheziții la nivel național pentru combaterea infracțiunilor economico - financiare, de natură judiciară, la regimul armelor și la regimul silvic, în cea de-a patra zi a operațiunii 'Jupiter'. 'Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în car
Caraș-Severin: Bărbat reținut într-un dosar de fraude informatice și înșelăciune cu un card bancar
Un bărbat de 29 de ani a fost reținut, miercuri, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Caraș-Severin într-un dosar de înșelăciune și fraude informatice, după ce a indus în eroare o femeie din municipiul Reșița, pe care a convins-o să-i dezvăluie datele cardului bancar, paguba pricinuită victimei fiind de 4.500 de lei.
Sibiu: Șapte polițiști, reținuți într-un dosar de corupție privind obținerea permiselor de conducere și a actelor de identitate
Nouă persoane, între care șapte agenți de poliție, au fost reținute miercuri, pentru 24 de ore, într-un dosar în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cercetează peste 170 de infracțiuni de corupție, în legătură cu obținerea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a cărților de identitate, p
DNA: Un șef și un inspector din Administrația Bazinală de Apă Olt - arestați preventiv pentru luare de mită
Daniel Băviță, șeful Serviciului Inspecție Bazinală a Apelor din cadrul Administrației Bazinale de Apă Olt, și Constantin Alin Trușcă, inspector în cadrul aceluiași serviciu, au fost arestați preventiv, miercuri, de Tribunalului Brașov într-un dosar în care sunt acuzați de câte două infracțiuni de luare de mită, a informat Direcția Națională Anticorup
CSM: Secția pentru judecători a respins acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu
Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu. 'Respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului Ionel Laurențiu Beșu - fost judecător în cadrul
Timiș: Bărbat arestat pentru trafic de cocaină; drogurile erau vândute în municipiul Turda
Tribunalul Timiș a dispus, miercuri, arestarea preventivă a unui bărbat de 42 de ani, reținut de procurorii DIICOT Timișoara pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș, pe parcursul lunii octombrie acesta ar fi procurat și vândut cocaină în municipiul Turd
Radu Marinescu: Avocații din oficiu își vor primi banii datorați pentru munca lor
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat, miercuri, că instituția pe care o conduce a solicitat, la prima rectificare bugetară din acest an, fonduri pentru plata restanțelor către avocații din oficiu și pentru acoperirea cheltuielilor estimate până la sfârșitul anului. 'Avocații din oficiu își vor primi banii datorați pentru munca l
Sibiu: Cinci tone de plumb și 200 de kilograme de aluminiu confiscate de Garda de Mediu; amenzi de 255.000 de lei
Cinci tone de deșeuri de plumb și 200 de kilograme de aluminiu au fost confiscate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu în urma unor percheziții efectuate în județul Sibiu, în cadrul operațiunii 'Jupiter 6', fiind aplicate amenzi în valoare totală de 255.000 de lei, potrivit unui anunț publicat pe Facebook de instituție. Comisa
Percheziții în patru județe și în Austria, la persoane bănuite de furt din patrimoniul arheologic și comercializare de artefacte
Un număr de 21 de percheziții privind fapte de furt din patrimoniul arheologic și tăinuire au fost efectuate în județele Hunedoara, Alba, Prahova și Timiș, iar alte două în Austria, la persoane care ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii de importante beneficii materiale din comercializarea de artefacte, potrivit unui com
Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, trimiși în judecată în dosarul Exploziei din Rahova
Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, în dosarul exploziei de la blocul din cartierul Rahova, în octombrie 2025, în care patru persoane au murit.
Hunedoara: Percheziții în mai multe județe și în București, într-un dosar privind promovarea simbolurilor fasciste și legionare
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara au efectuat, miercuri, cinci percheziții în mai multe județe și în municipiul București, într-un dosar penal care vizează promovarea în public a simbolurilor și mesajelor fasciste, legionare, rasiste și xenofobe, precum și a ideilor
Constanța: Începe judecata în dosarul privind livrarea de kerosen neconform către MApN și degradarea unor MIG-uri
Dosarul care vizează livrarea a mii de tone de kerosen neconform Ministerului Apărării Naționale (MApN), fapt care a dus la degradarea unor avioane militare de luptă MIG 21 Lancer, punând în pericol securitatea națională, poate intra în faza judecății pe fond, a decis, miercuri, Curtea de Apel Constanța. 'Dispune în









