logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DNA: Doi notari publici - reţinuţi de procurori după ce ar fi eliberat certificate false de moştenitor

Imagine din galeria Agerpres

Doi notari publici au fost reţinuţi de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie într-un dosar în care sunt acuzaţi că ar fi eliberat certificate de moştenitor, precum şi alte acte care ar fi atestat în fals dreptul de proprietate asupra unor imobile aflate pe raza municipiului Bucureşti.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, miercuri, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de marţi, a mai multor persoane, respectiv:

* Lidia Simona Seceleanu, notar public, pentru luare de mită (două fapte), fals intelectual, comise în formă simplă şi continuată (19 fapte), şi abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, comise în formă simplă şi continuată (16 fapte).

* Eugenia Cuţaru, notar public, pentru instigare la fals intelectual în formă continuată (două fapte) şi instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

* Persoană fizică, pentru complicitate la fals intelectual, (patru fapte), complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (patru fapte), şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (patru fapte).

* Două persoane fizice, pentru instigare la fals intelectual, instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.

* Persoană fizică, pentru cinci infracţiuni de instigare la fals intelectual.

* Persoană fizică, pentru instigare fals intelectual (două fapte), instigare la abuz în serviciu (două fapte), fals în înscrisuri sub semnătură private (două fapte) şi uz de fals (două fapte).

Procurorii anticorupţie notează în ordonanţe că prezenta cauză vizează eliberarea nelegală, de către unele cabinete notariale, în perioada 2019-2022, contra unor sume de bani, a unor certificate de moştenitor, precum şi a altor acte care atestau în fals dreptul de proprietate asupra unor imobile aflate pe raza municipiului Bucureşti, imobile nerevendicate ori care au aparţinut unor persoane fără moştenitori, iar după obţinerea documentelor respective, imobilele erau vândute la preţul pieţei.

Concret, arată anchetatorii, în contextul menţionat, Lidia-Simona Seceleanu, în calitate de notar public, la instigarea şi cu complicitatea unor alte persoane (printre care şi cele reţinute în prezenta cauză - două fiind angajate la cabinetul notarului public Lidia-Simona Seceleanu ) ar fi eliberat în mod nelegal peste 19 certificate de moştenitor care atestau în fals faptul că beneficiarii acestora erau singurii moştenitori ai unor imobile, precum şi alte documente (contracte de cesiune, contracte de vânzare cumpărare) prin care, în mod nelegal, li s-ar fi permis unor persoane să achiziţioneze terenuri, să înstrăineze părţi sociale pe care le deţineau în cadrul diverselor societăţi comerciale.

"În două dintre cazuri, inculpata Lidia-Simona Seceleanu ar fi primit de la o persoană, prin intermediar, suma de 2.000 euro pentru a elibera două astfel de certificate de moştenitor ce vizau două apartamente din Bucureşti", spun procurorii.

DNA informează că miercuri urmează să fie prezentaţi Curţii de Apel Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile un număr de opt persoane (cei şapte menţionaţi şi un altul care se sustrage cercetărilor). AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 58

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 01-09-2026 15:53

Procurorul Radu George Bucurică rămâne în arest; Înalta Curte i-a respins contestația în anulare

Procurorul Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, rămâne în arest preventiv, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată împotriva deciziei prin care a fost arestat în dosarul în care este acuzat de mai multe infracțiuni,

Justitie si interne 01-09-2026 15:12

Bistrița-Năsăud: Grup infracțional specializat în trafic de droguri, destructurat după opt ani de activitate

Un grup infracțional specializat în trafic de droguri și substanțe psihoactive, constituit în anul 2018, a fost destructurat de polițiștii bistrițeni în urma a 14 percheziții domiciliare, cinci persoane fiind reținute, potrivit datelor transmise marți de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. Perchezițiile a

Justitie si interne 01-09-2026 14:59

Tulcea: Proiect european pentru dezvoltarea unui instrument de cooperare transfrontalieră

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Tulcea a lansat, marți, proiectul ''Consolidarea cooperării transfrontaliere administrative și a accesului cetățenilor la serviciile publice - Mobile Governance'', o inițiativă româno-ucraineană care dezvoltă un instrument unic la nivel european de cooperare transfrontalieră, inclusiv în cazul unor p

Justitie si interne 01-09-2026 14:00

VIDEO Predoiu: Operațiunea de la Hunedoara prezintă o metodă foarte înșelătoare de distribuție a drogurilor

Ministrul interimar al afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, marți, că lupta cu drogurile este o prioritate a mandatului său, menționând operațiunea de la Hunedoara pentru stoparea unei metode foarte înșelătoare de distribuție a drogurilor, și anume pretinse terapii sau ritualuri, atractive și aparent inofensive.

Justitie si interne 01-09-2026 13:04

Vaslui: Reprezentanți SRI, IPJ și IJJ, prezenți la Viișoara, unde a fost găsită o dronă căzută

Prefectul județului Vaslui, Andrei Șerban, a declarat, marți, că reprezentați ai mai multor instituții, printre care și ai Serviciului Român de Informații, sunt prezenți la Viișoara, în locul în care a fost găsită o dronă căzută. 'Eram într-o ședință privind siguranța școlară în momentul în care am fost informat cu privi

Justitie si interne 01-09-2026 10:12

Poliția Capitalei: 13 persoane, duse la audieri în urma unei altercații cu polițiștii

Treisprezece persoane care participau la o petrecere și ascultau muzică la un volum ridicat au fost duse pentru audieri la Secția 23 Poliție din Capitală, după ce i-ar fi atacat cu pietre, sticle și pahare pe polițiștii care veniseră să restabilească ordinea și liniștea publică. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei transmis marți AGERPRES, luni, &icir

Justitie si interne 31-08-2026 20:19

Șeful SPP, Lucian Pahonțu: Îmi doresc ca acuzațiile ce mi se aduc să fie clarificate cât mai curând

Șeful Serviciului de Protecție și Pază, Lucian Pahonțu, a transmis luni mass-media un punct de vedere privind situația sa, precizând că își dorește ca acuzațiile care i se aduc să fie clarificate cât mai curând. ''Îmi doresc ca acuzațiile ce mi se aduc și care îmi lezează demnitatea și cariera de mil

Justitie si interne 31-08-2026 20:07

Harghita: CJ și fostul președinte Borboly Csaba, poziții opuse privind prejudiciul din dosarul penal

Consiliul Județean (CJ) Harghita și fostul președinte al instituției, Borboly Csaba, actual vicepreședinte, au poziții opuse privind prejudiciul în dosarul penal în care acesta a fost achitat de Curtea de Apel Târgu Mureș pentru acuzațiile de abuz în serviciu, o dispută pe această temă având loc luni în ședința ordinară a forului d

Justitie si interne 31-08-2026 18:06

Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1, condamnată la un an de închisoare cu amânare

Clotilde Armand, fost primar al Sectorului 1 din Capitală, a fost condamnată de Judecătoria Sectorului 1 la un an de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei, într-un dosar în care este acuzată că s-a desemnat manager într-un proiect cu fonduri europene. 'În temeiul art. 301 alin. (1) C.pen., cu aplicar

Justitie si interne 31-08-2026 15:32

Hunedoara: Cetățeni străini, arestați într-un dosar de trafic de droguri; ceremonie de 'reconectare cu sinele' - organizată la o pensiune

Doi bărbați, un cetățean peruan și unul danez, au fost arestați preventiv, iar o femeie, cetățean român, a fost plasată sub control judiciar într-un dosar privind traficul internațional și intern de droguri de mare risc, după ce la o pensiune din localitatea Boșorod, unde era organizată o ceremonie de 'reconectare cu sinele', au fost descoperiți p

Justitie si interne 31-08-2026 14:23

ANI: Peste 50 de persoane își pierd mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a Legii integrității

Peste 50 de persoane aflate sub interdicție își vor pierde mandatul sau funcția după intrarea în vigoare a legii privind modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, a informat, luni, Agenția Națională de Integritate. 'Agenția Națională de Integritate demarează procedurile privind aplicarea efe

Justitie si interne 31-08-2026 13:08

Parchetul General: Șase persoane reținute într-un dosar de contrabandă cu țigări; prejudiciul - peste 62 de milioane lei

Șase persoane au fost reținute de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ), într-un dosar în care sunt cercetate pentru constituirea unui grup infracțional organizat și pentru introducerea și comercializarea ilegală de produse accizabile. Membrii grupării sunt suspectați că au introdus și valorificat în Rom&

Justitie si interne 31-08-2026 12:54

VIDEO Cătălin Predoiu: Rețea importantă de traficanți destructurată în luna august; două tone de droguri - capturate

Ministrul interimar de Interne, Cătălin Predoiu, a transmis, luni, că structurile din cadrul MAI și parteneri internaționali au destructurat în luna august o importantă rețea de traficanți, capturând în același timp aproape două tone de droguri. 'Luna august, de regulă consacrată concediilor de către mulți dintre cetățenii noștri, a fost

Justitie si interne 31-08-2026 11:51

Bihor: Dotări moderne achiziționate de IJJ printr-un proiect transfrontalier vizând protejarea mediului

Jandarmii bihoreni au achiziționat echipamente moderne pentru supraveghere și intervenții în zonele greu accesibile, între care două drone cu termoviziune de ultimă generație, UTV-uri, snowmobile, camere de supraveghere camuflate și un punct de comandă mobil. Conform datelo

Justitie si interne 31-08-2026 08:36

Bacău: Cei doi bărbați care au atacat un echipaj de poliție la Faraoani au fost arestați preventiv

Cei doi bărbați care au atacat un echipaj de poliție în localitatea Faraoani au fost arestați preventiv, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. 'Cei doi bărbați au fost prezentați instanței care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile', a transmis IPJ Bacău. Incidentul dintre p