logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Procurorii DNA fac percheziţii la Primăria Iaşi şi în alte două locaţii din municipiu

Imagine din galeria Agerpres

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Iaşi efectuează, luni dimineaţa, trei descinderi, una dintre ele fiind la Primăria Iaşi, într-un dosar ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie.

Potrivit unui comunicat remis presei de DNA, faptele au fost comise în perioada 2018 - 2020 şi vizează eliberarea unor documente privind autorizarea construcţiei, edificarea, tranzacţionarea şi intabularea unui imobil din municipiul Iaşi.

"În cursul zilei de 12 decembrie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în trei locaţii situate pe raza judeţului Iaşi, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sedii de firmă. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi", se menţionează în comunicatul DNA.

Primăria Iaşi susţine, prin intermediul unui comunicat de presă, că descinderile de luni dimineaţa ale procurorilor anticorupţie sunt făcute ca urmare a plângerii penale depuse de municipalitate în privinţa modalităţii de eliberare a unor documente de urbanism.

În acest moment, procurorii au solicitat şi primesc de la angajaţii Primăriei Municipiului Iaşi o serie de documente suport care vizează eliberarea unor documente de urbanism emise în perioada 2015 - 2020.

Conform comunicatului Primăriei Iaşi, este vorba de construirea unui imobil în zona Moara de Vânt în baza unei autorizaţii de construire emise în cursul anului 2015, completată printr-o autorizaţie din anul 2019, recepţionat printr-un proces verbal emis în anul 2019 şi care a beneficiat de un certificat de atestare a edificării construcţiei emis în anul 2020. În urma unor verificări ale documentaţiei făcute la începutul acestui an de către Direcţia de Arhitectură şi Urbanism - Serviciul Autorizare Construcţii s-a constatat că autorizaţiile vizau construirea a două locuinţe individuale şi repoziţionarea imobilului, pe când certificatul de atestare a edificării se referă la o locuinţă colectivă.

"Ca urmare, primarul Mihai Chirica a trimis, pe 7 martie 2022, două sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte cu potenţial infracţional referitoare la certificatul de atestare a edificării construcţiei menţionat către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi şi, respectiv, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi. Sesizările trimise instituţiilor statului au fost însoţite de întreaga documentaţie menţionată", se menţionează în comunicatul de presă.

Conducerea Primăriei Municipiului Iaşi precizează că a făcut şi o solicitare în instanţă pentru anularea autorizaţiilor de construire în cauză.

"Suntem nu doar deschişi să colaborăm, ci chiar noi am sesizat instituţiile abilitate pentru aflarea cât mai rapidă a adevărului. Suntem la serviciu, toţi angajaţii Primăriei îşi fac treaba conform fişei postului, iar activitatea administrativă continuă. Am încredere că justiţia va face lumină, astfel încât imaginea şi activitatea municipalităţii să nu aibă de suferit", a declarat primarul Mihai Chirica, prin intermediul comunicatului de presă. AGERPRES/(AS, autor: Daniela Malache, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Afisari: 45

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 05-11-2026 10:39

Procesul în care Georgescu cere să iasă din arest, amânat pentru luni

Tribunalul București a amânat pentru luni, 9 noiembrie, judecarea cererii depusă de Călin Georgescu, în care acesta solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Motivul amânării a fost că dezbaterile nu pot avea loc în lipsa motivării deciz

Justitie si interne 05-11-2026 10:35

Percheziții în România și Germania la membrii clanului Burtea; vizați și doi polițiști care îi ajutau pe interlopi

Procurorii DIICOT și polițiști de la Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane efectuează joi 36 de percheziții în București și județele Ilfov și Buzău, într-un dosar care vizează membrii clanului Burtea, acuzați că au exploatat sexual aproximativ 30 de tinere în diverse țări europene. Acuzațiile din dosar sunt de const

Justitie si interne 05-11-2026 09:21

Călin Geogescu încearcă din nou să iasă din arest

Călin Georgescu a fost adus joi dimineața la Tribunalul București, unde se va judeca o nouă cerere depusă de fostul candidat la alegerile prezidențiale, în care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Călin Georgescu se află în arest preventiv din

Justitie si interne 05-11-2026 08:50

Operațiunea 'Jupiter' - ziua a patra: Aproape 400 de percheziții; suspecții depistați vor fi duși la audieri

Polițiștii și procurorii de caz efectuează, joi, 397 de percheziții la nivel național pentru combaterea infracțiunilor economico - financiare, de natură judiciară, la regimul armelor și la regimul silvic, în cea de-a patra zi a operațiunii 'Jupiter'. 'Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în car

Justitie si interne 04-11-2026 20:30

Caraș-Severin: Bărbat reținut într-un dosar de fraude informatice și înșelăciune cu un card bancar

Un bărbat de 29 de ani a fost reținut, miercuri, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Caraș-Severin într-un dosar de înșelăciune și fraude informatice, după ce a indus în eroare o femeie din municipiul Reșița, pe care a convins-o să-i dezvăluie datele cardului bancar, paguba pricinuită victimei fiind de 4.500 de lei.

Justitie si interne 04-11-2026 20:16

Sibiu: Șapte polițiști, reținuți într-un dosar de corupție privind obținerea permiselor de conducere și a actelor de identitate

Nouă persoane, între care șapte agenți de poliție, au fost reținute miercuri, pentru 24 de ore, într-un dosar în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cercetează peste 170 de infracțiuni de corupție, în legătură cu obținerea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a cărților de identitate, p

Justitie si interne 04-11-2026 19:37

DNA: Un șef și un inspector din Administrația Bazinală de Apă Olt - arestați preventiv pentru luare de mită

Daniel Băviță, șeful Serviciului Inspecție Bazinală a Apelor din cadrul Administrației Bazinale de Apă Olt, și Constantin Alin Trușcă, inspector în cadrul aceluiași serviciu, au fost arestați preventiv, miercuri, de Tribunalului Brașov într-un dosar în care sunt acuzați de câte două infracțiuni de luare de mită, a informat Direcția Națională Anticorup

Justitie si interne 04-11-2026 18:43

CSM: Secția pentru judecători a respins acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu

Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu. 'Respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului Ionel Laurențiu Beșu - fost judecător în cadrul

Justitie si interne 04-11-2026 18:15

Timiș: Bărbat arestat pentru trafic de cocaină; drogurile erau vândute în municipiul Turda

Tribunalul Timiș a dispus, miercuri, arestarea preventivă a unui bărbat de 42 de ani, reținut de procurorii DIICOT Timișoara pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș, pe parcursul lunii octombrie acesta ar fi procurat și vândut cocaină în municipiul Turd

Justitie si interne 04-11-2026 17:12

Radu Marinescu: Avocații din oficiu își vor primi banii datorați pentru munca lor

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat, miercuri, că instituția pe care o conduce a solicitat, la prima rectificare bugetară din acest an, fonduri pentru plata restanțelor către avocații din oficiu și pentru acoperirea cheltuielilor estimate până la sfârșitul anului. 'Avocații din oficiu își vor primi banii datorați pentru munca l

Justitie si interne 04-11-2026 16:56

Sibiu: Cinci tone de plumb și 200 de kilograme de aluminiu confiscate de Garda de Mediu; amenzi de 255.000 de lei

Cinci tone de deșeuri de plumb și 200 de kilograme de aluminiu au fost confiscate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu în urma unor percheziții efectuate în județul Sibiu, în cadrul operațiunii 'Jupiter 6', fiind aplicate amenzi în valoare totală de 255.000 de lei, potrivit unui anunț publicat pe Facebook de instituție. Comisa

Justitie si interne 04-11-2026 15:43

Percheziții în patru județe și în Austria, la persoane bănuite de furt din patrimoniul arheologic și comercializare de artefacte

Un număr de 21 de percheziții privind fapte de furt din patrimoniul arheologic și tăinuire au fost efectuate în județele Hunedoara, Alba, Prahova și Timiș, iar alte două în Austria, la persoane care ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii de importante beneficii materiale din comercializarea de artefacte, potrivit unui com

Justitie si interne 04-11-2026 15:07

Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, trimiși în judecată în dosarul Exploziei din Rahova

Patru angajați și două firme, printre care și Distrigaz, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, în dosarul exploziei de la blocul din cartierul Rahova, în octombrie 2025, în care patru persoane au murit.

Justitie si interne 04-11-2026 12:50

Hunedoara: Percheziții în mai multe județe și în București, într-un dosar privind promovarea simbolurilor fasciste și legionare

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara au efectuat, miercuri, cinci percheziții în mai multe județe și în municipiul București, într-un dosar penal care vizează promovarea în public a simbolurilor și mesajelor fasciste, legionare, rasiste și xenofobe, precum și a ideilor

Justitie si interne 04-11-2026 11:30

Constanța: Începe judecata în dosarul privind livrarea de kerosen neconform către MApN și degradarea unor MIG-uri

Dosarul care vizează livrarea a mii de tone de kerosen neconform Ministerului Apărării Naționale (MApN), fapt care a dus la degradarea unor avioane militare de luptă MIG 21 Lancer, punând în pericol securitatea națională, poate intra în faza judecății pe fond, a decis, miercuri, Curtea de Apel Constanța. 'Dispune în