logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Rectorul Politehnicii din Bucureşti, Mihnea Costoiu, ar putea scăpa de condamnare prin prescrierea faptelor

Imagine din galeria Agerpres

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis să repună pe rol judecarea apelului în procesul în care rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, Mihnea Costoiu, are o condamnare de 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu în dosarul "Cutezătorii", pentru a se analiza dacă se aplică decizia Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor.

Pe 26 mai, Curtea Constituţională a declarat neconstituţional un articol din Codul penal care permitea procurorilor să întrerupă cursul prescripţiei prin administrarea de noi probe. CCR a constatat că, în perioada 2018 - mai 2022, nu a existat un caz de întrerupere a prescripţiei penale.

Ulterior, pe 25 octombrie, un complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că decizia Curţii Constituţionale privind prescrierea faptelor se aplică retroactiv, pe principiul legii penale mai favorabile.

Această decizie va afecta mii de dosare aflate pe rolul instanţelor sau în anchetă la procurori, iar inculpaţii vor scăpa de condamnare sau acuzaţii, ca urmare a prescrierii faptelor.

Este şi cazul dosarului în care Mihnea Costoiu, fost secretar de stat în Ministerul Educaţiei, în prezent rector al Universităţii Politehnica din Bucureşti, a fost condamnat în primă instanţă la 3 ani închisoare cu suspendare pentru abuz în serviciu, într-un dosar cu prejudiciu de 10 milioane euro legat de închirierea bazei sportive "Cutezătorii" către fostul tenismen Dinu Pescariu.

Magistraţii de la Instanţa supremă au dispus repunerea dosarului pe rol, pentru a se analiza dacă se aplică deciziile CCR şi ÎCCJ privind prescrierea faptelor.

"Având în vedere că la data 28 noiembrie 2022, în Monitorul Oficial nr. 1141 a fost publicată decizia nr.67 din 25 octombrie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători - Penal 2 2022 constată că se impune repunerea pe rol a cauzei cu nr. 861/1/2022 şi reluarea judecării apelurilor formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpatul Costoiu Mihnea Cosmin împotriva sentinţei penale nr.137 din data de 31 martie 2022, pronunţată de ÎCCJ, Secţia penală, în dosarul nr. 808/1/2018, privind şi pe intimata persoană vătămată Ministerul Educaţiei Naţionale. Va fixa termen la data de 30 ianuarie 2023", se arată în hotărârea instanţei.

În martie 2018, Mihnea Costoiu, la data faptelor secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale, pe vremea mandatului Ecaterinei Andronescu, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru abuz în serviciu, în acelaşi dosar fiind dispusă soluţia clasării în cazul lui Dinu Pescariu ca urmare a lipsei de probe.

Dosarul are ca obiect închirierea nelegală a bazei sportive "Cutezătorii" către o fundaţie a lui Dinu Pescariu.

"În perioada martie - septembrie 2009, Mihnea Cosmin Costoiu, în calitatea menţionată, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind bunurile proprietate publică, a încheiat cu Fundaţia 'Dinu Pescariu' un act adiţional la un contract de locaţiune încheiat anterior cu Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA - APPS). Actul adiţional a fost încheiat fără a exista o aprobare dată printr-o hotărâre de guvern, fără organizarea unei licitaţii publice în condiţiile legii, precum şi în lipsa avizului direcţiilor de specialitate din cadrul ministerului", spune DNA.

Conform aceleiaşi surse, documentul a fost încheiat în condiţiile în care Ministerul Educaţiei Naţionale dăduse în judecată Fundaţia "Dinu Pescariu" pentru rezilierea contractului, procesul fiind la acel moment în curs de judecată. Procurorii susţin că situaţia creată prin semnarea actului adiţional era menită să oprească procesul în care Ministerul Educaţiei Naţionale solicitase încetarea contractului de locaţiune.

"Prin această modalitate s-a cauzat Ministerului Educaţiei Naţionale un prejudiciu în valoare totală de 10.796.662 euro reprezentând diferenţa dintre valoarea reală de piaţă a chiriei în sumă de 11.741.662,8 euro (111.825,36 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018) şi suma efectiv plătită de Fundaţia "Dinu Pescariu" de 945.000 euro (9000 euro/lună x 105 luni în perioada iulie 2009-martie 2018)", spun procurorii. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 52

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 05-11-2026 14:36

Mandat de arestare în lipsă pentru un cubanez legat de serviciile de informații ruse, care a comandat sabotaje în România

Sabotajele care urmau să fie efectuate în România, în urmă cu doi ani, de un cetățean columbian, au fost plănuite la comanda unui cubanez, care are rezidența în Rusia și aparține de serviciile de informații din această țară. Curtea de Apel București a emis, la solicitarea DIICOT, un mandat de arestare în lipsă pe

Justitie si interne 05-11-2026 13:41

Bihor: 16 persoane, cercetate pentru o fraudă de aproape 2 milioane de lei cu indemnizații pentru creșterea copilului

Un număr de 16 persoane sunt cercetate într-un dosar de înșelăciune cu indemnizații pentru creșterea copilului, prin care bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu aproape 1,9 milioane de lei, a informat joi, într-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. Potrivit procurorilor, schema ar fi presup

Justitie si interne 05-11-2026 12:57

Prahova: ANAF va conduce comitetul creditorilor rafinăriei Petrotel Lukoil

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a fost desemnată de instanță președinte al comitetului provizoriu al creditorilor debitoarei Petrotel Lukoil Ploiești în cadrul dosarului de insolvență. Potrivit portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a desemnat, la termenul de miercuri, comitetul provizoriu al creditorilor

Justitie si interne 05-11-2026 10:39

Procesul în care Georgescu cere să iasă din arest, amânat pentru luni

Tribunalul București a amânat pentru luni, 9 noiembrie, judecarea cererii depusă de Călin Georgescu, în care acesta solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Motivul amânării a fost că dezbaterile nu pot avea loc în lipsa motivării deciz

Justitie si interne 05-11-2026 10:35

Percheziții în România și Germania la membrii clanului Burtea; vizați și doi polițiști care îi ajutau pe interlopi

Procurorii DIICOT și polițiști de la Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane efectuează joi 36 de percheziții în București și județele Ilfov și Buzău, într-un dosar care vizează membrii clanului Burtea, acuzați că au exploatat sexual aproximativ 30 de tinere în diverse țări europene. Acuzațiile din dosar sunt de const

Justitie si interne 05-11-2026 09:21

Călin Geogescu încearcă din nou să iasă din arest

Călin Georgescu a fost adus joi dimineața la Tribunalul București, unde se va judeca o nouă cerere depusă de fostul candidat la alegerile prezidențiale, în care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Călin Georgescu se află în arest preventiv din

Justitie si interne 05-11-2026 08:50

Operațiunea 'Jupiter' - ziua a patra: Aproape 400 de percheziții; suspecții depistați vor fi duși la audieri

Polițiștii și procurorii de caz efectuează, joi, 397 de percheziții la nivel național pentru combaterea infracțiunilor economico - financiare, de natură judiciară, la regimul armelor și la regimul silvic, în cea de-a patra zi a operațiunii 'Jupiter'. 'Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în car

Justitie si interne 04-11-2026 20:30

Caraș-Severin: Bărbat reținut într-un dosar de fraude informatice și înșelăciune cu un card bancar

Un bărbat de 29 de ani a fost reținut, miercuri, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Caraș-Severin într-un dosar de înșelăciune și fraude informatice, după ce a indus în eroare o femeie din municipiul Reșița, pe care a convins-o să-i dezvăluie datele cardului bancar, paguba pricinuită victimei fiind de 4.500 de lei.

Justitie si interne 04-11-2026 20:16

Sibiu: Șapte polițiști, reținuți într-un dosar de corupție privind obținerea permiselor de conducere și a actelor de identitate

Nouă persoane, între care șapte agenți de poliție, au fost reținute miercuri, pentru 24 de ore, într-un dosar în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cercetează peste 170 de infracțiuni de corupție, în legătură cu obținerea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a cărților de identitate, p

Justitie si interne 04-11-2026 19:37

DNA: Un șef și un inspector din Administrația Bazinală de Apă Olt - arestați preventiv pentru luare de mită

Daniel Băviță, șeful Serviciului Inspecție Bazinală a Apelor din cadrul Administrației Bazinale de Apă Olt, și Constantin Alin Trușcă, inspector în cadrul aceluiași serviciu, au fost arestați preventiv, miercuri, de Tribunalului Brașov într-un dosar în care sunt acuzați de câte două infracțiuni de luare de mită, a informat Direcția Națională Anticorup

Justitie si interne 04-11-2026 18:43

CSM: Secția pentru judecători a respins acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu

Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu. 'Respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului Ionel Laurențiu Beșu - fost judecător în cadrul

Justitie si interne 04-11-2026 18:15

Timiș: Bărbat arestat pentru trafic de cocaină; drogurile erau vândute în municipiul Turda

Tribunalul Timiș a dispus, miercuri, arestarea preventivă a unui bărbat de 42 de ani, reținut de procurorii DIICOT Timișoara pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș, pe parcursul lunii octombrie acesta ar fi procurat și vândut cocaină în municipiul Turd

Justitie si interne 04-11-2026 17:12

Radu Marinescu: Avocații din oficiu își vor primi banii datorați pentru munca lor

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat, miercuri, că instituția pe care o conduce a solicitat, la prima rectificare bugetară din acest an, fonduri pentru plata restanțelor către avocații din oficiu și pentru acoperirea cheltuielilor estimate până la sfârșitul anului. 'Avocații din oficiu își vor primi banii datorați pentru munca l

Justitie si interne 04-11-2026 16:56

Sibiu: Cinci tone de plumb și 200 de kilograme de aluminiu confiscate de Garda de Mediu; amenzi de 255.000 de lei

Cinci tone de deșeuri de plumb și 200 de kilograme de aluminiu au fost confiscate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu în urma unor percheziții efectuate în județul Sibiu, în cadrul operațiunii 'Jupiter 6', fiind aplicate amenzi în valoare totală de 255.000 de lei, potrivit unui anunț publicat pe Facebook de instituție. Comisa

Justitie si interne 04-11-2026 15:43

Percheziții în patru județe și în Austria, la persoane bănuite de furt din patrimoniul arheologic și comercializare de artefacte

Un număr de 21 de percheziții privind fapte de furt din patrimoniul arheologic și tăinuire au fost efectuate în județele Hunedoara, Alba, Prahova și Timiș, iar alte două în Austria, la persoane care ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii de importante beneficii materiale din comercializarea de artefacte, potrivit unui com