IGPR: Opt percheziţii în Mureş, la persoane acuzate de proxenetism
Poliţiştii din Mureş efectuează marţi dimineaţă 8 percheziţii domiciliare într-un dosar penal în care se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism, 5 persoane urmând să fie audiate.
''În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, desfăşoară 8 percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de proxenetism'', se arată într-un comunicat al IGPR.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 21 noiembrie şi până în prezent, 5 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 27 şi 50 de ani, ar fi determinat mai multe femei, care provin din medii defavorizate, să practice prostituţia pe drumul european 60, obţinând astfel foloase patrimoniale.
Vor fi puse în executare 5 mandate de aducere.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Acţiunea beneficiază de sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Mureş şi al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile "Regele Ferdinand I" Târgu Mureş. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tribunalul Ilfov: 3 iulie - termen pentru judecarea cererii de suspendare a Congresului Extraordinar al PNL
Tribunalul Ilfov a stabilit, pentru data de 3 iulie, termenul pentru judecarea cererii depuse de 16 parlamentari liberali, care fac parte din gruparea anti-Bolojan, de suspendare a deciziei de convocare pentru duminică a Congresului Extraordinar al PNL. Șaisprezece parlamentari liberali au deschis vineri o nouă acțiune la Tribunalul Ilfov, în care solici
O nouă acțiune în instanță a taberei anti-Bolojan; se cere suspendarea deciziei BPN de convocare a Congresului PNL (surse)
Șaisprezece parlamentari liberali care fac parte din gruparea anti-Bolojan au deschis vineri o nouă acțiune la Tribunalul Ilfov, în care solicită suspendarea a două decizii luate de BPN al PNL pe 17 iunie, prin care conducerea partidului a convocat un Consiliu Național Extraordinar pe 19 iunie și un Congres Extraordinar pe 21 iunie. Reclamanții sunt acei
Dosarul Georgescu - Potra, repus pe rol după ce un judecător a făcut cerere de abținere
Instanța supremă a decis vineri să repună pe rol dosarul, aflat în faza de cameră preliminară, în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra de acțiuni împotriva ordinii constituționale. Pe 2 aprilie, Curtea de Apel București a dispus începerea judecății pe
Primarul Capitalei a contestat în instanță controlul judiciar
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a contestat vineri, la Tribunalul București, măsura controlului judiciar dispusă împotriva lui de DNA, în dosarul în care este cercetat penal pentru luare de mită. Tribunalul va judeca contestația pe 24 iunie. Ciprian Ciucu este acuzat că, în timpul campaniei electorale din no
Tristan Tate, trimis în judecată; o tânără a fost bătută după ce a refuzat să mai producă materiale pornografice
Tristan Tate, fratele influencerului Andrew Tate, a fost trimis în judecată de DIICOT alături de o complice, Georgiana Manuela Naghel, ei fiind acuzați de acte de violență asupra unei tinere, care a refuzat să mai producă materiale cu caracter pornografic. Tristan Tate va fi judecat pentru instigare la lovire sau alte violențe și Georgiana Manuela Naghel
Buzău: Bărbat reținut după ce polițiștii au găsit un pistol și muniție în mașina sa
Un bărbat de 44 de ani, din județul Prahova, a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit, în autoturismul pe care îl conducea pe o stradă prin municipiul Buzău, un pistol, încărcătoare și muniție, informează, vineri, IPJ Buzău. Potrivit sursei citate, în noaptea de 18 spre 19 iunie, polițiștii din cadrul Poliției m
Argeș: Grupare infracțională specializată în clonarea de carduri, destructurată în colaborare cu autoritățile bulgare
O grupare infracțională specializată în clonarea de carduri a fost destructurată de procurorii DIICOT și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Pitești, în colaborare cu autoritățile bulgare, a anunțat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș. Cercetările au fost efectuate într-un dosar pr
Prahova: Patru persoane, arestate preventiv în dosarul privind fraudarea sistemului de sănătate cu 2,4 milioane lei
Patru persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile în dosarul privind fraudarea cu peste 2,4 milioane de lei a sistemului de sănătate, care vizează o clinică privată din Ploiești și persoane din conducerea acesteia, dar și angajați, inclusiv medici. Conform portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a admis propunere
UPDATE Dominic Fritz pierde definitiv procesul cu ANI prin care a fost declarat în conflict de interese
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a pierdut definitiv joi, la Înalta Curte de Casație și Justiție, procesul cu Agenția Națională de Integritate, în care a fost declarat în conflict de interese. În iulie 2024, ANI a anunțat că Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese administrativ, deoarece edi
Ciucu - acuzat că a primit mită constând în servicii de publicitate și consultanță în campania electorală
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, este acuzat de DNA că, în timpul campaniei electorale din noiembrie - decembrie 2025, a primit de la doi oameni de afaceri foloase necuvenite constând în servicii de publicitate și consultanță electorală, în schimbul eliberării unei autorizații și a unui certificat de urbanism pentru un proiect imobiliar.
Tabăra anti-Bolojan obține în instanță suspendarea deciziilor PNL de sancționare a parlamentarilor care ar vota Guvernul Veștea
Tribunalul Ilfov a decis joi suspendarea deciziile luate în Biroul Politic Național al PNL din 15 iunie privind sancționare parlamentarilor partidului care ar vota pentru învestirea Guvernului Veștea. 'Admite cererea având ca obiect ordonanță președințială. Suspendă provizoriu executarea și efectele Deciziei Biroului Politic Național al P
Ciprian Ciucu, plasat sub control judiciar de DNA (surse)
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost plasat joi sub control judiciar de procurorii DNA, într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Ciucu a fost chemat în calitate de suspect și a stat în sediul DNA aproximativ trei ore. La ieșirea din sediul DNA,
Ciucu: Sunt nevinovat, am văzut învinuirile care mi se aduc; o să am o tinichea de coadă
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat joi, după ce a fost audiat de procurorii DNA, că este nevinovat și că dorește să-și ducă mandatul de la Primăria Generală până la capăt. 'Nu am nimic de ascuns. Sunt încrezător că acest proces va scoate adevărul la iveală. Sunt nevinovat. Am văzut învinuirile care mi se aduc. Ei (pr
Harghita: 32 de cazuri de dispariție au fost sesizate la IPJ în primele cinci luni; toți minorii au fost găsiți
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Harghita a înregistrat, în perioada 1 ianuarie - 31 mai, un număr de 32 de sesizări privind persoane dispărute, majoritatea având la bază plecări voluntare de la domiciliu, reședință sau din alte locuri unde persoanele se aflau legal. Informațiile au fost prezentate, joi, de șeful IPJ Harghita, comisaru
Ciprian Ciucu a ajuns la DNA
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a ajuns joi la sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde a fost citat pentru audieri într-un dosar de corupție. La intrarea în sediul DNA, Ciucu nu a dorit să facă declarații presei. Conform unor surse judiciare, Ciprian Ciucu a fost chemat la DNA pentru a i se aduce



