Neamţ: Doi bărbaţi, arestaţi preventiv după ce au furat dintr-un tren aproape trei tone de cereale
Doi bărbaţi din municipiul Roman au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile după ce au rupt sigiliile de la mai multe vagoane şi au furat aproape trei tone de cereale.
În cadrul aceluiaşi dosar penal întocmit de poliţişti, o femeie a fost pusă de judecători sub control judiciar pentru 60 zile.
"Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare Roman au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la data de 15 noiembrie, persoane necunoscute ar fi rupt sigiliile şi ar fi sustras o cantitate de aproximativ 2.100 kilograme de grâu, din vagoanele de marfă staţionate în zona triajului staţiei CF Roman. În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii de transporturi din Neamţ cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Regional de Poliţie Transporturi Iaşi, au identificat trei persoane bănuite de comiterea faptei, cu vârste cuprinse între 29 şi 44 de ani, din municipiul Roman. Totodată, prejudiciul cauzat a fost recuperat în proporţie de 50% şi predate persoanei vătămate", a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.
În urma documentării activităţii infracţionale, poliţiştii au stabilit că cei trei au sustras şi cantitatea de 750 kilograme seminţe de floarea soarelui.
Cei trei au fost reţinuţi pentru 24 ore iar instanţa de judecată a stabilit arestarea preventivă a doi bărbaţi în vârstă de 29 ani respectiv 44 ani şi controlul judiciar pentru o femeie în vârstă de 43 ani. AGERPRES/(AS - autor: Gabriel Apetrii, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Procurorul general: Justiția - instituție fundamentală a democrației; cetățenii așteaptă profesionalism, integritate, eficiență
Societatea așteaptă de la instituțiile judiciare mai mult decât aplicarea riguroasă a legii, cetățenii așteaptă profesionalism, integritate, eficiență și garanția că drepturile și libertățile lor sunt protejate, a transmis procurorul general al României, Cristina Chiriac, care a participat vineri la Congresul Avocaților. ''Trăim într-
Tribunalul Ilfov: 3 iulie - termen pentru judecarea cererii de suspendare a Congresului Extraordinar al PNL
Tribunalul Ilfov a stabilit, pentru data de 3 iulie, termenul pentru judecarea cererii depuse de 16 parlamentari liberali, care fac parte din gruparea anti-Bolojan, de suspendare a deciziei de convocare pentru duminică a Congresului Extraordinar al PNL. Șaisprezece parlamentari liberali au deschis vineri o nouă acțiune la Tribunalul Ilfov, în care solici
O nouă acțiune în instanță a taberei anti-Bolojan; se cere suspendarea deciziei BPN de convocare a Congresului PNL (surse)
Șaisprezece parlamentari liberali care fac parte din gruparea anti-Bolojan au deschis vineri o nouă acțiune la Tribunalul Ilfov, în care solicită suspendarea a două decizii luate de BPN al PNL pe 17 iunie, prin care conducerea partidului a convocat un Consiliu Național Extraordinar pe 19 iunie și un Congres Extraordinar pe 21 iunie. Reclamanții sunt acei
Dosarul Georgescu - Potra, repus pe rol după ce un judecător a făcut cerere de abținere
Instanța supremă a decis vineri să repună pe rol dosarul, aflat în faza de cameră preliminară, în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra de acțiuni împotriva ordinii constituționale. Pe 2 aprilie, Curtea de Apel București a dispus începerea judecății pe
Primarul Capitalei a contestat în instanță controlul judiciar
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a contestat vineri, la Tribunalul București, măsura controlului judiciar dispusă împotriva lui de DNA, în dosarul în care este cercetat penal pentru luare de mită. Tribunalul va judeca contestația pe 24 iunie. Ciprian Ciucu este acuzat că, în timpul campaniei electorale din no
Tristan Tate, trimis în judecată; o tânără a fost bătută după ce a refuzat să mai producă materiale pornografice
Tristan Tate, fratele influencerului Andrew Tate, a fost trimis în judecată de DIICOT alături de o complice, Georgiana Manuela Naghel, ei fiind acuzați de acte de violență asupra unei tinere, care a refuzat să mai producă materiale cu caracter pornografic. Tristan Tate va fi judecat pentru instigare la lovire sau alte violențe și Georgiana Manuela Naghel
Buzău: Bărbat reținut după ce polițiștii au găsit un pistol și muniție în mașina sa
Un bărbat de 44 de ani, din județul Prahova, a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit, în autoturismul pe care îl conducea pe o stradă prin municipiul Buzău, un pistol, încărcătoare și muniție, informează, vineri, IPJ Buzău. Potrivit sursei citate, în noaptea de 18 spre 19 iunie, polițiștii din cadrul Poliției m
Argeș: Grupare infracțională specializată în clonarea de carduri, destructurată în colaborare cu autoritățile bulgare
O grupare infracțională specializată în clonarea de carduri a fost destructurată de procurorii DIICOT și polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Pitești, în colaborare cu autoritățile bulgare, a anunțat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș. Cercetările au fost efectuate într-un dosar pr
Prahova: Patru persoane, arestate preventiv în dosarul privind fraudarea sistemului de sănătate cu 2,4 milioane lei
Patru persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile în dosarul privind fraudarea cu peste 2,4 milioane de lei a sistemului de sănătate, care vizează o clinică privată din Ploiești și persoane din conducerea acesteia, dar și angajați, inclusiv medici. Conform portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a admis propunere
UPDATE Dominic Fritz pierde definitiv procesul cu ANI prin care a fost declarat în conflict de interese
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a pierdut definitiv joi, la Înalta Curte de Casație și Justiție, procesul cu Agenția Națională de Integritate, în care a fost declarat în conflict de interese. În iulie 2024, ANI a anunțat că Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese administrativ, deoarece edi
Ciucu - acuzat că a primit mită constând în servicii de publicitate și consultanță în campania electorală
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, este acuzat de DNA că, în timpul campaniei electorale din noiembrie - decembrie 2025, a primit de la doi oameni de afaceri foloase necuvenite constând în servicii de publicitate și consultanță electorală, în schimbul eliberării unei autorizații și a unui certificat de urbanism pentru un proiect imobiliar.
Tabăra anti-Bolojan obține în instanță suspendarea deciziilor PNL de sancționare a parlamentarilor care ar vota Guvernul Veștea
Tribunalul Ilfov a decis joi suspendarea deciziile luate în Biroul Politic Național al PNL din 15 iunie privind sancționare parlamentarilor partidului care ar vota pentru învestirea Guvernului Veștea. 'Admite cererea având ca obiect ordonanță președințială. Suspendă provizoriu executarea și efectele Deciziei Biroului Politic Național al P
Ciprian Ciucu, plasat sub control judiciar de DNA (surse)
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost plasat joi sub control judiciar de procurorii DNA, într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Ciucu a fost chemat în calitate de suspect și a stat în sediul DNA aproximativ trei ore. La ieșirea din sediul DNA,
Ciucu: Sunt nevinovat, am văzut învinuirile care mi se aduc; o să am o tinichea de coadă
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat joi, după ce a fost audiat de procurorii DNA, că este nevinovat și că dorește să-și ducă mandatul de la Primăria Generală până la capăt. 'Nu am nimic de ascuns. Sunt încrezător că acest proces va scoate adevărul la iveală. Sunt nevinovat. Am văzut învinuirile care mi se aduc. Ei (pr
Harghita: 32 de cazuri de dispariție au fost sesizate la IPJ în primele cinci luni; toți minorii au fost găsiți
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Harghita a înregistrat, în perioada 1 ianuarie - 31 mai, un număr de 32 de sesizări privind persoane dispărute, majoritatea având la bază plecări voluntare de la domiciliu, reședință sau din alte locuri unde persoanele se aflau legal. Informațiile au fost prezentate, joi, de șeful IPJ Harghita, comisaru



