logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Fostul ministru Constantin Niţă se întoarce în penitenciar; mai are de executat trei ani şi jumătate de închisoare

Imagine din galeria Agerpres

Fostul ministru al Energiei Constantin Niţă se întoarce în penitenciar, unde are de executat un rest de pedeapsă de trei ani şi jumătate închisoare pentru trafic de influenţă, în urma unei decizii definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În mai 2017, Constantin Niţă a fost condamnat în primă instanţă, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la patru ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, într-un dosar în care este acuzat de DNA că ar fi primit bani de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.

Sentinţa a fost menţinută la apel în iunie 2018, iar Constantin Niţă a fost dus la penitenciar, unde a executat şase luni, fiind eliberat în decembrie 2018, după ce Curtea Constituţională a dispus rejudecarea unor dosare de corupţie, pe motiv de nelegalitate a compunerii completurilor de la Instanţa supremă.

După ce a fost eliberat în baza deciziilor Curţii Constituţionale alături de alţi oameni importanţi acuzaţi de corupţie, Constantin Niţă a introdus o cale extraordinară de atac - contestaţia în anulare, obţinând rejudecarea apelului.

Vineri, un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă i-a admis apelul lui Niţă doar cu privire la confiscarea unor sume de bani şi interzicerea exercitării unor drepturi civile, însă a păstrat condamnarea de patru ani, din care a fost scăzută perioada de şase luni deja executată.

"Admite apelul formulat de inculpatul Niţă Constantin împotriva sentinţei penale nr. 305 din data de 26 mai 2017 pronunţată de ICCJ în dosarul nr. 2312/1/2016. Desfiinţează, în parte, sentinţa atacată şi, rejudecând: Înlătură din conţinutul pedepselor complementare şi accesorii aplicate inculpatului interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.g, k din Codul penal. Înlătură dispoziţia privind confiscarea de la inculpat a sumei de 30.000 euro. Menţine măsura sechestrului asigurător, dispusă prin ordonanţa nr. 961/P/2015 din data de 09.06.2016 a DNA, până la concurenţa sumei de 303.118 lei. Înlătură dispoziţia privind plata cheltuielilor judiciare din cauţiunea în valoare de 150.000 lei, instituită prin ordonanţa nr. 961/P/2015 din 04.05.2016, cât şi dispoziţia privind restituirea sumei de 132.000 lei din cuantumul cauţiunii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Niţă Constantin perioada executată de la data de 28 iunie 2018 la 19 decembrie 2018. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa apelată care nu sunt contrare prezentei decizii. II. Respinge, ca nefondat, apelul formulat de DNA împotriva aceleiaşi sentinţe. Definitivă", se arată în decizia instanţei.

În consecinţă, Constantin Niţă se întoarce în penitenciar, pentru a executa restul de pedeapsă de trei ani şi jumătate închisoare.

Potrivit DNA, în cursul anului 2013, Niţă i-a solicitat omului de afaceri Tiberiu Urdăreanu un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de firma acestuia, UTI, cu Primăria Iaşi.

Niţă ar fi intermediat o întâlnire între Urdăreanu şi fostul primar Gheorghe Nichita în schimbul unui comision de 5% din valoarea contractului. Banii din comision urmau să îi fie remişi lui Niţă în două forme - parţial în numerar şi parţial printr-un contract de consultanţă fictiv, încheiat cu o persoană de încredere din anturajul fostului ministru.

''În consecinţă, la data de 21 iulie 2013, Niţă Constantin a primit 30.000 euro de la omul de afaceri în incinta unui restaurant libanez dintr-un hotel din Bucureşti. De asemenea, la solicitarea lui Niţă Constantin, a fost contactată persoana de încredere a acestuia, care a propus încheierea unui contract de consultanţă cu o anumită firmă, la preţul de 5.000 euro + TVA/lună, care a şi fost semnat la data de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firmă), reprezentanţii omului de afaceri au remis firmei indicate de Niţă Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranşe lunare, în perioada mai 2013 - iunie 2014'', susţineau procurorii. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 122

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 05-11-2026 14:36

Mandat de arestare în lipsă pentru un cubanez legat de serviciile de informații ruse, care a comandat sabotaje în România

Sabotajele care urmau să fie efectuate în România, în urmă cu doi ani, de un cetățean columbian, au fost plănuite la comanda unui cubanez, care are rezidența în Rusia și aparține de serviciile de informații din această țară. Curtea de Apel București a emis, la solicitarea DIICOT, un mandat de arestare în lipsă pe

Justitie si interne 05-11-2026 13:41

Bihor: 16 persoane, cercetate pentru o fraudă de aproape 2 milioane de lei cu indemnizații pentru creșterea copilului

Un număr de 16 persoane sunt cercetate într-un dosar de înșelăciune cu indemnizații pentru creșterea copilului, prin care bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu aproape 1,9 milioane de lei, a informat joi, într-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. Potrivit procurorilor, schema ar fi presup

Justitie si interne 05-11-2026 12:57

Prahova: ANAF va conduce comitetul creditorilor rafinăriei Petrotel Lukoil

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a fost desemnată de instanță președinte al comitetului provizoriu al creditorilor debitoarei Petrotel Lukoil Ploiești în cadrul dosarului de insolvență. Potrivit portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a desemnat, la termenul de miercuri, comitetul provizoriu al creditorilor

Justitie si interne 05-11-2026 10:39

Procesul în care Georgescu cere să iasă din arest, amânat pentru luni

Tribunalul București a amânat pentru luni, 9 noiembrie, judecarea cererii depusă de Călin Georgescu, în care acesta solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Motivul amânării a fost că dezbaterile nu pot avea loc în lipsa motivării deciz

Justitie si interne 05-11-2026 10:35

Percheziții în România și Germania la membrii clanului Burtea; vizați și doi polițiști care îi ajutau pe interlopi

Procurorii DIICOT și polițiști de la Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane efectuează joi 36 de percheziții în București și județele Ilfov și Buzău, într-un dosar care vizează membrii clanului Burtea, acuzați că au exploatat sexual aproximativ 30 de tinere în diverse țări europene. Acuzațiile din dosar sunt de const

Justitie si interne 05-11-2026 09:21

Călin Geogescu încearcă din nou să iasă din arest

Călin Georgescu a fost adus joi dimineața la Tribunalul București, unde se va judeca o nouă cerere depusă de fostul candidat la alegerile prezidențiale, în care solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Călin Georgescu se află în arest preventiv din

Justitie si interne 05-11-2026 08:50

Operațiunea 'Jupiter' - ziua a patra: Aproape 400 de percheziții; suspecții depistați vor fi duși la audieri

Polițiștii și procurorii de caz efectuează, joi, 397 de percheziții la nivel național pentru combaterea infracțiunilor economico - financiare, de natură judiciară, la regimul armelor și la regimul silvic, în cea de-a patra zi a operațiunii 'Jupiter'. 'Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în car

Justitie si interne 04-11-2026 20:30

Caraș-Severin: Bărbat reținut într-un dosar de fraude informatice și înșelăciune cu un card bancar

Un bărbat de 29 de ani a fost reținut, miercuri, de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Caraș-Severin într-un dosar de înșelăciune și fraude informatice, după ce a indus în eroare o femeie din municipiul Reșița, pe care a convins-o să-i dezvăluie datele cardului bancar, paguba pricinuită victimei fiind de 4.500 de lei.

Justitie si interne 04-11-2026 20:16

Sibiu: Șapte polițiști, reținuți într-un dosar de corupție privind obținerea permiselor de conducere și a actelor de identitate

Nouă persoane, între care șapte agenți de poliție, au fost reținute miercuri, pentru 24 de ore, într-un dosar în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cercetează peste 170 de infracțiuni de corupție, în legătură cu obținerea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a cărților de identitate, p

Justitie si interne 04-11-2026 19:37

DNA: Un șef și un inspector din Administrația Bazinală de Apă Olt - arestați preventiv pentru luare de mită

Daniel Băviță, șeful Serviciului Inspecție Bazinală a Apelor din cadrul Administrației Bazinale de Apă Olt, și Constantin Alin Trușcă, inspector în cadrul aceluiași serviciu, au fost arestați preventiv, miercuri, de Tribunalului Brașov într-un dosar în care sunt acuzați de câte două infracțiuni de luare de mită, a informat Direcția Națională Anticorup

Justitie si interne 04-11-2026 18:43

CSM: Secția pentru judecători a respins acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu

Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu. 'Respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului Ionel Laurențiu Beșu - fost judecător în cadrul

Justitie si interne 04-11-2026 18:15

Timiș: Bărbat arestat pentru trafic de cocaină; drogurile erau vândute în municipiul Turda

Tribunalul Timiș a dispus, miercuri, arestarea preventivă a unui bărbat de 42 de ani, reținut de procurorii DIICOT Timișoara pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc. Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Timiș, pe parcursul lunii octombrie acesta ar fi procurat și vândut cocaină în municipiul Turd

Justitie si interne 04-11-2026 17:12

Radu Marinescu: Avocații din oficiu își vor primi banii datorați pentru munca lor

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat, miercuri, că instituția pe care o conduce a solicitat, la prima rectificare bugetară din acest an, fonduri pentru plata restanțelor către avocații din oficiu și pentru acoperirea cheltuielilor estimate până la sfârșitul anului. 'Avocații din oficiu își vor primi banii datorați pentru munca l

Justitie si interne 04-11-2026 16:56

Sibiu: Cinci tone de plumb și 200 de kilograme de aluminiu confiscate de Garda de Mediu; amenzi de 255.000 de lei

Cinci tone de deșeuri de plumb și 200 de kilograme de aluminiu au fost confiscate de comisarii Gărzii Naționale de Mediu în urma unor percheziții efectuate în județul Sibiu, în cadrul operațiunii 'Jupiter 6', fiind aplicate amenzi în valoare totală de 255.000 de lei, potrivit unui anunț publicat pe Facebook de instituție. Comisa

Justitie si interne 04-11-2026 15:43

Percheziții în patru județe și în Austria, la persoane bănuite de furt din patrimoniul arheologic și comercializare de artefacte

Un număr de 21 de percheziții privind fapte de furt din patrimoniul arheologic și tăinuire au fost efectuate în județele Hunedoara, Alba, Prahova și Timiș, iar alte două în Austria, la persoane care ar fi constituit o grupare de criminalitate organizată în scopul obținerii de importante beneficii materiale din comercializarea de artefacte, potrivit unui com