Parchetul General preia ancheta în dosarul sinuciderii fiului procurorului Teodor Niţă (surse)
Secţia de Urmărire Penală de la Parchetul General a preluat ancheta în dosarul în care se efectuează cercetări cu privire la împrejurările în care fiul procurorului Teodor Niţă s-a împuşcat în cap, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
În acest caz, sunt efectuate cercetări in rem pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi ucidere din culpă.
Executorul judecătoresc Adrian Petrică Niţă, în vârstă de 31 de ani, s-a împuşcat duminică în cap.
El este fiul procurorului Teodor Niţă, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, devenit cunoscut pentru investigaţiile derulate cu privire la importul ilegal de deşeuri în România prin Portul Constanţa.
Potrivit presei locale, Adrian Petrică Niţă s-a deplasat duminică la locuinţa tatălui său, de unde a luat un pistol care îi aparţinea procurorului, după care s-a dus la apartamentul în care locuia cu chirie şi s-a împuşcat în cap. Înainte de a se sinucide, el ar fi trimis un mesaj tatălui său, în care şi-a explicat gestul. Procurorul Niţă a plecat de urgenţă spre locuinţa fiului, unde l-a găsit împuşcat în zona capului, dar încă avea semne vitale.
A sunat la 112 şi două echipaje SMURD - un echipaj de prim ajutor şi un echipaj de terapie intensivă mobilă - s-au deplasat la faţa locului şi au început manevrele de resuscitare. Tânărul a fost transportat apoi la spital, însă a decedat după câteva ore. (AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CCR declară neconstituțională o reglementare prin care se introducea o practică unitară în soluționarea litigiilor pe salarizare
Curtea Constituțională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale, este neconstituțională în ansamblul său. Într-un comunicat de pr
Șapte persoane au fost reținute după perchezițiile la Casa de Pensii din București
Șapte persoane au fost reținute după perchezițiile efectuate la Casa de Pensii București, alte 13 fiind cercetate sub control judiciar, anunță Poliția Română. În urma perchezițiilor efectuate miercuri, au fost descoperite și ridicate sumele de 114.330 de euro și 373.490 de lei, 110 dispozitive de stocare a datelor, 4 token-uri utilizate pentru semn
CCR amână pentru septembrie sesizarea lui Bolojan privind conflictul cu ICCJ pe tema restanțelor salariale
Curtea Constituțională a amânat joi, pentru 23 septembrie, dezbaterea sesizării depuse de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților. Sesizarea a fost depusă du
Diana Șoșoacă, trimisă în judecată pentru sechestrarea unei jurnaliste din Italia
Eurodeputata Diana Șoșoacă a fost trimisă în judecată de Parchetul General pentru săvârșirea a patru infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, după ce în decembrie 2021 ar fi sechestrat în biroul ei o jurnalistă din Italia, venită să-i ia un interviu. În dosar a fost trimis în judecată și fostul soț al Dianei
Stelian Ion: Cea mai înaltă instanță a României, corectată din nou de CJUE; e un eșec instituțional
Deputatul USR Stelian Ion, fost ministru al Justiției, susține că decizia Curții de Justiție a UE privind prescripția demonstrează un 'eșec instituțional' prin care Înalta Curte de Casație și Justiție 'promovează interpretări care favorizează impunitatea'. Reacția vine după ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit joi că
IGPF: Peste 64.000 de țigarete, descoperite în bagajele unor pasageri pe Aeroportul Otopeni
Peste 64.000 de țigarete de diferite mărci, ascunse și nedeclarate, au fost descoperite, joi, de autoritățile de frontieră și cele vamale din cadrul Aeroportul Internațional 'Henri Coandă' Otopeni, care, împreună cu inspectorii vamali, au desfășurat acțiuni comune de control. 'În perioada 13-15 iulie, polițiștii de frontieră din cadrul
Prahova: Fosta șefă a Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap scapă prin prescripție de dosarul de corupție
Fosta șefă a Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova, Viorica Oniga, și alte 12 persoane inculpate alături de aceasta au scăpat de dosarul de corupție prin prescripția faptelor, decizia fiind pronunțată, joi, de Tribunalul Buzău, după 13 ani de la trimiterea în judecată. Potrivit portalului instanțelor de judecată, magistrații au co
După decizia CJUE privind prescripția, ICCJ transmite că a aplicat cu 'bună-credință' dreptul european
Înalta Curte de Casație și Justiție susține că a aplicat 'întotdeauna cu bună-credință' dreptul european în ansamblul său, iar abordarea sa în materia prescripției răspunderii penale nu a reprezentat o opțiune între dreptul UE și Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța supremă a reacționat după
VIDEO Percheziții DIICOT la membrii clanului Buricea din Brăila, acuzați de tentativă de omor, camătă, trafic de persoane
Procurorii DIICOT efectuează joi 29 de percheziții pe raza județelor Brăila și Galați, inclusiv la Penitenciarul din Brăila, într-un dosar care vizează, potrivit unor surse, destructurarea clanului Buricea. Membrii acestui clan din Brăila sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat, tentativă la omor calificat, șantaj,
CCR dezbate sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională cu Instanța supremă
Curtea Constituțională va dezbate joi sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților. Sesizarea a fost depusă după ce Instanța suprem
CCR a validat o excepție la o directivă UE care permite încă doi ani de finanțare a cazanelor pe combustibili fosili
Curtea Constituțională a României a validat miercuri o dispoziție legală adoptată în Parlament prin care se permite autorităților acordarea pe încă doi ani de stimulente financiare din fonduri publice pentru instalarea cazanelor alimentate cu combustibili fosili, aceasta fiind o excepție la o directivă UE. CCR a fost sesizată în acest c
Argeș: Amenzi de peste 100.000 de lei aplicate turiștilor care au hrănit urșii pe Transfăgărășan
Autoritățile au aplicat amenzi de peste 100.000 de lei turiștilor care au hrănit urșii pe DN 7C - Transfăgărășan, a anunțat, miercuri, Instituția Prefectului Argeș. Sancțiunile au fost aplicate în urma acțiunilor desfășurate, în perioada 27 mai - 12 iulie, de echipele mixte formate din reprezentanți de la Direcția Silvică Argeș, Garda Forestieră Pl
Percheziții în Dâmbovița, Constanța, Ilfov, Buzău, dar și în Amsterdam într-un caz de trafic de persoane
Polițiștii din Dâmbovița au pus în aplicare șapte mandate de percheziție în județele Dâmbovița, Constanța, Ilfov, Buzău, iar simultan au fost percheziții și în Amsterdam într-un caz de constituire de grup infracțional organizat și trafic de persoane, informează, miercuri, IPJ Dâmbovița. Două persoane au fost reținute &
CCR: Mai multe dispoziții din Codul de procedură penală privind judecătorul de cameră preliminară, neconstituționale
Curtea Constituțională a admis miercuri o sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind neconstituționalitatea unor articole din Codul de procedură penală care se referă, printre altele, la competența judecătorului de cameră preliminară de a dispune reunirea și disjungerea dosarelor, dar și soluția legislativă prin care încheierile întocmi
DIICOT, ironie la adresa ministrului Pîslaru: Azi suntem și la Casa de Pensii; Scuze că nu am anunțat înainte
DIICOT a postat miercuri un mesaj pe Facebook în care îl ironizează pe ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, după ce acesta ar fi demis-o pe Alexandra Zară de la șefia Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități pentru că nu l-ar fi informat cu privire la perchezițiile efectuate la azilele ilegale din Biho









