Liviu Dragnea, trimis în judecată în dosarul Tel Drum
Fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA în dosarul Tel Drum, fiind acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi instigare la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participaţiei improprii, fapte comise pe vremea când era preşedinte al CJ Teleorman.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis, luni, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor persoane, respectiv:
*Nicolae Liviu Dragnea, la data faptelor preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte) şi instigare la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participaţiei improprii.
*Mugur Bătăuş, la data faptelor funcţionar în cadrul CJ Teleorman, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, complicitate la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participaţiei improprii şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
*Victor Piperea, la data faptelor funcţionar în cadrul CJ Teleorman, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
*Marin Predescu, la data faptelor funcţionar în cadrul CJ Teleorman, pentru complicitate la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participaţiei improprie şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
* Societatea Tel Drum SA, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, în formă continuată şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte).
*Persoană apropiată a lui Liviu Dragnea, acţionar majoritar (scriptic) al SC Tel Drum SA, pentru constituirea unui grup infracţional organizat.
*Asociat şi administrator al unor societăţi comerciale, pentru constituirea unui grup infracţional organizat.
*Reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru constituirea unui grup infracţional organizat.
*Reprezentant al SC Tel Drum SA, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu, cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul.
*Un alt reprezentant al SC Tel Drum SA, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală, în formă continuată şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (două fapte).
Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că Liviu Nicolae Dragnea, preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, ar fi iniţiat un grup infracţional organizat din care ar fi făcut parte funcţionari din administraţia locală, administratori/ reprezentanţi ai firmei SC Tel Drum SA şi ai altor societăţi comerciale.
Anchetatorii arată că grupul ar fi acţionat în perioada 2001-2017 în scopul de a obţine fraudulos sume importante din contractele finanţate din fonduri publice (naţionale şi europene), prin infracţiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.
"Sub coordonarea şi decizia inculpatului Liviu Nicolae Dragnea, în cadrul grupului, funcţionarii publici ar fi acţionat în interesul unor societăţi private. Pentru funcţionarea grupului ar fi fost necesară privatizarea SC Tel Drum SA, trecerea ei din proprietatea Consiliului Judeţean Teleorman, prin persoane interpuse, în patrimoniul lui Liviu Nicolae Dragnea, achiziţionarea din fonduri publice a unui utilaj special de asfaltare şi atribuirea, în mod discreţionar, a contractelor de reabilitare a drumurilor din judeţ către Tel Drum SA", se precizează în comunicat.
SC Tel Drum SA, spun procurorii, ar fi fost principala societate comercială din grup, capitalizată masiv şi folosită la obţinerea contractelor de lucrări, pentru distribuirea capitalului către celelalte societăţi comerciale şi membrii grupului, pentru achiziţionarea de bunuri mobile şi imobile care sunt utilizate de membrii grupului, precum şi pentru a transfera dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile către aceiaşi membri.
"Una dintre infracţiunile săvârşite în scopul pentru care a fost constituit grupul ar fi constat în adjudecarea nelegală, de către firmă Tel Drum SA, a unui contract de reabilitare a 55 km de drum judeţean din Teleorman, DJ 701, în valoare de 114.263.011 lei, dintre care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene", menţionează DNA.
În acest context, procurorii spun că, în calitate de reprezentant al Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Dragnea ar fi emis şi semnat hotărâri şi dispoziţii, cu încălcarea legii, acte indispensabile pentru procedura de atribuire a contractului care, între altele, au inclus o condiţie restrictivă ce avantaja SC Tel Drum SA.
"Cu ajutorul altor două persoane din grup, respectiv inculpaţii Mugur Bătăuş şi Victor Piperea, acesta s-ar fi asigurat că firma Tel Drum beneficiază de date confidenţiale care au avantajat-o la obţinerea contractului şi că în documentele pentru licitaţie au fost incluse condiţiile restrictive, inclusiv cerinţa ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie variantă la rece în situ", explică Direcţia.
În mod similar, precizează anchetatorii, în calitate de reprezentant al Consiliului Judeţean Teleorman, Liviu Dragnea ar fi făcut demersuri şi ar fi contribuit la adjudecarea, de către firma Tel Drum SA, a unui contract de reabilitare a peste 50 km din DJ 506, un alt drum judeţean din Teleorman, în valoare de 62.482.442 lei, dintre care suma de 6.930.138 euro provenea din fonduri europene.
"În vederea finanţării acestui proiect şi asigurării câştigării licitaţiei de către SC Tel Drum SA, inculpatul Liviu Dragnea, cu ajutorul a doi funcţionari publici, Mugur Bătăuş şi Predescu Marin, ar fi obţinut modificarea ilegală a proiectului tehnic, prin introducerea de condiţii restrictive (cerinţa ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie variantă la rece în situ) şi majorarea devizului lucrărilor aferente contractului de reabilitare a drumului. De asemenea, cu ajutorul celorlalţi doi anterior menţionaţi, l-ar fi determinat pe funcţionarul desemnat cu predarea documentelor să folosească înscrisuri false şi inexacte la organismul intermediar ADR Sud Muntenia, obţinând astfel în mod injust finanţarea", mai arată DNA.
Cu referire la cele două contracte de reabilitare drumuri judeţene din Teleorman, procurorii indică faptul că prejudiciul creat în dauna bugetului public ar fi de 25.600.927 lei privind contractul DJ 701 (diferenţa dintre preţul ofertat de Tel Drum SA şi preţul cel mai mic ofertat) şi 5.742.872 lei contractul DJ 506 (diferenţa dintre devizul real prevăzut în proiect şi devizul modificat).
Însumate, cele două valori reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat şi concomitent beneficiu necuvenit pentru firmă câştigătoare SC Tel Drum SA, respectiv 31.343.799 lei, informează Direcţia.
În ceea ce priveşte infracţiunea ce aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene raportat la proiectul Reabilitarea drumului judeţean DJ 506, anchetatorii spun că paguba reţinută reprezintă întreaga valoare a proiectului, respectiv 62.482.442 lei.
"În plus, în vederea sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale, SC Tel Drum SA, prin reprezentantul său, ar fi simulat, cu ajutorul unor firme cu comportament de tip fantomă, operaţiuni comerciale fictive pe care le-a înregistrat în documentele contabile în perioada 2010-2012. În acest fel, SC Tel Drum SÄ s-ar fi sustras de la plata sumei totale de 1.229.388 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit", mai arată procurorii.
Ministerul Dezvoltării Regionale prin Administraţia Publice şi Fondurilor Europene, precum şi Ministerul Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-au constituit părţi civile în cauză, în timp ce Consiliul Judeţean Teleorman nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Pentru recuperarea prejudiciilor, în cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica/Eusebi Manolache, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gorj: Bărbat depistat în timp ce prelua un colet cu aproape 8 kilograme de canabis; drogurile - trimise din Spania
Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat în flagrant delict în timp ce prelua un colet cu aproape opt kilograme de canabis expediat din Spania, au informat, joi, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Gorj, polițiștii Serviciu
CSM îi sancționează pe judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportame
Prahova: Inspectori ANAF, cercetați de DNA după ce ar fi cerut 2.000 de euro unui comerciant de la Halele Ploiești (surse)
Doi inspectori ANAF sunt cercetați de DNA după ce ar fi cerut suma de 2.000 de euro unui comerciant de legume de la Halele Centrale Ploiești. Surse judiciare au declarat, joi, pentru AGERPRES, că acel comerciant a sesizat poliția cu privire la faptul că un bărbat și o femeie, care s-au dat drept inspectori ANAF, i-ar fi cerut suma de 2.000 de euro pent
Sibiu: Șase persoane arestate preventiv în dosarul de corupție privind obținerea permiselor de conducere și a actelor de identitate
Șase persoane au fost arestate preventiv în dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cercetează peste 170 de infracțiuni de corupție, în legătură cu obținerea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a cărților de identitate, a informat, joi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Brașov: Sechestru pe conturi și 11 imobile într-un dosar de evaziune în domeniul imobiliar; prejudiciul - 4,2 milioane lei
Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Brașov, a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul imobiliar și delapidare cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul reținut de anchetatori fiind de 4,2 milioane lei. 'Totodată, în data de 4 noiembrie a.c., în baza ord
Brașov: Polițistul care l-a accidentat mortal pe fiul fostului pilot Șerban Ionescu, condamnat la 4 ani de închisoare
Polițistul care l-a accidentat mortal pe fiul fostului pilot Șerban Ionescu pe o stradă din Poiana Brașov a fost condamnat, joi, la patru ani și patru luni de închisoare, decizia instanței nefiind definitivă. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Brașov. 'Polițistul care a omorât acum doi ani un t&acir
Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea - reținut de DNA pentru trafic de influență
Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul-șef Alexandru Raoul Păunescu, a fost reținut de procurorii DNA pentru 24 de ore pentru trafic de influență, fiind acuzat că a primit de la un bărbat suma de 5.000 de euro pentru a-i 'rezolva' un dosar penal. În același dosar, a fost reținut și L.I.C., c
Prahova: Percheziții la mai multe primării din județ și la adăpostul de câini din Dăeni (Tulcea)
Anchetatorii prahoveni au efectuat, joi, percheziții într-un dosar care vizează, printre altele, infracțiunile de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, și schingiuirea animalelor, printre adresele vizate fiind adăpostul privat de câini din localitatea Dăeni, județul Tulcea, precum și mai multe primării, au precizat surse judiciare.
Mandat de arestare în lipsă pentru un cubanez legat de serviciile de informații ruse, care a comandat sabotaje în România
Sabotajele care urmau să fie efectuate în România, în urmă cu doi ani, de un cetățean columbian, au fost plănuite la comanda unui cubanez, care are rezidența în Rusia și aparține de serviciile de informații din această țară. Curtea de Apel București a emis, la solicitarea DIICOT, un mandat de arestare în lipsă pe
Covasna: 10 arme, peste 9.700 de bucăți de muniție și 5 kilograme de articole pirotehnice, ridicate după 13 percheziții în județ
Zece arme, peste 9.700 de bucăți de muniție și aproximativ cinci kilograme de articole pirotehnice au fost descoperite și ridicate în urma a 13 percheziții domiciliare efectuate în județul Covasna, în cadrul operațiunii naționale JUPITER, a anunțat, joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe. Potrivit
Hunedoara: Infracțiunile informatice în scădere cu 19%; profilul victimei - persoană cu vârsta de peste 50 de ani
Numărul infracțiunilor informatice înregistrate în județul Hunedoara a scăzut cu 19%, în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, victimele escrocilor fiind, de regulă, persoane cu vârsta de peste 50 de ani, influențate de reclamele false de pe rețelele sociale, care le promit câștiguri mari, relevă dat
Bihor: 16 persoane, cercetate pentru o fraudă de aproape 2 milioane de lei cu indemnizații pentru creșterea copilului
Un număr de 16 persoane sunt cercetate într-un dosar de înșelăciune cu indemnizații pentru creșterea copilului, prin care bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu aproape 1,9 milioane de lei, a informat joi, într-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. Potrivit procurorilor, schema ar fi presup
Prahova: ANAF va conduce comitetul creditorilor rafinăriei Petrotel Lukoil
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a fost desemnată de instanță președinte al comitetului provizoriu al creditorilor debitoarei Petrotel Lukoil Ploiești în cadrul dosarului de insolvență. Potrivit portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a desemnat, la termenul de miercuri, comitetul provizoriu al creditorilor
Procesul în care Georgescu cere să iasă din arest, amânat pentru luni
Tribunalul București a amânat pentru luni, 9 noiembrie, judecarea cererii depusă de Călin Georgescu, în care acesta solicită înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, și anume arest la domiciliu sau control judiciar. Motivul amânării a fost că dezbaterile nu pot avea loc în lipsa motivării deciz
Percheziții în România și Germania la membrii clanului Burtea; vizați și doi polițiști care îi ajutau pe interlopi
Procurorii DIICOT și polițiști de la Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane efectuează joi 36 de percheziții în București și județele Ilfov și Buzău, într-un dosar care vizează membrii clanului Burtea, acuzați că au exploatat sexual aproximativ 30 de tinere în diverse țări europene. Acuzațiile din dosar sunt de const








