Vâlcea: Deficit de 13 judecători la Tribunal în urma valului de pensionări în rândul magistraţilor
Valul fără precedent de pensionări printre magistraţi a lăsat Tribunalul Vâlcea fără judecători, în momentul de faţă instanţa având vacante o treime din posturile prevăzute în schemă, potrivit preşedintelui Adrian Gheorghiţă.
Gheorghiţă a precizat că şi lunile viitoare se anunţă plecări din Tribunalul Vâlcea, astfel că deficitul de personal se va apropia de 50%, în condiţiile în care la ora actuală există doar un judecător în procedura de promovare către Tribunalul Vâlcea şi promisiuni de la colegi din Judecătoria Râmnicu Vâlcea că se vor detaşa la Tribunal.
"La acest moment avem 12 posturi vacante. Începând de mâine (miercuri, n.r.) vor fi 13 posturi vacante, iar începând cu data de 2 noiembrie vor fi 14 posturi vacante dintr-o schemă de 39 de judecători. Asta înseamnă că vom funcţiona cu două treimi din schemă. Mai avem o colegă care a trimis cerere de eliberare din funcţie de la 1 ianuarie, deci încă un post care va fi vacant, plus că avem în procedura de promovare de la Tribunalul Vâlcea la Curtea de Apel trei domni judecători. Deci ne vom duce la 18 posturi vacante", a spus preşedintele Tribunalului Vâlcea.
Cele mai multe plecări prin pensionare sunt de la secţia I Civilă, cea care are şi cea mai ridicată pondere în activitatea instanţei, situaţia fiind una fără precedent la Vâlcea şi cu urmări ce se văd deja în numărul de dosare aflate în stoc.
"Din fericire, numărul de dosare intrate în 2022 a scăzut faţă de 2021, asta pentru că în 2021 crescuse artificial ca urmare a pandemiei din 2020, când jumătate de an practic nu s-au înregistrat dosare noi. A scăzut volumul de dosare intrate, însă având în vedere lipsa de personal, a crescut volumul de dosare pe judecător şi deja a început să se reflecte în datele statistice. Avem doar coeficientul "bine" la redactări interne şi "satisfăcător" la vechime dosare în stoc. În niciun an Tribunalul Vâlcea nu a avut satisfăcător la acest coeficient, adică sunt multe dosare de peste un an şi jumătate", a mai spus Gheorghiţă.
În ceea ce priveşte motivele pentru care judecătorii vâlceni aleg să se retragă din activitate, preşedintele Tribunalului Vâlcea susţine că în primul rând este vorba de incertitudinile în ceea ce priveşte statutul magistraţilor şi mai puţin despre faptul că, în prezent, pensia pe care o încasează un magistrat este mai mare decât salariul.
Gheorghiţă a menţionat că în celelalte instanţe din judeţ, respectiv la judecătoriile Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani, Horezu, Bălceşti şi Brezoi, nu sunt în momentul de faţă probleme legate de lipsa de personal, deşi unele mai au câte un post vacant. AGERPRES/ (AS - autor: Ramona Dincă, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Neamț: Tânăr din județul Iași, reținut pentru fals informatic și fraudă informatică în formă continuată
Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din județul Iași, a fost reținut de polițiștii din județul Neamț sub acuzațiile de fals informatic și fraudă informatică, ambele în forma continuată, a informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Anchetatorii au efectuat, luni, o percheziție la domiciliul acestuia, în urma cărei
Crima din Vâlcea/Bărbatul suspectat de omor s-a predat autorităților în Elveția (Parchet)
Bărbatul în vârstă de 30 de ani, cercetat pentru omor în cazul tinerei în vârstă de 28 ani, al cărei trup neînsuflețit a fost găsit într-o valiză pe râul Olt, &ic
Curtea de Apel București dezbate contestația procurorilor în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu
Curtea de Apel București dezbate marți contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București prin care Călin Georgescu a fost lăsat în libertate, sub control judiciar. Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, la începutul săptămânii trecute, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea un
Procesul lui Georgescu, amânat pentru un dosar 'confidențial'; Georgescu: Îi mulțumesc lui Simion pentru integritate
Curtea de Apel București a amânat luni, pentru 12 octombrie, procesul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat, alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra, de acțiuni împotriva ordinii constituționale. La acest termen de judecată, fosta deputată PSD Laura Vicol, care îl apără &i
Bacău: Șase persoane arestate pentru trafic de droguri în două cauze penale
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Bacău, cercetează șase persoane în două cauze penale infracțiunile de trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, fără
Arad: Trei urmăriți internațional pentru un jaf, dare de mită și furt, depistați de polițiștii de fronieră
Doi români și un cetățean uzbec, urmăriți internațional pentru un jaf, furturi și infracțiuni de corupție, au fost depistați la controale aleatorii făcute în trafic de polițiștii de frontieră arădeni, pe drumuri din apropierea graniței cu Ungaria. Poliția de Frontieră Arad a transmis, luni, că pe numele celor trei suspecți există e
Peste 11.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproape 900.000 de lei, descoperite la frontieră
Peste 11.000 de articole vestimentare, de marochinărie și de parfumerie, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare totală estimată de aproximativ 900.000 de lei, au fost descoperite de polițiștii de frontieră, în cadrul acțiunii 'Autumn Migration'. Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Calafat, împreună cu omolog
Femeie, agresată și ținută legată în locuință; partenerul de viață - arestat preventiv
Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi agresat partenera de viață, pe care a ținut-o legată de mâini și de picioare într-o locuință din Sectorul 5 al Capitalei. Secția 19 Poliție a fost sesizată pe 25 septembrie chiar de către victimă. Femeia reușise să părăsească l
Peste 500 de persoane, autovehicule și documente căutate în Spațiul Schengen, depistate într-o singură săptămână
Polițiștii români și partenerii din statele membre Schengen au depistat, în perioada 18 - 24 septembrie, un total de 502 persoane, 28 de autovehicule și 67 de documente care făceau obiectul unor semnalări în Sistemul Informatic Schengen (SIS). Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române transmis duminică AGERPRE
Iași: 100.000 de țigări de contrabandă, descoperite de polițiștii de frontieră
Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași au descoperit și indisponibilizat, în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competență, 100.000 de țigarete de contrabandă, în valoare de 125.000 de lei, a informat sâmbătă Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră I
Neamț: Doi bărbați care ar fi furat bijuterii din aur de circa 100.000 de euro, arestați preventiv
Un bărbat din județul Brașov și unul din județul Vrancea, care ar fi sustras bijuterii din aur în valoare de aproximativ 100.000 de euro dintr-o locuință din Piatra-Neamț, sunt cercetați pentru furt calificat și au fost arestați preventiv, vineri, pentru o perioadă de 30 de zile, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
Brașov: Membrii unui grup organizat care ar fi înșelat mai mulți vârstnici - reținuți de DIICOT
Șapte persoane - șase bărbați și o femeie - cu vârste între 40 și 67 de ani, care au acționat ca grup infracțional organizat în județul Brașov și ar fi înșelat cel puțin 13 persoane vârstnice, au fost reținute de polițiștii brașoveni de Combatere a Criminalității Organizate și procurii DIICOT într-un dosar de înșelăciune cu consecinț
Andrea Chiș: Nominalizarea pentru portofoliul justiției - acord al celor trei membri ai coaliției
Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis, vineri, că decizia de nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost un acord între cele trei partide care susțin guvernul: PNL, USR și UDMR. 'Despre o nominalizare la care nu mă așteptam. Mi-am propus de ceva timp, având în
Doi ruși, trimiși în judecată pentru că au obținut fraudulos acte de identitate românești
Doi cetățeni ruși, provenind din orașele Sankt Petersburg și Moscova, au fost trimiși în judecată de Parchetul General, în lipsă, fiind acuzați că au pretins că au cetățenia română și au obținut fraudulos cărți de identitate și pașapoarte românești. 'Procurorul de caz din cadrul Secției de urmărire penală a Parchetului de pe lâ
Alba: Inspector de muncă, trimis în judecată pentru 53 de infracțiuni de divulgare a informațiilor de serviciu
Un inspector de muncă din Alba a fost trimis în judecată pentru săvârșirea, în perioada 2021-2026, a 53 de infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, către agenți economici în special de pe raza orașelor Blaj, Sebeș, Aiud, Cugir și Câmpeni, a informat, vineri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.







