Preotul Visarion Alexa - reţinut pentru agresiune sexuală (surse)
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost reţinut de poliţişti, fiind acuzat de agresiune sexuală, a informat, sâmbătă, Poliţia Capitalei.
Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES; că ar fi vorba despre preotul Visarion Alexa.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei transmis AGERPRES, în data de 17 august, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 20 Poliţie au fost sesizaţi, prin plângere, de către o femeie, despre faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, ar fi agresat-o sexual.
"Poliţiştii au demarat de îndată investigaţiile, iar ulterior, vineri, bănuitul a fost condus la sediul subunităţii pentru audieri. În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reţinut pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere legală", se precizează în comunicat.
Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Secţiei 20 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală, menţionează DGPMB.AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Cătălina Matei, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: Visarion Alexa/Facebook
Citeşte şi:
* Vasile Bănescu, despre reţinerea lui Visarion Alexa: Vestea - una absolut şocantă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CCR: Mai multe dispoziții din Codul de procedură penală privind judecătorul de cameră preliminară, neconstituționale
Curtea Constituțională a admis miercuri o sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind neconstituționalitatea unor articole din Codul de procedură penală care se referă, printre altele, la competența judecătorului de cameră preliminară de a dispune reunirea și disjungerea dosarelor, dar și soluția legislativă prin care încheierile întocmi
DIICOT, ironie la adresa ministrului Pîslaru: Azi suntem și la Casa de Pensii; Scuze că nu am anunțat înainte
DIICOT a postat miercuri un mesaj pe Facebook în care îl ironizează pe ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, după ce acesta ar fi demis-o pe Alexandra Zară de la șefia Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități pentru că nu l-ar fi informat cu privire la perchezițiile efectuate la azilele ilegale din Biho
CCR amână până în septembrie sesizarea lui Grindeanu în legătură cu OUG privind Programul SAFE
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat miercuri, pentru 23 septembrie, o decizie în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență privind Programul SAFE.
Vaslui: Bărbat căutat în Cehia pentru distrugere și furt, depistat și reținut la Albița
Polițiștii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au depistat și reținut un cetățean român, căutat de autoritățile din Cehia pentru distrugere și furt. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iași, pe numele bărbatului fusese emisă o alertă de punere în aplicare a unui m
Percheziții la Casa de Pensii București; sute de persoane au ieșit fraudulos la pensie
Procurorii DIICOT efectuează miercuri percheziții în biroul unui funcționar de la Casa de Pensii București, acuzat că face parte dintr-o grupare specializată în comiterea unor infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prin falsificarea datelor pentru emiterea deciziilor de pensionare pentru un număr de peste 860 de persoane.
Giurgiu: Doi tineri răniți după ce s-au lovit cu mașina de un tir și s-au răsturnat pe câmp
Doi tineri au fost răniți și duși la spitale din București după ce mașina în care se aflau s-a lovit de un tir, iar apoi s-a răsturnat pe un câmp, accidentul având loc luni, la intersecția dintre drumul județean DJ 412 și drumul național DN 5A, între localitățile Prundu și Mironești, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu.
CCR dezbate joi sesizarea lui Bolojan privind conflictul de natură constituțională cu Instanța supremă
Curtea Constituțională va dezbate joi sesizarea depusă de premierul interimar Ilie Bolojan cu privire la soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu plata restanțelor salariale ale magistraților. Sesizarea a fost depusă după ce Instanța supremă a dat G
APADOR-CH câștigă un proces cu Guvernul privind furnizarea de informații în legătură cu ajutoarele militare pentru Ucraina
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România - Comitetul Helsinki (APADOR-CH) a anunțat marți că a câștigat, în primă instanță, un proces intentat Executivului, reprezentat de Secretariatul General al Guvernului (SGG), pentru refuzul acestuia de a comunica informații de interes public în legătură cu ajutoarele militare pentru Ucraina.
Sechestru de 56 de milioane de lei într-un dosar de evaziune fiscală prin neplata impozitelor către stat
București, 14 iul /Agerpres/ - Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București au pus sechestru pe mai multe bunuri (terenuri, apartamente, locuințe) în valoare de 56 milioane de lei, într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul construcțiilor, în care au fost trimiși în judecată patru administratori de firme pentru neplata că
Neamț: Bărbat reținut după ce a încălcat ordinul de protecție și a comis alte patru infracțiuni
Un bărbat din localitatea Trifești a fost reținut de polițiști după ce a încălcat ordinul de protecție și a venit la domiciliul concubinei, pe care a amenințat-o cu acte de violență, a informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Reclamația la 112 a fost făcută de victima în vârstă de 29 de ani, iar la fața
Hunedoara: Trei persoane din Deva - reținute în urma perchezițiilor într-un dosar de camătă și proxenetism
Trei persoane din Deva au fost reținute în urma celor 15 percheziții care au avut loc, luni, în județele Hunedoara, Alba și Ialomița, într-un dosar care vizează infracțiuni de camătă și proxenetism, anche
Tulcea: Autori necunoscuți în 85% din dosarele de criminalitate informatică înregistrate de polițiști în județ
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Tulcea a identificat, în perioada 2022-2025, doar 15% din autorii dosarelor care au avut ca obiect infracțiuni împotriva siguranței sistemelor informatice și infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor informatice, se arată într-o adresă remisă de instituție la solicitarea AGERPRES. Numai &i
Botoșani: Femeie condamnată la 15 ani de închisoare și dată în urmărire internațională, prinsă la PTF Stânca
O femeie care era condamnată la 15 ani de închisoare pentru jaf armat și era dată în urmărire internațională a fost reținută în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, a transmis, luni, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Botoșani. Potrivit sursei citate, femeia, în vârstă de 43 de ani, care este cetățean al
MJ îl contrazice pe Grindeanu referitor la cazurile Fritz și Clotilde Armand: Proiectul în domeniul integrității se aplică pe viitor
Ministerul Justiției susține că proiectul de lege privind actualizarea legislației în domeniul integrității se aplică pe viitor, fără să aibă efect la cazurile trecute legate de problematica Agenției Naționale de Integritate. Ministerul Justiției îl contrazice astfel pe liderul PSD, Sorin Grindeanu, care a declarat luni că PSD nu va vota legea priv
Sibiu: Bărbat plecat în Germania pentru a munci la o fermă, dat dispărut
Polițiștii sibieni caută un bărbat, în vârstă de 37 de ani, care, în data de 30 iunie, a plecat în Germania pentru a munci la o fermă și nu a mai putut fi contactat. Potrivit IPJ Sibiu, la data de 12 iulie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Avrig au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, în data de 30 iuni








