logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Fostul primar Gheorghe Nichita, condamnat definitiv la 5 ani închisoare pentru folosirea Poliţiei la spionarea amantei

Imagine din galeria Agerpres

Fostul primar al municipiului Iaşi Gheorghe Nichita a fost condamnat definitiv, marţi, de Curtea de Apel Iaşi la cinci ani închisoare cu executare pentru instigare la abuz în serviciu, într-un dosar în care este acuzat că a folosit resursele şi angajaţii Poliţiei Locale Iaşi pentru spionarea amantei sale.

Gheorghe Nichita se întoarce astfel în penitenciar, el fiind eliberat condiţionat în octombrie 2021, după ce a executat doar o mică parte din cei cinci ani închisoare primiţi într-un dosar de corupţie, în care a fost acuzat că a primit mită 10% din valoarea unui proiect european.

Iniţial, la instanţa de fond (Tribunalul Iaşi), Gheorghe Nichita primise cinci ani şi două luni închisoare pentru mai multe infracţiuni: instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii; instigare la acces ilegal la un sistem informatic; instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi instigare la abuz în serviciu.

La judecarea apelului, Curtea de Apel Iaşi a dispus marţi încetarea procesului penal pentru primele trei infracţiuni, fiind pusă în aplicare decizia Curţii Constituţionale din mai 2022, privind prescrierea faptelor.

Judecătorii au menţinut pedeapsa aplicată de tribunal pentru instigare la abuz în serviciu, pe care au majorat-o de la patru la cinci ani. De asemenea, Nichita are interdicţia de a ocupa funcţia de primar pe o perioadă de cinci ani, după ce iese din închisoare.

În acelaşi dosar, fostul şef al Poliţiei Locale din Iaşi, Liviu Hliboceanu, a fost condamnat la patru ani închisoare cu executare pentru abuz în
serviciu.

Cei doi trebuie să plătească în solidar Poliţiei Locale suma de 13.429 lei, cu mult mai puţin faţă de suma stabilită iniţial de Tribunalul Iaşi (105.000 lei).

În acest caz a fost deferit justiţiei şi Ştefan Avîrvarei, fost şef serviciu în cadrul Poliţiei Locale, însă acesta a fost judecat separat şi condamnat la o pedeapsă cu suspendare.

Potrivit DNA, în perioada 25 decembrie 2013 - 30 aprilie 2015, Gheorghe Nichita, abuzând de funcţia de primar, l-a determinat pe Hliboceanu să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu prin folosirea necorespunzătoare a resurselor materiale şi umane ale Poliţiei Locale Iaşi.

Astfel, Nichita l-a determinat pe Hliboceanu să dispună, personal sau cu ajutorul lui Avârvarei, funcţionarilor din poliţie să efectueze activităţi de investigaţii în teren sau de supraveghere operativă a iubitei primarului.

"Prin săvârşirea infracţiunii, Nichita a obţinut un folos nepatrimonial necuvenit costând în informaţiile rezultate din activităţile de investigaţii în teren şi de supraveghere operativă, dar şi un folos patrimonial necuvenit de peste 58.100 lei, întrucât nu a mai fost nevoit să achite această sumă unui detectiv particular specializat pentru a beneficia de informaţiile respective. În perioada 30 ianuarie - 16 aprilie 2015, Nichita, în mod repetat, i-a determinat pe Hliboceanu şi Avîrvarei să efectueze verificări în baze de date care conţin informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, iar ulterior să folosească informaţiile astfel obţinute şi să permită accesul unor persoane neautorizate la aceste informaţii, pentru a obţine personal foloase nepatrimoniale necuvenite", susţin procurorii.

Potrivit DNA, în 25 februarie 2015, fostul edil l-a determinat pe un alt inculpat implicat în acest caz să obţină desfăşurătorul convorbirilor telefonice iniţiate în ziua respectivă de iubita sa.

"În continuare, inculpatul Chişcă l-a determinat, la rândul său, pe inculpatul Călin-Mihai Curalariu, angajat al unei companii de telefonie mobilă, să obţină aceste date nedestinate publicităţii care, ulterior, au ajuns în posesia lui Nichita, acesta din urmă obţinând astfel un folos nepatrimonial necuvenit. În aprilie 2015, pentru a avea un control permanent asupra activităţilor zilnice ale persoanei supravegheate, Avîrvarei, fiind determinat de Nichita, a achiziţionat un program informatic conceput în scopul de a asigura accesul fără drept la un sistem informatic şi a deţinut această aplicaţie pe care a pus-o ulterior la dispoziţia acestuia din urmă, în acelaşi scop", spunea DNA.

Anchetatorii au reţinut că aplicaţia de tip ''spy'' a fost instalată din dispoziţia fostului primar pe un telefon mobil ce a fost făcut cadou ulterior iubitei sale.

De asemenea, în februarie 2015, Nichita l-a determinat pe Ştefan Avîrvarei să acceseze fără drept sistemul informatic aparţinând iubitei sale, în scopul de a obţine date informatice referitoare la locaţia GPS, fotografii, videoclipuri, e-mail-uri, mesaje tip SMS, transmisii de date realizate prin aplicaţii Skype, WhatsApp.

Procurorii mai susţin că Nichita l-a determinat pe Hliboceanu să dispună ca agenţi de la Poliţia Locală să-l escorteze în permanenţă pe primar şi să efectueze deplasări cu autoturismele Poliţiei Locale în interesul personal al acestuia din urmă sau al unor persoane indicate de el.

Tot în aceeaşi perioadă, mai susţin procurorii, Hliboceanu a menţinut poliţişti locali în postul de pază a imobilului în care locuia edilul, fiind creat un prejudiciu instituţiei publice şi corelativ un folos patrimonial necuvenit lui Nichita de peste 124.000 lei.

În cauză, inculpaţii Chişcă şi Curalariu au încheiat cu procurorii două acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

Poliţia Locală Iaşi s-a constituit parte civilă în prezenta cauză cu suma de aproximativ 230.000 lei. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dãdârlat)

 

Citeşte şi:

 

Vaslui: Fostul primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita, încarcerat la Penitenciarul Vaslui

Afisari: 139

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 05-11-2026 22:32

Maramureș: Doi bărbați, arestați preventiv după ce au primit prin curier peste 5 kilograme de canabis

Doi bărbați, de 35 și 46 de ani, din Baia Mare, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de trafic de droguri de risc, după ce unul dintre ei ar fi primit prin curier, din Spania, un colet care conținea peste cinci kilograme de canabis, a informat, joi seara, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Maramureș. 'Bărbatu

Justitie si interne 05-11-2026 21:26

Dâmbovița: Firme suspectate de evaziune fiscală de 1,6 milioane de lei, transferate fictiv unor cetățeni străini

Polițiștii au efectuat, joi, percheziții în județele Dâmbovița și Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape 1,6 milioane de lei, în care mai multe persoane sunt suspectate că ar fi retras în numerar cea mai mare parte a banilor din firme, pe care ulterior le-ar fi transferat fictiv pe numele unor cetățeni din B

Justitie si interne 05-11-2026 19:06

Gorj: Bărbat depistat în timp ce prelua un colet cu aproape 8 kilograme de canabis; drogurile - trimise din Spania

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat în flagrant delict în timp ce prelua un colet cu aproape opt kilograme de canabis expediat din Spania, au informat, joi, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Gorj, polițiștii Serviciu

Justitie si interne 05-11-2026 18:26

CSM îi sancționează pe judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților

Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportame

Justitie si interne 05-11-2026 17:44

Prahova: Inspectori ANAF, cercetați de DNA după ce ar fi cerut 2.000 de euro unui comerciant de la Halele Ploiești (surse)

Doi inspectori ANAF sunt cercetați de DNA după ce ar fi cerut suma de 2.000 de euro unui comerciant de legume de la Halele Centrale Ploiești. Surse judiciare au declarat, joi, pentru AGERPRES, că acel comerciant a sesizat poliția cu privire la faptul că un bărbat și o femeie, care s-au dat drept inspectori ANAF, i-ar fi cerut suma de 2.000 de euro pent

Justitie si interne 05-11-2026 17:39

Sibiu: Șase persoane arestate preventiv în dosarul de corupție privind obținerea permiselor de conducere și a actelor de identitate

Șase persoane au fost arestate preventiv în dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cercetează peste 170 de infracțiuni de corupție, în legătură cu obținerea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a cărților de identitate, a informat, joi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Justitie si interne 05-11-2026 16:20

Brașov: Sechestru pe conturi și 11 imobile într-un dosar de evaziune în domeniul imobiliar; prejudiciul - 4,2 milioane lei

Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Brașov, a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul imobiliar și delapidare cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul reținut de anchetatori fiind de 4,2 milioane lei. 'Totodată, în data de 4 noiembrie a.c., în baza ord

Justitie si interne 05-11-2026 16:10

Brașov: Polițistul care l-a accidentat mortal pe fiul fostului pilot Șerban Ionescu, condamnat la 4 ani de închisoare

Polițistul care l-a accidentat mortal pe fiul fostului pilot Șerban Ionescu pe o stradă din Poiana Brașov a fost condamnat, joi, la patru ani și patru luni de închisoare, decizia instanței nefiind definitivă. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Brașov. 'Polițistul care a omorât acum doi ani un t&acir

Justitie si interne 05-11-2026 15:19

Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea - reținut de DNA pentru trafic de influență

Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul-șef Alexandru Raoul Păunescu, a fost reținut de procurorii DNA pentru 24 de ore pentru trafic de influență, fiind acuzat că a primit de la un bărbat suma de 5.000 de euro pentru a-i 'rezolva' un dosar penal. În același dosar, a fost reținut și L.I.C., c

Justitie si interne 05-11-2026 15:15

Prahova: Percheziții la mai multe primării din județ și la adăpostul de câini din Dăeni (Tulcea)

Anchetatorii prahoveni au efectuat, joi, percheziții într-un dosar care vizează, printre altele, infracțiunile de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, și schingiuirea animalelor, printre adresele vizate fiind adăpostul privat de câini din localitatea Dăeni, județul Tulcea, precum și mai multe primării, au precizat surse judiciare.

Justitie si interne 05-11-2026 14:36

Mandat de arestare în lipsă pentru un cubanez legat de serviciile de informații ruse, care a comandat sabotaje în România

Sabotajele care urmau să fie efectuate în România, în urmă cu doi ani, de un cetățean columbian, au fost plănuite la comanda unui cubanez, care are rezidența în Rusia și aparține de serviciile de informații din această țară. Curtea de Apel București a emis, la solicitarea DIICOT, un mandat de arestare în lipsă pe

Justitie si interne 05-11-2026 14:30

Covasna: 10 arme, peste 9.700 de bucăți de muniție și 5 kilograme de articole pirotehnice, ridicate după 13 percheziții în județ

Zece arme, peste 9.700 de bucăți de muniție și aproximativ cinci kilograme de articole pirotehnice au fost descoperite și ridicate în urma a 13 percheziții domiciliare efectuate în județul Covasna, în cadrul operațiunii naționale JUPITER, a anunțat, joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe. Potrivit

Justitie si interne 05-11-2026 13:58

Hunedoara: Infracțiunile informatice în scădere cu 19%; profilul victimei - persoană cu vârsta de peste 50 de ani

Numărul infracțiunilor informatice înregistrate în județul Hunedoara a scăzut cu 19%, în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, victimele escrocilor fiind, de regulă, persoane cu vârsta de peste 50 de ani, influențate de reclamele false de pe rețelele sociale, care le promit câștiguri mari, relevă dat

Justitie si interne 05-11-2026 13:41

Bihor: 16 persoane, cercetate pentru o fraudă de aproape 2 milioane de lei cu indemnizații pentru creșterea copilului

Un număr de 16 persoane sunt cercetate într-un dosar de înșelăciune cu indemnizații pentru creșterea copilului, prin care bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu aproape 1,9 milioane de lei, a informat joi, într-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. Potrivit procurorilor, schema ar fi presup

Justitie si interne 05-11-2026 12:57

Prahova: ANAF va conduce comitetul creditorilor rafinăriei Petrotel Lukoil

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a fost desemnată de instanță președinte al comitetului provizoriu al creditorilor debitoarei Petrotel Lukoil Ploiești în cadrul dosarului de insolvență. Potrivit portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a desemnat, la termenul de miercuri, comitetul provizoriu al creditorilor