DNA: Secretar de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene - urmărit penal pentru trafic de influenţă
Dan Dumitrescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, este urmărit penal de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de trafic de influenţă pe vremea când ocupa funcţia de consilier la Ministerul Sănătăţii, a informat, marţi, DNA.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă Dan Dumitrescu, la data faptelor consilier la cabinetul unui secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătăţii, în prezent secretar de stat în cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea unei infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată, şi faţă de doi oameni de afaceri, pentru trafic de influenţă şi complicitate la respectiva infracţiune.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada februarie - august 2016, Dan Dumitrescu, în calitate de consilier în cadrul Ministerului Sănătăţii ce avea ca atribuţie principală "Coordonare Unitatea de Implementare Proiecte Europene, Relaţia cu Parlamentul", ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) foloase necuvenite (sume de bani şi alte servicii, printre care şi încadrarea soţiei pe un post de psiholog într-un proiect finanţat din fonduri nerambursabile) şi ar fi primit de la acesta, direct sau prin intermediul unuia dintre ceilalţi doi suspecţi, suma totală de 67.000 lei.
"Suspectul ar fi pretins şi primit foloasele respective în contextul în care i-ar fi promis martorului că-şi va exercita presupusa influenţă pe care a afirmat că o are asupra unor factori decizionali, din cadrul mai multor ministere, în vederea atât a accesării, aprobării şi derulării în condiţii avantajoase a unor proiecte finanţate din fonduri europene pentru o asociaţie deţinută de martor, cât şi a deblocării unor sume de bani pentru proiecte aflate în derulare", indică anchetatorii.
Totodată, DNA arată că, în perioada august 2015 - ianuarie 2016, unul dintre oamenii de afaceri, suspect în această cauză, în contextul în care a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă asupra unor funcţionari publici din cadrul mai multor ministere, i-ar fi propus aceluiaşi martor să participe la mai multe licitaţii, pe care l-ar fi asigurat că le va şi câştiga, organizate de societatea sa în vederea obţinerii unor fonduri europene.
"În schimbul câştigării licitaţiilor, suspectul i-ar fi pretins martorului remiterea unor sume de bani cuprinse între 34.000 euro şi 300.000 lei", menţionează procurorii.
Anchetatorii precizează că două dintre licitaţii au fost anulate, iar în cazul celei de-a treia, câştigată de firma martorului, după executarea contractului şi încasarea fondurilor europene, martorul a refuzat să-i remită suspectului suma de 300.000 lei pretinsă anterior. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Dominic Fritz pierde definitiv procesul cu ANI prin care a fost declarat în conflict de interese
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a pierdut definitiv joi, la Înalta Curte de Casație și Justiție, procesul cu Agenția Națională de Integritate, în care a fost declarat în conflict de interese. În iulie 2024, ANI a anunțat că Dominic Fritz s-a aflat în conflict de interese administrativ, deoarece edi
Ciucu - acuzat că a primit mită constând în servicii de publicitate și consultanță în campania electorală
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, este acuzat de DNA că, în timpul campaniei electorale din noiembrie - decembrie 2025, a primit de la doi oameni de afaceri foloase necuvenite constând în servicii de publicitate și consultanță electorală, în schimbul eliberării unei autorizații și a unui certificat de urbanism pentru un proiect imobiliar.
Tabăra anti-Bolojan obține în instanță suspendarea deciziilor PNL de sancționare a parlamentarilor care ar vota Guvernul Veștea
Tribunalul Ilfov a decis joi suspendarea deciziile luate în Biroul Politic Național al PNL din 15 iunie privind sancționare parlamentarilor partidului care ar vota pentru învestirea Guvernului Veștea. 'Admite cererea având ca obiect ordonanță președințială. Suspendă provizoriu executarea și efectele Deciziei Biroului Politic Național al P
Ciprian Ciucu, plasat sub control judiciar de DNA (surse)
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost plasat joi sub control judiciar de procurorii DNA, într-un dosar în care este acuzat de luare de mită, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. Ciucu a fost chemat în calitate de suspect și a stat în sediul DNA aproximativ trei ore. La ieșirea din sediul DNA,
Ciucu: Sunt nevinovat, am văzut învinuirile care mi se aduc; o să am o tinichea de coadă
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat joi, după ce a fost audiat de procurorii DNA, că este nevinovat și că dorește să-și ducă mandatul de la Primăria Generală până la capăt. 'Nu am nimic de ascuns. Sunt încrezător că acest proces va scoate adevărul la iveală. Sunt nevinovat. Am văzut învinuirile care mi se aduc. Ei (pr
Harghita: 32 de cazuri de dispariție au fost sesizate la IPJ în primele cinci luni; toți minorii au fost găsiți
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Harghita a înregistrat, în perioada 1 ianuarie - 31 mai, un număr de 32 de sesizări privind persoane dispărute, majoritatea având la bază plecări voluntare de la domiciliu, reședință sau din alte locuri unde persoanele se aflau legal. Informațiile au fost prezentate, joi, de șeful IPJ Harghita, comisaru
Ciprian Ciucu a ajuns la DNA
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a ajuns joi la sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde a fost citat pentru audieri într-un dosar de corupție. La intrarea în sediul DNA, Ciucu nu a dorit să facă declarații presei. Conform unor surse judiciare, Ciprian Ciucu a fost chemat la DNA pentru a i se aduce
CCR amână cu o lună sesizarea lui Grindeanu în legătură cu OUG privind Programul SAFE
Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat joi, pentru 15 iulie, o decizie în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Guvernul Bolojan, declanșat prin emiterea ordonanței de urgență privind Programul SAFE de înzestrare a arm
Ciprian Ciucu, chemat la DNA într-un dosar de corupție (surse)
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a fost chemat joi la DNA, pentru a i se aduce la cunoștință că are calitatea de suspect într-un dosar de luare de mită, au declarat surse judiciare, pentru AGERPRES. Conform surselor citate, Ciucu este suspectat că ar fi primit mită pentru a elibera o autorizație pe vremea când era prim
Declic dă în judecată CSM pentru întocmirea de 'liste negre' cu jurnaliști și ONG-uri
Comunitatea Declic a anunțat joi că va acționa în instanță Consiliul Superior al Magistraturii pentru întocmirea de 'liste negre' cu jurnaliști independenți și reprezentanți ai societății civile. 'Comunitatea Declic dă în judecată CSM și contestă oficial în instanță raportul Secției pentru judecători, prin c
Curtea de Apel din Paris dispune predarea lui Paul de România; decizia nu e definitivă
Curtea de Apel din Paris a dispus, joi, predarea către autoritățile române a lui Paul de România, care are de executat o pedeapsă de trei ani și patru luni de închisoare cu executare, primită în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa. 'Astăzi, 18 iunie, Curtea de Apel Paris a dispus predarea imed
Arme albe găsite la clanurile Ștoacă și Toboșarii: cuțite, săbii, cozi de topor, sticle cu benzină
Anchetatorii au confiscat un adevărat arsenal de la membrii clanurilor Ștoacă și Toboșarii, constând în cuțite, săbii, cozi de topor, spray-uri lacrimogene, sticle cu benzină. Miercuri, polițiștii de la Serviciul Grupuri Infracționale Violente au efectuat 21 de percheziții domiciliare, într-un dosar penal având ca obiec
CCR rediscută sesizarea trimisă de Grindeanu privind un posibil conflict juridic între Guvern și Parlament
Curtea Constituțională a României (CCR) ar putea lua o decizie joi în cazul sesizării președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, privind un posibil conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, declanșat prin emiterea Ordonanței de urgență privind Programul SAFE, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Înalta Curte s-ar putea pronunța în procesul în care Dominic Fritz a fost declarat în conflict de interese
Înalta Curte de Casație și Justiție s-ar putea pronunța joi în procesul în care primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, liderul USR, are o decizie în primă instanță prin care a fost declarat în conflict de interese. Procesul se află în faza de recurs, depus de Dominic Fritz împotriva unei deciz
Patru polițiști de la Rutieră, acuzați că luau mită de la conducători auto
Patru agenți de poliție de la Brigada Rutieră a Capitalei sunt cercetați de Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru luare de mită și abuz în serviciu, fiind acuzați că au luat în mai multe rânduri bani de la șoferi, pentru a nu-i sancționa în urma unor abateri săvârșite în trafic. Conform Parchetului, î



