IGPF: Primul lot de 12 autospeciale de patrulare 4x4 a intrat în dotarea Poliţiei de Frontieră
Primul lot format din 12 autospeciale de patrulare 4x4 pentru teren dificil a intrat, miercuri, în dotarea dotarea Poliţiei de Frontieră Române.
Potrivit unui comunicat al IGPF transmis AGERPRES, autospecialele sunt achiziţionate din fonduri europene nerambursabile, prin Fondul de Securitate Internă.
"Autovehiculele noi, dotate la standarde de ultimă generaţie, sunt destinate efectuării misiunilor specifice de patrulare în condiţii off-road, fiind menite să asigure o capacitate sporită de progresiune în teren greu accesibil, având ca scop creşterea eficienţei misiunilor executate şi a calităţii supravegherii frontierei terestre", se precizează în comunicat.
Poliţia de frontieră a achiziţionat 50 de autospeciale marca Ford Ranger Double Cab Raptor, în cadrul unui contract în valoare de aproximativ 16 milioane lei, finanţat prin Fondul de Securitate Internă. Următoarele 38 de autovehicule urmează să fie recepţionate până la sfârşitul acestui an.
Autovehiculele vor ajuta la efectuarea unui control "mai eficient" al fenomenului infracţional transfrontalier, respectiv combaterea şi prevenirea migraţiei ilegale şi a contrabandei cu produse accizabile, menţionează IGPF.
"România se află în plin proces de aderare la Spaţiul Schengen. Fiecare mişcare, acţiune, decizie, trebuie bine calibrate pentru atingerea obiectivului strategic de a deveni cât mai curând ţară membră Schengen. Este o prioritate pentru România, iar criza umanitară şi de securitate la care am răspuns imediat şi am arătat o solidaritate exemplară ne-a oferit vizibilitate şi a generat o serie de oportunităţi privind aderarea României la Spaţiul Schengen. Sunteţi parte în acest efort comun şi aveţi obligaţia să consolidaţi capacitatea instituţională a Poliţiei de Frontieră de a se moderniza şi de a face faţă provocărilor vremurilor pe care le traversăm. Din această perspectivă, Poliţia de frontieră este garantul integrării frontierelor naţionale şi ale frontierelor externe ale Uniunii Europene", a declarat ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, citat în comunicat.
Ministrul i-a îndemnat pe poliţiştii de frontieră să continue astfel de iniţiative. "Vă încurajez să vă dezvoltaţi şi perfecţionaţi continuu pentru a confirma şi pe mai departe valoarea acestei structuri esenţiale în arhitectura instituţională de siguranţă si securitate a statului român. (...) Cu cât creşte capacitatea operaţională de intervenţie şi nivelul de dotare a structurilor MAI, cu atât se câştigă la capitolul eficienţă a misiunilor pe teren", a transmis Bode.
Autovehiculul de bază Ford Ranger Double Cab Raptor este dotat cu un sistem de transmisie 4x4 pentru condiţii off-road, având întreaga suspensie reproiectată, respectiv amortizoare cu capacităţi crescute de preluare, troliu montat în partea frontală acţionat electric şi proiectoare led cu intensitate de 5.000 lumeni pentru supravegherea zonelor de frontieră.
Autospecialele vor fi folosite de către structurile operative în zone cu teren neamenajat, greu accesibil sau chiar în zone inundate, având o multitudine de caracteristici tehnice de înaltă performanţă, printre care admisia de aer a motorului supraînălţată (de tip "snorkel") care îi oferă capacitatea de a traversa zone cu acumulări de apă cu o adâncime de 80 cm.
Specificaţiile tehnice ale acestor maşini sunt următoarele: motor turbo-diesel, cilindree 1.996 cm3, 156 KW, tracţiune 4x4, cutie viteze automată cu 10 trepte, integrală, decuplabilă cu sistem electronic de control, suspensie adaptată pentru deplasarea în zone neamenajate/greu accesibile. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Maramureș: Doi bărbați, arestați preventiv după ce au primit prin curier peste 5 kilograme de canabis
Doi bărbați, de 35 și 46 de ani, din Baia Mare, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de trafic de droguri de risc, după ce unul dintre ei ar fi primit prin curier, din Spania, un colet care conținea peste cinci kilograme de canabis, a informat, joi seara, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Maramureș. 'Bărbatu
Dâmbovița: Firme suspectate de evaziune fiscală de 1,6 milioane de lei, transferate fictiv unor cetățeni străini
Polițiștii au efectuat, joi, percheziții în județele Dâmbovița și Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape 1,6 milioane de lei, în care mai multe persoane sunt suspectate că ar fi retras în numerar cea mai mare parte a banilor din firme, pe care ulterior le-ar fi transferat fictiv pe numele unor cetățeni din B
Gorj: Bărbat depistat în timp ce prelua un colet cu aproape 8 kilograme de canabis; drogurile - trimise din Spania
Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat în flagrant delict în timp ce prelua un colet cu aproape opt kilograme de canabis expediat din Spania, au informat, joi, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Gorj, polițiștii Serviciu
CSM îi sancționează pe judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportame
Prahova: Inspectori ANAF, cercetați de DNA după ce ar fi cerut 2.000 de euro unui comerciant de la Halele Ploiești (surse)
Doi inspectori ANAF sunt cercetați de DNA după ce ar fi cerut suma de 2.000 de euro unui comerciant de legume de la Halele Centrale Ploiești. Surse judiciare au declarat, joi, pentru AGERPRES, că acel comerciant a sesizat poliția cu privire la faptul că un bărbat și o femeie, care s-au dat drept inspectori ANAF, i-ar fi cerut suma de 2.000 de euro pent
Sibiu: Șase persoane arestate preventiv în dosarul de corupție privind obținerea permiselor de conducere și a actelor de identitate
Șase persoane au fost arestate preventiv în dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cercetează peste 170 de infracțiuni de corupție, în legătură cu obținerea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a cărților de identitate, a informat, joi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Brașov: Sechestru pe conturi și 11 imobile într-un dosar de evaziune în domeniul imobiliar; prejudiciul - 4,2 milioane lei
Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Brașov, a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul imobiliar și delapidare cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul reținut de anchetatori fiind de 4,2 milioane lei. 'Totodată, în data de 4 noiembrie a.c., în baza ord
Brașov: Polițistul care l-a accidentat mortal pe fiul fostului pilot Șerban Ionescu, condamnat la 4 ani de închisoare
Polițistul care l-a accidentat mortal pe fiul fostului pilot Șerban Ionescu pe o stradă din Poiana Brașov a fost condamnat, joi, la patru ani și patru luni de închisoare, decizia instanței nefiind definitivă. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Brașov. 'Polițistul care a omorât acum doi ani un t&acir
Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea - reținut de DNA pentru trafic de influență
Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul-șef Alexandru Raoul Păunescu, a fost reținut de procurorii DNA pentru 24 de ore pentru trafic de influență, fiind acuzat că a primit de la un bărbat suma de 5.000 de euro pentru a-i 'rezolva' un dosar penal. În același dosar, a fost reținut și L.I.C., c
Prahova: Percheziții la mai multe primării din județ și la adăpostul de câini din Dăeni (Tulcea)
Anchetatorii prahoveni au efectuat, joi, percheziții într-un dosar care vizează, printre altele, infracțiunile de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, și schingiuirea animalelor, printre adresele vizate fiind adăpostul privat de câini din localitatea Dăeni, județul Tulcea, precum și mai multe primării, au precizat surse judiciare.
Mandat de arestare în lipsă pentru un cubanez legat de serviciile de informații ruse, care a comandat sabotaje în România
Sabotajele care urmau să fie efectuate în România, în urmă cu doi ani, de un cetățean columbian, au fost plănuite la comanda unui cubanez, care are rezidența în Rusia și aparține de serviciile de informații din această țară. Curtea de Apel București a emis, la solicitarea DIICOT, un mandat de arestare în lipsă pe
Covasna: 10 arme, peste 9.700 de bucăți de muniție și 5 kilograme de articole pirotehnice, ridicate după 13 percheziții în județ
Zece arme, peste 9.700 de bucăți de muniție și aproximativ cinci kilograme de articole pirotehnice au fost descoperite și ridicate în urma a 13 percheziții domiciliare efectuate în județul Covasna, în cadrul operațiunii naționale JUPITER, a anunțat, joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe. Potrivit
Hunedoara: Infracțiunile informatice în scădere cu 19%; profilul victimei - persoană cu vârsta de peste 50 de ani
Numărul infracțiunilor informatice înregistrate în județul Hunedoara a scăzut cu 19%, în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, victimele escrocilor fiind, de regulă, persoane cu vârsta de peste 50 de ani, influențate de reclamele false de pe rețelele sociale, care le promit câștiguri mari, relevă dat
Bihor: 16 persoane, cercetate pentru o fraudă de aproape 2 milioane de lei cu indemnizații pentru creșterea copilului
Un număr de 16 persoane sunt cercetate într-un dosar de înșelăciune cu indemnizații pentru creșterea copilului, prin care bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu aproape 1,9 milioane de lei, a informat joi, într-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. Potrivit procurorilor, schema ar fi presup
Prahova: ANAF va conduce comitetul creditorilor rafinăriei Petrotel Lukoil
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a fost desemnată de instanță președinte al comitetului provizoriu al creditorilor debitoarei Petrotel Lukoil Ploiești în cadrul dosarului de insolvență. Potrivit portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a desemnat, la termenul de miercuri, comitetul provizoriu al creditorilor








