Iaşi: Dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală, în cazul accidentului de pe DN 2

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală, după ce, în cursul dimineţii de miercuri, un băiat de 14 ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite într-un accident rutier care a avut loc pe DN 2, în localitatea Cristeşti.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi, accidentul a fost produs în urma coliziunii dintre un TIR şi un autovehicul. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
"Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Paşcani au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN 2, în localitatea Cristeşti, a avut loc un accident rutier, soldat cu victime omeneşti. Din primele cercetări efectuate s-a constatat faptul că în accident au fost implicate un autoturism şi un ansamblu de vehicule, format din cap tractor şi semiremorcă. În urma accidentului, trei persoane au fost rănite, iar o persoană a decedat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate", se menţionează într-un comunicat al IPJ Iaşi. AGERPRES/(AS - autor: Daniela Malache, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
'Maru' - arestat preventiv, după moartea prietenului său de la o supradoză de metadonă
Tribunalul București a dispus joi arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Tudor Duma, zis 'Maru', după ce prietenul său de 20 de ani, Rareș Ion, cunoscut sub porecla de 'Castron', a murit în urmă cu două zile de la o supradoză de metadonă. Tudor Duma este acuzat de procurorii DIICOT că i-a pus la dispoziție lui Rareș
Constanța: Directorul DSVSA Tulcea, arestat preventiv pentru luare de mită
Directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Tulcea, Mitică Tuchilă, a fost arestat preventiv pentru luare de mită, după ce ar fi pretins 50.000 de euro reprezentantului unei firme, au informat, joi, procurorii anticorupție. Conform sursei citate, procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Ser
Arad: Un pescar prins cu un somn de 40 de kilograme în barcă, amendat cu 10.000 de lei
Un bărbat din Arad care a fost prins de autorități că avea în barcă un somn de 40 de kilograme, deși este perioadă de prohibiție, a fost amendat cu 10.000 de lei, în timp ce peștele a fost eliberat în apele Mureșului. Pescarul a fost prins în timpul unei acțiuni desfășurate de polițiștii din Săvârșin, reprezentanț
Arad: Zece străini, scoși din țară sub escortă și cu interdicție de a reveni cinci ani
Zece persoane din Nepal, Bangladesh, Sri Lanka și Ghana, care se aflau în Centrul de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad, au fost scoase din țară sub escortă, după ce fie au fost prinse încercând să treacă ilegal granița, fie erau în ședere ilegală în România. Potrivit unui comunicat de
'Maru' - reținut de DIICOT, după moartea prietenului său de la o supradoză de metadonă
Tudor Duma, zis 'Maru', a fost reținut de DIICOT, fiind acuzat că i-ar fi dat droguri tânărului de 20 de ani care a murit în urmă cu două zile de la o supradoză de metadonă. 'La data de 17 aprilie 2025, procurorii DIICOT- Structura Centrală au dispus reținerea unui inculpat, în vârstă de 21 de ani, recidivis
Ciprian Ciucu a dat în judecată MApN; el a atacat autorizația pentru construirea unui hotel
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunță că a dat în judecată Ministerul Apărării și că a atacat autorizația de construire pentru un hotel 'cu circuit închis' care ar urma să fie edificat în Drumul Taberei. 'Ministerul Apărării și-a dat singur autorizație de construire pentru terenul de vizavi de parc, î
Gorj: Tânăr arestat preventiv pentru trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri de risc și de mare risc
Un tânăr de 28 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, miercuri, acesta fiind cercetat pentru mai multe infracțiuni, printre care trafic de persoane, proxenetism și trafic de droguri de risc și de mare risc în formă continuată. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj, Mirun
Prezidențiale2025/CAB amână pentru joi pronunțarea în două procese privind conflictul dintre USR și Lasconi
Curtea de Apel București a amânat pentru joi pronunțarea unei soluții pe contestația depusă de USR împotriva deciziei Biroului Electoral Central prin care formațiunii i s-a interzis să facă campanie în favoarea lui Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. De asemenea, instanța a amânat cu o zi pronu
MJ: Marinescu a discutat cu reprezentanții conducerii Curții de Apel Paris despre progresele în sfera cooperării judiciare
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, s-a întâlnit, miercuri, cu reprezentanții conducerii Curții de Apel Paris și ai conducerii Parchetului de pe lângă această instanță, context în care au discutat despre progresele realizate până în prezent în sfera cooperării judiciare și au fost analizate direcțiile concrete de consolidare
Femeia din București prinsă de trei ori conducând haotic și fără permis era dealer de droguri
Femeia de 33 de ani prinsă de trei ori conducând haotic pe străzile din Capitală și fără permis de conducere valabil a fost reținută de DIICOT pentru trafic de droguri și va fi dusă în instanță cu propunere de arestare preventivă. În zilele de 3, 4 și 13 aprilie, femeia a fost prinsă de un polițist de la Secția 18 din Capital
Timiș: Serviciul de Investigare a Criminalității Economice al IPJ verifică situația de la Colegiul Tehnologic de Vest
Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Timiș efectuează verificări pentru stabilirea situației de fapt, în urma informațiilor apărute în spațiul public referitoare la faptul că în internatul Colegiului Tehnologic de Vest din Timișoara ar fi fost cazate și alte persoane în afară de elevi.
Cluj: 11 persoane reținute de polițiști pentru violarea unei minore de 13 ani
Un număr de 11 persoane au fost reținute de polițiști, dintre care șapte au fost arestate, pentru violarea unei minore de 13 ani. 'Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dej - Secția 5 Poliție Rurală Dej, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej au documentat și instrumentat un dosar penal ce vizează infracțiunea
Iași: Morel Bolea, trimis în judecată de DIICOT pentru trafic de minori
Fondatorul agenției de modelling Kasta Morrely din Iași și al organizației neguvernamentale Eurodemos, Morel Bolea, în vârstă de 66 de ani, a fost trimis în judecată pentru trafic de minori. 'Prin rechizitoriul din data de 15 aprilie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Tero
Cluj: Primar plasat sub control judiciar pentru furt de motorină și conducere fără permis
Primarul comunei Cornești din județul Cluj a fost plasat sub control judiciar, după ce ar fi sustras motorină din cadrul primăriei pe care o conducea. 'În data 16 aprilie, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de C.V.C., primar în cadrul
Gorj: Percheziții la Garda de Mediu; au fost ridicate mai multe înscrisuri
Cinci percheziții, dintre care patru domiciliare și una la sediul Gărzii de Mediu Gorj, au avut loc miercuri dimineața, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. 'În această dimineață au fost efectuate cinci percheziții domiciliare într-o cauză penală aflată în supravegherea Parchetului de pe lângă Ju