Legile Justiţiei/Ministerul Justiţiei admite că există ''diferenţe punctuale'' între proiectele prezentate CE şi cele trimise la CSM
Ministerul Justiţiei admite că există ''diferenţe punctuale'' între proiectele legilor prezentate la consultările din luna mai cu Comisia Europeană şi cele puse în dezbatere publică pe 21 iulie şi trimise CSM pentru avizare, explicând că acest lucru se datorează faptului că au fost primite amendamente ulterioare în cadrul dezbaterilor publice.
"Parcursul unui proiect de lege de la stadiul de concept până la cel de lege este un proces cu multe etape, judecarea proiectelor la fiecare etapă ca fiind un produs finit este o eroare de principiu, mai ales dacă se face pe baza unor procese de intenţii", transmite ministerul într-un comunicat remis joi AGERPRES.
Replica Ministerului Justiţiei vine după ce asociaţii ale magistraţilor şi reprezentanţi ai societăţii civile au criticat dur proiectele legilor Justiţiei publicate pe 21 iulie.
Astfel, asociaţiile magistraţilor consideră că proiectele prezentate de minister sunt practic actualele legi în vigoare, cu unele modificări, fiind cu totul diferite faţă de variantele prezentate şi asumate în faţa Comisiei Europene. În opinia acestora, partenerii europeni "au fost înşelaţi fără niciun fel de reţinere într-un joc insidios şi interminabil".
O altă critică se referea la faptul că proiectele menţin unele prevederi "nocive" din legile în vigoare: concursurile de promovare la Instanţa supremă nu au caracter meritocratic şi rămân sub controlul "total" al Secţiei pentru judecători a CSM, Inspecţia Judiciară este "minor cosmetizată", rolul INM în numirea inspectorilor este înlăturat total, libertatea de exprimare a magistraţilor este "grav" afectată.
Ministerul Justiţiei explică în comunicatul difuzat joi de ce există diferenţe între forma proiectelor negociată cu Comisia Europeană şi cea prezentată CSM.
Legat de momentul iniţierii procedurii de avizare de către Consiliul Superior al Magistraturii, ministerul afirmă că, după cum a precizat în mod repetat, a reiniţiat pregătirea proiectelor în ianuarie 2022, legile fiind puse în dezbatere publică iniţial în septembrie 2020.
"MJ a fost pregătit să iniţieze procedurile de avizare la nivelul CSM încă din luna aprilie a anului curent şi ulterior în luna mai, după consultări cu Comisia Europeană. În urma numeroaselor semnale primite inclusiv din partea asociaţiilor profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, ministerul a prelungit calendarul de dezbateri publice pentru a analiza amendamentele primite în cursul lunii mai din partea sistemului judiciar şi a societăţii civile. Avizarea ministerială a fost efectuată cu celeritate şi promptitudine din partea celorlalte ministere, pe parcursul a 3-4 zile, în luna iulie. Prin urmare, momentul iniţierii procedurii de avizare la CSM a fost consecinţa logică şi directă a prelungirii dezbaterilor publice, tocmai în urma semnalelor primite din sistemul judiciar", se arată în comunicat.
Despre conţinutul proiectelor, Ministerul Justiţiei menţionează că, din septembrie 2020 şi până la zi, acestea au suferit numeroase ajustări în urma propunerilor primite succesiv din partea sistemului judiciar, "în principal". "La fel s-a întâmplat şi după consultările cu Comisia Europeană. Diferenţele punctuale între conţinutul proiectelor la momentul încheierii consultării cu Comisia Europeană şi cel de la momentul sesizării CSM pentru aviz sunt consecinţa logică a primirii unor amendamente ulterioare în ultima rundă de dezbateri publice", se precizează în comunicat.
Potrivit acestuia, ministerul a avut de ales între a păstra neschimbate proiectele, ignorând amendamentele primite, cu consecinţa golirii de conţinut a dezbaterii publice, care ar fi devenit doar un exerciţiu formal, şi a primi amendamentele considerate binevenite, cu consecinţa firească a modificării proiectelor în urma includerii amendamentelor primite.
"Cu titlu de exemplu, Ministerul Justiţiei a primit multe din amendamente inclusiv de la Ministerul Public, CSM - Secţia pentru procurori, DNA şi DIICOT. Pe de altă parte, din procesul de consultare nu poate fi exclus chiar iniţiatorul proiectului, respectiv MJ, care, la rândul său, are totala libertate potrivit competenţelor legale de a-şi reevalua anumite viziuni, tocmai ca urmare a amendamentelor primite şi nu numai. Ministerul Justiţiei este conştient de faptul că este obiectiv imposibil de întrunit un consens asupra proiectelor în urma unor consultări care au inclus pe parcurs luarea în considerare a unor opinii şi amendamente primite sau extrase din poziţiile exprimate de-a lungul vremii de către numeroase instituţii, respectiv CSM - Secţia pentru judecători, CSM - Secţia pentru procurori, şase asociaţii profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, instanţe, parchete, grupuri de judecători şi procurori, grefieri, sindicate profesionale, organizaţii neguvernamentale din România, jurisprudenţa ICCJ, CCR, precum şi Comisia Europeană (rapoarte MCV şi consultări în 2022), Comisia de la Veneţia (avize precedente), decizii ale CJUE, decizii ale CEDO", se mai arată în comunicat.
Conform sursei citate, Ministerul Justiţiei este conştient de faptul că forma şi conţinutul proiectelor pot şi probabil vor mai suferi modificări în cadrul procedurii de avizare de către CSM, aprobării de către Guvern şi adoptării lor ca legi de către Parlament.
"În gestionarea procesului de elaborare a proiectelor, MJ a dat şi va da dovadă de transparenţă, prin publicarea promptă pe site-ul ministerului a variantelor succesive ale proiectelor, astfel cum acestea au rezultat din dialogul tuturor părţilor implicate. Parcursul unui proiect de lege de la stadiul de concept până la cel de lege este un proces cu multe etape, judecarea proiectelor la fiecare etapă ca fiind un produs finit este o eroare de principiu, mai ales dacă se face pe baza unor procese de intenţii. Ministerul Justiţiei rămâne în continuare deschis dialogului şi receptiv criticilor constructive ale proiectelor, propunerilor pe care le va mai primi până la momentul sesizării Guvernului, urmărind viziunea pe care a exprimat-o în cadrul expunerilor de motive ale celor trei proiecte", se transmite în comunicat.
Ministerul Justiţiei susţine că intenţiile sunt în sensul realizării unor proiecte care să asigure nu numai independenţa Justiţiei, ci şi o eficienţă mai bună a funcţionării acesteia, un sistem de echilibru şi verificări ("check and balance") în cadrul fiecărui mecanism de instituţii juridice grupate, o meritocraţie bazată pe o evaluare reală nu numai prin prisma unor examene teoretice (prezente oricum pe parcursul evoluţiei în grade profesionale ale carierei), ci şi pe capacitatea liderilor de pe etajele sistemului de a evalua resursele de management ale viitorilor lideri, primatul dreptului european în sensul Tratatului de Aderare la UE şi al TFUE, consolidarea Ministerului Public, inclusiv DNA şi DIICOT, garantarea independenţei DNA, abordarea problemelor de resurse umane, clarificarea regulilor privind răspunderea magistraţilor. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Maramureș: Doi bărbați, arestați preventiv după ce au primit prin curier peste 5 kilograme de canabis
Doi bărbați, de 35 și 46 de ani, din Baia Mare, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de trafic de droguri de risc, după ce unul dintre ei ar fi primit prin curier, din Spania, un colet care conținea peste cinci kilograme de canabis, a informat, joi seara, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Maramureș. 'Bărbatu
Dâmbovița: Firme suspectate de evaziune fiscală de 1,6 milioane de lei, transferate fictiv unor cetățeni străini
Polițiștii au efectuat, joi, percheziții în județele Dâmbovița și Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape 1,6 milioane de lei, în care mai multe persoane sunt suspectate că ar fi retras în numerar cea mai mare parte a banilor din firme, pe care ulterior le-ar fi transferat fictiv pe numele unor cetățeni din B
Gorj: Bărbat depistat în timp ce prelua un colet cu aproape 8 kilograme de canabis; drogurile - trimise din Spania
Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat în flagrant delict în timp ce prelua un colet cu aproape opt kilograme de canabis expediat din Spania, au informat, joi, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Gorj, polițiștii Serviciu
CSM îi sancționează pe judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportame
Prahova: Inspectori ANAF, cercetați de DNA după ce ar fi cerut 2.000 de euro unui comerciant de la Halele Ploiești (surse)
Doi inspectori ANAF sunt cercetați de DNA după ce ar fi cerut suma de 2.000 de euro unui comerciant de legume de la Halele Centrale Ploiești. Surse judiciare au declarat, joi, pentru AGERPRES, că acel comerciant a sesizat poliția cu privire la faptul că un bărbat și o femeie, care s-au dat drept inspectori ANAF, i-ar fi cerut suma de 2.000 de euro pent
Sibiu: Șase persoane arestate preventiv în dosarul de corupție privind obținerea permiselor de conducere și a actelor de identitate
Șase persoane au fost arestate preventiv în dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cercetează peste 170 de infracțiuni de corupție, în legătură cu obținerea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a cărților de identitate, a informat, joi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Brașov: Sechestru pe conturi și 11 imobile într-un dosar de evaziune în domeniul imobiliar; prejudiciul - 4,2 milioane lei
Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Brașov, a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul imobiliar și delapidare cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul reținut de anchetatori fiind de 4,2 milioane lei. 'Totodată, în data de 4 noiembrie a.c., în baza ord
Brașov: Polițistul care l-a accidentat mortal pe fiul fostului pilot Șerban Ionescu, condamnat la 4 ani de închisoare
Polițistul care l-a accidentat mortal pe fiul fostului pilot Șerban Ionescu pe o stradă din Poiana Brașov a fost condamnat, joi, la patru ani și patru luni de închisoare, decizia instanței nefiind definitivă. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Brașov. 'Polițistul care a omorât acum doi ani un t&acir
Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea - reținut de DNA pentru trafic de influență
Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul-șef Alexandru Raoul Păunescu, a fost reținut de procurorii DNA pentru 24 de ore pentru trafic de influență, fiind acuzat că a primit de la un bărbat suma de 5.000 de euro pentru a-i 'rezolva' un dosar penal. În același dosar, a fost reținut și L.I.C., c
Prahova: Percheziții la mai multe primării din județ și la adăpostul de câini din Dăeni (Tulcea)
Anchetatorii prahoveni au efectuat, joi, percheziții într-un dosar care vizează, printre altele, infracțiunile de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, și schingiuirea animalelor, printre adresele vizate fiind adăpostul privat de câini din localitatea Dăeni, județul Tulcea, precum și mai multe primării, au precizat surse judiciare.
Mandat de arestare în lipsă pentru un cubanez legat de serviciile de informații ruse, care a comandat sabotaje în România
Sabotajele care urmau să fie efectuate în România, în urmă cu doi ani, de un cetățean columbian, au fost plănuite la comanda unui cubanez, care are rezidența în Rusia și aparține de serviciile de informații din această țară. Curtea de Apel București a emis, la solicitarea DIICOT, un mandat de arestare în lipsă pe
Covasna: 10 arme, peste 9.700 de bucăți de muniție și 5 kilograme de articole pirotehnice, ridicate după 13 percheziții în județ
Zece arme, peste 9.700 de bucăți de muniție și aproximativ cinci kilograme de articole pirotehnice au fost descoperite și ridicate în urma a 13 percheziții domiciliare efectuate în județul Covasna, în cadrul operațiunii naționale JUPITER, a anunțat, joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe. Potrivit
Hunedoara: Infracțiunile informatice în scădere cu 19%; profilul victimei - persoană cu vârsta de peste 50 de ani
Numărul infracțiunilor informatice înregistrate în județul Hunedoara a scăzut cu 19%, în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, victimele escrocilor fiind, de regulă, persoane cu vârsta de peste 50 de ani, influențate de reclamele false de pe rețelele sociale, care le promit câștiguri mari, relevă dat
Bihor: 16 persoane, cercetate pentru o fraudă de aproape 2 milioane de lei cu indemnizații pentru creșterea copilului
Un număr de 16 persoane sunt cercetate într-un dosar de înșelăciune cu indemnizații pentru creșterea copilului, prin care bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu aproape 1,9 milioane de lei, a informat joi, într-un comunicat de presă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea. Potrivit procurorilor, schema ar fi presup
Prahova: ANAF va conduce comitetul creditorilor rafinăriei Petrotel Lukoil
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a fost desemnată de instanță președinte al comitetului provizoriu al creditorilor debitoarei Petrotel Lukoil Ploiești în cadrul dosarului de insolvență. Potrivit portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a desemnat, la termenul de miercuri, comitetul provizoriu al creditorilor








