logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Iaşi: Primarul Mihai Chirica şi angajaţi ai primăriei, judecaţi într-un dosar privind ilegalităţi în domeniul imobiliar

Imagine din galeria Agerpres

Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, un fost viceprimar, dar şi angajaţi ai primăriei au fost trimişi în judecată de DNA Iaşi într-un dosar privind ilegalităţi în domeniul imobiliar.

Conform unui comunicat transmis, joi, de DNA, Chirica este acuzat de complicitate la fals intelectual şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul, un folos necuvenit şi fals intelectual în formă continuată (două acte materiale).

În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată Gabriel Vasile Harabagiu, la data faptelor viceprimar al municipiului Iaşi, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de fals intelectual şi abuz în serviciu, Anca-Nora Brânduşescu, arhitect şef al municipiului şi şefă a Direcţiei de Arhitectură şi Urbanism, acuzată de fals intelectual şi abuz în serviciu, Mariana Popa, registrator în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, pentru abuz în serviciu, şi SC Flux SRL şi administratorul societăţii, fiecare pentru infracţiunile de complicitate la fals intelectual şi complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu.

Anchetatorii arată că acuzaţiile au legătură cu nereguli în domeniul imobiliar.

"În exercitarea atribuţiilor de înlocuitor al primarului, inculpatul Harabagiu Gabriel Vasile, la acea dată viceprimar al municipiului Iaşi, beneficiind de ajutorul primarului Chirica Mihai, ar fi dispus/semnat documente, cu încălcarea legii şi prin atestarea unor împrejurări contrare realităţii, în procedura de atestare a construirii, respectiv a extinderii unui imobil din municipiul Iaşi. Concret, blocul ar fi fost construit şi intabulat ilegal de către SC Flux SRL, cu mai multe niveluri faţă de cele prevăzute în autorizaţie, iar suprafaţa imobilului este mai mare decât cea din autorizaţie fiind încălcat planul urbanistic zonal. La emiterea documentelor în condiţii de nelegalitate ar fi participat şi inculpata Brânduşescu Anca-Nora, la acea vreme arhitect şef al municipiului Iaşi", arată DNA.

Potrivit sursei citate, intabularea imobilului în cartea funciară s-ar fi efectuat în baza certificatului de atestare a edificării/extinderii construcţiei, datat 10.10.2018, emis de municipiul Iaşi.

"Cu privire la certificatul respectiv, din materialul probator administrat în cauză ar fi rezultat existenţa, pe parcursul derulării procedurilor de atestare a construcţiei, a 3 (trei) variante diferite din punct de vedere al conţinutului sau al persoanelor care au semnat certificatul, toate variantele având acelaşi număr de înregistrare şi aceeaşi dată. Pe baza certificatului emis de primărie, inculpata Popa Mariana, în calitate de registrator în cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, ar fi admis cererea de intabulare (la data de 27 decembrie 2018) cunoscând că documentele care o însoţeau nu reflectă situaţia reală a imobilului şi că, în mod legal, această cerere ar fi trebuit respinsă, aşa cum aceeaşi inculpată o făcuse de altfel făcut-o anterior (la data de 23 octombrie 2018). Emiterea certificatului de atestare a creat, pentru societatea beneficiară SC Flux SRL, posibilitatea de a înscrie dreptul de proprietate asupra imobilului în cartea funciară şi de a proceda la vânzarea apartamentelor din respectivul imobil, cu obţinerea de foloase necuvenite", spun procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Iaşi. AGERPRES/(AS- autor: Anamaria Constantin, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 207

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 23-10-2026 19:26

Prahova: Dosarul deversărilor de deșeuri netratate în Dâmbu, trimis în judecată; sănătatea publică - în pericol

Inculpații din dosarul care vizează deversarea de deșeuri periculoase și nepericuloase netratate în albia pârâului Dâmbu din Ploiești au fost trimiși în judecată, fiind vorba despre șapte persoane fizice și două persoane juridice. Conform unui comunicat emis, vineri, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, inculpații

Justitie si interne 23-10-2026 18:51

Marinescu: Am dispus măsuri ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi în penitenciare

Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a anunțat vineri că a dispus măsuri ''ferme'' ca până la sfârșitul anului să fie finalizate minimum 500 de locuri noi de cazare în penitenciare. ''În 2025, când conduceam Ministerul Justiției, s-au realizat 1.062 de locuri noi de cazare în penitenciare. Am planific

Justitie si interne 23-10-2026 18:29

Neamț: Fostul șef al SPCRPCÎV, pus sub control judiciar pentru luare de mită și trafic de influență

Fostul șef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Neamț, comisarul șef Lucian-Nicolae Gabur, a fost pus sub control judiciar, pentru 60 de zile, de procurorii DNA Bacău, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de trafic de influență și patru infracțiuni de luare de mită. Anterior, inc

Justitie si interne 23-10-2026 17:37

Iași: Unul din fii lui Tudorel Toader, reținut pentru infracțiuni de viol și agresiune sexuală

Ionuț Alexandru Toader, unul dintre cei doi fii ai fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost reținut, vineri, și urmează să fie prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă de 30 de zile, el fiind cercetat de procurori pentru mai multe infracțiuni de viol și agresiune sexuală care ar fi fost comise la adresa unor studente.

Justitie si interne 23-10-2026 16:54

Jandarmeria semnalează imagini false apărute în online cu persoane îmbrăcate în jandarmi care îngenunchează

Jandarmeria Capitalei semnalează o serie de imagini false care circulă în mediul online în care apar mai multe persoane îmbrăcate într-o ținută care imită uniforma de jandarmerie și care sunt prezentate în timp ce îngenunchează în fața unei mulțimi. 'Precizăm că imaginile sunt false, iar o astfel de acțiune nu a av

Justitie si interne 23-10-2026 16:17

Prima recție a lui Georgescu după ce judecătorii au refuzat să-l trimită în arest la domiciliu

Reprezentanții lui Călin Georgescu au transmis o primă reacție din partea acestuia, după ce judecătorii de la Curtea de Apel București i-au respins vineri cererea de a fi plasat în arest la domiciliu. 'Chiar și în momentele cele mai g

Justitie si interne 23-10-2026 15:48

Peste 1 milion de lei, delapidați de un economist din fondurile Universității Spiru Haret

Un angajat de la Universitatea Spiru Haret și Fundația România de Mâine, având atribuții de economist în cadrul Departamentului de Resurse Umane, a fost trimis în judecată de procurori sub acuzația că a delapidat peste 1 milion de lei din fondurile celor două entități, banii fiind ridicați de la casierie sau virați în conturile lui sau ale

Justitie si interne 23-10-2026 15:37

Gemeni născuți de o indoneziancă, răpiți de un cuplu în România; bebelușii au dormit 24 de zile într-o mașină

Un bărbat și o femeie au fost trimiși în instanță de procurori sub acuzația că au răpit doi gemeni în vârstă de cinci luni, născuți de o indoneziancă în Italia și aduși în România. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul are dublă cetățenie, română și moldovenească, iar partenera lui este din Indonezia, la fel ca victi

Justitie si interne 23-10-2026 15:16

Arad: Patru bărbați, trimiși în judecată pentru că ar fi violat și bătut o fată de 19 ani

Patru bărbați, aflați în stare de arest preventiv, acuzați că au sechestrat, bătut și violat o tânără în vârstă de 19 ani, au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Chișineu-Criș, iar alte două persoane sunt acuzate de complicitate sau că au vrut să cumpere tăcerea victimei. Potrivit unui comunicat de

Justitie si interne 23-10-2026 15:10

Jandarmii bucureșteni rămân în fața Curții de Apel, unde sunt mai mulți susținători ai lui Georgescu

Jandarmeria Capitalei își menține forțele de ordine în fața Curții de Apel, unde mai mulți susținători ai lui Călin Georgescu sosiți în cursul dimineții de vineri protestează în continuare, după ce instanța a decis ca acesta rămână î

Justitie si interne 23-10-2026 14:36

Cluj: Inspector de mediu, reținut de DNA pentru luare de mită

Direcția Națională Anticorupție (DNA) - Serviciul Teritorial Cluj a dispus reținerea unui inspector de control din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu pentru luare de mită. Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în perioada 15-16 octombrie 2026, în contextul efectuării unui control la începutul aceleiași luni la o societate din j

Justitie si interne 23-10-2026 14:13

Alba: Tineri reținuți după ce au furat cardurile bancare ale unor copii instituționalizați

Trei tineri au fost reținuți de polițiștii de investigații criminale din Alba Iulia după ce ar fi pătruns, prin efracție, în incinta unei case de tip familial, de unde ar fi smuls din perete o cutie metalică în care se aflau cardurile bancare ale minorilor instituționalizați, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. 'Di

Justitie si interne 23-10-2026 13:07

Condamnări grele în cazul încăierării între două clanuri la Urziceni, printre care și o detenție pe viață

Tribunalul Ialomița a dispus condamnarea a 39 de inculpați implicați în încăierarea cu arme de foc de anul trecut între două clanuri la Urziceni, în urma căreia două persoane au murit după ce au fost împușcate. Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, din cei 40 de inculpaț

Justitie si interne 23-10-2026 12:43

CSM: Executarea hotărârilor judecătorești definitive este obligatorie, inclusiv pentru stat

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a transmis, vineri, în contextul recentei decizii a Curții Europene a Drepturilor Omului, că executarea hotărârilor judecătorești definitive este obligatorie, inclusiv pentru stat. 'În contextul deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza 'Pușcașu și alții &ic

Justitie si interne 23-10-2026 11:27

Reacția procurorului general la violența în școli: Orice faptă de natură penală trebuie investigată cu maximă responsabilitate

Procurorul general Cristina Chiriac a avut o primă reacție la creșterea violenței în școli, în care susține că gravitatea incidentelor recente din unitățile de învățământ impune un răspuns instituțional ferm și că orice faptă de natură penală trebuie investigată cu maximă responsabilitate. 'Violența în școli e