Ministrul Bode: Mohammad Munaf trebuie să părăsească în 15 zile teritoriul României
Ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunţat joi că Mohammad Munaf, complicele lui Omar Hayssam în dosarul răpirii jurnaliştilor în Irak, eliberat recent din închisoare, trebuie să părăsească în 15 zile teritoriul României.
"A fost eliberat, ca să spunem foarte clar, în baza unor decizii ale unor comisii de specialitate, nu a fost eliberat aşa pur şi simplu. El, fiind cetăţean străin, a fost preluat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, acolo i s-au făcut toate formalităţile legale, după care a plecat spre reşedinţă. I s-a pus în vedere faptul că în 15 zile trebuie să părăsească România, iar, conform deciziilor statului român, timp de 15 ani are interdicţie de a intra pe teritoriul României", a răspuns Bode, întrebat de jurnalişti despre situaţia lui Munaf.
Tribunalul Ilfov a decis miercuri eliberarea condiţionată din închisoare a lui Mohammad Munaf, care executa o condamnare de 10 ani pentru terorism în dosarul răpirii jurnaliştilor români în Irak.
El ar fi trebuit să fie eliberat la termen în anul 2025, deoarece a început să execute pedeapsa de 10 ani în 2015, când a fost dus în România, însă Tribunalul Ilfov a dispus ca el să iasă mai devreme cu trei ani din penitenciar.
În 2008, Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat pe Mohammad Munaf la 10 ani de închisoare pentru participare la răpirea jurnaliştilor Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie-Jeanne Ion.
Completul Curţii de Apel Bucureşti a decis atunci ca Mohammad Munaf să plătească câte două milioane de euro ziariştilor Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie-Jeanne Ion, reprezentând daune morale. De asemenea, s-a stabilit la acea dată plata a 100.000 de lei cheltuieli de judecată către statul român.
Mohammad Munaf, irakian stabilit în România şi având dublă cetăţenie - irakiană şi americană, a servit drept ghid celor trei jurnalişti români răpiţi în Irak la sfârşitul lunii martie 2005, fiind ţinut ostatic, la fel ca şi aceştia, timp de 55 de zile.
După eliberarea jurnaliştilor, întrucât s-a presupus că a fost complicele sirianului Omar Hayssam, cel care a pus la cale răpirea ziariştilor, Munaf a fost plasat în detenţie de forţele americane în Irak.
Iniţial, în octombrie 2006, Munaf a fost condamnat la moarte prin spânzurare de Tribunalul Penal Central din Bagdad, însă sentinţa a fost anulată de Curtea irakiană de Casaţie, care a motivat decizia prin faptul că nu se poate determina rolul pe care Munaf şi ceilalţi acuzaţi l-au avut în răpirea celor trei jurnalişti români.
În august 2015, Munaf a fost adus în România şi plasat în detenţie. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CAB respinge cererea Asociației Italienilor de suspendare a decretului prezidențial privind desemnarea lui Siegfried Mureșan
Curtea de Apel București a respins marți, ca inadmisibilă, cererea depusă de Asociația Italienilor din România (RO.AS.IT) privind suspendarea decretului prin care președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan drept candidat la funcția de premier. ''Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de p&acir
Percheziții la un grup de interese de la Direcția Silvică Neamț într-un dosar de infracțiuni în domeniul silvic (surse)
Polițiștii efectuează marți, sub coordonarea Parchetului General, nouă percheziții domiciliare pe raza județului Neamț, într-o cauză având ca obiect săvârșirea mai multor infracțiuni în domeniul silvic. Potrivit unor surse judiciare, ancheta vizează un grup de interese de la Direcția Silvică Neamț, respectiv Doru Ghergh
Două judecătoare de la CAB nu se înțeleg pe măsurile preventive în cazul lui Georgescu; se formează un complet de divergență
Două judecătoare de la Curtea de Apel București nu au reușit marți să se pună de acord în legătură cu măsurile preventive care trebuie aplicate în cazul lui Călin Georgescu, în dosarul în care acesta este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Este vorba de judecătoarele Violeta-
Pedepse mai blânde în dosarul de la Brașov al fraudării examenelor teoretice pentru permise aplicate de instanța de apel
Curtea de Apel Alba Iulia a decis încetarea procesului penal pentru mai mulți dintre inculpații dintr-unul din dosarele privind fraudarea examenelor teoretice pentru permisele de conducere auto de la Brașov, pentru opt dintre aceștia pentru constituire a unui grup infracțional organizat, pentru cinci dintre ei - pentru participație improprie la fals intelectual
Harghita: Bărbat din Plăieșii de Jos, reținut după ce ar fi rănit cu o armă câinele unui vecin
Un bărbat de 50 de ani din comuna Plăieșii de Jos a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Harghita, fiind cercetat pentru rănirea cu intenție a animalelor și uz de armă fără drept, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). Potrivit cercetărilor efectuate sub coordonarea procurorului de caz d
Poliția Capitalei: Bărbat trimis în judecată pentru înșelăciune, după ce ar fi cerut bani pretinzând că e grav bolnav
Un bărbat a fost trimis în judecată pentru înșelăciune, după ce ar fi obținut peste 170.000 de lei de la persoane cărora le-ar fi spun că este grav bolnav și că are nevoie de bani pentru tratamente și produse medicale. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei transmis, marți, AGERPRES, polițiștii Secției 8, sub supravegherea Parchetului de pe
Neamț: Tânăr din județul Iași, reținut pentru fals informatic și fraudă informatică în formă continuată
Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din județul Iași, a fost reținut de polițiștii din județul Neamț sub acuzațiile de fals informatic și fraudă informatică, ambele în forma continuată, a informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Anchetatorii au efectuat, luni, o percheziție la domiciliul acestuia, în urma cărei
Crima din Vâlcea/Bărbatul suspectat de omor s-a predat autorităților în Elveția (Parchet)
Bărbatul în vârstă de 30 de ani, cercetat pentru omor în cazul tinerei în vârstă de 28 ani, al cărei trup neînsuflețit a fost găsit într-o valiză pe râul Olt, &ic
Curtea de Apel București dezbate contestația procurorilor în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu
Curtea de Apel București dezbate marți contestația procurorilor DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București prin care Călin Georgescu a fost lăsat în libertate, sub control judiciar. Georgescu a fost reținut pentru 24 de ore, la începutul săptămânii trecute, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea un
Procesul lui Georgescu, amânat pentru un dosar 'confidențial'; Georgescu: Îi mulțumesc lui Simion pentru integritate
Curtea de Apel București a amânat luni, pentru 12 octombrie, procesul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este acuzat, alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra, de acțiuni împotriva ordinii constituționale. La acest termen de judecată, fosta deputată PSD Laura Vicol, care îl apără &i
Bacău: Șase persoane arestate pentru trafic de droguri în două cauze penale
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Bacău, cercetează șase persoane în două cauze penale infracțiunile de trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive, fără
Arad: Trei urmăriți internațional pentru un jaf, dare de mită și furt, depistați de polițiștii de fronieră
Doi români și un cetățean uzbec, urmăriți internațional pentru un jaf, furturi și infracțiuni de corupție, au fost depistați la controale aleatorii făcute în trafic de polițiștii de frontieră arădeni, pe drumuri din apropierea graniței cu Ungaria. Poliția de Frontieră Arad a transmis, luni, că pe numele celor trei suspecți există e
Peste 11.000 de produse susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproape 900.000 de lei, descoperite la frontieră
Peste 11.000 de articole vestimentare, de marochinărie și de parfumerie, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare totală estimată de aproximativ 900.000 de lei, au fost descoperite de polițiștii de frontieră, în cadrul acțiunii 'Autumn Migration'. Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Calafat, împreună cu omolog
Femeie, agresată și ținută legată în locuință; partenerul de viață - arestat preventiv
Un bărbat în vârstă de 41 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi agresat partenera de viață, pe care a ținut-o legată de mâini și de picioare într-o locuință din Sectorul 5 al Capitalei. Secția 19 Poliție a fost sesizată pe 25 septembrie chiar de către victimă. Femeia reușise să părăsească l
Peste 500 de persoane, autovehicule și documente căutate în Spațiul Schengen, depistate într-o singură săptămână
Polițiștii români și partenerii din statele membre Schengen au depistat, în perioada 18 - 24 septembrie, un total de 502 persoane, 28 de autovehicule și 67 de documente care făceau obiectul unor semnalări în Sistemul Informatic Schengen (SIS). Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române transmis duminică AGERPRE










