Elena Udrea, adusă în România; va fi transportată la Penitenciarul Târgşor

Fostul ministru Elena Udrea a fost adusă în România, pe la Vama Giurgiu, de unde va fi transportată de lucrătorii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) la Penitenciarul Târgşor, unde va fi încarcerată.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a refuzat miercuri să suspende mandatul european de arestare pe numele Elenei Udrea, transmite AFP.
În 10 iunie, Curtea de Apel din Sofia a admis cererea autorităţilor române privind extrădarea fostului ministru al Turismului Elena Udrea, care are de executat în România o condamnare de 6 ani închisoare în dosarul "Gala Bute".
Instanţa din Bulgaria a dispus punerea în executare a mandatului european emis pe numele Elenei Udrea şi extrădarea în România, decizia fiind definitivă.
Udrea a fost condamnată definitiv pentru fapte de corupţie în iunie 2018, când se afla în Costa Rica. Recursul său în anulare a fost respins în 7 aprilie, iar în prezent se află în curs o altă cale de atac extraordinară împotriva sentinţei. La aceeaşi dată, autorităţile române au emis pe numele ei un mandat de arestare, reaminteşte un comunicat al CEDO. Udrea a fost arestată în aceeaşi zi în Bulgaria, în timp ce încerca să ajungă în Grecia, a mai reţinut instanţa de la Strasbourg.
Mandatul european a fost confirmat de justiţia bulgară, iar ca urmare Udrea a sesizat marţi CEDO, solicitând suspendarea de urgenţă a executării mandatului european de către autorităţile din Bulgaria. Ea a cerut totodată să nu fie extrădată în România.
Udrea a invocat în sprijinul cererii sale mai multe articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, arătând în special că urmează să fie închisă în condiţii necorespunzătoare, din cauza supraaglomerării penitenciarelor din România. Ea a afirmat şi că a primit ameninţări cu moartea în timp ce se afla în arest preventiv. De asemenea, a susţinut că a fost condamnată de o instanţă constituită nelegal, care nu a fost independentă şi imparţială, a mai reţinut CEDO.
Argumentele ei nu i-au convins pe magistraţii europeni, care "au decis să respingă aplicarea măsurii provizorii", a comunicat CEDO, fără a-şi motiva decizia. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prahova: Cererea Elenei Udrea privind reducerea pedepsei cu perioada de detenție în Costa Rica și Bulgaria - admisă
Tribunalul Prahova a admis, marți, cererea fostului ministru al Turismului Elena Udrea privind deducerea din pedeapsa care i-a rămas de executat a perioadei în care s-a aflat în detenție în Costa Rica și Bulgaria. 'Deduce din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 181 din data de 28.03.2017
Explozie în incinta Laboratorului artileristic al Armatei
Ministerul Apărării Naționale a informat marți că, în jurul orei 14:00, în incinta Laboratorului artileristic al Armatei, din localitatea Pantelimon, județul Ilfov, a avut loc o explozie, urmată de un incendiu, în urma căreia și-a pierdut viața un angajat civil al unității. Potrivit unui comunicat al MApN, transmis AGERPRES,
DIICOT Neamț a reținut 14 persoane într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT) au reținut 14 persoane sub acuzațiile de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată și efectuarea fără drept de operațiuni cu produse, știind că sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, în formă co
IPJ Constanța: Știrile cu descoperirea de droguri îngropate pe plajă în zona Sunwaves induc în eroare opinia publică
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța a menționat, marți, în urma știrilor că în zona unde urmează să se desfășoare festivalul Sunwaves din Mamaia au fost descoperite droguri îngropate pe plajă, că aceste afirmații induc în eroare opinia publică. 'Având în vedere informațiile prezentate &icir
Instructor de yoga, discipol al lui Gregorian Bivolaru, trimis în judecată pentru viol și trafic de persoane
Instructorul de yoga Eugen Mîrtz, fondatorul mișcării spirituale 'Alchimia Vieții' și fost elev al lui Gregorian Bivolaru, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT pentru trafic de persoane și viol în formă continuată (12 acte materiale). În același dosar, au fost trimiși în judecată patru complici a
Prahova: Cererea Elenei Udrea privind reducerea pedepsei cu 154 de zile - instanța a rămas în pronunțare
Tribunalul Prahova a rămas, marți, în pronunțare asupra cererii formulate de fostul ministru al Turismului Elena Udrea privind deducerea din pedeapsa care i-a rămas de executat a perioadei în care s-a aflat în detenție în Costa Rica și Bulgaria, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Udrea solicită reduc
IGI: Peste 770 de străini aflați în situații ilegale pe teritoriul României - descoperiți în primele trei luni
Peste 770 de străini aflați în situații ilegale pe teritoriul României au fost depistați de polițiști în primele trei luni ale anului, a informat, marți, Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI). Potrivit unui comunicat al IGI transmis AGERPRES, în urma activităților operative desfășurate în primele trei luni ale acestui an, po
Bacău: Tânăra care a luat un bebeluș din Maternitatea SJU, sub control judiciar pentru 60 zile
Tânăra în vârstă de 19 ani care, duminică, a luat un bebeluș din Maternitatea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău, a fost pusă sub control judiciar pentru 60 zile, a declarat marți, pentru AGERPRES
Constanța: Organizatorul festivalului Sunwaves din Mamaia, suspectat că nu deține autorizațiile necesare; ancheta polițiștilor, în derulare
Polițiștii fac cercetări în cazul organizatorului festivalului Sunwaves din stațiunea Mamaia, care face amenajările necesare desfășurării evenimentului pe un sector de plajă în condițiile în care nu ar deține autorizațiile necesare, a informat luni Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Potrivit sursei citate, pol
Prahova: Caz de exploatare prin muncă la o fermă - șapte victime în opt ani (FOTO/VIDEO)
Doi bărbați și o femeie sunt cercetați de către anchetatorii prahoveni într-un dosar de trafic de persoane și supunerea la muncă forțată sau obligatorie, șapte victime fiind exploatate la o fermă din județ în ultimii opt ani.
Bacău: Mama bebelușului răpit din Maternitatea SJU, pusă sub acuzare pentru complicitate
Mama bebelușului răpit, duminică, de o tânără din Maternitatea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău a fost pusă sub acuzare pentru complicitate la lipsire de libertate, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), comisarul Cătălina Crețu. Înainte să nască, femeia &icir
Prahova: Tânăr reținut pentru uciderea unui câine; animalul ar fi încercat să îl muște (surse)
Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de către anchetatorii prahoveni după ce a ucis un câine care ar fi încercat să îl muște, incidentul având loc la o adresă din municipiul Ploiești. Potrivit datelor comunicate, luni, de Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, polițiștii
Vaslui: Moldovean condamnat la 12 ani de închisoare pentru viol asupra unui minor, prins la Albița
Un cetățean în vârstă de 63 de ani din Republica Moldova, condamnat la 12 ani de închisoare pentru viol asupra unui minor, a fost prins luni la Albița în timp ce voia să intre în țară având o carte de identitate falsă asupra lui. Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanții Inspectoratului Ter
Dâmbovița: Percheziții în mai multe județe într-un dosar de constituire de grup organizat și înșelăciune
Polițiștii au efectuat, luni dimineață, 12 percheziții în Mehedinți (6), Timiș (1), Caraș-Severin (1), Ilfov (1), Brașov (1) și în municipiul București (2) într-un caz de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune, informează Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița. Vor fi puse în executare cinci mandat
Bacău: Nou-născutul dispărut din secția de maternitate a fost găsit în locuința unei tinere de 19 ani
Nou-născutul dispărut duminică din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău a fost găsit de polițiști în locuința unei tinere în vârstă de 19 ani, a informat, luni, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). 'În urma amplelor activități investigativ-operative desfășurate, copilul a fost identificat de polițiști î