logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DGPMB: Patru inculpaţi din dosarul Colectiv au fost încarceraţi; unul a fost dat în urmărire

Imagine din galeria Agerpres

Patru inculpaţi din dosarul Colectiv au fost încarceraţi, în urma deciziei definitive de condamnare pronunţată, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, în timp ce al cincilea a fost dat în urmărire, după ce nu a fost găsit la domiciliu.

"Având în vedere hotărârea definitivă a Curţii de Apel Bucureşti, în dosarul Colectiv, Direcţia Generală de Poliţie (DGPMB) a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigaţii Criminale a pus în aplicare cinci mandate de executare a pedepsei cu închisoarea. O persoană s-a prezentat la sediul unei subunităţi de poliţie, de unde a fost preluată şi încarcerată. Alte trei persoane au fost preluate de la domiciliu, iar după întocmirea formalităţilor necesare, au fost încarcerate", informează DGPMB.

Antonina Radu, unul dintre cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti condamnaţi în dosarul Colectiv, a fost dată în urmărire, fiind emis mandat de arestare european, după ce nu a fost găsită la domiciliul său.

Fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, în prezent edil al Sectorului 5, a fost condamnat definitiv, joi, de Curtea de Apel Bucureşti la 4 ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu tragedia din octombrie 2015 de la clubul Colectiv, în urma căreia au decedat 64 de persoane.

Iniţial, la instanţa de fond - Tribunalul Bucureşti - Piedone primise 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, însă judecătorii de la CAB au admis, joi, apelul primarului şi au decis scăderea pedepsei la 4 ani închisoare cu executare.

În acelaşi dosar, patronii clubului Colectiv au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 6 şi 11 ani şi 8 luni de închisoare (la instanţa de fond, cei trei primiseră câte 11 ani şi 8 luni):

* Paul Gancea - 6 ani şi 4 luni de închisoare;

* Costin Mincu - 8 ani de închisoare;

* Alin George Anastasescu - 11 ani şi 8 luni de închisoare.

De asemenea, George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnaţi la câte 8 ani şi 8 luni închisoare. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

 

Citeşte şi:

 

DGPMB: Antonina Radu, unul dintre pompierii condamnaţi în dosarul Colectiv, localizată în Republica Moldova

Afisari: 31

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 16-06-2026 18:28

După ce a întocmit 'liste negre', CSM reclamă la Comisia Europeană o 'campanie de discreditare' a judecătorilor

Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat marți că a trimis Comisiei Europene o scrisoare cu hotărârea Secției pentru judecători, prin care s-a stabilit că a existat 'o campanie susținută și coordonată' menită să discrediteze puterea judecătorească, la care au participat actori politici, instituții mass-media afiliate și organizații ale societății civile.

Justitie si interne 16-06-2026 16:41

Claudia Curelaru (adjunct al șefului DIICOT) iese la pensie după ce a pierdut concursul pentru un nou mandat

Secția pentru procurori a CSM a admis, marți, cererea depusă de Claudia-Ionela Curelaru, procuror șef-adjunct al DIICOT, prin care aceasta a solicitat să iasă la pensie. 'Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către președintele României a propunerii privind eliberarea din funcție, prin pensio

Justitie si interne 16-06-2026 15:55

Suceava: Bărbat trimis în judecată la patru ani de la decesul a două victime pe care le-a urmărit cu mașina

Un bărbat din județul Suceava, care era cercetat în stare de libertate, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de omor calificat după ce, în anul 2022, a urmărit cu mașina două persoane aflate în alt autoturism, care au decedat după ce au intrat cu autovehiculul într-un copac și au căzut apoi într-un râu.

Justitie si interne 16-06-2026 15:33

O angajată de la USR, trimisă în judecată sub acuzația că a delapidat 400.000 lei din fondurile partidului

O femeie angajată ca responsabil financiar la Uniunea Salvați România (USR) a fost trimisă în judecată de procurori sub acuzația că a delapidat peste 400.000 de lei din conturile partidului. Potrivit portalului instanțelor de judecată, femeia se numește Ioana Cătălina D. Dimoftache și a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă

Justitie si interne 16-06-2026 15:25

DGPMB: Bărbat urmărit internațional, condamnat la 18 ani închisoare pentru trafic de minori, depistat de polițiști

Un bărbat de 39 de ani, urmărit internațional de aproape cinci ani, după ce s-a sustras executării unei pedepse de 18 ani și 4 luni de închisoare pentru trafic de minori în formă continuată, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, a fost depistat, marți, de polițiști în București. 'În urma investigațiilo

Justitie si interne 16-06-2026 14:05

Dâmbovița: Șase persoane arestate și 10 sub control judiciar în dosarul furtului de produse petroliere

Șase persoane au fost arestate și 10 sunt cercetate sub control judiciar în urma unei anchete desfășurate de polițiștii dâmbovițeni, sub coordonarea procurorilor, ce a vizat infracțiuni cu produse petroliere. Duminică, polițiștii dâmbovițeni au organizat 62 de percheziții în județele Dâmbovița, Prahova, Argeș, Ilfov, Ialomița, Tul

Justitie si interne 16-06-2026 13:04

Timiș: Percheziții DNA în șapte județe și Capitală, într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de 50 de milioane de lei

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara efectuează, marți, 48 de percheziții în Timiș și alte șase județe, dar și în Capitală, într-o cauză penală pentru suspiciuni de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat de 50 de milioane de lei. Sunt vizate fapte săvârșite începând cu anul 2023 de

Justitie si interne 16-06-2026 11:37

Alba: Un bărbat suspectat că și-a agresat soția și fiica și și-a amenințat fiul, reținut de polițiști

Un bărbat din Blaj a fost reținut după ce și-ar fi agresat fizic soția și fiica, iar pe fiul său l-ar fi amenințat, în cauză fiind emise trei ordine de protecție provizorii, a informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipi

Justitie si interne 15-06-2026 10:40

Dâmbovița: 22 de autocisterne și sume de bani, confiscate în urma a 62 de percheziții pentru furt de petrol; 24 de reținuți

Un număr de 24 de persoane au fost reținute, iar o cantitate de trei tone de petrol, 22 de autocisterne și sume importante de bani au fost confiscate de polițiștii dâmbovițeni în urma a 62 de percheziții organizate în mai multe județe, în cadrul operațiunii Jupiter, ce a vizat infracțiuni cu produse petroliere. Polițișt

Justitie si interne 15-06-2026 10:38

Dosarul 10 August/ Foști șefi ai jandarmeriei, achitați în instanță; decizia nu e definitivă

Judecătorul Nicolae George Octavian de la Tribunalul Militar București a decis luni achitarea foștilor șefi ai Jandarmeriei implicați în reprimarea violentă a manifestanților la protestul din august 2018. Este vorba de colonelul (r) Gheorghe Sebastian Cucoș, fost șef al Jandarmeriei Române, colonelul Laurențiu Cazan, fost adjunct a

Justitie si interne 14-06-2026 12:37

Poliția Română: Au crescut cazurile de înșelăciune în numele ANAF

Poliția Română avertizează că în ultima perioadă a crescut numărul cazurilor de înșelăciune prin impersonarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Au fost înregistrate cauze în care persoane necunoscute se folosesc în mod abuziv de identitatea ANAF, precum și a unor instituții bancare, pentru a induce în

Justitie si interne 13-06-2026 22:57

Jandarmeria Capitalei - măsuri dispuse în urma Marșului pentru normalitate și a Bucharest PRIDE

Jandarmeria Capitalei a informat sâmbătă seara că a dispus mai multe măsuri legale în urma celor două manifestări publice desfășurate în București - Marșul pentru normalitate și Bucharest PRIDE. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei, pe timpul desfășurării adunării publice organizate de Asociația Noua Dreaptă

Justitie si interne 13-06-2026 18:10

Program de guvernare/ Eficiență în soluționarea cauzelor, promovarea meritocratică a magistraților și infrastructură judiciară modernă - priorități în Justiție

Eliminarea procedurii de cameră preliminară, pentru eficientizarea judecății, eficientizarea regulilor de desemnare a procurorilor care anchetează infracțiunile comise de magistrați, dar și generalizarea dosarului electronic judiciar și a procedurilor la distanță se numără printre obiectivele propuse pentru domeniul Justiție în programul de guvernare de către p

Justitie si interne 13-06-2026 15:00

Operațiunea Jupiter - bilanț: 59 de persoane reținute, 96 sub control judiciar, 8 arestate preventiv

Un număr de 59 de persoane au fost reținute, 96 au fost puse sub control judiciar, din care două pe cauțiune, iar opt persoane au fost arestate preventiv în cadrul Operațiunii Jupiter, desfășurată în perioada 8 - 12 iunie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române.

Justitie si interne 13-06-2026 11:50

Buzău: Contractul M100 - anulat definitiv; Constantin Toma: O victorie pentru Justiție, o înfrângere pentru buzoieni

Curtea de Apel Ploiești a respins recursurile formulate de fostul evaluator de mediu Haritina Crăiță și Consiliul Local Municipal Buzău, soluția definitivă menținând decizia Tribunalului Buzău de anulare a hotărârii de aprobare a Contractului Climatic al Municipiului Buzău privind 'Misiunea 100 orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic pâ