Sesizările privind noile prevederi din Codul Comunicaţiilor, pe agenda CCR
Curtea Constituţională a României discută, miercuri, sesizările Avocatului Poporului şi USR în legătură cu Legea privind comunicaţiile electronice, prin care furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP au obligaţia să sprijine organele de aplicare a legii şi organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale prin acordarea conţinutului criptat al comunicaţiilor tranzitate în reţele proprii.
Pe 2 martie, Senatul a adoptat, în plen, în calitate de Cameră decizională, proiectul de lege al Guvernului privind pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul comunicaţiilor electronice şi pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării reţelelor de comunicaţii electronice.
Conform modificărilor duse legii, "furnizorii de servicii de găzduire electronică cu resurse IP au obligaţia să sprijine organele de aplicare a legii şi organele cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, în limitele competenţelor acestora, pentru punerea în executare a metodelor de supraveghere tehnică sau a actelor de autorizare dispuse potrivit Codului de procedură penală, precum şi potrivit Legii privind securitatea naţională".
Totodată, actul normativ prevede că aceşti furnizori trebuie "să permită interceptarea legală a comunicaţiilor, inclusiv să suporte costurile aferente, pe durata şi în condiţiile menţionate în actele de autorizare", "să acorde, la solicitarea organelor autorizate, conţinutul criptat al comunicaţiilor tranzitate în reţele proprii", "să furnizeze informaţiile reţinute sau stocate referitoare la date de trafic, date de identificare a abonaţilor sau clienţilor, modalităţi de plată şi istoricul accesărilor cu momentele de timp aferente, corespunzătoare adresei IP identificate în actele de autorizare dispuse în conformitate cu Codul de procedură penală şi al Legii 51/1991 privind securitatea naţională".
La dezbaterile din plenul Senatului, preşedintele Comisiei juridice, Iulia Scântei, a precizat că "Messenger-ul de la WhatsApp, Facebook şi celelalte platforme de comunicare de mesagerie sunt exceptate de la aceste prevederi, astfel încât doar furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice sunt supuşi condiţiilor complementare care privesc permiterea interceptării legale de către autorităţile naţionale competente, dar cu respectarea Regulamentului de protecţie a datelor personale". AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O angajată de la USR, trimisă în judecată sub acuzația că a delapidat 400.000 lei din fondurile partidului
O femeie angajată ca responsabil financiar la Uniunea Salvați România (USR) a fost trimisă în judecată de procurori sub acuzația că a delapidat peste 400.000 de lei din conturile partidului. Potrivit portalului instanțelor de judecată, femeia se numește Ioana Cătălina D. Dimoftache și a fost trimisă în judecată de Parchetul de pe lângă
DGPMB: Bărbat urmărit internațional, condamnat la 18 ani închisoare pentru trafic de minori, depistat de polițiști
Un bărbat de 39 de ani, urmărit internațional de aproape cinci ani, după ce s-a sustras executării unei pedepse de 18 ani și 4 luni de închisoare pentru trafic de minori în formă continuată, trafic de persoane și constituirea unui grup infracțional organizat, a fost depistat, marți, de polițiști în București. 'În urma investigațiilo
Timiș: Percheziții DNA în șapte județe și Capitală, într-un dosar de evaziune fiscală cu prejudiciu de 50 de milioane de lei
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara efectuează, marți, 48 de percheziții în Timiș și alte șase județe, dar și în Capitală, într-o cauză penală pentru suspiciuni de evaziune fiscală cu un prejudiciu estimat de 50 de milioane de lei. Sunt vizate fapte săvârșite începând cu anul 2023 de
Alba: Un bărbat suspectat că și-a agresat soția și fiica și și-a amenințat fiul, reținut de polițiști
Un bărbat din Blaj a fost reținut după ce și-ar fi agresat fizic soția și fiica, iar pe fiul său l-ar fi amenințat, în cauză fiind emise trei ordine de protecție provizorii, a informat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției Municipi
Dâmbovița: 22 de autocisterne și sume de bani, confiscate în urma a 62 de percheziții pentru furt de petrol; 24 de reținuți
Un număr de 24 de persoane au fost reținute, iar o cantitate de trei tone de petrol, 22 de autocisterne și sume importante de bani au fost confiscate de polițiștii dâmbovițeni în urma a 62 de percheziții organizate în mai multe județe, în cadrul operațiunii Jupiter, ce a vizat infracțiuni cu produse petroliere. Polițișt
Dosarul 10 August/ Foști șefi ai jandarmeriei, achitați în instanță; decizia nu e definitivă
Judecătorul Nicolae George Octavian de la Tribunalul Militar București a decis luni achitarea foștilor șefi ai Jandarmeriei implicați în reprimarea violentă a manifestanților la protestul din august 2018. Este vorba de colonelul (r) Gheorghe Sebastian Cucoș, fost șef al Jandarmeriei Române, colonelul Laurențiu Cazan, fost adjunct a
Poliția Română: Au crescut cazurile de înșelăciune în numele ANAF
Poliția Română avertizează că în ultima perioadă a crescut numărul cazurilor de înșelăciune prin impersonarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Au fost înregistrate cauze în care persoane necunoscute se folosesc în mod abuziv de identitatea ANAF, precum și a unor instituții bancare, pentru a induce în
Jandarmeria Capitalei - măsuri dispuse în urma Marșului pentru normalitate și a Bucharest PRIDE
Jandarmeria Capitalei a informat sâmbătă seara că a dispus mai multe măsuri legale în urma celor două manifestări publice desfășurate în București - Marșul pentru normalitate și Bucharest PRIDE. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei, pe timpul desfășurării adunării publice organizate de Asociația Noua Dreaptă
Program de guvernare/ Eficiență în soluționarea cauzelor, promovarea meritocratică a magistraților și infrastructură judiciară modernă - priorități în Justiție
Eliminarea procedurii de cameră preliminară, pentru eficientizarea judecății, eficientizarea regulilor de desemnare a procurorilor care anchetează infracțiunile comise de magistrați, dar și generalizarea dosarului electronic judiciar și a procedurilor la distanță se numără printre obiectivele propuse pentru domeniul Justiție în programul de guvernare de către p
Operațiunea Jupiter - bilanț: 59 de persoane reținute, 96 sub control judiciar, 8 arestate preventiv
Un număr de 59 de persoane au fost reținute, 96 au fost puse sub control judiciar, din care două pe cauțiune, iar opt persoane au fost arestate preventiv în cadrul Operațiunii Jupiter, desfășurată în perioada 8 - 12 iunie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române.
Buzău: Contractul M100 - anulat definitiv; Constantin Toma: O victorie pentru Justiție, o înfrângere pentru buzoieni
Curtea de Apel Ploiești a respins recursurile formulate de fostul evaluator de mediu Haritina Crăiță și Consiliul Local Municipal Buzău, soluția definitivă menținând decizia Tribunalului Buzău de anulare a hotărârii de aprobare a Contractului Climatic al Municipiului Buzău privind 'Misiunea 100 orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic pâ
Mehedinți: Doi bărbați, reținuți pentru braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor; au fost efectuate 7 percheziții
Doi bărbați de 34 și 49 de ani au fost reținuți în urma a șapte percheziții efectuate într-un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj, au informat, sâmbătă, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți. Potrivit sursei citate, în cadrul operațiunii JUPITER, polițiștii Serviciului Arme
Mureș: Tribunalul a respins suspendarea ordinului de prefect privind referendumul din Sânger; decizia nu este definitivă
Secția Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Mureș a respins, vineri, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării ordinului de prefect privind organizarea referendumului local pentru încetarea mandatului primarului comunei Sânger, Vasile Grec, programat să aibă loc în data de 14 iunie. Hotărâre
Sechestru pe o casă și două terenuri deținute de influencerul Makaveli, acuzat de evaziune fiscală
Procurorii au pus sechestru pe o casă și două terenuri deținute de influencerul Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli, pentru a recupera un prejudiciu de peste 500.000 de lei în dosarul în care acesta este acuzat de evaziune fiscală. Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București remis vineri, bunuril
Dâmbovița: Șapte percheziții în cazul unor tăieri ilegale de arbori în care era implicat și un pădurar
Polițiștii au efectuat șapte percheziții domiciliare în localitățile dâmbovițene Șotânga, Tătărani și Vulcana Pandele, într-un caz de tăiere ilegală de arbori în care era implicat și un pădurar, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. Acțiunea a avut loc în cadrul operațiunii JUPITER, sub










