logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

CAB amână pentru 12 mai pronunţarea sentinţei definitive în dosarul "Colectiv"

Imagine din galeria Agerpres

Curtea de Apel Bucureşti a amânat marţi, pentru 12 mai, pronunţarea sentinţei definitive în dosarul "Colectiv", în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, în legătură cu tragedia în urma căreia au decedat 64 de persoane.

Procesul s-a terminat în luna decembrie, iar judecătorii au amânat de mai multe ori luarea unei decizii în acest caz.

La ultimul termen al procesului, din 21 decembrie 2021, avocaţii inculpaţilor au solicitat achitarea sau aplicarea unor pedepse mai blânde, apreciind că procurorii ar fi greşit când au decis trimiterea în judecată a clienţilor lor, dar şi magistraţii Tribunalului Bucureşti, când au pronunţat pedepse cu executare.

De cealaltă parte, procurorii au cerut pedepse "orientate spre maximumul prevăzut de lege" şi cu executare pentru fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din Primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii, susţinând că ordinea socială a fost "alterată" de corupţie, iar oameni au ars. "Nu vorbim de doi, ci de un cimitir", au transmis anchetatorii.

Iniţial, procesul ar fi trebuit să se încheie în luna iunie 2021, însă completul de judecată, format din magistraţii Adina Pretoria Dumitrache şi Andrei Viorel Iugan, a ridicat din oficiu o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru o parte dintre inculpaţii din dosarul 'Colectiv'.

Propunerea a dus atunci la dezbateri aprinse între judecătoarea Adina Pretoria Dumitrache, pe de o parte, şi, pe de alta, procurorul DNA şi avocaţii victimelor, care au reclamat că se încearcă tergiversarea procesului şi aplicarea unor pedepse mai mici inculpaţilor.

Cei doi judecători ai completului nu au căzut de acord asupra schimbării încadrării juridice a faptelor, astfel încât s-a format un complet de divergenţă, prin includerea unui al treilea magistrat.

Ulterior, acest complet de divergenţă a decis să înlăture aplicarea consecinţelor deosebit de grave în cazul infracţiunii de abuz în serviciu de care sunt acuzaţi o parte dintre inculpaţii din dosarul "Colectiv", printre care şi Cristian Popescu-Piedone.

Procesul se află în faza de apel, după ce, pe 16 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti a decis următoarele condamnări:

* Cristian Popescu-Piedone - 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv;

* cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă;

* Daniela Niţă, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists (decedată între timp) - 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare;

* pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise - 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani;

* Cristian Niţă, director al firmei de artificii - 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare;

* George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI - câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.

* Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie - 8 ani de închisoare;

* Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior - 7 ani;

* Ramona Sandra Moţoc, referent superior - 3 ani de închisoare cu suspendare şi prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.

Persoanele condamnate au fost obligate să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov, daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015.

De asemenea, inculpaţii, ISU şi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 34

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 02-09-2026 16:13

Covasna: Bărbat din Sfântu Gheorghe, căutat de polițiști după ce nu a mai ajuns acasă de la serviciu

Un bărbat în vârstă de 54 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe, dat dispărut de familie, este căutat de polițiști după ce nu a mai ajuns acasă de la serviciu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Covasna. Potrivit sursei citate, dispariția bărbatului a fost sesizată în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 23:00

Justitie si interne 02-09-2026 15:28

Constanța: Doi medici militari, cercetați penal de DNA pentru luare de mită în formă continuată

Doi medici de la Spitalul Militar de Urgență 'Dr. Alexandru Gafencu' din Constanța sunt cercetați penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru luare de mită în formă continuată, au informat miercuri anchetatorii. Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea

Justitie si interne 02-09-2026 15:16

Bogos la ieșirea de la DNA: Au decis schimbarea încadrării juridice și au făcut disjungere; sunt tratat mai prietenește

Omul de afaceri vasluian Fănel Bogos a fost chemat, miercuri, la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, unde a fost informat că procurorii au decis schimbarea încadrării juridice în dosarul în care este anchetat pentru cumpărare de influență. 'A fost foarte bine. S-a făcut disjungere la dosar, o schimbare de încadrare. (...) Am

Justitie si interne 02-09-2026 14:39

Percheziții în mai multe localități din județul Suceava, la comercianți de piese auto contrafăcute

Polițiștii din Suceava au efectuat percheziții în municipiul Rădăuți și comunele Frătăuții Vechi și Ipotești la comercianți de piese auto contrafăcute, au informat, miercuri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava. Potrivit acestora, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijin de la Se

Justitie si interne 02-09-2026 14:15

Poliția Capitalei: Un tânăr ucrainean - reținut după ce ar fi încercat să înșele o femeie cu 180.000 de lei

Un cetățean ucrainean în vârstă de 18 ani a fost reținut de polițiști, după ce a încercat să înșele o femeie cu 180.000 de lei, sub pretextul fals că aceasta ar avea conturile bancare compromise. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei transmis, miercuri, AGERPRES, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București

Justitie si interne 02-09-2026 12:09

Tulcea: Bunuri posibil contrafăcute, în valoare de peste 16,5 milioane de lei, ridicate de autorități în vama Isaccea

Polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă și inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Isaccea au descoperit, în punctul de trecere a frontierei din orașul tulcean Isaccea, bunuri susceptibile de a fi contrafăcute, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, în valoare de peste 16,5 milioane de lei. Garda de Coastă din Constanța a anunțat miercu

Justitie si interne 02-09-2026 11:51

Dâmbovița: Percheziții într-un caz de camătă; peste 191.000 de lei, descoperiți îngropați în curte

Poliţiştii au efectuat, miercuri, percheziții la două persoane, în localitățile Odobești și Braniștea, iar la descinderi au fost descoperiți peste 191.000 de lei îngropați în curtea uneia dintre persoanele vizate, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. 'Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean

Justitie si interne 01-09-2026 15:53

Procurorul Radu George Bucurică rămâne în arest; Înalta Curte i-a respins contestația în anulare

Procurorul Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, rămâne în arest preventiv, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată împotriva deciziei prin care a fost arestat în dosarul în care este acuzat de mai multe infracțiuni,

Justitie si interne 01-09-2026 15:12

Bistrița-Năsăud: Grup infracțional specializat în trafic de droguri, destructurat după opt ani de activitate

Un grup infracțional specializat în trafic de droguri și substanțe psihoactive, constituit în anul 2018, a fost destructurat de polițiștii bistrițeni în urma a 14 percheziții domiciliare, cinci persoane fiind reținute, potrivit datelor transmise marți de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. Perchezițiile a

Justitie si interne 01-09-2026 14:59

Tulcea: Proiect european pentru dezvoltarea unui instrument de cooperare transfrontalieră

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Tulcea a lansat, marți, proiectul ''Consolidarea cooperării transfrontaliere administrative și a accesului cetățenilor la serviciile publice - Mobile Governance'', o inițiativă româno-ucraineană care dezvoltă un instrument unic la nivel european de cooperare transfrontalieră, inclusiv în cazul unor p

Justitie si interne 01-09-2026 14:00

VIDEO Predoiu: Operațiunea de la Hunedoara prezintă o metodă foarte înșelătoare de distribuție a drogurilor

Ministrul interimar al afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, marți, că lupta cu drogurile este o prioritate a mandatului său, menționând operațiunea de la Hunedoara pentru stoparea unei metode foarte înșelătoare de distribuție a drogurilor, și anume pretinse terapii sau ritualuri, atractive și aparent inofensive.

Justitie si interne 01-09-2026 13:04

Vaslui: Reprezentanți SRI, IPJ și IJJ, prezenți la Viișoara, unde a fost găsită o dronă căzută

Prefectul județului Vaslui, Andrei Șerban, a declarat, marți, că reprezentați ai mai multor instituții, printre care și ai Serviciului Român de Informații, sunt prezenți la Viișoara, în locul în care a fost găsită o dronă căzută. 'Eram într-o ședință privind siguranța școlară în momentul în care am fost informat cu privi

Justitie si interne 01-09-2026 10:12

Poliția Capitalei: 13 persoane, duse la audieri în urma unei altercații cu polițiștii

Treisprezece persoane care participau la o petrecere și ascultau muzică la un volum ridicat au fost duse pentru audieri la Secția 23 Poliție din Capitală, după ce i-ar fi atacat cu pietre, sticle și pahare pe polițiștii care veniseră să restabilească ordinea și liniștea publică. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei transmis marți AGERPRES, luni, &icir

Justitie si interne 31-08-2026 20:19

Șeful SPP, Lucian Pahonțu: Îmi doresc ca acuzațiile ce mi se aduc să fie clarificate cât mai curând

Șeful Serviciului de Protecție și Pază, Lucian Pahonțu, a transmis luni mass-media un punct de vedere privind situația sa, precizând că își dorește ca acuzațiile care i se aduc să fie clarificate cât mai curând. ''Îmi doresc ca acuzațiile ce mi se aduc și care îmi lezează demnitatea și cariera de mil

Justitie si interne 31-08-2026 20:07

Harghita: CJ și fostul președinte Borboly Csaba, poziții opuse privind prejudiciul din dosarul penal

Consiliul Județean (CJ) Harghita și fostul președinte al instituției, Borboly Csaba, actual vicepreședinte, au poziții opuse privind prejudiciul în dosarul penal în care acesta a fost achitat de Curtea de Apel Târgu Mureș pentru acuzațiile de abuz în serviciu, o dispută pe această temă având loc luni în ședința ordinară a forului d