Curtea Constituţională a României a stabilit că legea prin se permite folosirea gratuită a terenurilor de sport din curtea şcolii şi în afara orelor de program are un caracter neclar şi imprecis în privinţa modalităţii în care se realizează acest "drept de a folosi".

Curtea Constituţională a publicat, miercuri, motivarea deciziei din 6 aprilie prin care a admis sesizarea formulată de Guvernul României şi a constatat că este neconstituţională Legea pentru modificarea art.6 alin.(9) din Legea educaţiei fizice şi sportului 69/2000.

Curtea a stabilit că cerinţa de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluţiei legislative alese şi a limbajului folosit, în timp ce predictibilitatea/ previzibilitatea legii priveşte scopul şi consecinţele pe care le antrenează. Totodată, Curtea a invocat şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia semnificaţia noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi - Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, şi Hotărârea din 20 ianuarie 2009, pronunţată în Cauza Sud Fondi - S.R.L. şi alţii împotriva Italiei, paragraful 109", se precizează în document.

În concret, spun judecătorii constituţionali, cetăţeanul trebuie să dispună de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat. Or, legea criticată nu îndeplineşte exigenţele de calitate a legii mai sus menţionate.

"Astfel, termenii utilizaţi sunt lipsiţi de precizie, legiuitorul utilizând o terminologie diferită pentru aparent acelaşi obiect de reglementare: 'infrastructura sportivă şcolară' (art.I) versus 'baze şi instalaţii sportive proprii' (art.II) sau 'regulament de folosinţă' (art.I) versus 'regulament ce va cuprinde norme privind modul de utilizare' (art.II). Rigurozitatea limbajului juridic impune utilizarea unei terminologii unitare în acelaşi act normativ, pentru evitarea interpretărilor divergente", potrivit motivării.

Dincolo de terminologia utilizată, magistraţii arată că reglementarea criticată creează dificultăţi de adaptare a conduitei destinatarilor săi, atât persoanele fizice şi juridice beneficiare (aşa-numiţii 'terţi'), cât şi 'unităţile şi instituţiile de învăţământ'. Aceasta întrucât, aşa cum rezultă şi din compararea diverselor variante normative (iniţiator, Camera de reflecţie, Camera decizională), în forma legii adoptate nu este clar dacă o categorie de terţi (aşa-numiţii 'adulţi' din forma iniţială a legii) mai au acces sau nu la infrastructura sportivă şcolară în aer liber şi în ce condiţii, întrucât această ipoteză normativă nu se mai regăseşte în alin.(9) al art.6 în forma adoptată de Parlament. Astfel, în privinţa persoanelor fizice, aflate în ipoteza normativă a lit.a) a art.6 alin.(9), legiuitorul stabileşte accesul gratuit al copiilor în infrastructura sportivă şcolară în aer liber, fără a se referi în niciun mod la categoria adulţilor. Ar rezulta că, de fapt, adulţii nu mai au deloc acces la infrastructura sportivă şcolară în aer liber. Noţiunea generală de 'persoane fizice' este utilizată numai atunci când legiuitorul se referă la 'infrastructura sportivă acoperită', unde 'persoanele fizice pot avea acces gratuit sau cu plată'", explică CCR.

Conform motivării, lipsa de predictibilitate a legii este determinată, de asemenea, şi de modul de reglementare a art. II, care stabileşte în sarcina unităţilor şi instituţiilor de învăţământ întocmirea, "după caz", a unui "regulament ce va cuprinde norme privind modul de utilizare al bazelor şi instalaţiilor sportive proprii, prevăzute la art.6 alin.(9) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000".

"Nu se poate determina cu exactitate la ce se referă sintagma 'după caz', în corelaţie şi cu întinderea marjei de apreciere a unităţilor şi instituţiilor de învăţământ în asigurarea utilizării de către terţi a bazelor şi instalaţiilor sportive proprii, câtă vreme legiuitorul foloseşte sintagma 'este utilizată', iar nu 'poate fi utilizată', iar ipotezele normative de la lit.a) şi b) se referă exclusiv la 'acces'", spun judecătorii.

Tot astfel, arată Curtea, nu sunt stabilite criterii obiective şi condiţii clare în funcţie de care, ulterior, la nivel de regulament, să se reglementeze modul de utilizare a infrastructurii sportive şcolare în general, precum şi distincţia între gratuit sau cu plată. Sub acest aspect, Curtea reţine că nu se pot transfera în sarcina subiecţilor de drept menţionaţi prerogative de stabilire a unor reguli şi de reglementare a unor raporturi juridice ce ar intra în sfera de competenţă a autorităţilor legislative sau executive, în condiţiile Constituţiei şi legii. În absenţa unor criterii clare, circumscrise prin lege, este dificilă adaptarea conduitei destinatarilor legii.

De asemenea, menţionează magistraţii, nu se înţelege ce obligaţii incumbă "terţilor" utilizatori, persoane fizice şi juridice, raportat la exprimarea foarte generală a legii, prin sintagma "obligaţia respectării desfăşurării normale a programelor şi activităţilor de învăţământ". Din această perspectivă se impune, aşa cum se menţionează şi în punctul de vedere exprimat în cauză de Ministerul Educaţiei, corelarea modificării legislative cu dispoziţiile Legii educaţiei naţionale 1/2011, cu luarea în considerare a competenţei legale a unităţilor şi a instituţiilor de învăţământ, precum şi a garanţiilor desfăşurării procesului de învăţământ acolo menţionate.

"Rezultă, aşadar, că, deşi intenţia de reglementare (şi deosebirea sub acest aspect faţă de reglementarea în vigoare care stabileşte şi la acest moment, într-o redactare generală, posibilitatea punerii la dispoziţia comunităţilor locale, persoanelor fizice sau juridice interesate a bazelor şi a instalaţiilor sportive proprii din unităţile şi instituţiile de învăţământ, gratuit sau cu plată) a fost aceea de a facilita accesul persoanelor fizice la infrastructura sportivă a şcolilor ('oferă fără echivoc cetăţeanului dreptul de a folosi gratuit aceste baze'), legea rezultată are un caracter neclar şi imprecis în privinţa modalităţii în care se realizează acest 'drept de a folosi', contrar exigenţelor de calitate a normelor juridice impuse de art.1 alin.(5) din Constituţie", precizează judecătorii constituţionali.

De altfel, patru judecători - Daniel Marius Morar, Mona Maria Pivniceru, Gheorghe Stan şi Varga Attila au avut opinie separată în acest caz, considerând că actul normativ este constituţional. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)