logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Dosarul fostului primar din Şelimbăr, în camera preliminară la CA Alba Iulia

Imagine din galeria Agerpres

Dosarul în care fostul primar al comunei Şelimbăr Daniel Maricuţa şi alţi inculpaţi a fost trimis în judecată de DNA a fost înregistrat la Curtea de Apel (CA) Alba Iulia, în cameră preliminară, o etapă a procesului penal anterioară judecăţii efective a cauzei.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, de către DNA, mai multe persoane, între care fostul primar al comunei Şelimbăr Daniel Maricuţa, dar şi trei firme au fost trimise în judecată de procurori într-un dosar referitor la acapararea abuzivă a unor terenuri, inclusiv de la stat, prejudiciul calculat de anchetatori fiind de peste 15,8 milioane de euro.

Purtătorul de cuvânt al CA Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat vineri, pentru AGERPRES, că dosarul, înregistrat joi la instanţă, se află în camera preliminară, care este o etapă a procesului penal anterioară judecăţii efective a cauzei şi reprezintă o procedură filtru cu scopul verificării legalităţii probelor din faza de urmărire penală.

Cosmin Muntean a explicat că în camera preliminară se analizează excepţiile privind, de exemplu, rechizitoriul, alte cereri sau excepţii invocate de părţi şi doar după finalizarea procedurii, care nu se dezbate în şedinţă publică, se va şti când anume începe judecarea dosarului.

Acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi spălare de bani în forma continuată, fostul primar al comunei Şelimbăr a fost reţinut de procurori în 25 noiembrie 2015, aflându-se apoi în arest la domiciliu timp de şase luni. Instanţa a respins la vremea respectivă arestarea preventivă a acestuia, deoarece faptele pe care procurorii i le imputau ar fi fost comise cu mult timp în urmă, iar Maricuţa nu mai reprezenta, în opinia magistraţilor, un pericol public. După o perioadă de control judiciar, Maricuţa a scăpat în vara lui 2016 de această măsură după ce judecătorul a constatat că procurorul a prelungit o măsură începând cu o dată la care aceasta era încetată de drept, astfel că prelungirea nu îşi mai putea produce efectele.

Potrivit unui comunicat emis, vineri, de DNA, în această cauză au fost deferiţi justiţiei Ioan Daniel Maricuţa, la data faptelor primar al comunei Şelimbăr, judeţul Sibiu, şi preşedinte al Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar, acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite dintre care una în formă continuată (7 acte materiale) şi spălare a banilor în formă continuată (2 acte materiale), Elena Scumpu, la data faptei secretarul comunei Şelimbăr, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite dintre care una în formă continuată (7 acte materiale), Vasile Marin, executor judecătoresc acuzat de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi 10 persoane fizice fără calitate specială, acuzate de constituire de grup infracţional organizat, spălare a banilor şi, în cazul unei dintre ele, instigare la spălare a banilor în formă continuată.

Totodată, trei firme, respectiv SC Alcoradu SRL, SC Vinaria SA şi SC Real R&D Company SRL, au fost deferite justiţiei pentru comiterea infracţiunii de spălare a banilor.

"În perioada 2000 - 2015, în calitate de primar şi de preşedinte al Comisiei locale pentru aplicarea legilor fondului funciar al comunei Şelimbăr, judeţul Sibiu, inculpatul Maricuţa Ioan Daniel împreună cu inculpata Scumpu Elena şi cu un alt inculpat, persoană fără calitate specială, ar fi constituit o grupare infracţională ce avea ca scop acapararea abuzivă a unor terenuri, prin nesocotirea drepturilor legale ale persoanelor îndreptăţite la reconstituire, şi valorificarea acestora către diverşi investitori. Valoarea de piaţă însemnată a acestor terenuri era determinată de poziţionarea lor, în aria comunei Şelimbăr situată în vecinătatea municipiului Sibiu", spun procurorii.

Prin actele de abuz în serviciu, inculpaţii Maricuţa şi Scumpu ar fi obţinut un folos necuvenit pentru membrii grupului infracţional constând în dreptul de proprietate asupra suprafeţei totale de 36,38 hectare cu o valoare de 15.800.726 de euro (valoarea de piaţă în 2018). AGERPRES / (AS - autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 83

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Justitie si interne 06-11-2026 09:28

Neamț: Două persoane reținute de polițiști după ce, la percheziții, au fost descoperite 80.000 de țigarete de contrabandă

Două persoane au fost reținute de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț după ce, la perchezițiile efectuate la domiciliile acestora, au fost descoperite aproximativ 80.000 de țigarete de contrabandă. Descinderile au vizat șase locuințe din județul Neamț și trei din județul Suceava și au fost coordonate de Parch

Justitie si interne 06-11-2026 08:46

IGPR: Peste 270 de percheziții în țară, în cadrul operațiunii Jupiter

Polițiștii și procurorii efectuează, vineri, peste 270 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de ilegalități. 'În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă &Ic

Justitie si interne 05-11-2026 22:32

Maramureș: Doi bărbați, arestați preventiv după ce au primit prin curier peste 5 kilograme de canabis

Doi bărbați, de 35 și 46 de ani, din Baia Mare, au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de trafic de droguri de risc, după ce unul dintre ei ar fi primit prin curier, din Spania, un colet care conținea peste cinci kilograme de canabis, a informat, joi seara, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Maramureș. 'Bărbatu

Justitie si interne 05-11-2026 21:26

Dâmbovița: Firme suspectate de evaziune fiscală de 1,6 milioane de lei, transferate fictiv unor cetățeni străini

Polițiștii au efectuat, joi, percheziții în județele Dâmbovița și Argeș, într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de aproape 1,6 milioane de lei, în care mai multe persoane sunt suspectate că ar fi retras în numerar cea mai mare parte a banilor din firme, pe care ulterior le-ar fi transferat fictiv pe numele unor cetățeni din B

Justitie si interne 05-11-2026 19:06

Gorj: Bărbat depistat în timp ce prelua un colet cu aproape 8 kilograme de canabis; drogurile - trimise din Spania

Un bărbat de 32 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost depistat în flagrant delict în timp ce prelua un colet cu aproape opt kilograme de canabis expediat din Spania, au informat, joi, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Gorj. Potrivit unui comunicat de presă transmis de IPJ Gorj, polițiștii Serviciu

Justitie si interne 05-11-2026 18:26

CSM îi sancționează pe judecătorii care au majorat pedeapsa fostului ministru Daniel Chițoiu pentru comportamentul avocaților

Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportame

Justitie si interne 05-11-2026 17:44

Prahova: Inspectori ANAF, cercetați de DNA după ce ar fi cerut 2.000 de euro unui comerciant de la Halele Ploiești (surse)

Doi inspectori ANAF sunt cercetați de DNA după ce ar fi cerut suma de 2.000 de euro unui comerciant de legume de la Halele Centrale Ploiești. Surse judiciare au declarat, joi, pentru AGERPRES, că acel comerciant a sesizat poliția cu privire la faptul că un bărbat și o femeie, care s-au dat drept inspectori ANAF, i-ar fi cerut suma de 2.000 de euro pent

Justitie si interne 05-11-2026 17:39

Sibiu: Șase persoane arestate preventiv în dosarul de corupție privind obținerea permiselor de conducere și a actelor de identitate

Șase persoane au fost arestate preventiv în dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu cercetează peste 170 de infracțiuni de corupție, în legătură cu obținerea permiselor de conducere, a certificatelor de înmatriculare și a cărților de identitate, a informat, joi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.

Justitie si interne 05-11-2026 16:20

Brașov: Sechestru pe conturi și 11 imobile într-un dosar de evaziune în domeniul imobiliar; prejudiciul - 4,2 milioane lei

Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Brașov, a fost reținut pentru 24 de ore într-un dosar de evaziune fiscală în domeniul imobiliar și delapidare cu consecințe deosebit de grave, prejudiciul reținut de anchetatori fiind de 4,2 milioane lei. 'Totodată, în data de 4 noiembrie a.c., în baza ord

Justitie si interne 05-11-2026 16:10

Brașov: Polițistul care l-a accidentat mortal pe fiul fostului pilot Șerban Ionescu, condamnat la 4 ani de închisoare

Polițistul care l-a accidentat mortal pe fiul fostului pilot Șerban Ionescu pe o stradă din Poiana Brașov a fost condamnat, joi, la patru ani și patru luni de închisoare, decizia instanței nefiind definitivă. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Brașov. 'Polițistul care a omorât acum doi ani un t&acir

Justitie si interne 05-11-2026 15:19

Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea - reținut de DNA pentru trafic de influență

Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, comisarul-șef Alexandru Raoul Păunescu, a fost reținut de procurorii DNA pentru 24 de ore pentru trafic de influență, fiind acuzat că a primit de la un bărbat suma de 5.000 de euro pentru a-i 'rezolva' un dosar penal. În același dosar, a fost reținut și L.I.C., c

Justitie si interne 05-11-2026 15:15

Prahova: Percheziții la mai multe primării din județ și la adăpostul de câini din Dăeni (Tulcea)

Anchetatorii prahoveni au efectuat, joi, percheziții într-un dosar care vizează, printre altele, infracțiunile de uciderea animalelor, cu intenție, fără drept, și schingiuirea animalelor, printre adresele vizate fiind adăpostul privat de câini din localitatea Dăeni, județul Tulcea, precum și mai multe primării, au precizat surse judiciare.

Justitie si interne 05-11-2026 14:36

Mandat de arestare în lipsă pentru un cubanez legat de serviciile de informații ruse, care a comandat sabotaje în România

Sabotajele care urmau să fie efectuate în România, în urmă cu doi ani, de un cetățean columbian, au fost plănuite la comanda unui cubanez, care are rezidența în Rusia și aparține de serviciile de informații din această țară. Curtea de Apel București a emis, la solicitarea DIICOT, un mandat de arestare în lipsă pe

Justitie si interne 05-11-2026 14:30

Covasna: 10 arme, peste 9.700 de bucăți de muniție și 5 kilograme de articole pirotehnice, ridicate după 13 percheziții în județ

Zece arme, peste 9.700 de bucăți de muniție și aproximativ cinci kilograme de articole pirotehnice au fost descoperite și ridicate în urma a 13 percheziții domiciliare efectuate în județul Covasna, în cadrul operațiunii naționale JUPITER, a anunțat, joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sfântu Gheorghe. Potrivit

Justitie si interne 05-11-2026 13:58

Hunedoara: Infracțiunile informatice în scădere cu 19%; profilul victimei - persoană cu vârsta de peste 50 de ani

Numărul infracțiunilor informatice înregistrate în județul Hunedoara a scăzut cu 19%, în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2025, victimele escrocilor fiind, de regulă, persoane cu vârsta de peste 50 de ani, influențate de reclamele false de pe rețelele sociale, care le promit câștiguri mari, relevă dat