Trei asociaţii ale magistraţilor îi cer preşedintelui Iohannis retrimiterea în Parlament a legii privind desfiinţarea SIIJ
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor şi Asociaţia Iniţiativa pentru Justiţie îi solicită, miercuri, preşedintelui Klaus Iohannis să retrimită Parlamentului legea privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, pentru valorificarea avizului Comisiei de la Veneţia.
Potrivit unui comunicat al asociaţiilor transmis AGERPRES, Comisia de la Veneţia a fost sesizată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei referitor la noul proiect de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, urmând a publica Avizul 1079/2022 în luna martie 2022.
Potrivit art.11 din Constituţia României, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. România a aderat la Consiliul Europei (CE), ca urmarea deciziei de la 4 octombrie 1993, formulată prin Rezoluţia nr. 37/1993 a Comitetului de Miniştri al CE. Aderarea la Consiliul Europei, organizaţie fondată pe principiile respectului pentru drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, pentru valorile democraţiei şi ale statului de drept,a constituit o etapă obligatorie în promovarea demersurilor României de aderare la Uniunea Europeană (UE) şi la Organizaţia Tratatului Nord-Atlantic (NATO).
Comisia Europeană, prin numeroase rapoarte MCV, a solicitat României să ţină seama în mod corespunzător de avizele Comisiei de la Veneţia, menţionează sursa citată
Conform Hotărârii CJUE (Marea Cameră) din 18 mai 2021, spun magistraţii, pronunţată în cauza Asociaţia "Forumul Judecătorilor din România" şi alţii, Decizia 2006/928/CE a Comisiei de stabilire a unui mecanism de cooperare şi de verificare este obligatorie în toate elementele sale pentru România atât timp cât nu a fost abrogată. Obiectivele de referinţă care figurează în anexa la MCV urmăresc să asigure respectarea de România a valorii statului de drept prevăzută la articolul 2 TUE şi au caracter obligatoriu pentru statul membru respectiv, în sensul că România este este ţinută să ia măsurile adecvate pentru atingerea acestor obiective, ţinând seama în mod corespunzător, în temeiul principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, de rapoartele întocmite de Comisie pe baza Deciziei 2006/928, în special de recomandările formulate în rapoartele menţionate.
Totodată, arată asociaţiile, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că, în ceea ce priveşte drepturile consacrate la articolele 47 şi 48 din cartă, este necesar, printre altele, ca "normele care reglementează organizarea şi funcţionarea unei secţii specializate din cadrul Ministerului Public, precum SIIJ, să fie concepute astfel încât să nu împiedice examinarea cauzei judecătorilor şi a procurorilor vizaţi într-un termen rezonabil. Or, sub rezerva verificării de către instanţele de trimitere, din indicaţiile furnizate de acestea, reiese că nu aceasta ar fi situaţia în cazul SIIJ, în special ca urmare a efectului combinat al numărului aparent considerabil redus de procurori încadraţi în această secţie, care nu ar dispune, în plus, nici de mijloacele, nici de experienţa necesară pentru efectuarea unor anchete în cauze complexe de corupţie, şial volumului suplimentar de muncă rezultat pentru aceşti procurori din transferul unor astfel de cauze de la secţiile competente pentru instrumentarea acestora".
"Cum Guvernul României a primit forma preliminară a Avizului 1079/2022 şi are cunoştinţă de conţinutul opiniei, care e de aşteptat să fie şi mai dur formulat decât în avizele anterioare, în vederea respectării obligaţiilor Statului român ca membru al Consiliul Europei şi pentru evitarea unei noi proceduri de infringement, solicităm Preşedintelui României să retrimită Parlamentului legea privind desfiinţarea Secţiei Speciale, pentru valorificarea avizului Comisiei de la Veneţia", se precizează în comunicat. AGERPRES/(AS - autor: Mihai Stoica, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suspectul crimei din Vâlcea a avut discernământ, relevă expertiza psihiatrică (avocat)
Expertiza psihiatrică a stabilit că Vlad Băltățeanu, bărbatul arestat sub acuzația că și-a ucis iubita și i-a aruncat cadavrul într-o valiză pe râul Olt, avea discernământ la momentul comiterii crimei, anunță Adrian Cuculis, avocatul care reprezintă familia victimei. ''Vlad Băltățeanu a fost expertizat medico - legal
Timiș: Bărbat reținut de polițiști pentru uzurpare de calități oficiale
Un bărbat de 35 de ani a fost reținut, joi, de polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, pentru 24 de ore, pentru uzurpare de calități oficiale. În fapt, pe 7 octombrie, un bărbat care conducea un autoturism pe o stradă din municipiul Lugoj, în apropierea sensului giratoriu cu centura oco
Hunedoara/ Două persoane, din aceeași familie și inițiatori ai unei fundații, cercetate pentru trafic de droguri de risc (GALERIE FOTO)
Două persoane cu vârstele de 56 și 58 de ani, membre ale aceleași familii și ale unei fundații orientate spre autocunoaștere, sunt cercetate de polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate și de procurorii DIICOT Hunedoara pentru trafic de droguri de risc și mare risc, anchetatorii propunând ca suspecții să fie cercetați în st
Constanța: Bărbat reținut după ce a distrus o autospecială de poliție într-o intervenție pentru încălcarea ordinului de protecție
Un bărbat a fost reținut pentru încălcarea ordinului de protecție, violență în familie și pentru distrugerea autospecialei echipajului de poliție care a răspuns solicitării în acest caz, a informat joi Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Conform sursei citate, urmare a cercetărilor într-un dosar penal car
Galați: Exerciții militare și trageri cu muniție reală în Poligonul Smârdan, pe parcursul lunii noiembrie
Exerciții militare și trageri cu muniție reală sunt programate în Poligonul Smârdan, din județul Galați, pe parcursul lunii noiembrie, în intervalul orar 8:00-22:00, accesul populației, animalelor și vehiculelor în perimetrul poligonului fiind interzis în perioadele de desfășurare a activităților, informează, joi, Instituția Prefectului
Alba: Vârstnică înșelată cu aproape 75.000 de lei prin metoda ''Investiții la Bursă''
O nouă faptă de înșelăciune prin metoda ''Investiții la Bursă'' a fost reclamată polițiștilor din Alba de către o femeie de 74 de ani, din orașul Cugir, care ar fi fost determinată de persoane necunoscute, sub pretextul că va obține astfel un profit rapid, să le transfere aproape 75.000 de lei, a informat, joi, Inspectoratul de Poliție Județean
Ana Birchall anunță că va da în judecată CSM după ce a fost inclusă pe o 'listă neagră'
Fostul ministru al Justiției Ana Birchall a anunțat că va da în judecată Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și va solicita în instanță anularea hotărârii CSM prin care a fost inclusă pe o 'listă neagră'. 'Am decis astăzi să fac următorul pas firesc și necesar: acționez în judecată Secția pentru
Sindicatul Grefei Judiciare Dicasterial acuză un 'blocaj fără precedent' la ONRC
Sindicatul Național al Grefei Judiciare Dicasterial a anunțat, joi, că a depus o solicitare 'de ultim moment' către Guvern, acuzând un 'colaps' provocat de eșecuri tehnice, legi aplicate 'strâmb' și un deficit 'cronic' de personal la Oficiul Național al Registrului Comerțului. 'Nu mai vorbim desp
Fermier reținut de DNA; a mărit 'din pix' numărul animalelor deținute pentru a obține subvenții europene
Un fermier din Brașov a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție sub acuzația că a solicitat la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - APIA, folosind acte false, subvenții europene pentru un număr mai mare de oi și capre, decât cele pe care le avea în realitate. Procurorii de la Serviciul teritorial
Administratorul unei firme din Sectorul 1, reclamat că trage cu pistolul după porumbei
Poliția Capitalei efectuează verificări după ce o femeie a reclamat faptul că administratorul unei firme, cu sediul social la parterul unui imobil, ar fi folosit un pistol cu bile pentru a speria porumbeii. 'În contextul informațiilor apărute în spațiul public referitoare la un bărbat care ar utiliza un pistol de tip airsoft pentru a înde
Procurorul general, în Turcia la un forum al șefilor de Parchete din Balcani; discuții despre combaterea finanțării terorismului
Procurorul general Cristina Chiriac a participat în Turcia la un forum al șefilor de Parchete din Balcani, în cadrul căruia s-a discutat despre cooperarea transfrontalieră, îndeosebi privind combaterea finanțării terorismului și a spălării banilor. Conform unui comunicat al Parchetului General, al V-lea Forum al Procurorilor Generali din Stat
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce i-a amenințat cu bătaia pe magistrați în sala de judecată
Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a amenințat un procuror și un judecător cu acte de violență, în timpul desfășurării unor procese la două instanțe din Teleorman. Conform Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, bărbatul are 33 de ani și este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj judiciar și
Maramureș: Femeie împușcată mortal de un bărbat cu o armă de vânătoare; ar fi confundat-o cu un animal sălbatic
O femeie în vârstă de 45 de ani a fost împușcată mortal de un bărbat cu o armă de vânătoare, care ar fi confundat-o cu un animal sălbatic, incidentul având loc miercuri seară, în localitatea Poienile de Sub Munte din județul Maramureș. ''La data de 28 octombrie, în jurul orei 21:00, polițiștii Secției 4 Poliție
Femeie cercetată pentru că ar fi provocat un incendiu la Aeroportul 'Henri Coandă'; a fost transportată la spital
O femeie, care figurează cu multiple internări în unități spitalicești de psihiatrie, este cercetată după ce a provocat, în noaptea de miercuri spre joi, un incendiu în zona culoarului de legătură dintre terminalele 'Sosiri' și 'Plecări' de la Aeroportul ''Henri Coandă''. Aceasta a fost transpo
Mandat de arestare pentru primarul din Slănic Moldova, prins cu mită de procurori
Tribunalul București a admis miercuri cererea DNA de arestare preventivă a primarul orașului Slănic Moldova, Benone Moraru (PSD), prins în flagrant de procurori când primea mită în legătură cu derularea unui contract încheiat de administrația locală cu o societate comercială. 'Prin încheierea din data de 28.10







