DIICOT Braşov: Un grup infracţional organizat specializat în trafic de migranţi a fost destructurat; 16 suspecţi reţinuţi
Un grup infracţional organizat specializat în trafic de migranţi a fost destructurat, 16 suspecţi fiind reţinuţi, a anunţat joi Serviciul Teritorial Braşov al DIICOT.
Procurorii DIICOT şi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate au pus în executare, miercuri, 15 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Braşov şi Sibiu, fiind descoperite şi ridicate înscrisuri, bani, telefoane mobile, două autovehicule, precum şi alte mijloace materiale de probă necesare continuării cercetărilor.
"În cauză s-a reţinut că, începând cu luna decembrie a anului 2020, pe teritoriul României, judeţul Braşov, a fost constituit un grup infracţional organizat specializat, grup care a acţionat în mod constant în zona frontierei de vest a României în vederea realizării mai multor transporturi ilegale de migranţi din India, Etiopia şi Eritrea. Informaţiile despre data şi locaţiile de unde trebuiau îmbarcaţi migranţii, precum şi ţara de destinaţie finală a acestora, erau primite de liderul grupării de la o persoană care avea contacte în interiorul unei taberei de refugiaţi din Serbia", se arată într-un comunicat al DIICOT transmis AGERPRES.
Din cercetări a rezultat că membrii grupării asigurau două tipuri de transporturi.
În cazul transportului scurt, migranţii erau trecuţi graniţa din Serbia în judeţul Timiş, apoi erau preluaţi cu o dubă care îi transporta în Timişoara, unde erau adăpostiţi într-o locaţie închiriată pentru perioada de timp necesară strângerii unui număr suficient pentru a face un transport lung. În momentul în care erau adunate 10-15 persoane, acestea erau transportate cu o dubă spre destinaţia finală - de regulă Italia.
Al doilea tip de transport se realiza de la Timişoara până în Italia. Migranţii erau trecuţi pe jos în Ungaria de o călăuză, dar nu prin punctul de trecere a frontierei. Duba sau autoturismul trecea vama prin punctul de trecere al frontierei doar cu un şofer, migranţii fiind aşteptaţi la o distanţă de aproximativ 2-3 kilometri de graniţă, în interiorul Ungariei, iar apoi transportaţi până în Italia, Germania sau altă ţară europeană.
"Sumele de bani aferente transporturilor erau trimise prin sisteme de transfer rapid, de la agenţii din Atena-Grecia, pe numele membrilor grupului, şoferilor sau pe numele unor persoane apropiate membrilor grupării pentru a disimula adevăraţii beneficiari ai sumelor de bani. Iniţial era trimis un avans, pentru a fi folosit de membrii grupului infracţional pentru cheltuielile prilejuite de transport, iar ulterior, după efectuarea transportului, restul sumei de bani era transferată din Grecia sau remisă în mod direct. Până în luna decembrie 2021, grupul a primit din Atena - Grecia suma totală de 84.622 euro şi 62.740 RSD (dinari sârbeşti)", se mai menţionează în comunicat.
În urma anchetei au fost documentate nouă transporturi, ultimul fiind efectuat la data de 9 februarie 2022.
Procurorii DIICOT au dispus reţinerea a 16 persoane, urmând ca în cursul zilei de joi 12 inculpaţi să fie prezentaţi Tribunalului Braşov, cu propunere de luare a măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Înalta Curte s-ar putea pronunța în procesul cu Guvernul privind restanțele salariale ale magistraților
Înalta Curte de Casație și Justiție ar urma să pronunțe, joi, soluția definitivă în procesul pe care l-a câștigat în primă instanță cu Guvernul și Ministerul Finanțelor privind plata unor drepturi salariale restante către magistrați, rezultate în urma unor majorări stabilite retroactiv prin hotărâri judecătorești.
Covasna: Bărbat din Sfântu Gheorghe, căutat de polițiști după ce nu a mai ajuns acasă de la serviciu
Un bărbat în vârstă de 54 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe, dat dispărut de familie, este căutat de polițiști după ce nu a mai ajuns acasă de la serviciu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Covasna. Potrivit sursei citate, dispariția bărbatului a fost sesizată în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 23:00
Constanța: Doi medici militari, cercetați penal de DNA pentru luare de mită în formă continuată
Doi medici de la Spitalul Militar de Urgență 'Dr. Alexandru Gafencu' din Constanța sunt cercetați penal de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru luare de mită în formă continuată, au informat miercuri anchetatorii. Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea
Bogos la ieșirea de la DNA: Au decis schimbarea încadrării juridice și au făcut disjungere; sunt tratat mai prietenește
Omul de afaceri vasluian Fănel Bogos a fost chemat, miercuri, la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, unde a fost informat că procurorii au decis schimbarea încadrării juridice în dosarul în care este anchetat pentru cumpărare de influență. 'A fost foarte bine. S-a făcut disjungere la dosar, o schimbare de încadrare. (...) Am
Percheziții în mai multe localități din județul Suceava, la comercianți de piese auto contrafăcute
Polițiștii din Suceava au efectuat percheziții în municipiul Rădăuți și comunele Frătăuții Vechi și Ipotești la comercianți de piese auto contrafăcute, au informat, miercuri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava. Potrivit acestora, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijin de la Se
Poliția Capitalei: Un tânăr ucrainean - reținut după ce ar fi încercat să înșele o femeie cu 180.000 de lei
Un cetățean ucrainean în vârstă de 18 ani a fost reținut de polițiști, după ce a încercat să înșele o femeie cu 180.000 de lei, sub pretextul fals că aceasta ar avea conturile bancare compromise. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei transmis, miercuri, AGERPRES, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București
Tulcea: Bunuri posibil contrafăcute, în valoare de peste 16,5 milioane de lei, ridicate de autorități în vama Isaccea
Polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă și inspectorii Biroului Vamal de Frontieră Isaccea au descoperit, în punctul de trecere a frontierei din orașul tulcean Isaccea, bunuri susceptibile de a fi contrafăcute, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, în valoare de peste 16,5 milioane de lei. Garda de Coastă din Constanța a anunțat miercu
Dâmbovița: Percheziții într-un caz de camătă; peste 191.000 de lei, descoperiți îngropați în curte
Poliţiştii au efectuat, miercuri, percheziții la două persoane, în localitățile Odobești și Braniștea, iar la descinderi au fost descoperiți peste 191.000 de lei îngropați în curtea uneia dintre persoanele vizate, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. 'Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean
Procurorul Radu George Bucurică rămâne în arest; Înalta Curte i-a respins contestația în anulare
Procurorul Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, rămâne în arest preventiv, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată împotriva deciziei prin care a fost arestat în dosarul în care este acuzat de mai multe infracțiuni,
Bistrița-Năsăud: Grup infracțional specializat în trafic de droguri, destructurat după opt ani de activitate
Un grup infracțional specializat în trafic de droguri și substanțe psihoactive, constituit în anul 2018, a fost destructurat de polițiștii bistrițeni în urma a 14 percheziții domiciliare, cinci persoane fiind reținute, potrivit datelor transmise marți de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud. Perchezițiile a
Tulcea: Proiect european pentru dezvoltarea unui instrument de cooperare transfrontalieră
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Tulcea a lansat, marți, proiectul ''Consolidarea cooperării transfrontaliere administrative și a accesului cetățenilor la serviciile publice - Mobile Governance'', o inițiativă româno-ucraineană care dezvoltă un instrument unic la nivel european de cooperare transfrontalieră, inclusiv în cazul unor p
VIDEO Predoiu: Operațiunea de la Hunedoara prezintă o metodă foarte înșelătoare de distribuție a drogurilor
Ministrul interimar al afacerilor interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, marți, că lupta cu drogurile este o prioritate a mandatului său, menționând operațiunea de la Hunedoara pentru stoparea unei metode foarte înșelătoare de distribuție a drogurilor, și anume pretinse terapii sau ritualuri, atractive și aparent inofensive.
Vaslui: Reprezentanți SRI, IPJ și IJJ, prezenți la Viișoara, unde a fost găsită o dronă căzută
Prefectul județului Vaslui, Andrei Șerban, a declarat, marți, că reprezentați ai mai multor instituții, printre care și ai Serviciului Român de Informații, sunt prezenți la Viișoara, în locul în care a fost găsită o dronă căzută. 'Eram într-o ședință privind siguranța școlară în momentul în care am fost informat cu privi
Poliția Capitalei: 13 persoane, duse la audieri în urma unei altercații cu polițiștii
Treisprezece persoane care participau la o petrecere și ascultau muzică la un volum ridicat au fost duse pentru audieri la Secția 23 Poliție din Capitală, după ce i-ar fi atacat cu pietre, sticle și pahare pe polițiștii care veniseră să restabilească ordinea și liniștea publică. Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei transmis marți AGERPRES, luni, &icir
Șeful SPP, Lucian Pahonțu: Îmi doresc ca acuzațiile ce mi se aduc să fie clarificate cât mai curând
Șeful Serviciului de Protecție și Pază, Lucian Pahonțu, a transmis luni mass-media un punct de vedere privind situația sa, precizând că își dorește ca acuzațiile care i se aduc să fie clarificate cât mai curând. ''Îmi doresc ca acuzațiile ce mi se aduc și care îmi lezează demnitatea și cariera de mil









