Curtea de Apel Bucureşti amână din nou pronunţarea sentinţei definitive în dosarul ''Colectiv''
Curtea de Apel Bucureşti a amânat joi, pentru 15 aprilie, pronunţarea sentinţei definitive în dosarul "Colectiv", în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu, în legătură cu tragedia în urma căreia au decedat 64 de persoane.
Procesul s-a terminat în luna decembrie, iar judecătorii au amânat în două rânduri pronunţarea sentinţei, pe 3 ianuarie şi 3 martie 2020.
Deşi instanţa a avut la dispoziţie două luni de la ultima amânare pentru redactarea deciziei, CAB dă vina acum pe avocaţi, care ar fi continuat să depună concluzii scrise după data stabilită de magistraţi.
"Având în vedere complexitatea deosebită a cauzei, precum şi împrejurarea că avocaţii părţilor au continuat să depună concluzii scrise după termenul stabilit de instanţă în luna decembrie, ultimul set de concluzii scrise fiind depus în data de 28.02.2022, având în continuare nevoie de timp pentru deliberare şi redactarea hotărârii şi fiind, în continuare, în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 391 Cpp, în temeiul art.391 Cpp, amână termenul de deliberare, redactare şi pronunţare a hotărârii la data de 15 aprilie 2022", se arată într-un comunicat al CAB.
La ultimul termen al procesului, din 21 decembrie 2021, avocaţii inculpaţilor au solicitat achitarea sau aplicarea unor pedepse mai blânde, apreciind că procurorii ar fi greşit când au decis trimiterea în judecată a clienţilor lor, dar şi magistraţii Tribunalului Bucureşti, când au pronunţat pedepse cu executare.
De cealaltă parte, procurorii au cerut pedepse "orientate spre maximumul prevăzut de lege" şi cu executare pentru fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din Primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii, susţinând că ordinea socială a fost "alterată" de corupţie, iar oameni au ars. "Nu vorbim de doi, ci de un cimitir", au transmis anchetatorii.
Iniţial, procesul ar fi trebuit să se încheie în luna iunie 2021, însă completul de judecată, format din magistraţii Adina Pretoria Dumitrache şi Andrei Viorel Iugan, a ridicat din oficiu o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru o parte dintre inculpaţii din dosarul 'Colectiv'.
Propunerea a dus atunci la dezbateri aprinse între judecătoarea Adina Pretoria Dumitrache, pe de o parte, şi, pe de alta, procurorul DNA şi avocaţii victimelor, care au reclamat că se încearcă tergiversarea procesului şi aplicarea unor pedepse mai mici inculpaţilor.
Cei doi judecători ai completului nu au căzut de acord asupra schimbării încadrării juridice a faptelor, astfel încât s-a format un complet de divergenţă, prin includerea unui al treilea magistrat.
Ulterior, acest complet de divergenţă a decis să înlăture aplicarea consecinţelor deosebit de grave în cazul infracţiunii de abuz în serviciu de care sunt acuzaţi o parte dintre inculpaţii din dosarul 'Colectiv', printre care şi Cristian Popescu-Piedone.
Procesul se află în faza de apel, după ce, pe 16 decembrie 2019, Tribunalul Bucureşti a decis următoarele condamnări:
* Cristian Popescu-Piedone - 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv;
* cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - câte 11 ani şi 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă;
* Daniela Niţă, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists (decedată între timp) - 12 ani şi 8 luni de închisoare cu executare;
* pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise - 9 ani şi 8 luni de închisoare şi, respectiv, 10 ani;
* Cristian Niţă, director al firmei de artificii - 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare;
* George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI - câte 9 ani şi 2 luni de închisoare.
* Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie - 8 ani de închisoare;
* Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior - 7 ani;
* Ramona Sandra Moţoc, referent superior - 3 ani de închisoare cu suspendare şi prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.
Persoanele condamnate au fost obligate să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 şi ISU Bucureşti-Ilfov, daune morale şi materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015.
De asemenea, inculpaţii, ISU şi Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din Bucureşti şi din ţară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate şi rănite. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dâmbovița: 22 de autocisterne și sume de bani, confiscate în urma a 62 de percheziții pentru furt de petrol; 24 de reținuți
Un număr de 24 de persoane au fost reținute, iar o cantitate de trei tone de petrol, 22 de autocisterne și sume importante de bani au fost confiscate de polițiștii dâmbovițeni în urma a 62 de percheziții organizate în mai multe județe, în cadrul operațiunii Jupiter, ce a vizat infracțiuni cu produse petroliere. Polițișt
Dosarul 10 August/ Foști șefi ai jandarmeriei, achitați în instanță; decizia nu e definitivă
Judecătorul Nicolae George Octavian de la Tribunalul Militar București a decis luni achitarea foștilor șefi ai Jandarmeriei implicați în reprimarea violentă a manifestanților la protestul din august 2018. Este vorba de colonelul (r) Gheorghe Sebastian Cucoș, fost șef al Jandarmeriei Române, colonelul Laurențiu Cazan, fost adjunct a
Poliția Română: Au crescut cazurile de înșelăciune în numele ANAF
Poliția Română avertizează că în ultima perioadă a crescut numărul cazurilor de înșelăciune prin impersonarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Au fost înregistrate cauze în care persoane necunoscute se folosesc în mod abuziv de identitatea ANAF, precum și a unor instituții bancare, pentru a induce în
Jandarmeria Capitalei - măsuri dispuse în urma Marșului pentru normalitate și a Bucharest PRIDE
Jandarmeria Capitalei a informat sâmbătă seara că a dispus mai multe măsuri legale în urma celor două manifestări publice desfășurate în București - Marșul pentru normalitate și Bucharest PRIDE. Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Capitalei, pe timpul desfășurării adunării publice organizate de Asociația Noua Dreaptă
Program de guvernare/ Eficiență în soluționarea cauzelor, promovarea meritocratică a magistraților și infrastructură judiciară modernă - priorități în Justiție
Eliminarea procedurii de cameră preliminară, pentru eficientizarea judecății, eficientizarea regulilor de desemnare a procurorilor care anchetează infracțiunile comise de magistrați, dar și generalizarea dosarului electronic judiciar și a procedurilor la distanță se numără printre obiectivele propuse pentru domeniul Justiție în programul de guvernare de către p
Operațiunea Jupiter - bilanț: 59 de persoane reținute, 96 sub control judiciar, 8 arestate preventiv
Un număr de 59 de persoane au fost reținute, 96 au fost puse sub control judiciar, din care două pe cauțiune, iar opt persoane au fost arestate preventiv în cadrul Operațiunii Jupiter, desfășurată în perioada 8 - 12 iunie, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române.
Buzău: Contractul M100 - anulat definitiv; Constantin Toma: O victorie pentru Justiție, o înfrângere pentru buzoieni
Curtea de Apel Ploiești a respins recursurile formulate de fostul evaluator de mediu Haritina Crăiță și Consiliul Local Municipal Buzău, soluția definitivă menținând decizia Tribunalului Buzău de anulare a hotărârii de aprobare a Contractului Climatic al Municipiului Buzău privind 'Misiunea 100 orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic pâ
Mehedinți: Doi bărbați, reținuți pentru braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor; au fost efectuate 7 percheziții
Doi bărbați de 34 și 49 de ani au fost reținuți în urma a șapte percheziții efectuate într-un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj, au informat, sâmbătă, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți. Potrivit sursei citate, în cadrul operațiunii JUPITER, polițiștii Serviciului Arme
Mureș: Tribunalul a respins suspendarea ordinului de prefect privind referendumul din Sânger; decizia nu este definitivă
Secția Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Mureș a respins, vineri, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării ordinului de prefect privind organizarea referendumului local pentru încetarea mandatului primarului comunei Sânger, Vasile Grec, programat să aibă loc în data de 14 iunie. Hotărâre
Sechestru pe o casă și două terenuri deținute de influencerul Makaveli, acuzat de evaziune fiscală
Procurorii au pus sechestru pe o casă și două terenuri deținute de influencerul Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli, pentru a recupera un prejudiciu de peste 500.000 de lei în dosarul în care acesta este acuzat de evaziune fiscală. Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București remis vineri, bunuril
Dâmbovița: Șapte percheziții în cazul unor tăieri ilegale de arbori în care era implicat și un pădurar
Polițiștii au efectuat șapte percheziții domiciliare în localitățile dâmbovițene Șotânga, Tătărani și Vulcana Pandele, într-un caz de tăiere ilegală de arbori în care era implicat și un pădurar, a informat, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. Acțiunea a avut loc în cadrul operațiunii JUPITER, sub
UPDATE Influencerul Makaveli, plasat sub control judiciar; va purta o brățară electronică de supraveghere
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București au decis vineri să nu ceară în instanță arestarea preventivă a influencerului Alexandru Zidaru, cunoscut ca Makaveli, acesta fiind plasat sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, în dosarul în care este acuzat de evaziune fiscală. În perioada în care se afl
Prahova: Dosarul privind livrarea de kerosen neconform către MApN și degradarea unor MIG-uri se va judeca la Constanța
Dosarul care vizează livrarea a mii de tone de kerosen neconform Ministerului Apărării Naționale (MApN), fapt care a dus la degradarea unor avioane militare de luptă MIG 21 Lancer, punând în pericol securitatea națională, se va judeca la Constanța, a decis Înalta Curte de Casație și Justiție. Instanța supremă a tranșat un conflict de competen
O șicanare în trafic începută în Botoșani s-a terminat cu un accident grav în Iași; o persoană a ajuns la ATI
Un conflict în trafic început joi noaptea, în Botoșani, s-a încheiat cu un accident violent produs pe strada Ion Creangă din Iași, în urma impactului fiind rănite două persoane, dintre care una transportată în stare gravă la spital. Potrivit ISU Iași, accidentul s-a produs în apropierea Ateneului din Iași și a mo
Operațiunea Jupiter - ziua 5: Percheziții în 56 de locații în dosare de evaziune fiscală, abuz în serviciu și fals
Parchetul General și Poliția Română desfășoară vineri, în a cincea zi a Operațiunii Jupiter, 32 de acțiuni operative la nivel național, fiind puse în aplicare 56 de mandate de percheziție domiciliară și 18 de mandate de aducere, valoarea prejudiciului identificat fiind de peste 16 milioane de lei. Potrivit unui comunicat al Parchetului Genera









