VIDEO Bologa: Prejudiciul total din dosarele aflate în lucru la DNA se ridică la 1,7 miliarde euro
Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a anunţat, joi, că prejudiciul total în dosarele aflate în prezent în lucru se ridică la aproximativ 1,7 miliarde euro, iar procurorii anticorupţie au reuşit să recupereze 42 milioane euro.
"Un scop important al activităţii noastre este recuperarea prejudiciilor din infracţiunile de competenţa noastră. Pentru prima dată, am introdus un element important în analiza activităţii noastre şi anume o estimare a prejudiciului cercetat în prezent în dosarele de pe rolul DNA. Am estimat acest prejudiciu în jur de 1,7 miliarde euro, prejudiciu estimat în dosarele pe care noi le avem în prezent în lucru. De precizat că aceste prejudicii le avem în dosarele (...) în care infracţiunile sunt asimilate infracţiunilor de corupţie, pentru că avem separat dosarele care au ca obiect infracţiuni de corupţie propriu-zise de dare şi luare de mită, dar unde nu avem prejudicii", a declarat Bologa, cu ocazia prezentării bilanţului activităţii DNA pe anul 2021.
El a adăugat că procurorii au reuşit să recupereze 42 de milioane euro reprezentând prejudicii în dosarele de corupţie, iar separat a fost pus sechestru şi s-au trimis în instanţe dosare în care prejudiciile se ridică la 144 milioane euro.
"Am constatat că, în cursul urmăririi penale, am recuperat prejudicii de peste 42 de milioane de euro. Comparaţi cu faptul că DNA are un buget de 44 milioane de euro şi noi numai în cursul urmăririi penale am recuperat 42 de milioane de euro. Am pus sechestru şi am trimis în instanţe dosare în care prejudiciile se ridică la peste 144 milioane euro, peste cele deja recuperate", a explicat şeful DNA. AGERPRES/(A - autor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Caraș-Severin: Elicopterele Black Hawk și-au încheiat misiunea de stingere a incendiilor de vegetație
Cele două elicoptere Black Hawk ale Inspectoratului General de Aviație (IGAv) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) care au intervenit în ultimele trei zile pentru stingerea incendiilor de vegetație din din județul Caraș-Severin și-au îndeplinit misiunea. 'Trei zile de luptă cu flăcările. Încă o misiune dusă la bun sf&
DSU: Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne nu are nicio aeronavă dislocată în Grecia
Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne nu are nicio aeronavă dislocată în Grecia și niciun pilot sau alt membru al personalului navigant nu desfășoară misiuni în sprijinul autorităților elene, a transmis, duminică, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU). Precizarea DSU vine în urma informa
Covasna: Bărbat arestat preventiv într-un dosar de cămătărie și fals în declarații
Un bărbat de 43 de ani a fost arestat preventiv, fiind cercetat pentru cămătărie și fals în declarații, după ce ar fi acordat în mod repetat împrumuturi cu dobânzi de până la 100%, fără a avea autorizație în acest sens, informează Inspectoratul de Poliție Județean Covasna. Potrivit sursei citate, în pe
Accidentul din Câmpulung/Argeș: Dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă
Polițiștii au deschis dosar penal în cazul accidentului din Câmpulung, în urma căruia o persoană a murit și 13 au fost rănite, a informat, vineri seară, Inspectorul de Poliție Județean Argeș. 'Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 83 de ani, din
Alba: Bărbat dat dispărut, găsit mort pe malul râului Mureș
Un bărbat de 71 de ani, din Cisteiu de Mureș, a cărui dispariție a fost sesizată Poliției miercuri dimineața, la patru zile după ce a plecat de acasă, a fost găsit, vineri, decedat, pe malul râului Mureș, în vegetația de pe marginea cursului de apă. 'La data de 31 iulie 2026, în urma activităților de căutare, polițiștii din orașul Ocna Mu
Vâlcea: Incendiu într-o pădure din Voineasa; arde vegetația uscată pe o suprafață de circa 500 mp
Pompierii militari și angajații Ocolului Silvic Voineasa intervin vineri seara pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o pădure de conifere din apropierea Lacului Vidra. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea, suprafața afectată până acum este de circa 500 de metri pătrați, în zonă fiind t
Bihor/Avocatul lui Viorel Pașca susține că motivarea CAB arată că nu sunt probe pentru arestarea preventivă
Avocatul Răzvan Doseanu susține vineri că motivarea Curții de Apel București privind respingerea propunerii de arestare preventivă în cazul lui Viorel Pașca, soției acestuia, celor trei fii și Deliei Păcală arată că nu există probe suficiente pentru a justifica măsura preventivă în raport cu acuzațiile de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic d
ANI: Persoane descoperite în conflict de interese sau incompatibilitate
Mai multe persoane, printre care aleși locali sau reprezentanți ai Consiliilor locale în Consilii de administrație ale unor spitale, au fost descoperite de Agenția Națională de Integritate (ANI) în conflict de interese sau incompatibilitate. Potrivit unui comunicat al ANI transmis, vineri, AGERPRES, inspectorii de integritate au co
Bihor: Decizia privind sechestrul în cazul lui Viorel Pașca, amânată pentru 14 august
Tribunalul Bihor a amânat pentru 14 august pronunțarea asupra contestației formulate de avocații lui Viorel Pașca și membrii familiei sale împotriva măsurilor asigurătorii dispuse de DIICOT, constând în sechestrul instituit asupra bunurilor, conturilor și sumelor de bani, în valoare de peste șase milioane de euro.
Constanța: Președintele CJ, audiat ca martor la Parchetul General în urma percheziției la firma unde este acționar
Președintele Consiliului Județean (CJ) Constanța, Florin Mitroi, a fost audiat în calitate de martor la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma perchezițiilor desfășurate joi de procurori la firme din județ, printre care și cea unde acesta este acționar. Florin Mitroi a informat vineri, printr
Brașov: Trei angajați silvici, reținuți de Poliție într-un dosar de furt de lemn
Trei angajați ai unui ocol silvic din județul Brașov au fost reținuți și urmează să fie prezentați, vineri, cu propunere de arestare în fața instanței de judecată, fiind cercetați într-un dosar în care sunt efectuate investigații privind săvârșirea mai multor infracțiuni silvice. Conform unui comunicat de presă transmis
Șase hotărâri ale Guvernului interimar Ilie Bolojan - suspendate de Curtea de Apel București
Curtea de Apel București a decis suspendarea a șase hotărâri adoptate de Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan, în urma unor reclamații formulate de Partidul Social Democrat. Deciziile au fost luate joi și se referă la mai multe acte normative adoptate de Executiv recent. Una dintre acestea prevede instituirea regimului de arie
Alba: Primar de comună, găsit spânzurat; este al doilea caz din județ în ultimii doi ani
Primarul unei comune din Alba, aflat la primul mandat, a fost găsit, joi, spânzurat, în podul casei sale. 'La data de 30 iulie 2026, în jurul orei 16:30, polițiștii Secției 5 de Poliție Rurală Blaj au fost sesizați, prin SNUAU 112, de către o femeie, în vârstă de 53 de ani, din localitatea Bucerdea Grânoasă, cu privire l
Parchetul General susține că nu a înregistrat nicio solicitare de audiență din partea Dianei Buzoianu
Parchetul General a transmis, joi, că de la data numirii în funcția de procuror general a Cristinei Chiriac și până în prezent la nivelul instituției nu a fost înregistrată nicio solicitare de audiență din partea ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu. Precizările vin după ce Diana Buzoianu a afirmat într-un int
DNA: Directorul general adjunct al Direcției Generale de Autorizare Jocuri de Noroc din ONJN - reținut
Ana-Maria Badea, director general adjunct al Direcției Generale de Autorizare Jocuri de Noroc din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), a fost reținută de procurorii anticorupție într-un dosar în care este acuzată de luare de mită. Potrivit unui comunicat al DNA transmis, joi, AGERPRES, procurorii din cadrul Direcției Naționale A










